Voia lui dumnezeu ca şi concept teologic

Anatol Malancea

November 11, 2015

Întroducere

Probabil că subiectul ce ține de voia lui Dumnezeu a fost și va rămâne mereu actual „este adevărat că nimic nu i-a lăsat mai perplecși pe creștini mai mult decât întrebările despre voia lui Dumnezeu”^[1]. Mulți dintre copiii sinceri ai lui Dumnezeu se întreabă, cum să aflu voia lui Dumnezeu despre vocația mea, voia lui Dumnezeu cu privire la căsătorie, locul de trai, liceul, universitatea, cariera etc., Sunt oare alegerile sau deciziile obișnuite din viața cuiva o problemă de etică? Dacă merg la școala cutare sau cutare este imoral, sau dacă-mi cumpăr mașină ultimul răcnet este asta ceva imoral? Sau dacă mă căsătoresc cu Vasile și nu cu Ion, nu este etic lucrul acesta?

Dacă Dumnezeu este suveran, dacă este în controlul tuturor lucrurilor, de ce în viața de zi cu zi a omului au loc evenimente care parcă ne lasă să credem că Dumnezeu a pierdut controlul. Oare tot ce se întâmplă este voia lui Dumnezeu? „Dar cum se aplică aceasta la evenimentele specifice, în special acelea care aduc tragedie și suferință? Un bebeluș mic moare de cancer. Este oare asta cu adevărat „voia lui Dumnezeu”? O mamă tânără sau un tată este grav rănit într-un accident. Noi ne rugăm cu stăruință pentru ca ea sau el să se facă bine; dar adăugăm cu evlavie, „facă-se voia Ta”. Dacă vindecarea nu are loc și are loc moartea, s-a făcut „voia lui Dumnezeu” în cazul acesta?”^[2]

Am ales să tratez subiectul acesta știind că este unul mereu actual, dar și pentru că atât în mod teologic dar și în practica creștină părerile sunt împărțite. Astfel că în dezbaterea ce urmează vom discuta despre conceptul voii lui Dumnezeu la general sau care este voia generală a lui Dumnezeu cu privire la copiii Săi din două unghiuri diferite, ca mai apoi, să vedem dacă Dumnezeu are sau nu o voie specifică cu privire la fiecare om și în special cu privire la fiecare credincios în parte. V-a trebui să discutăm dacă voia lui Dumnezeu cu privire la viața noastră este una detaliată sau una generală, după cum spune Cuvântul lui Dumnezeu: „voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră” (1Tes.4:3a). Mai mult decât atât, trebuie să ne punem întrebarea dacă tot ceea ce se întâmplă este „voia lui Dumnezeu”. Altfel spus, este Dumnezeu în control a tot ce se întâmplă în Univers, sau sunt lucruri care îi scapă. Jack Cottrel menționează faptul că nimic nu scapă controlului lui Dumnezeu^[3].

În consecință, subiectul voii lui Dumnezeu trebuie discutat în cadrul subiectului larg al suveranității lui Dumnezeu. Tot în contextul acesta vom pune în discuție întrebarea dacă Dumnezeu a planificat din veșnicie toate detaliile vieţii fiecărui om, orice pas și fiecare decizie pe care o va lua omul, astfel că omul nu este decât un executor al detaliilor planului lui Dumnezeu cu privire la viața lui, asta va fi predeterminarea creștină sau teistă sau că Dumnezeu din veșnicie, în suveranitatea Lui a prevăzut detaliile vieții fiecărui om, nu le-a planificat. Aceste este non-determinismul creștin sau perspectiva creștină care susține că Dumnezeu în suveranitatea Lui are toate lucrurile sub control, le monitorizează pe toate, și tot El, în suveranitatea Lui, își rezervă dreptul să dea o independență relativă atât florei și faunei, dar și omului în deciziile sale pentru a se autodetermina. Dar în suveranitatea lui specială, El își rezervă dreptul să intervină în flora, fauna, dar și în deciziile omului. În general susținătorii celei de a doua perspective, tratează voia lui Dumnezeu din trei unghiuri diferite și anume „voia lui Dumnezeu este fie: intenţionată (voia predeterminată, voia determinată), preceptivă, sau permisivă^[4].

Terminologie

Unul din termenii biblici grecești care exprimă voia lui Dumnezeu este „thelema” care înseamnă „voinţă, dorinţă” (Mat. 7:21; 18:14; Apoc. 4:11). „Ori de câte ori Noul Testament se referă la responsabilitatea noastră de a cunoaște sau de a face voia lui Dumnezeu, termenul grecesc folosit pentru „voie” este întotdeauna „thelema”, care implică în general… pur și simplu voinţa sau dorinţa (lui Dumnezeu) care pretinde cooperarea noastră pentru împlinirea ei”^[5].

În 1Tesaloniceni 4:3 Pavel spune că „voia (thelema) lui Dumnezeu este sfințirea voastră”. Aici Pavel nu vorbește despre ceea ce Dumnezeu vrea să facă fără cooperarea noastră. „Mai degrabă, el menționează o dorinţă pe care o are Dumnezeu pentru comportamentul nostru – una de care putem alege să ascultăm sau nu”^[6].

Epitrepo, verb care înseamnă „a permite” (1Cor. 16:7; Evr. 6:3)^[7]. Un alt termen este boule – „scop, voie, sfat” (Fapte 2:23; 4:28; Ef.1:11) – ține de voia suverană, sau de voia intenționată a lui Dumnezeu. „Se referă la planul imuabil al lui Dumnezeu, care se va realiza indiferent de cooperarea noastră”. Isus a fost dat la moarte „după sfatul (boule-planul) hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu” (Fapte 2:23). „Nicăieri în Noul Testament nu ni se spune să căutăm cunoașterea lui „boule” a lui Dumnezeu, pentru a lua decizii personale”^[8].

Prothesis (verbul protithemi), care se traduce de regulă cu „scop”, ar fi un alt termen (Rom. 8:28; 9:11; 2Tim. 1:9). Termenul eudokia, înseamnă „bună plăcere, dorință” (Ef. 1:5,9; Filipeni 2:13).

În lumina termenilor de mai sus, Jack Cottrell consideră că subiectul voii lui Dumnezeu are trei conotații de bază care ar corespunde cu ideile de: scop, dorinţă, și permisiune^[9].

Predeterminarea creștină și voia Domnului

Un titlu clasic care de regulă se dă la curentul de gândire pe care îl vom dezbate în ceea ce urmează ar fi calvinismul și voia lui Dumnezeu sau augustinianismul și voia lui Dumnezeu. Iar pentru că nu toți gânditorii din această categorie definesc voia lui Dumnezeu exact așa cum o definește Calvin sau Augustin etc., noi o vom numi predeterminarea creștină și voia Domnului.

În general, această teză pune voia lui Dumnezeu în trei categorii diferite, deși unii o împart în patru: voia decretivă sau voia secretă a lui Dumnezeu, voia revelată sau preceptivă și voia permisivă. Cel de al patrulea aspect este voia binevoitoare a lui Dumnezeu, prin care se are în vedere că Dumnezeu trimite ploaie peste cei drepți dar și peste cei nedrepți, face ca soarele să răsară peste cei drepți, dar și peste cei nedrepți^[10]. Noi, însă ne vom axa pe cele trei aspecte, care de regulă sunt puse în discuție. „Voia decretivă sau determinantă este considerată a fi una universală și a tot-inclusivă. Totul este voia lui Dumnezeu în același sens, ex., în sensul că El o determină”^[11]. J. G. Howard numește asta „voia determinată a lui Dumnezeu” și include totul în ea^[12]. El menționează că: „Scriptura ne învață că Dumnezeu are un plan prestabilit pentru fiecare viață. Este ceea ce se va întâmpla. El este inevitabil, necondiționat, imuabil, irezistibil, comprehensiv, și intenționat. Este de asemenea în cea mai mare parte imprevizibil. El include totul – chiar păcatul și suferința. El implică totul – chiar și responsabilitatea umană și deciziile umane”^[13]. Howard merge mai departe cu acest concept susținând că, Dumnezeu „le face pe toate de Unul singur…, El nu reacționează la situații, El le creează”^[14].

Grudem numește asta „voia secretă” a lui Dumnezeu. Ea „include decretele Lui ascunse prin care El guvernează Universul și determină tot ceea ce se va întâmpla… Noi aflăm ceea ce Dumnezeu a decretat atunci când evenimentele se întâmplă în realitate”^[15]. Această voie determinantă nu poate fi cunoscută de nimeni, decât de Dumnezeu. Putem cunoaște câte puțin din ea pe măsură ce se împlinește.

Tot ce se întâmplă se întâmplă pentru că El a decretat să se întâmple, asta ține de voia decretivă a lui Dumnezeu. Astfel că Dumnezeu a predeterminat care va fi cariera ta, partenerul tău de căsătorie, casa în care vei locui, bolile, prietenii, accidentele onorurile, călătoriile, venitul, pensia etc. Toate acestea se „încadrează în voia decretivă a lui Dumnezeu”^[16]. Ea se mai numește voia suverană a lui Dumnezeu în care sunt cuprinse toate aceste detalii. Fiind invitat la un talk show televizat, John Piper a susținut că: „Dumnezeu a predestinat până și praful cum se mișcă și când se mișcă”^[17]. Ceea ce înseamnă că prin voia Lui suverană a predeterminat și mersul prafului.

