Un apologet convins al vremurilor noastre

Un apologet convins al vremurilor noastre. Interviu cu Alexandru Gîrbu

 

Vă rugăm să ne menţionaţi pentru început câteva date privitoare la familia în care v-aţi născut. În ce mod aţi ajuns să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu?

M-am născut într-o familie ortodoxă. Despre Dumnezeu auzisem încă din       copilărie de la bunici. La şcoală am avut rezultate bune la învăţătură, însă, ideea despre existenţa Creatorului nu-mi dădea pace. La cursul de ateism ştiinţific argumentele contra existenţei lui Dumnezeu m-au apropiat şi mai mult de credinţă, fiindcă îmi elucidau multe subiecte cu caracter ateist.

Pe cînd eram în armată, în anul 1988 mama mea a fost invitată la Biserica Baptistă „Betel” din Chişinău, unde s-a pocăit şi a primit botezul. Ea a fost cea care mi-a trimis Noul Testament şi tot ea m-a ajutat să mă apropii de Dumnezeu prin scrisori. Citind Evanghelia, Cristos mi-a schimbat viaţa şi gândirea pas cu pas. Acolo am început să predic soldaţilor, mărturisindu-le credinţa mea. După armată, în 1990 m-am pocăit şi am primit botezul în Biserica „Betel”. Pocăinţa mea a fost surprinzătoare pentru mulţi şi, în acelaşi timp, pentru mine, fiindcă niciodată nu m-am gândit că destinul meu va lua o asemenea întorsătură, nu-mi imaginam viaţa mea, având un sens, fără a-L urma pe Cristos.

 

Ce studii teologice aţi făcut? Cum credeţi, este neapărată instruirea teologică a unui creştin?

În 1993 am studiat la şcoala de misionari din cadrul Bisericii „Betel”. Peste un an am mers la Universitatea Creştină din Sankt-Peterburg, unde mi-am efectuat studiile la Facultatea de Teologie. Din 1996 sunt profesor în cadrul Colegiului Teologic-Pedagogic din Chişinău. Între timp, am absolvit cursurile programului de magistru al Institutului TCM, iar în acest an am fost acceptat la programul de doctorat la Seminarul Teologic Baptist din Praga, Cehia.

Dacă vorbim despre diplome, licenţe, grade ştiinţifice, instruirea teologică nu este obligatorie pentru toţi. În acelaşi timp, Biblia ne îndeamnă să învăţăm. Totul depinde de chemarea şi nivelul de dedicare în slujire. Viaţa este un proces de studiu continuu. În fiece clipă Dumnezeu ne oferă noi şi noi lecţii. Doar moartea este o scuză pentru încetarea învăţăturii. Fie în instituţii speciale de învăţămînt, fie la nişte cursuri de studiu biblic în biserică, creştinul trebuie să facă tot posibilul de a acumula noi cunoştinţe, nu pentru a cădea în capcana mândriei, ci pentru a-L glorifica mai mult pe Dumnezeu. „Lipsa cunoştinţei este o pagubă pentru suflet…” (Prov.19:2). „Dar cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte.” (1Cor.8:1). De altfel şi în Marea Trimitere Domnul Isus ne îndeamnă prin următoarele: „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate neamurile, … şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit!…” (Mt.28:19-20) Scriptura nu ne opreşte pe calea acumulării cunoştinţelor, ci ne îndeamnă să le folosim corect. Totodată, nu pot să nu menţionez că situaţia în ţara noastră s-a schimbat radical faţă de trecut şi majoritatea confesiunilor religioase au şcoli teologice, iar noi, ca şi creştini baptişti trebuie să avem un răspuns adecvat la întrebările noi  cu care ne confruntăm. Ortodocşii, penticostalii, adventiştii, de asemenea, martorii lui Iehova, mormonii acordă o mare atenţie instruirii teologice şi noi nu avem scuze de a rămâne în afara acestui proces de studiu. Sper ca Dumnezeu să folosească instruirea teologică, oferită de Colegiul Teologic-Pedagogic în vederea echipării şi întăririi eficiente a bisericilor din cadrul Uniunii şi a membrilor lor. Totodată, aştept o colaborare între colegiu şi bisericile locale, de unde vor veni noi studenţi pentru a fi pregătiţi în vederea lucrării de slujire.

