Cartea profetului Isaia: o dezbatere teologică asupra „dreptului de autor” pentru profetul isaia asupra întregii cărţi

Întroducere

Cei mai mulţi teologi şi cercetători ai Bibliei susţin că Isaia a fost cel mai mare profet pe care l-a cunoscut vreodată istoria şi tocmai din acest motiv, cartea se şi află la locul de deschidere a secţiunii cărţilor profetice. Structurarea cărţii lui Isaia este uşor de memorat deoarece ea oglindeşte simetric Biblia. Conţine 66 de capitole, adică, tot atîtea cîte avem în Biblia pe care o cunoaştem . Cartea lui Isaia, se împarte în două părţi, cu acelaşi număr de capitole cîte avem şi în cele două jumătăţi ale Bibliei,respectiv: 39 de cărţi pentru Vechiul Testament şi 27 de cărţi pentru Noul Testament.

Primele 39 de capitole ale cărţii lui Isaia se ocupă ca şi Vechiul Testament mai mult de Lege, neascultare şi pedeapsă. Ultimile 27 de capitole vorbesc ca şi Noul Testament mai mult despre har, mîntuire, restaurare şi slavă. Am putea spune că profeţia lui Isaia este o Biblie în miniatură, dovedind încă odată prin simetriile sa că: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (2 Timotei 3:16).

M-am decis să abordez problema menţionată în titlul acestei lucrări pentru că o parte din literatura teologică pe care o folosesc studenţii Colegiului Teologic-Pedagogic, într-o mare măsură, este afectată de anumite idei care s-au strecurat din teologia liberală. Una dintre aceste idei aparţine unor teologi şi critici liberali ai Bibliei şi susţine precum că ar fi existat mai mulţi scriitori ai cărţii profetului Isaia. La prima vedere, s-ar părea că nu este o problemă foarte mare să faci asemenea declaraţii , cu atît mai mult că dacă citeşti cu atenţie toată cartea lui Isaia, nu poţi să nu observi marea diferenţă semantică,stilistică şi chiar teologică dint-re cele două secţiuni menţionate mai sus, din care este compusă cartea profetului Isaia. Totuşi, haideţi să urmarim cu atenţie cum vede Domnul Isus şi scriitorii Noului Testament cartea profetului Isaia şi ce pericol se ascunde în spatele „analizei ştiinţifico – raţionale ” a acestei cărţi. Dacă aţi fost de acord cu faptul că structura cărţii lui Isaia reflectă cu o coincidenţă uimitoare structura întregii Biblii, nu aţi observat oare acelaşi lucru în ceea ce priveşte recunoaşterea unui singur  autor al celor două părţi componente din Sfînta Scriptură? Cea de-a treia şi ultima secţiune (cap.40-66) revine la forma poetică, dar contrastează puternic cu prima secţiune majoră. În prima parte am avut judecata şi guvernarea dreaptă a lui Dumnezeu; în ultima avem harul lui Dumnezeu, suferinţa şi slava ce trebuie să vină, aici totul este har şi slavă. Formula de deschidere a secţiunii – „Mîngîiaţi, mîngîiaţi pe poporul Meu” – stabileşte  ritmul şi tonul cărţii.

Tocmai această parte i-a determinat pe criticii liberali să formuleze teoria lui ,,Deutero-Isaia”. Dar schimbarea subiectului abordat nu implică în mod necesar şi schimbarea autorului. Este interesant faptul că în timp de peste 1900 de ani nu a suflat nimeni nici o vorbă despre un alt Isaia. Apostolul Ioan se referă la această secţiune şi o atribuie lui Isaia (Ioan 1:23).

Care este cauza sau cu ce scop se pune la îndoială,  faptul că Dumnezeu este Singurul autor  atît a Vechiului Testament cît şi a Noului Testament, dar şi faptul că profetul Isaia este autorul (scriitorul) întregii cărţi a lui Isaia ? Nu cumva se strecoară şi aici vocea din vechime a celui viclean: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat?” Dacă da, atunci haideţi să descoperim împreună în ce constă pericolul ca  să ştim de ce şi cum să ne păzim.