Pe de altă parte, John Calvin afirmă că fiecare lucru din lumea asta se face prin voia lui secretă, „lumea este atât de guvernată de Dumnezeu, încât nimic nu se face aici decât prin sfatul Lui secret”^[18]. Dumnezeu reglementează până și zborul păsărilor^[19]. Dar el nu se oprește aici, ci susține că planurile și intențiile oamenilor sunt atât de dirijate încât duc la finalul prestabilit de Dumnezeu: „din aceasta noi declarăm că nu doar cerul și pământul și creaturile neînsuflețite, dar și planurile și intențiile oamenilor, sunt atât de guvernate de suveranitatea Lui așa încât ele sunt duse de ea direct la finalul hotărât”^[20].

Arthur W. Pink remarcă cu fermitate că: „voia secretă a lui Dumnezeu ține de scopul Lui etern, imuabil cu privire la toate lucrurile pe care El le-a făcut, care să ajungă la menirea lor prin anumite mijloace specifice” Isaia 46:10 este folosit pentru confirmarea argumentului, „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea”^[21].

Unul din pasajele cheie la care fac referință susținătorii „voii duble”, cea secretă și cea preceptivă a lui Dumnezeu este Deuteronom 29:29, unde se spune: „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia”. Deşi şi Helm vede voia lui Dumnezeu din două unghiuri diferite, „voia lui Dumnezeu însemnând ceea ce se întâmplă, şi voia lui Dumnezeu însemnând ceea ce trebuie să se întâmple”. Totuşi nu este pe deplin de acord cu modul în care teologii de mai sus fac distincţie între‚ voia secretă şi‚ voia revelată, pentru că, spune el: „nu tot ceea ce Dumnezeu decretează în mod suveran este secret; uneori revelează în mod deschis ceea ce intenţionează să facă”^[22].

Un alt text folosit pentru a exemplifica voia decretivă a lui Dumnezeu sau cea secretă la perspectiva predeterminării creștine este Faptele Apostolilor 2:23, „pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege”. Tot astfel de gând descoperim și în Efeseni 1:9: „căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi”, și versetul 11: „În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale”. Mai sunt și alte pasaje care ar vorbi despre voia secretă a lui Dumnezeu (Ps.115:3; Dan.4:17, 25, 32, 35; Rom.9:18,19; 11:33,34; Ef.1:5, 9, 11).

Teologul Louis Berkhof adeverește cele menționate mai sus, și vorbește și cu mai multă fermitate că: „Teologia creștină a recunoscut întotdeauna voia lui Dumnezeu ca fiind cauza principală a tuturor lucrurilor”^[23]. Prin intermediul voii Lui secrete „El decretează tot ceea ce trebuie să se întâmple, fie că El decide să le cauzeze…, sau să permită să se întâmple prin intermediul acțiunii nerestricționate a creaturilor Lui raționale”^[24].

Astfel că: „Omul nu poate realiza nimic cu excepția poruncii secrete a lui Dumnezeu, …ei nu pot face nimic în mod deliberat cu excepția la ceea ce El deja a decretat în Sine și determinat prin direcţia Lui secretă”^[25].

Prin urmare, putem conclude că tot ce se întâmplă în prezent, dar și ceea ce se va întâmpla în viitor, reprezintă realizarea gândurilor și a voii lui Dumnezeu, prin sfatul din eternitate a lui Dumnezeu^[26]. Pentru că voia decretivă, sau voia secretă a lui Dumnezeu este comprehensivă și conform determinismului creștin, nu există excepții.

Un al doilea aspect al voii lui Dumnezeu, este voia morală a lui Dumnezeu sau voia preceptivă (voia preceptelor lui Dumnezeu sau voia poruncilor lui Dumnezeu). Ea ține de legile și poruncile morale atât din Noul cât și din Vechiul Testament date de Dumnezeu omului pe care trebuie să le împlinească. Calvin susține că voia morală a lui Dumnezeu constă în cele zece porunci date de Dumnezeu lui Moise. Din poruncile pe care le-a dat Dumnezeu societății lui Israel, „legile ceremoniale” au fost anulate în Noul Testament. Tot așa și legile judiciare, care țineau de contextul istoric de atunci^[27].

În aceeași ordine de idei, Wayne Grudem vorbește despre voia morală a lui Dumnezeu, care mai este numită voia revelată, „aceasta include standardele morale ale Scripturii, ca de exemplu, cele Zece Porunci și poruncile morale din Noul Testament”^[28]. Voia revelată a lui Dumnezeu ține poruncile lui Dumnezeu așa cum au fost scrise în Biblie, poruncile de care Dumnezeu cere să ascultăm.

Voia revelată a lui Dumnezeu o putem vedea în câteva pasaje din Scriptură, cum ar fi cel din Matei 6:10, unde Isus îi învață pe ucenici rugăciunea domnească spunându-le: „facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ”. Rugăciunea ca oamenii de pe pământ să asculte și să urmeze poruncile Lui. Apoi, avem textele din: Matei 7:21; 12:50; Efeseni 5:17; Romani 2:18; 1Ioan 5:14. Mai apoi, faptul că este sau nu împlinită această voie morală a lui Dumnezeu depinde de om. Dacă voia determinantă sau voia secretă a lui Dumnezeu se va împlini fără ca să-i stea ceva în cale, nimic nu-l poate împiedica pe Dumnezeu să-și realizeze voia Lui decretivă, atunci cât privește voia revelată a lui Dumnezeu sau voia poruncilor Lui pe care omul le găsește în Biblie, poate alege să nu o împlinească.

În acest context, putem remarca că potrivit concepției predeterminării creștine influențați fiind de teologia lui Augustin sau Calvin despre depravarea totală, tot astfel și neputința totală cu privire la mântuire, dar și în ceea ce privește aspirația omului de a face binele, știm că omul depravat nu poate alege să-l urmeze pe Dumnezeu, omul are nevoie de harul preventiv, înainte de mântuire și mai apoi, de harul operativ, care să lucreze mântuirea în el, după cum spune Augustin^[29]. Omul nu are libertatea să aleagă să facă bine, cu atât mai mult, omul nu poate alege darul mântuirii. El este liber să facă doar ceea ce îi stă în fire, sau să respecte anumite reguli morale, sociale sau reguli de conduită, pentru că asta este înclinația lui naturală, dar nicidecum să-l urmeze pe Dumnezeu. Deși se spune în 2Petru 3:9, „doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă”, și 1Tim.2:4 „care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului”, că se referă la voia morală a lui Dumnezeu, sau cea preceptivă, cu toate acestea, conform predeterminismului creștin, unii sunt aleșii pentru mântuire iar ceilalți sunt orânduiți spre pierzare, sau alții vor spune că Dumnezeu din veșnice a predestinat pe unii pentru mântuire, iar pe alții i-a lăsat să meargă în iad. Și, cu toate că voia morală a lui Dumnezeu este revelată omului, poate s-o împlinească doar cel care a primit mântuire prin predestinare, deoarece omul este căzut și este atât de mult afectat de păcat încât, după Augustin, acesta are nevoie de „har preventiv” înainte de convertire pentru pregătirea voinței omului întru convertire, iar mai apoi, prin „harul operativ”, Dumnezeu produce mântuirea în om. „Pocăința este un proces pur divin, în care Dumnezeu operează asupra păcătosului”^[30]. Prin „harul operativ”, Augustin are în vedere că Dumnezeu nu cooperează cu omul în mântuirea lui^[31]. Omul nu alege mântuirea. Dumnezeu pur și simplu îl ia dintr-o stare și-l pune în alta, prin „harul irezistibil”.

Pink validează conceptul de „neputință” a omului spre mântuire, și de „depravare totală” susținând că voința omului este influențată de inima păcătoasă a omului, de aceea nu poate să aleagă direcția binelui. Astfel că, Arthur Pink începe prin a defini voința omului. Așadar, afirmă el, voința omului este „facultatea de a alege, cauza imediată acțiunii. Alegerea implică în mod necesar refuzarea a ceva și acceptarea a altceva. Și partea pozitivă, și cea negativă trebuie să fie prezente, ca să se poată face o alegere”^[32]. Dar că alegerea omului este influențată sau determinată de ceva. „De aceea, voința ta nu poate fi suverană, fiindcă e în slujba a ceva… Nu poate fi și cauză și efect”^[33].

Dar cine este determinantul, cine determină voința omului? Inima. După el, Scriptura vorbește că în realitate, omul de cele mai multe ori decide cu inima, și nu cu voința. Omul este dominat de inimă și nu de voință. „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Prov. 4:23). „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine” (Marcu 7:21; Matei 15:8)^[34]. Iar pentru că în accepția lui Scriptura face distincție între inimă și voință, și pentru că inima omului este păcătoasă, și că inima este cea care influențează voința, prin urmare, deciziile luate de voința omului sunt tot rele^[35].

Voința păcătosului nu poate alege în ambele direcții, adică să aleagă binele sau răul. Voința lui Adam, înainte de cădere era liberă să aleagă în ambele direcții, ori bine ori răul. „Dar în cazul păcătosului, lucrurile stau cu totul altfel. Păcătosul se naște cu o voință care nu este într-o stare de echilibru moral”^[36]. În consecință, „Păcătosul nu este niciodată silit să păcătuiască. Dar păcătosul nu este liber să facă fie binele, fie răul, fiindcă inima rea dinlăuntrul lui îl împinge întotdeauna spre păcat”^[37].

Paul Helm vorbește în contextul voii morale sau voii preceptive a lui Dumnezeu „Nu fiecare poruncă a lui Dumnezeu este ascultată. Cu toate acestea, Scriptura ne învaţă că chiar și în situaţiile în care nu se ascultă de porunca lui Dumnezeu, neascultarea este în conformitate cu voia Lui, în sensul decretului Său”^[38]. Conceptul pe care îl dezvoltă aici Paul Helm este că decretul lui Dumnezeu este comprehensiv. Tot aici, el vine cu exemplul fraţilor lui Iosif. „(După câte s-ar putea spune) faptul că fraţii lui Iosif l-au vândut a fost împotriva voii lui Dumnezeu, dar în felul acesta Dumnezeu a decretat un salvator pentru Israel”^[39]. Tot astfel „prin neascultarea lui Saul, David a devenit rege, şi din cauza intenţiilor criminale ale iudeilor şi a slăbiciunii lui Pilat, Isus a fost răstignit”^[40]. În alte cuvinte, Dumnezeu a decretat inclusiv şi încălcările poruncilor Sale întru realizarea scopurilor Sale. Astfel că Paul Helm nu admite posibilitatea existenţei anumitor acţiuni ale oamenilor, fie ele bune sau rele, fără să fi fost decretate de Dumnezeu. Paul Helm vrea să spună că tot ceea ce se întâmplă în viaţa unui creştin se încadrează în voia lui Dumnezeu pentru el.

Dacă pornim de la premisa aceasta, nu este deloc greşit să spunem că şi atunci când creştinul alege să păcătuiască, păcătuieşte pentru că şi lucrul acesta a fost decretat de Dumnezeu, întru realizarea voii Sale divine. Sau şi mai tranşant, el păcătuieşte pentru că Dumnezeu vrea ca la momentul respectiv să păcătuiască. Ori, și păcatul respectiv este cuprins în decretul sau voia decretivă a lui Dumnezeu și merge la realizarea planului general al lui Dumnezeu.

Dar în accepția lui Charles Hodge, Dumnezeu nu poate decreta să interzică ceva și în același timp să decreteze ca cineva să facă ceea ce El interzice. „Voia decretivă și voia preceptivă a lui Dumnezeu nu pot fi niciodată în conflict una cu alta. Dumnezeu nu decretează niciodată să facă, sau să determine pe alții să facă, ceea ce El interzice. El ar putea, să decreteze, după cum vedem că El face, să permită ceea ce El interzice. El permite oamenilor să păcătuiască, deși păcatul este interzis”^[41]. Totuși, Hodge admite că Dumnezeu conform voii Lui decretive, sau conform hotărârii Lui din eternitate poate să „poruncească oamenilor să se pocăiască și să creadă, și totuși, din motive înțelepte, să se abțină să le dea pocăință”^[42].

În același context al predeterminării creștine putem vorbi despre voia permisivă a lui Dumnezeu, dar și în cazul voii morale sau preceptive, voia permisivă a lui Dumnezeu este inclusă în decretul suveran, este inclus în voia determinantă a lui Dumnezeu. Prin voia Lui determinantă, sau voia lui secretă, Dumnezeu îi permite omului să facă anumite lucruri de regulă rele, sau ceea ce îi este caracteristic firii lui decăzute, cu excepția aspirației spre bine și în special, cu excepția acceptării darului mântuirii oferit de Cristos. Prin intermediul voii Lui secrete „El decretează tot ceea ce trebuie să se întâmple, fie că El decide să le cauzeze…, sau să permită să se întâmple prin intermediul acțiunii nerestricționate a creaturilor Lui raționale”^[43].

R.C. Sproul spune de asemenea, că prin voia permisivă, Dumnezeu îi permite omului să păcătuiască. Deci, prin voia Lui permisivă, Dumnezeu, îi permite omului doar să păcătuiască, nu și să aleagă să facă binele. Dar oricum, permisiunea de a păcătui este predeterminată de Dumnezeu. Prin urmare, „dacă El îmi permite să păcătuiesc este din motivele cunoscute Lui. El a ales să-mi permită să o fac. Și dacă El mi-a permis să fac…, înseamnă că El a decretat mai dinainte să fac, nu că El m-a constrâns să fac lucrul respectiv, sau că m-a forțat, ci pentru că în autoritatea Lui suverană, a permis”^[44].

Calvin spune că „Dumnezeu le dă voință celor care fac răul…”^[45]. Tot el susține că voia permisivă a lui Dumnezeu nu este pasivă, astfel că, el „respinge distincția scolastică „între a face și a permite… Dumnezeu nu doar că permite, dar voiește toate faptele, inclusiv pe cele rele… Oamenii nu pot face nimic decât prin porunca secretă a lui Dumnezeu. Ei nu pot să facă ceva în mod deliberat, cu excepția a ceea ce El a decretat deja… și determină prin direcția Lui secretă”^[46].

Voia lui Dumnezeu și Non-determinismul creștin

Și în cazul acesta, discuția noastră va gravita în jurul la trei concepte de bază, voia intenționată a lui Dumnezeu cum o numește Cottrell, sau voia decretivă (secretă), voia preceptelor (adică voia revelată) lui Dumnezeu și voia permisivă. Non-determinismul creștin, spre deosebire de predeterminarea creștină (sau determinismul creștin, cum îl numesc unii), are în vedere atât libertate adevărată, dar și suveranitatea adevărată. Dumnezeu în suveranitatea Lui are tot dreptul și autoritate să acționeze cum vrea. Astfel că, El poate exersa un control amănunțit asupra fiecărui detaliu din viața omului, și tot astfel, are libertatea să nu exercite un control meticulos^[47].

Pentru că nu prea există temei să faci diferență sau mai bine zis, să vorbești despre voia preceptivă, sau morală, tot astfel despre voia permisivă a lui Dumnezeu, în contextul în care prin voia Lui determinatoare, sau prin voia lui secretă El a predeterminat toate detaliile vieții cuiva, fie ele bune sau rele. Sau nu mai putem vorbi despre voia morală și cea permisivă a lui Dumnezeu în mod obiectiv, ci doar în mod subiectiv. De ce? Pentru că și într-un caz, și în celălalt este vorba de predeterminare. În cazul acesta, omul este totalmente neputincios, el nu poate urma un alt curs decât cel predeterminat, un curs hotărât mai dinainte pentru el, fie în ceea ce privește binele sau răul.

Din moment ce voia decretivă sau determinantă a lui Dumnezeu este a tot-inclusivă adică cuprinde toate detaliile din Univers: flora, fauna, cosmosul, iar în cazul nostru și ființa umană. Luând în considerare că El a prestabilit toate lucrurile din veșnicie, le-a predestinat mai dinainte, de aici rezultă că omul nu are nici un fel de libertate de acțiune în direcția opusă decretului suveran și veșnic al lui Dumnezeu. Omul nu poate nicidecum merge împotriva fluxul apei. Zwingly afirma că „nu poate fi decât o singură cauză. Întrucât, originea tuturor lucrurilor este una, tot așa și cauza, trebuie să fie una”^[48].

Mai mult decât atât, dacă înclinăm spre ideea lui Howard, care spunea că Dumnezeu a predeterminat care va fi: cariera ta, partenerul tău de căsătorie, casa în care vei locui, bolile de care vei suferi, prietenii pe care îi vei avea, accidentele în care vei fi implicat, onorurile pe care le vei primi, călătoriile pe care le vei face, venitul pe care îl vei avea sau care îți va fi pensia, atunci creștinismul nostru ajunge să fie în esența lui fatalist. Nu este mare diferență între cei care cred într-o soartă controlată de forțele impersonale și soarta unor oameni, care indiferent de ce ar alege să facă, oricum vor ajunge în iad, pentru că așa le-a „fost sortit”^[49].

Dacă mergem pe ideea predeterminării creștine, despre voia decretivă sau voia secretă a lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu a orânduit din veșnicie fiecare pas al omului, ajungem la fatalism. Se pare că anume acesta este lucrul pe care vor să-l nege adepții acestui curent de gândire. Calvin, de exemplu, spune că unii vor să defăimeze doctrina aceasta, sau să pună un egal între ea și doctrina stoică despre soartă. Cu toate acestea, zice el: „dar noi susținem că Dumnezeu este Dispunătorul și Conducătorul tuturor lucrurilor – că din veșnicia îndepărtată, în conformitate cu înțelepciunea lui, El a decretat ceea ce trebuia să facă, iar acum prin puterea Lui împlinește ceea ce a decretat”^[50].

Berkouwer vine în apărarea predeterminării creștine și crede că nu putem vorbi despre o libertate a voinței și determinarea ei în același timp, „determinarea și libertatea voinței se exclud reciproc”^[51].

Astfel că „determinarea divină este totalmente diferită de ceea ce se înțelege în general prin determinism”^[52].

Deși îi dau dreptate lui Calvin și lui Berkouwer, că „determinismul” promovat de unii gânditori creștini nu este același cu fatalismul, sau „soarta” de la stoici, sau cu fatalismul islamic, cu toate acestea, Cottrell susține pe bună dreptate că „în timp ce recunoaștem că diferența importantă este la bătaie aici, trebuie să tragem concluzia că refuzul de a denumi punctul de vedere care acum este pus în discuție, determinismul, este pur și simplu o ciondăneală semantică…”^[53].

Pe deasupra, Calvin spune că „Nici un adulter, nici o hoție, omucidere nu este comisă, fără ca să se ia în considerare voia lui Dumnezeu”^[54]. Adică și adulterul și hoția și crima se încadrează în voia lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, el spune că: „Astfel că tot ceea ce facem sau gândim este de la Dumnezeu, Făcătorul și Dispunătorul tuturor lucrurilor”^[55]. Deși se pare că nu toți gânditorii sau teologii creștini care merg pe ideea predeterminării creștine, sunt atât de categorici ca și Calvin, cu toate acestea, toți vorbesc despre voia determinantă sau decretivă a tot inclusivă.