Scurt istoric despre autorul cărţii

Ierusalimul este cadrul istoric al lucrării profetice făcute de Isaia fiul lui Amoţ şi parcurge timpul domniei a patru regi: Iuda, Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia (1:1). De la moartea lui Ozia, în anul 740 în.Hr. (comp.6:1) şi pînă la cea a lui Izechia în anul 687 în.Hr., activitatea lui Isaia s-a întins pe o perioadă mai lungă de o jumătate de secol din istoria lui Iuda. Potrivit tradiţiei ebraice, Isaia a fost martirizat, fiind tăiat în două cu ferăstrăul (comp. Evr.11:37) de către regele Manase, fiul cel rău şi succesorul la tron al lui Ezechia (circca 680 înainte de Hristos).

În mod evident, Isaia provenea dintr-o influentă familie nobilă din Ierusalim. A primit o educaţie bună şi era înzestrat cu daruri poetice şi profetice. Era un apropiat al familiei regale şi dădea sfaturi profetice împăraţilor,vizînd relaţiile externe ale lui Iuda. El este considerat drept cel mai avansat din punct de vedere literar  şi cel mai influent dintre toţi profeţii care au scris.

A fost căsătorit, soţia avînd daruri de proorociţă şi au avut doi fii, ale căror nume aveau mesaj simbolic pentru popor: Şear-Iaşub („O rămăşiţă se va întoarce”) şi Maher-Şalal-Haz-Baz(„Grăbeşte-te de prădează, aruncă-te asupra prăzii”).

Isaia a fost contemporan cu profeţii Osea şi Mica. El a proorocit pe vremea expansiunii ameninţătoare a Imperiului Asirian, a căderii lui Israel – Regatul de Nord şi a declinului moral şi spiritual al lui Iuda – Regatul de Sud. Isaia l-a prevenit pe Ahaz, împăratul lui Iuda, să nu ceară ajutor de la Asiria împotriva lui Israel şi a Siriei,tot el l-a avertizat pe regele Ezechia după căderea lui Israel în anul 722 în.Hr. să nu facă alianţe cu popoare străine împotriva Asiriei. El i-a îndemnat pe amîndoi regii să-şi pună încrederea lor numai în Domnul,ca pavăză a lor (7:3-7; 30:17). Isaia a s-a bucurat de cea mai mare infuenţă pe timpul domniei regelui Ezechia.

Caracterul specific al cărţii profetului Isaia

Opt trăsături importante caracterizează cartea lui Isaia. (1) Este scrisă în mare parte în stilul poetic al literaturii ebraice şi este ca o bijuterie literară a Scripturii, neîntrecută în frumuseţe şi forţă a poeziei. Vocabularul bogat al cărţii lui Isaia îl depăşeşte pe cel al tuturor scrierilor Vechiului Testament.

(2) Isaia este numit profetul evanghelic, deoarece dintre toate cărţile Vechiului Testament, profeţiile mesianice din cartea sa conţin cea mai completă şi mai clară proclamare a evangheliei lui Isus Hristos.

(3) Viziunea sa asupra crucii,expusă în capitolul 53, cu privire la moartea ispăşitoare a lui Isus Hristos, este cea mai exactă şi mai amănunţită profeţie din întreaga Biblie.

(4) Este cea mai teologică şi mai cuprinzătoare dintre toate cărţile profetice ale Vechiului Testament. Ea se întoarce în timp către începuturi, atunci cînd Dumnezeu a creat cerurile, pămîntul şi viaţa omului (ex.42:5) şi priveşte înainte spre sfîrşitul istoriei adus de către Dumnezeu şi crearea unor ceruri noi şi a unui pămînt nou (ex.65:17; 66:22).

(5) În comparaţie cu celelalte cărţi profetice, aceasta conţine cea mai bogată revelaţie profetică a Vechiului Testament cu privire la natura, măreţia şi sfinţenia lui Dumnezeu. Dumnezeul lui Isaia este Sfînt şi Atotputernic, singurul care va judeca păcatul şi nelegiuirea existentă între oameni şi popoare. Expresia sa preferată pentru Dumnezeu este Sfîntul lui Israel.

(6) Isaia – al cărui nume înseamnă (Mîntuirea vine de la Domnul), sau (Domnul salvează) – este prorocul mîntuirii. El foloseşte termenul mîntuire de trei ori mai mult decît ceilalţi profeţi în cărţile lor din Vechiului Testament la un loc. Isaia arată că scopul deplin de mîntuire al lui Dumnezeu va fi realizat numai în legătură cu Mesia.