Cu siguranță că sunt anumite lucruri care fac parte din voia secretă sau voia intenționată a lui Dumnezeu, însă conform non-determinismului creștin, Dumnezeu nu a decretat și nu a predeterminat detaliile vieții omului. Altfel, omul nu ar mai avea demnitatea de om. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu, de aceea „faptul că omul este creat după chipul lui Dumnezeu, înseamnă că omul este caracterizat atât de dependență dar și de independență”^[56]. Tot așa cum copilul care ajunge la vârsta de un an și începe a merge singur pe picioare și se bucură mult de realizarea lui de „libertatea” lui, tot așa, în cazul omului creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu „Trebuie să existe un sens în care acțiunile lui sunt ale lui – sub controlul său. Dacă lucrurile nu stau în felul acesta, el este mai puțin decât o persoană”^[57]. Leroy Forlines dezvoltă ideea aceasta mai departe și se întreabă: „Are omul căzut o voință liberă?” și tot el răspunde prin a zice că: „Dacă descendenții lui Adam nu au libertate de voință într-un anume sens, ei și-au pierdut personalitatea. Unul din factorii implicați în ceea ce înseamnă a fi o persoană, este să ai puterea de decizie sau abilitatea de a voi. Voința poate alege doar atunci sau să acționeze în măsura în care este liberă. A deposeda voința de libertate înseamnă a o priva de a mai fi voință”^[58].

Prin asta nu vrem să zicem că voința omului nu poate fi influențată într-un anume fel, sau determinată. Lucrul acesta este posibil și fiecare din noi știm lucrul acesta. Dar nu înseamnă că „aceste forțe nu pot garanta acțiunea voinței. Aici avem de a face cu influență și reacție, și nu cu cauza și efectul mecanic”^[59]. Deși libertatea înseamnă a avea mai mult decât o alternativă de a alege, înseamnă să alegi mai mult decât într-o singură direcție, spre deosebire de ceea ce spune predeterminarea creștină, că omul este liber doar în sensul că poate alege să păcătuiască fără să fie silit să o facă, deși conform lui Calvin, Dumnezeu a decretat și acțiunile păcătoase ale omului. El spunea că „păcatele care sunt comise, sunt comise nu doar prin permisiune, dar și prin voia Domnului. Deoarece este neserios să faci distincție între permisiune și voia lui Dumnezeu, în ceea ce privește păcatul”^[60]. Tot astfel Gordon H. Clark declară că „Dumnezeu planifică, decretează, și controlează toate evenimentele… Dumnezeu este cauza ultimă, originală și principală”^[61]. Mai tranșant decât Gordon, Calvin spune că Dumnezeu a decretat și acțiunile perverse ale omului. „Ceea ce susținem noi este că, atunci când oamenii acționează în mod pervers, ei fac asta… prin scopul decretat de Dumnezeu”^[62].

Însă potrivit non-determinismului teist, deși libertatea voinței omului presupune o doză de independență, cu toate acestea, omul nu are „o libertate absolută. Noi nu putem fi Dumnezeu. Noi nu putem fi ca îngerul. Libertatea ființei umane este în cadrul posibilităților oferite de natura umană…”^[63]. Omul a fost creat pentru a fi în relație cu Dumnezeu, iar relația lui cu Dumnezeu este bazată pe dependență. Asta este parte a chipului lui Dumnezeu din om. „Acțiunile lui nu pot fi explicate ca fiind independente în sens absolut. Influența în deciziile personale nu poate fi niciodată egalată cu relațiile mecanice de cauză efect…”^[64].

Revenind la primul aspect al voii lui Dumnezeu din perspectiva non-determinismului creștin, spunem că voia decretivă, „este nivelul cel mai înalt (sau mai profund): ea este secretă, ascunsă, și inaccesibilă. Dumnezeu a determinat ceea ce intenționează să facă, astfel cursul istoriei este absolut fixat; însă El nu ne-a spus prea multe despre aceasta, cu excepția profețiilor predictive. Odată ce un lucru se întâmplă, atunci, cu siguranță, nu mai este ascuns. Voia preceptivă este voia revelată a lui Dumnezeu; Dumnezeu a considerat că este potrivit ca să facă acest nivel al voii Sale cunoscut nouă”^[65].

Noi nu avem deloc acces la voia secretă a lui Dumnezeu, ci doar la voia Lui revelată, pe care o avem în Biblie. Cottrell mai numește voia decretivă, voia intenționată a lui Dumnezeu. Adică ceea ce Dumnezeu planifică să realizeze singur. El se referă la aceasta ca la „lucrurile care se întâmplă prin voia Domnului și prin decizia lui Dumnezeu”^[66]. Cu siguranță acesta este un concept biblic, anume conceptul de plan al lui Dumnezeu, dar el „diferă de punctul de vedere determinist, …prin aceea că, conceptul biblic despre voia decretivă a lui Dumnezeu nu include tot ceea ce se întâmplă. Și asta este în conformitate cu realitatea independenței relative pe care Dumnezeu a dat-o atât proceselor naturale dar și creaturilor lui morale libere. Dumnezeu nu le cauzează pe toate, cu toate acestea El cauzează sau determină anumite lucruri. El voiește ca anumite lucruri să se întâmple cu certitudine”^[67]. Dacă ar fi să revenim la pasajul din Deuteronom 29:29 care spune: „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia”, iarăși din perspectiva predeterminării creștine vedem că „uneori la nivelul voii Lui revelate Dumnezeu își exprimă dorința ca ceva să se întâmple ceea ce El nu decretează să se întâmple la nivelul voii lui secrete. De exemplu, 1Timotei 2:4 spune că Dumnezeu „voiește”… ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului. Asta exprimă voia dorită sau preceptivă a lui Dumnezeu. Dar evident că nu toți oamenii vin la cunoașterea adevărului și nu toți sunt mântuiți, ceea ce înseamnă că voia suverană, decretivă a lui Dumnezeu, voia Lui secretă, a determinat ca lucrul acesta să nu se întâmple”^[68].

Tot astfel, 2Petru 3:9 spune că Dumnezeu „doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă”. „Dar asta este doar voia morală (sau preceptivă) a lui Dumnezeu; din moment ce unii totuși pier, faptul că ei nu se pocăiesc și că pier trebuie să se datoreze voii Lui suverane, secrete”^[69]. Asta este în cazul în care rămânem la ideea predeterminării absolute sau a voii secrete a lui Dumnezeu, care a decretat toate lucrurile mai dinainte.

Alta este viziunea non-determinismului creștin/teist, care susține că, da, prin voia lui suverană sau voia decretivă, a alcătuit din veșnicie planul de mântuire al omenirii, dar conform voii Sale preceptive, (morale sau secrete), cunoaștem că jertfa lui Cristos nu este una exclusivistă, ci este o ofertă general valabilă (Ioan 3:16); 1Tim. 2:5b-6a „Omul Isus Cristos⁶, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi…”; 1Ioan 2:2 „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi”. Dar în timp ce nu putem schimba nimic în ceea ce privește voia secretă a lui Dumnezeu, voia morală/preceptivă o putem respinge, sau să o alegem.

În Biblie mai sunt și alte pasaje în care putem vedea voia intenționată a lui Dumnezeu, sau voia decretivă: Proverbe 19:21 spune: „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte”; Psalmul 33:11 „Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam”; Isaia 14:27 „Domnul oştirilor a luat această hotărâre: cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă: cine o va abate?”. Unul din lucrurile care Dumnezeu a dorit să se întâmple a fost creația, zice Cottrell, „Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apoc. 4:11). La scurt timp după creație a avut loc căderea omului „dar nu este absolut nimic în Biblie care să sugereze că Dumnezeu a decretat sau că a determinat că lucrul acesta trebuia să se întâmple”^[70]. Fără îndoială, putem spune că Dumnezeu a prevăzut lucrurile acesta mai dinainte în preștiința Lui, pentru că El este omniscient, cunoaște trecutul, prezentul dar și viitorul. El vede toate lucrurile dintr-o dată. Iar pentru că Dumnezeu a prevăzut căderea omului a și pregătit mijlocul de salvare al lui, moartea și învierea lui Cristos. „Asta devine prin urmare elementul central al voii intenționate a lui Dumnezeu”^[71].

În Faptele Apostolilor 2:23 găsim scris că Isus a fost „dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu”. A fost „voia sau planul… lui Dumnezeu de la început, ca Salvatorul să fie dat la moarte; în baza preștiinței Lui despre caracterul lui Iuda și a înclinațiilor Lui l-a făcut în stare să folosească alegerea liberă a trădătorului pentru a realiza acest lucru”. Fapte 4:28 accentuează același lucru, că dușmanii lui Isus l-au dat la moarte, „ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.” Dumnezeu a planificat doar actul de răscumpărare. Dar înseamnă oare că Dumnezeu l-a predeterminat, sau l-a programat pe Iuda să-l vândă pe Isus, astfel că Iuda nu este trădător, ci mai degrabă victimă a decretului divin, a voii suverane a lui Dumnezeu, sau i-a determinat pe romani să-l răstignească? Dumnezeu de fapt „a folosit ceea ce a cunoscut mai dinainte despre alegerile lor libere, ca pe niște mijloace de a alcătui planul Său infailibil”^[72].

Am văzut că susținătorii predeterminării creștine dovedesc voia decretivă detaliată a lui Dumnezeu și cu Istoria lui Iosif, care a fost vândut de frații lui în Egipt sau dând exemplu crucificarea Domnului Isus în conformitate cu voia eternă a lui Dumnezeu (Fapte 2:23) etc., Și au dreptate, după cum remarcă J.P. Holding. „Cu toate acestea nu este corect ca în baza acestor particularități să generalizăm în mod greșit și să presupunem că Dumnezeu alege să-și exercite dreptul Său suveran în același mod pentru lucruri, ca de exemplu, mișcarea unui deget. Poate că El o face sau poate că nu; poate că o face uneori, nu și cu alte ocazii. Cu toate acestea, a sugera un asemenea lucru este puțin probabil să reducă ceva din suveranitatea lui Dumnezeu… Decizia de a nu face nimic este prin sine o decizie suverană”^[73].

Având moartea răscumpărătoare a lui Isus ca obiectiv central al voii intenționate (sau voia decretivă) a lui Dumnezeu, majoritatea celorlalte lucruri, care sunt incluse aici, fie duc la ea sau decurg din ea, spune Cottrell^[74]. Asta include în mod special alegerea de către Dumnezeu a lui Israel în mod suveran care să fie unicul instrument de pregătire, împreună cu toate actele suveranității speciale legate de istoria lui. Dumnezeu a stabilit scopul acesta de neschimbat în primul rând cu Avraam (Evr.6:17), mai apoi cu alți indivizi specifici pe linia lui Avraam. De exemplu, a fost planul lui Dumnezeu (prothesis) să-l aleagă pe Iacov mai degrabă decât pe Esau ca fiu al lui Isaac, prin care să se continue pregătirea răscumpărării (Rom.9:11). Tot aici vreau să afirm că în Romani 9:11-16 se vorbește despre voia decretivă a lui Dumnezeu de al alege pe Israel ca instrument de pregătire, dar contextul nu ne permite să zicem că tot astfel, prin voia lui intenționată sau cea decretivă, Dumnezeu a ales pe unii spre mântuire, iar pe alții i-a lăsat să meargă la pierzare. „Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, – s-a zis Rebecii: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”, după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât”. Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur”. Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă”. Mai apoi, versetele 18, 21: „Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea... Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?”.

Gândul lui Pavel de aici este că Dumnezeu la ales pe Iacov și nu pe Esau, sau pe Israel și nu pe Edom, ca pe un vehicul prin care să aducă planul de mântuire a omenirii, pe lângă faptul că l-a ales să fie o lumină printre neamuri. Această afirmaţie este preluată din Maleahi 1:2-3, şi nu se referă la persoane individuale, ci la naţiuni. Subiectul de bază pe care îl pune Pavel în dezbatere aici are în vedere respingerea iudeilor ca „popor ales” al Lui, pentru că, de fapt, poporul lui Israel nu a fost aproape niciodată loial în întregime lui Dumnezeu, iar aceasta nu exclude dreptul lui Israel la mântuire. Aici nu este vorba de mântuire, pentru că pe de altă parte, știm că mântuirea nu este corporativă, ci una individuală. Dumnezeu nu mântuiește în mod corporativ, ci în mod individual, prin credința personală în El. Pe deasupra, în versetele 15, 16, Pavel citează din Vechiul Testament de la Deuteronom 33:19, și aici nu este vorba de mântuire. Aici se are în vedere răspunsul lui Dumnezeu dat lui Moise, care ceruse să vadă slava Domnului. Astfel că Domnul îi răspunde: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur!”. Cottrell conchide că: „Tot așa cum a fost scopul lui Dumnezeu de al folosi pe Israel pentru al aduce pe Răscumpărătorul în lume, tot astfel a fost planul Său de a anula aranjamentul acesta odată ce Cristos venise”^[75]. Interesant spune el că, de la o perioadă la alta, voia intenționată sau voia decretivă a lui Dumnezeu a inclus hotărârea Lui de a folosi sau de a pedepsi o anumită națiune în procesul rafinării lui Israel pentru vocația lui”^[76]. Vezi referința cu privire la planul Său de al folosi pe Sanherib împăratul Asiriei, „Dar n-ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult, şi că le-am hotărât din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească…” (Is.37:26). Mai apoi, Domnul și-a împlinit planul cu privire la cucerirea și robia poporului Său (Ier.23:20).

Dacă facem o trecere în revistă a textului din Efeseni 1:5, „ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale”, sau versetul 9, „căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi,” mai apoi versetul 11, „În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale”, vom vedea că există încă un text care folosește același termen „totul” (panta) și un limbaj paralel care pare a fi un argument a voii decretive sau voia a tot inclusivă a lui Dumnezeu, conform unor gânditori creștini, este 1Corinteni 12:6: „…dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul (panta) în toţi”^[77]. Cu toate acestea, contextul capitolului 12 „limitează referința „totul” la darurile spirituale de la Duhul Sfânt, și versetul 11 spune atât de specific: „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte”.

În mod similar, contextul din Efeseni 1:11 nu ne permite să ne gândim despre „toate lucrurile” în sens absolut, ci ne arată obiectivul specific al planului lui Dumnezeu despre care se vorbește aici”^[78].

Cottrell crede că obiectivul specific are în vedere „taina voii Lui din versetul 9, taină care i-a fost încredințată lui Pavel (Efes.3:3-4; 3:8-9) de a le predica neamurilor Evanghelia și în consecință, să devină un singur popor cu evreii sau un singur trup numit Biserica (Efes.3:10). Prin crucea Lui, Domnul Isus a realizat lucrul acesta (Efes.2:11-16)^[79]. Despre același lucru Pavel scrie și în capitolul 1 din Efeseni, când spune că El „face toate după sfatul voii Sale”. Iar planul sau sfatul specific pe care îl are în vedere Pavel aici este: „Planul de a uni pe evrei și pe cei dintre neamuri într-un singur trup pentru lauda slavei Sale. Acest scop specific este văzut imediat în versetele următoare, 1:12-14 „ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Cristos. Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului Evanghelia mântuirii voastre, aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei”^[80]. „Astfel vedem că „toate lucrurile” din Efeseni 1:11 nu are o referință universală; Voia intenționată sau decretivă a lui Dumnezeu nu include toate lucrurile care se întâmplă în întregul cuprins al naturii și istoriei. El include fondarea Bisericii, cu toate acestea, ca un organism care îi unește pe evrei și pe cei dintre neamuri sub un singur cap, Isus Cristos”^[81]. Nu știu dacă sunt întru totul de acord cu Cottrell despre felul în care interpretează Efeseni 1:11 sau 1:12-14, dar știu că deși Dumnezeu își va realiza planul Său general sau voia lui generală cu privire la lume, în suveranitatea Lui, El a ales să nu încalce dreptul omului, fie să urmeze voia lui morală sau preceptivă sau să n-o urmeze. Sau, după cum relata cineva, expresia „toate” din Efeseni 1:11 nu înseamnă că Dumnezeu le influențează pe „toate” „la nivelul «micro»”^[82]. Iar Biblia pare să sprijine această abordare. În 1Împărați, când Domnul îi spune lui Ilie „Ieşi, şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.

Domnul nu era în vântul acela, Domnul nu era în cutremurul de pământ, Domnul nu era în focul acela, dar Domnul era susurul blând şi subţire.

Atât în ceea ce privește flora și fauna, dar în special cât îl privește pe om, Dumnezeu nu a „programat” toate detaliile vieții omului, ca de exemplu ora de culcare sau de trezire, sau ora mesei, biserica la care să meargă, etc., ci i-a dat omului o independență relativă, o libertate de autodeterminare, dar nu absolută.

„Dacă Dumnezeu vrea că o împărăție să cadă, El ar putea s-o facă prin faptul că controlează fiecare bătălie, fiecare călăreț, fiecare cal, fiecare moleculă. Sau poate face lucrul acesta prin faptul că controlează un singur cui, sau prin faptul că mișcă un fir de nisip… Indiferent de mijlocul pe care îl alege, voia Lui și scopul Său se poate realiza și se va realiza”^[83].

În consecință, putem spune împreună cu Cottrell că: „Lucrurile care se întâmplă în conformitate cu dorința și decizia lui Dumnezeu au de a face în special cu elaborarea planului de mântuire. Ele nu includ „tot ceea ce se întâmplă”. Nu există vre-o bază biblică de nici un fel care să vorbească despre o voie secretă, a tot inclusivă, determinatoare a lui Dumnezeu. Dumnezeu are o voie determinantă sau intenționată, dar El ne-a descoperit care sunt scopurile Lui pentru noi”^[84]. În sensul acesta facem referință la Fapte 20:27, unde Pavel discută cu prezbiterii din Efes și le spune: „căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” „Dumnezeu nu a ascuns nimic de noi; noi cunoaștem care sunt punctele principale ale intențiilor Sale pentru noi și pentru lume. Și știm că dacă Dumnezeu a planificat să facă ceva, se va întâmpla”^[85].

Sunt anumite lucruri pe care Dumnezeu le dorește și a hotărât ca El Însuși să le împlinească. Dar sunt multe lucruri care Dumnezeu vrea să se realizeze, dar care pot sau nu să se împlinească. Ele sunt la latitudinea omului să le împlinească sau nu. „În exercițiul libertății Lui suverane… Dumnezeu onorează integritatea libertății cu carte ne-a înzestrat și ne permite să decidem dacă așteptările Lui vor fi sau nu împlinite. Uneori, ele nu se împlinesc dar asta spre rușinea și distrugerea noastră. Dar de foarte multe ori noi, cei cărora ne-a fost încredințată această responsabilitate, împlinim voia dorită a Creatorului nostru. Astfel că multe lucruri se întâmplă în conformitate cu voia lui Dumnezeu și prin decizia omului”^[86].

Pe de altă parte, putem vorbi despre voia lui Dumnezeu descoperită în preceptele Lui sau în poruncile Lui. Asta mai poate fi numită voia preceptivă a lui Dumnezeu, sau voia lui Dumnezeu revelată în poruncile Lui. Biblia constituie nu set clar de legi și porunci morale pe care Dumnezeu vrea ca să le împlinim, astfel să împlinim voia Lui. Așadar El ne descoperă voia Lui prin Cuvântul Său (Ps.73:24; 1Petru 4:2). Dar pentru acesta, trebuie să cercetăm Biblia și să medităm asupra adevărului găsit în ea. Pavel le spune colosenilor: „nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească” (Col.1:9). Pe deasupra, trebuie să vrem să facem voia Lui, „Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri” (Mat.7:21).