(7) Isaia se referea adesea la evenimentele răscumpărătoare mai vechi din istoria lui Israel , de exemplu, la cele din timpul exodului (4:5-6; 11:15; 31:5; 43:16-17), la nimicirea Sodomei şi Gomorei (1:9) şi la biruinţa lui Ghedeon asupra madianiţilor (9:4; 10:26; 28:21;) . De asemenea s-a folosit de cîntarea profetică a lui Moise din Deuteronom 32 (1:2; 30:17; 43:11-13;).

(8) Cartea lui Isaia, împreună cu Deuteronomul şi Psalmii este una dintre cele trei cărţi ale Vechiului Testament care sunt cel mai des citate şi la care se face referire fregvent în Noul Testament.

Susţinerea „dreptului de autor” pentru Isaia asupra întregii cărţi

Prima carte din seria profeţilor biblici, conform tradiţiei rabinice este considerată cea a lui Isaia, fiul lui Amoţ. Mulţi exegeţi moderni susţin că este o lucrare compusă de cel puţin doi autori şi că doar primele 39 de capitole ar aparţine cu adevărat lui Isaia. Alţii însă se străduiesc să demonstreze că toată cartea este scrisă de un singur autor. Potrivit celor dintîi, primul Isaia ar fi trăit la sfîrşitul sec.VIII. Mesajul lui din cap. 1-39 constatînd mai mult din profeţii de jale pentru Iudeea. Cel de-al doilea autor mai este numit de unii, „Deutero-Isaia ”, adică  „un al doilea Isaia”, despre care se zice că ar fi trăit după exil şi capitolele 40-66 care i se atribuie conţin profeţii de speranţă şi de mîngîiere. Unii susţin că acest „Deutero-Isaia ” ar fi profeţit în vremea exilului babilonian şi că ar mai exista şi un al treilea Isaia „Trito-Isaia” care ar fi scris capitolele 56-66, şi care ar fi trăit în epoca postexilică.

Orice ar încerca să demonstreze oamenii, sau aşa numiţii teologi libearli, care îşi bazează argumentele în primul rînd pe stilul scrierii şi pe conţinutul divers al textului acestei cărţi, nimic nu ar fi mai convingător decît cuvîntul Lui Dumnezeu aşa cum îl găsim scris în Evanghelia după Luca, unde se face o afirmaţie directă că pasajul din Isaia 61 (secţiunea disputată a cărţii) citit de Isus în sinagoga din Nazaret  îi aparţine anume profetului Isaia şi nu lui „Deutero-…”, sau „Trito-Isaia ”.

„A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească, şi I s-a dat cartea profetului Isaia. Cînd a deschis-o a dat peste locul unde era scris: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război  slobozirea, şi căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorilor, şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El.” Atunci s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit.”Şi toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har, care ieşeau din gura Lui, şi ziceau: „Oare nu este acesta feciorul lui Iosif ?” (Luca 4:16-22).

Matei de asemenea referindu-se la cea de-a doua parte  a cărţii profetului  Isaia (40-66) şi anume la cap.42, îl declară ca autor al pasajului anume pe Isaia şi îl numeşte „profetul” cu articolul hotărît , adică se referă la un profet recunoscut de toţi cititorii.

„ … ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Prea iubitul Meu , în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata. El nu Se va lua la ceartă, şi nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe. Nu va frînge o trestie ruptă, şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, pînă va face să biruie judecata. Şi Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.” (Matei 12:17-21).

Apostolul Ioan scrie şi el  în evanghelia sa, în capitolul 12, versetele 38-41, următoarele cuvinte: „ …ca să se împliniască vorba pe care o spusese proorocul Isaia „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre ? Şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?” (Isaia 53:1). De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: „Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.” (Isaia 6:9,10) Isaia a rostit aceste cuvinte atunci cînd a văzut slava Lui şi a vorbit despre El (Isaia 6:1). În acest caz evanghelistul Ioan face referinţe  atît la prima parte cît şi la a doua parte a cărţii, atribuindu-i dreptul de autor unui singur Isaia.

Aşadar, atunci cînd se referă la cele două părţi ale cărţii Isaia, cel puţin trei surse inspirate de Dumnezeu îl numesc ca autor pe unul singur – profetul Isaia.Cei ce contestă acest lucru, atribuind capitolele 40-66 unui alt autor (sau autori), fie conştient sau nu,  s-au pomenit în postura celor ce neagă inspiraţia divină a Evangheliilor, contrazicîndu-se în această privinţă. Pe de altă parte, afirmînd că cea de a doua parte a cărţii (cap.40-66) ar fi fost scrisă de „Deutero-Isaia” – un autor contemporan cu evenimentele istorice şi personajele descrise în acea secţiune, ei ar nega semnificaţia profetică a cărţii, egalînd-o astfel cu o simplă carte istorică.