Cât privește mântuirea, Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fi salvați, dar nu toți acceptă mântuirea. Astfel că voia lui Dumnezeu nu se împlinește. Un exemplu de acest fel îl vedem la intrarea lui Isus în Ierusalim, când El plângea asupra Ierusalimului: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!”. În 1Tesaloniceni 4:3 ni se spune că: „voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră”. Foarte mult a dorit Isus salvarea lui Israel, mult ar fi vrut Isus ca măcar în ultimul moment, Ierusalimul capitala spirituală a lui Israel, în frunte cu elita spirituală a lui Israel să vadă în el pe Mesia, Salvatorul lor din întinăciunea în care se aflau, dar ei nu au vrut. În consecință, Isus le-a respectat dreptul de a asculta sau nu de voia revelată atunci chiar în Persoana Lui. „Aici vedem foarte clar că uneori dorințele lui Dumnezeu sunt zădărnicite de deciziile omului. Unii cred că asta distruge suveranitatea lui Dumnezeu; de aceea au inventat conceptul voinței suverane secrete, prin care Dumnezeu, de fapt decide tot ceea ce se întâmplă. Dar în lumina acestui text dar și a altora, faptul acesta ne pune în poziția stânjenitoare de a spune că uneori Dumnezeu face lucruri (conform voinței Lui secrete) contrar dorințelor lui (după cum le știm din voia lui revelată)”^[87].

Dar dilema se rezolvă în cazul non-determinismului creștin, care vorbește despre cele două aspecte ale voii lui Dumnezeu, cea determinată și cea preceptivă însă din unghiuri diferite decât o face predeterminarea creștină. „Aceste două aspecte ale voii lui Dumnezeu (voia Lui determinată și voia Lui dorită…) nu se suprapun, ci sunt distincte și se referă la evenimente complet diferite. Voia determinată a lui Dumnezeu nu este a tot inclusivă… sunt multe lucruri care se află în afara sferei de cuprindere a ei. Lucrurile pe care Dumnezeu le dorește dar pe care omul trebuie să le decidă sunt de așa natură. Ele nu sunt printre lucrurile pe care Dumnezeu le-a planificat într-un fel sau altul. Ele reprezintă un aspect complet separat a voii lui Dumnezeu. Astfel că nu există contradicție sau conflict atunci când o decizie umană merge împotriva unei dorințe sau a unui percept al lui Dumnezeu, întrucât asemenea decizii nu sunt rezultatul voii intenționate a lui Dumnezeu”^[88]. Este o cu totul altă abordare decât cea a predeterminări creștine despre voia decretivă și cea preceptivă, inclusiv în ceea ce privește mântuirea. Deoarece, potrivit predeterminării creștine, Dumnezeu, în conformitate cu voia lui decretivă a predeterminat pe unii la mântuire iar pe alții i-a lăsat la pierzare, sau pe alții i-a ales pentru condamnare, în conformitate cu părerea lui Calvin.

Mai mult decât atât, potrivit voii Lui suverane sau determinante, El a decretat și căderea, ceea ce înseamnă că nu e greșit să spunem că fenomenul căderii este opera lui Dumnezeu. „Prin urmare, eu afirm că Dumnezeu a decretat căderea lui Adam”^[89]. Deși declară în repetate rânduri că Dumnezeu a decretat toate lucrurile, fie căderea omului, toate acțiunile, până și simțămintele omului, cu toate acestea, se eschivează în a spune că în cele din urmă, Dumnezeu este autorul păcatului. „Deși, …eu declar că Dumnezeu a decretat căderea lui Adam, tot astfel eu afirm că nici într-un fel nu admit că Dumnezeu a fost în această privință în mod propriu și în realitate autorul acestei Căderi”^[90]. Prin urmare, reiese că „Dumnezeu este doar cauza ultimă nu și cauza proximă”^[91].

Mai departe, vom aborda un alt aspect al voii lui Dumnezeu, și anume, cel de voie permisivă a lui Dumnezeu. Dacă este să reflectăm din perspectiva predeterminării creștine, voia permisivă a lui Dumnezeu este de asemenea cuprinsă în decretul lui Dumnezeu, deoarece decretul lui Dumnezeu sau voia suverană a lui Dumnezeu este a tot inclusivă. Dumnezeu a decretat din veșnicie să permită omului să aleagă să facă anumite lucruri sau să decidă între un lucru sau altul. Cu toate astea, omul nu se poate folosi de voia permisivă pentru a alege binele, pentru că el este decăzut total. Astfel că, conceptul de voie permisivă este văzut în lumina depravării totale a omului. În concluzie, Dumnezeu îi permite omului să aleagă să facă ceea ce-i stă lui în fire, dar nu ceea ce-i place lui Dumnezeu.

Din perspectiva non-determinsimului creștin, voia permisivă „include acele lucruri pe care Dumnezeu nu le planifică nici nu le dorește, dar pe care, îi permite omului să le aducă la îndeplinire prin libertatea care o are. În conformitate cu cea mai precisă semnificație a termenului, voia permisivă a lui Dumnezeu îmbrățișează toate faptele libere ale omului incluzându-le… pe cele pe care Dumnezeu vrea să le facem, dar ne permite să le facem prin exersarea voinței noastre libere”.

Modul în care non-determinismul creștin vede voia permisivă a lui Dumnezeu este diferit de modul în care îl prezintă pre-determinarea creștină. Diferența constă în faptul că în timp ce pre-determinarea creștină vorbește despre voia permisivă în lumina depravării totale a omului, și a voii decretive, sau absolute, astfel că, Dumnezeu îi permite omului să aleagă să facă ceea ce-i stă lui în fire, dar nu ceea ce-i place lui Dumnezeu, sau omul este liber doar să păcătuiască, în schimb non-determinismul biblic despre voia permisivă spune că, deși Dumnezeu nu dorește ca anumite lucruri să se întâmple, totuși El le permite să se întâmple. Cottrell remarcă „absența unei voințe declarate din partea lui Dumnezeu că ele (lucrurile permise de Dumnezeu) trebuie să se întâmple. Deși Dumnezeu nu le planifică, nici nu le dorește în mod expres, cu toate acestea, El permite ca ele să se întâmple. Aceasta include acele lucruri care sunt contrare așteptărilor Lui declarate, ca de exemplu, păcatele omului”^[92].

Lucrurile care Dumnezeu nu dorește să se întâmple, dar pe care le permite „se încadrează în voia lui Dumnezeu doar în sensul că El permite ca ele să se întâmple”.

Tot în categoria voii permisive se încadrează și preferințele, în general bune, pe care le au oamenii, dar și lucrurile mai puțin importante. Aici este vorba de „acel număr de lucruri cu privire la care Dumnezeu nu și-a exprimat nici o dorință sau preferință, lucruri pe care noi le numim uneori „chestiuni de preferință” sau „chestiuni nesemnificative”. Acestea sunt deciziile pe care noi le facem, cunoscute mai dinainte de Dumnezeu, și El nu are nici un motiv să prevină implementarea lor. Astfel că, El le permite sau le lasă se întâmple, așa cum le-am planificat”^[93].

Dacă studiem Scriptura cu atenție vom vedea că sunt lucruri pe care Dumnezeu le permite fără să le cauzeze. Un text în senul acesta este în Faptele Apostolilor 14:16 „El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile să umble pe căile lor.” Evrei 6:3 „Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu”. Iacov 4:15 spune: „Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru”. Pavel îi roagă pe creștinii din Roma să se roage pentru el „şi astfel să ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu, şi să mă răcoresc puţin în mijlocul vostru”^[94].

Dumnezeu îşi rezervă dreptul, să exercite control direct asupra deciziilor omului, asta intră în categoria suveranității speciale a lui Dumnezeu. Controlul direct al lui Dumnezeu este doar pentru scopurile Sale speciale. În cazul lui Balaam, Dumnezeu a exercitat control direct sau influență asupra lui Balaam ca să binecuvânteze pe Israel mai degrabă decât să-l blesteme (Num.24:1). Însă Dumnezeu i-a permis totuși să se ducă la Balaac, deși de câteva ori i-a interzis, și cu toate că un înger i-a ieșit în cale să-l oprească, totuși Balaam s-a dus. Ceea ce înseamnă că Dumnezeu i-a permis lui Balaam să acționeze contrar voinței Lui. Duhul lui Dumnezeu a venit peste regele Saul care fusese lepădat de Dumnezeu și a profețit (1Sam.19:24). Tot despre control direct vorbește Proverbe 21:1 „Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea”. Mai apoi au fost situații când Dumnezeu l-a avertizat pe Pavel să nu meargă în anumite locuri: „Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie” (Fapte 16:7).

Un alt exemplu poate fi că Dumnezeu poate interveni pentru a preveni un accident grav, sau ca cineva să ajungă cu mașina într-un copac, pe de altă parte, El poate permite ca cineva să nimerească într-un accident grav sau cu mașina în copac. În primul caz, este vorba de suveranitatea specială, cazuri speciale, iar cel de al doilea caz ține de voia permisivă a lui Dumnezeu. Pentru că până la urmă, mașina nu este condusă de un robot, ci de un om cu rațiune și voință liberă, căruia Dumnezeu îi permite să meargă cum vrea. Dr. Olson, vorbind despre permisiunea lui Dumnezeu sau voia Lui permisivă zicea că: „nimic nu se poate întâmpla fără permisiunea lui Dumnezeu. Dumnezeu este suficient de puternic ca să oprească orice lucru ca să nu se întâmple, dar că El nu-și exercită întotdeauna puterea aceasta, pentru că, a face lucrul acesta ar însemna să prade creaturile Lui libere și raționale, create după chipul Său, de realitatea și libertatea lor distinctă”^[95].

Dar așa cum am mai remarcat mai sus, acest aspect al voii lui Dumnezeu la determinismul creștin intră sub umbrela voii decretive sau determinante a lui Dumnezeu. După cum menționa și Berkhof: „Teologia creștină a recunoscut întotdeauna voia lui Dumnezeu ca fiind cauza principală a tuturor lucrurilor”^[96]. Prin intermediul voii Lui secrete „el decretează tot ceea ce trebuie să se întâmple, fie că El decide să le cauzeze… sau să permită să se întâmple prin intermediul acțiunii nerestricționate a creaturilor Lui raționale”^[97].

Așadar, în accepția predeterminării creștine, doar păcatele intră în categoria lucrurilor permise de Dumnezeu, nu și faptele bune, nu și aspirația omului spre Dumnezeu. Cottrell confirmă lucrul acesta spunând că: „singurele lucruri care intră în categoria permisiunii lui Dumnezeu sunt păcatele omului; aici nu se încadrează nici o faptă bună și nici o decizie nesemnificativă. Toate astea sunt lucruri pe care Dumnezeu le cauzează”^[98].

Voia permisivă a lui Dumnezeu nu știrbește nicidecum din suveranitatea lui Dumnezeu. Ea mai degrabă „este un concept al suveranității”^[99] iar asta în contextul în care unii sugerează că dacă Dumnezeu nu decretează, nu este suveran, dacă omul are permisiunea să aleagă între bine și rău suveranitatea lui Dumnezeu este pusă în pericol. Asta nu este nicidecum o respingere a suveranității lui Dumnezeu.

„Cheia suveranității este controlul, și nu neapărat cauzarea. În baza preștiinței Lui absolute cu privire la fiecare plan al inimilor oamenilor, și prin prerogativa Lui absolută fie de a permite realizarea fiecărui plan particulă sau de al preveni”^[100].

Jerry Walls și Joseph Dongell relatează următoarele: „Observați că Dumnezeu nu este mai puțin suveran într-o lume unde alege să le garanteze creaturilor Sale libertate de voință decât ar fi într-o lume unde el le determină pe toate. Suveranitatea nu poate să fie pur și simplu echivalată cu controlul meticulos. Mai degrabă, suveranitatea este libertatea de a alege așa cum dorește cineva și pentru realizarea scopurilor cuiva. Dacă Dumnezeu alege să creeze oameni care să fie liberi și în același timp să-și realizeze scopurile Sale prin intermediul alegerilor lor nedeterminate, este dreptul Lui suveran s-o facă. Mai puțin control nu este egal cu mai puțină suveranitate dacă Dumnezeu alege să aibă mai puțin control. Un Dumnezeu perfect de bun și înțelept va exercita tocmai măsura de control potrivit pentru tipul de lume pe care El alege s-o creeze”^[101].

În concluzie, anumite lucruri se întâmplă pentru că Dumnezeu dorește și decide ca lucrul respectiv să se întâmple, dar această voie intenționată a lui Dumnezeu „este limitată, conform Scripturii, în mare parte la realizarea planului răscumpărării”^[102].

În altă situație, sunt lucruri pe care Dumnezeu le vrea, dar omul este cel ce decide să le facă sau nu. „Asta se aplică în cea mai mare parte la poruncile lui Dumnezeu și la dorința Lui pentru mântuirea noastră”^[103]. În cele din urmă, sunt lucruri pe care omul dorește să le facă, iar Dumnezeu permite ca să se întâmple. Este important să înțelegem lucrul acesta în special atunci când vorbim de tragedii. Este Dumnezeu cel ce stă în spatele suferinței, a tragediei, este El autorul ei? Dacă mergem pe ideea voii decretive sau a suverantății absolute, atunci concluzia inevitabilă este că Dumnezeu, fiind autorul tuturor detaliilor ce au loc în Univers, este și autorul răului și al suferinței, deoarece planul său este comprehensiv. În voia Lui decretivă, El a cuprins suferința, durerea, răul care trebuie să se întâmple pentru că a fost planificat. Mai degrabă trebuie să spunem că dacă s-a întâmplat o tragedie este pentru că Dumnezeu a permis-o. Exemplul clasic este cazul lui Iov, Dumnezeu a permis Satanei să se atingă de Iov și de tot ce este al lui. Tot așa trebuie să vedem și tragediile din natură. Ele sunt permise de Dumnezeu având în vedere că Dumnezeu a oferit și proceselor naturale o independență relativă. Cu toate că în providența Lui specială El poate interveni să prevină dezastrele, suferința boala etc.^[104] Pentru că, dacă lucrurile nu stau așa, omul nu este liber în nici un fel să-și aleagă cursul vieții, pentru că voința omului nu este liberă, ci determinată. Indiferent de ceea ce ar face omul, nu va putea evita destinul care i-a fost hărăzit, spunea Taylor^[105]. Faptul acesta afectează și demnitatea omului. „Dacă tot ceea ce facem noi a fost determinat pentru noi, iar noi doar jucăm rolul scris de cineva, sau de altcineva, se pare că integritatea și demnitatea noastră ca și indivizi este pusă sub semnul întrebării”^[106].

Mai apoi, vorbind despre problema răului din lume, în conformitate cu predeterminarea creștină, Dumnezeu a decretat toate lucrurile. Tot astfel, dacă nu există voință liberă, nu poate fi vorba de moralitate. Omul nu este liber să aleagă să trăiască un altfel de mod de viață decât cel care i-a fost predestinat. Prin urmare, Cottrell spune pe bună dreptate că nu poate exista responsabilitate morală^[107]. Astfel reiese că Iuda a fost o victimă a decretului divin, sau a voii secrete a lui Dumnezeu.

Concluzie

În concluzie putem spune că Dumnezeu în înțelepciunea Lui fără de margini și în suveranitatea Lui este în controlul tuturor lucrurilor, le monitorizează pe toate: flora, fauna, omul. În suveranitatea Lui, Dumnezeu își rezervă dreptul să acționeze cum vrea. Fie ca să se implice în mod direct în deciziile omului sau mersul vieții omului, și asta este numită suveranitatea lui specială, ceea ce El nu o face ca regulă generală, fie să-i permită omului să-și determine cursul vieții lui.

Dar referindu-mă direct la subiectul voii lui Dumnezeu cred că Dumnezeu are o voie intenționată sau decretivă dar care nu este a tot inclusivă, așa cum spune non-detrminismul creștin. Voia Lui intenționată sau decretivă este secretă, ascunsă, și inaccesibilă. Nu cunoaștem multe despre asta, cu excepția profețiilor care s-au împlinit. Obiectivul central al voii intenționate a lui Dumnezeu a fost moartea răscumpărătoare a lui Isus. Prin voia lui suverană sau voia decretivă, a alcătuit din veșnicie planul de mântuire al omenirii. De aceea prin voia lui decretivă la ales Israel în mod suveran care să fie unicul instrument de pregătire. Dar așa cum am mai spus, voia decretivă a lui Dumnezeu nu este a tot inclusivă, ci în suveranitatea Lui, Dumnezeu ales să respecte dreptul omului ca să urmeze voia lui morală sau preceptivă sau să n-o urmeze. Și deși Dumnezeu poate influența deciziile omului și o face uneori, dar nu o face în detaliu. Și asta are în vedere suveranitatea lui specială. Pentru că repet, dacă mergem pe ideea predeterminării creștine, despre voia decretivă a lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu a orânduit din veșnicie fiecare pas al omului, ajungem la fatalism. Cu toate acestea, deși libertatea voinței omului presupune o doză de independență, omul nu are o libertate nelimitată sau absolută pentru că nu este Dumnezeu. Și pentru că am fost creați să depindem de Dumnezeu.

Pe de altă parte prin voia permisivă a lui Dumnezeu omul este liber să aibă preferințele lui, fie bune sau rele, să-l urmeze pe Dumnezeu sau să-l respingă, să asculte sau nu de voia Lui preceptivă sau revelată pe care o avem în Scriptură. Și în Scriptura avem exemple de lucruri pe care Dumnezeu le permite fără să le cauzeze. Voia permisivă a lui Dumnezeu nu știrbește nicidecum din suveranitatea lui Dumnezeu. Și ea este implicită în suveranitatea lui Dumnezeu.

Bibliografie:

Berkhof, Louis. Systematic Theology, (The Banner of Truth Trust 1958).
Cottrell, Jack. What Does the Bible Say About God The Ruler (College Press Publishing Company, 1984).
Forlines, F.Leroy. Biblical Systematics – A Study of the Christian System of Life and Thought (Randall House Publications 114 Bush Road – P.O. Box 17306 Nashville, Temnnessee 37217, 1975).
Helm, Paul. The Providence of God – Contours of Christian Theology (InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois 60515, 1994).
Henry, Carl. Dumnezeu, revelaţie şi autoritate.
Hodge, Charles. Systematic Theology I, (Wm. B.Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, reprinted 1997).
MacArthur, John Jr. God – Coming Face to Face with His Majesty.
McGrath, E. Alister. Christian Theology (Third Edition Blackwell Publishing 2001).
Neyrey, H. Jerome. Render to God – New Testament Understanding of the Divine.
Packer, J.I. Ebvangelism and The Sovereignty of God, (INTER-VARSITY PRESS 1519 NOTH ASTOR, CHICAGO 10, ILLINOIS).
Smith, Blaine. Knowing God’s Will- Finding Guidance for Personal Decisions.
Sproul, R.C. Mâna Invizibilă a lui Dumnezeu, Editura Multimedia Arad, 1999.
Willard, Dallas. În Căutarea Călăuzirii, (Societatea Misionară Română 1990).
Коттрелл, Джек. Что Библия Говорит о Боге Вседержителе, Том 2 (Издательство «Надднiпряночка», Херсон 2007).
Смит, Блэйн. Как Мне Узнать Божью Волю, Христианская миссия «Триада», 1999 copyright 1991 by Blain Smith.).