Filip a folosit un capitol din această secţiune pentru a-l aduce la Hristos pe famenul etiopian (Fapte 8).

Dovezile care susţin că Isaia este singurul autor al întregii cărţi sunt abundente şi pot fi împărţite în trei categorii principale:

(1) Dovada internă, chiar din carte, include subscrierea din Isaia 1:1, (care este valabilă pentru întreaga carte) şi numeroasele asemănări izbitoare între exprimare şi gîndire, caracteristice ambelor secţiuni principale ale cărţii.

Un exemplu notabil îl constituie expresia  „Sfîntul lui Israel”, care apare de douăsprezece ori în capitolele 1:39, de paisprezece ori în capitolele 40-66 şi numai de şase ori în restul Vechiului Testament. Nu mai puţin de douăzeci şi cinci de forme ale unor cuvinte ebraice apar în ambele părţi ale cărţii profetului Isaia, forme care nu sunt întîlnite în alt loc din cărţile profetice ale Vechiului Testament.

(2) Dovada externă include mărturia talmudului israelit şi a Noului Testament însuşi, care atribuie proorocului Isaia întreaga carte a lui Isaia (Matei 3:3 şi Luca 3:4 se compară cu Isaia 40:3; Ioan 12:37-41 se compară cu Isaia 6:9,10 şi 53:1, Fapte 8:28-33 cu Isaia 53:7-9; Romani 9:27 şi 10:16-21 cu Isaia 10, 53, 65…).

Este evident că profeţia lui Isaia a avut şi un mesaj imediat, destinat vremii şi poporului spre care a fost rostit şi în acest cadru „robul Domnului” poate şi trebuie să fie indetificat cu Israelul. Totuşi, nimeni nu poate nega faptul că profeţia lui Isaia conţine şi un mesaj care ţinteşte viitorul, destinat celor care vor contribui la împlinirea planurilor viitoare ale lui Dumnezeu.

(3) Dovada arheologică este şi mai grăitoare prin probele sale incontestabile. În peşterile de la Qumran de lîngă Marea Moartă în anul 1947 au fost găsite multe vase de lut în care s-au păstrat timp de 1900 de ani sulurile cărţii profetului Isaia. Este important de menţionat că în acele peşteri s-a găsit întreaga carte a lui Isaia, care a fost scrisă în sec. I d. Hristos şi au fost ascunse prin secolul II d. Hristos. Aceste manuscrise se păstrează pînă astăzi în Muzeul Bibliei (Templul Cărţii) din Ierusalim.

Concluzie

Cartea profetului Isaia este cea mai puternică verigă de legătura dintre Vechiul Testament şi Noul Testament. Ea ne demonstrează că cele două compartimente ale Bibliei au un singur Autor şi sunt părţi ale aceluiaşi plan de salvare a omului din sclavia păcatului şi a morţii. Însuşi Domnul Isus a accentuat marele rol al acestei cărţi, făcînd cele mai multe referinţe la cuvintele profetului Isaia. Din tot Vechiul Testament această carte a fost cel mai des citată, mesajul căreia trbuia să se împliniască prin viaţa Domnului Isus şi în lucrarea Lui de vestire a Evangheliei. Tocmai din acest motiv cei mai mulţi teologi numesc cartea Profetului Isaia „Evanghelia Vechiului Testament”.

A pune la îndoială faptul că Isaia este autorul întregei cărţi înseamnă a pune la îndoială şi veridicitatea conţinului şi caracterul profetic al acestei cărţi. Pe deasupra se tăgăduieşte inspiraţia divină şi se înlătură autoritatea Dumnezeiască a cuvîntului profeţit de Isaia. Deci, pînă la urmă, cititorii sunt pregătiţi de a nu lua în serios mesajul cărţilor care fac referinţe la ,,mai mulţi”  Isaia. Scopul primar al acestui articol este să înlăture orice îndoială cu privire la inspiraţia divină a textului cărţii pentru Isaia – profetul, fiul lui Amoţ din Ierusalim. Astfel să stăm tari în credinţă şi „să nu ne grăbim să dăm crezare oricărui duh.”  (1Ioan 4:2).