Surse Internet:

Arthur W. Pink, The Sovereignty of God (Baker Book House, Grand Rapinds, Michigan 49506, 1930) p. 244.
Grudem, Wayne. Systematic Theology, (InterVarsity Press, Leicester, England, Zondervan Grand Rapids, Michgan 49530 USA, 1994). http://www.youtube.com/
John Calvin, The Institutes of the Christian Religion (Christian Classics Ethereal Library, Grand Rapids, MI 2002-08-31). http://www.ntslibrary.com/
John Piper. http://www.youtube.com/
Sproul, R.C. Does God Have Two Wills. http://books.google.md/
http://www.john-calvin.org/
http://www.drurywriting.com/
http://www.ebooksread.com/ Calvin on Providence Translated by James Lillie) (NEW YORK: ROBERT CARTER, 58 CANAL STREET. 1840.)
http://www.tektonics.org/
https://arminiantheologyblog.wordpress.com/

______________

[1]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler (College Press Publishing Company, 1984), p. 299.

[2]Ibid, p. 299.

[3]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.300.

[4]Ibid, p.300.

[5]Blaine Smith, Knowing God’s Will, p.49. http://books.google.md/

[6]Ibid, p.49.

[7]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p. 299.

[8]Blaine Smith, Knowing God’s Will, p.49. http://books.google.md/

[9]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.299.

[10]RC Sproul, Does God Have Two Wills, http://www.youtube.com/ Minutul 2:24

[11]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.300.

[12]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.300, citează din J. Grant Howard, Jr., Knowing God’s Will – And Doing it! (Grand Rapids: Zondervan, 1976), p. 12.

[13]Ibid, p.12.

[14]Ibid, p.12.

[15]Wayne Grudem, Systematic Theology, (InterVarsity Press, Leicester, England, Zondervan Grand Rapids, Michgan 49530 USA, 1994), p.213.

[16]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler p.302, citează din J. Grant Howard, Jr., Knowing God’s Will – And Doing it! (Grand Rapids: Zondervan, 1976), p. 12.

[17]John Piper, http://www.youtube.com/

[18]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.77 citează pe John Calvin, „A treatise on the Eternal Predestination of God”, Calvin’s Calvinism, tr. Henry Cole (Grand Rapids Eerdmans 1956), p.189.

[19]John Calvin, The Institutes of the Christian Religion (Christian Classics Ethereal Library, Grand Rapids, MI 2002-08-31), p.130. http://www.ntslibrary.com/

[20]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.78 citează pe John Calvin, Institutes of the Christian Religion, I. xvi.8 ed. John T. McNeill, tr. Ford L. Battles (Philadelphia: Wesminster Press, 1960), (I:207).

[21]Arthur W. Pink, The Sovereignty of God (Baker Book House, Grand Rapinds, Michigan 49506, 1930), p. 244.

[22]Paul Helm, The Providence of God – Contours of Christian Theology (InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois 60515, 1994), p.131.

[23]Louis Berkhof, Systematic Theology, (The Banner of Truth Trust 1958) p.76.

[24]Louis Berkhof, Systematic Theology, p.77.

[25]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.78 citează pe John Calvin, Institutes of the Christian Religion, I. xviii.1 ed. John T. McNeill, tr. Ford L. Battles (Philadelphia: Wesminster Press, 1960), (I:229).

[26]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.302, citează pe Herman Bavinck în The Doctrine of God, ed. And tr. William Hendriksen (Grand Rapids:Eerdmans, 1951), p.369.

[27]http://www.john-calvin.org/

[28]Wayne Grudem, Systematic Theology, p.332.

[29]Alister E. McGrath Christian Theology (Third Edition Blackwell Publishing 2001), p.450.

[30]Ibid, p.450-451.

[31]Ibid, p.451.

[32]Arthur W. Pink, Doctrina Suveranității, p.110-111.

[33]Ibid, p.111.

[34]Ibid, p.113.

[35] Ibid, p.114.

[36] Ibid, p.115.

[37] Ibid, p.116.

[38] Paul Helm The Providence of God – Contours of Christian Theology, p.48.

[39] Ibid, p.48.

[40] Ibid, p.48.

[41]Charles Hodge, Systematic Theology (Wm. B.Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, reprinted 1997), vol.I, p. 404.

[42]Charles Hodge, Systematic Theology, p. 404.

[43]Louis Berkhof, Systematic Theology, p.77.

[44]RC Sproul, Does God Have Two Wills, http://www.youtube.com/ Minutul 5:17.

[45]Calvin on Secret Providence, Translated by James Lillie (NEW YORK: ROBERT CARTER, 1840.), p.85. http://www.ebooksread.com/

[46]John Drury “God’s Ever-Present Hand” Calvin on Providence, p.229. http://www.drurywriting.com/

[47]https://arminiantheologyblog.wordpress.com/

[48]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.76-77 citează pe Huldriech Zwingly, „On Providence of God,” The Latin Works of Huldreich Zwingly, Volume II, tr. Samule M/ Jackson, ed. William J. Hinke (Philadelphia: Heidelberg Press, 1992), p.1530.

[49]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.302,citează din J. Grant Howard, Jr., Knowing God’s Will – And Doing it! (Grand Rapids: Zondervan, 1976), p.12.

[50]John Calvin, The Institutes of the Christian Religion (Christian Classics Ethereal Library, Grand Rapids, MI 2002-08-31), p.131. http://www.ntslibrary.com/

[51]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.83 citează pe G.C. Berkouwer, The Providence of God, p. 152.

[52]Ibid, p.83.

[53]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.83.

[54]Calvin on Secret Providence (Translated by James Lillie), p.59. http://www.ebooksread.com/

[55]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.76 citează pe Huldriech Zwingly, „On Providence of God,” The Latin Works of Huldreich Zwingly, Volume II, tr. Samule M/ Jackson, ed. William J. Hinke (Philadelphia: Heidelberg Press, 1992). 1530.

[56]F.Leroy Forlines, Biblical Systematics – A Study of the Christian System of Life and Thought (Randall House Publications 114 Bush Road – P.O. Box 17306 Nashville, Temnnessee 37217, 1975), p.113.

[57]Ibid, p.113.

[58]F.Leroy Forlines, Biblical Systematics – A Study of the Christian System of Life and Thought, p.121.

[59]Ibid, p.121.

[60]Calvin on Providence, Translated by James Lillie (NEW YORK: ROBERT CARTER, 58 CANAL STREET. 1840.), p.38. http://www.ebooksread.com/

[61]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.81 citează pe Gordon H. Clark în cartea lui Biblical Predestination (Nutley, N.J. Presbyterian and Reformed, 1969), p.53, 55.

[62]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.79 citează pe John Calvin, „A defence of the Secret Providence of God,” Calvin’s Calvinism, tr. Henry Cole (Grand Rapids Eerdmans, 1956), p.241-242.

[63]F.Leroy Forlines, Biblical Systematics – A Study of the Christian System of Life and Thought (Randall House Publications 114 Bush Road – P.O. Box 17306 Nashville, Temnnessee 37217, 1975), p.121.

[64]Ibid, p.113.

[65]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.303.

[66]Ibid, p.304

[67]Ibid, p.304

[68]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.303.

[69]Ibid, p.303.

[70]Ibid, p.304.

[71]Ibid, p.304.

[72]Ibid p.304

[73]https://arminiantheologyblog.wordpress.com/ Holding, J. P., ‘On Unconditional Election’ (http://www.tektonics.org/tulip/ulip.html)

[74]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.304.

[75]Ibid, p.306.

[76]Ibid, p.305.

[77]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.306.

[78]Ibid, p. 306.

[79]Ibid, p.307.

[80]Ibid, p.308.

[81]Ibid, p.308.

[82]http://www.tektonics.org/

[83]Ibid.

[84]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.310.

[85]Ibid, p.310.

[86]Ibid, p.310.

[87]Ibid, p.312-313.

[88]Ibid, p.313.

[89]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.80 citează pe John Calvin, „A treatise on the Eternal Predestination of God”, Calvin’s Calvinism, tr. Henry Cole (Grand Rapids Eerdmans 1956), p.126.

[90]Ibid, p.126-129.

[91]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.80.

[92]Ibid, p.313-314.

[93]Ibid, p.313-314.

[94]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.315-316.

[95]https://arminiantheologyblog.wordpress.com/Olson, Arminian Theology, p.132, 135.

[96]Louis Berkhof, Systematic Theology, (The Banner of Truth Trust 1958) p.76.

[97]Ibid, p.77.

[98]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.314.

[99]Ibid, p.316.

[100]Ibid, p.316.

[101]Walls, Jerry and Dongell, Joseph, Why I Am Not A Calvinist (2004: InterVarsity Press, Downers) https://arminiantheologyblog.wordpress.com/

[102]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.317.

[103]Ibid, p.317.

[104] Ibid p.317.

[105]Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.83 citează pe Taylor în Determinism, p.360.

106Jack Cottrell, What Does the Bible Say About God The Ruler, p.84.

[107]Ibid, p.85.