 

Ce lucruri esenţiale aţi învăţat pe parcursul anilor de studii? În ce mod aţi reuşit să îmbinaţi teologia cu practica slujirii?

În timpul studiilor la Peterburg, Dumnezeu m-a ajutat să aplic cunoştinţele acumulate în acei ani în lucrarea cu tinerii. Eram lider de tineret într-o biserică din Sankt-Peterburg, majoritatea erau studenţi la instituţii superioare de învăţământ  din acel oraş. În răstimpul acesta, problemele cu care mă confruntam în practica slujirii mă determinau la un studiu profund al Scripturii, citind şi literatură suplimentară. Cunoaşterea Cuvântului, aplicîndu-l corect în practică, îmbunătăţeşte enorm slujirea. Dacă am putea parafraza, trenul merge concomitent pe două linii, „învăţătura„ şi „practica”.  Însăşi dorinţa de a învăţa mai mult a fost provocată de martorii lui Iehova, care puneau întrebări grele, ce necesitau răspunsuri serioase şi, astfel, am înţeles că învăţătura lui Isus Cristos reprezintă Adevărul, Biblia este o carte profundă, privind conţinutul ei şi demnă de crezut. Cu timpul m-am îndrăgostit tot mai mult de Cuvântul lui Dumnezeu şi am înţeles că toată frumuseţea adevărului divin poate rămâne ascunsă de cei ce nu se dedică cu toată inima cunoaşterii Scripturii. Cuvântul e hrana proaspătă ce este oferită oricui, de noi depinde să explorăm aceste bogăţii veşnice.

 

Care este rolul păstorului în biserică şi ce calităţi trebuie să-l caracterizeze pe un slujitor al lui Cristos? 

Pe deoparte, aşteptările oamenilor sunt foarte mari, pastorul ar trebui să le reuşească pe toate. Pe de altă parte, dorinţa de a sluji este esenţială în viaţa unui pastor.  Cel care călăuzeşte turma lui Cristos, nu îşi iubeşte biserica, semenii doar la modul general, ci este gata să îşi sacrifice viaţa, sănătatea, timpul pentru binele ei. (Ioan.10:11) Păstorul trebuie să medieze între concepţia de lider (cel care merge în fruntea turmei), fiind model pentru toţi (2Pet.5:3), totodată, el este şi în spate, ajutîndu-i pe cei rămaşi în urmă, să nu se piardă. Cu adevărat, este o slujire importantă, cu multe responsabilităţi, dar, în acelaşi timp, o muncă nepreţuită pe măsură. Totuşi, ceea ce ne înflăcărează inimile de a rămâne pe „baricadă” este faptul că „Dumnezeu e ajutorul nostru şi răsplata noastră cea mai mare”. (Gen.15; 1Cor.15:58).

 

Aţi fost ales în calitate de pastor al Bisericii CEB „Betel” din Chişinău în anul 1999. Care au fost dificultăţile cele mai frecvente cu care v-aţi confruntat în această perioadă?

De fiecare dată cînd încercam să facem un pas înainte, se găseau şi oameni care propuneau alte soluţii – de a face doi paşi înapoi. Este mult mai uşor să discuţi în echipă cum să realizezi eficient o anumită viziune, decît să împaci câteva viziuni diferite.

Cu părere de rău, problemele economice, sociale cu care se confruntă membrii bisericii, reprezintă o piedică în vederea atingerii scopurilor primordiale. Astfel, se pierde din vedere ţinta vieţii – creşterea spirituală, răspândirea Evangheliei, etc.

 

Ce domenii ale slujirii coordonaţi în această biserică?

După absolvirea universităţii, m-am axat, în special, asupra domeniului educaţional în biserică – predicare, caticheză, studii biblice, consiliere.

 

Sunteţi cunoscut în bisericile din Moldova înainte de toate ca şi apologet – apărător al credinţei creştine.  Care este situaţia, privind religiile şi cultele din ţara noastră în prezent? Cu ce influenţe religioase, în acest sens, se confruntă locuitorii Moldovei actualmente?

Libertatea religioasă de care se bucură ţara noastră în prezent a adus pe aripile sale nu doar lucruri pozitive, ci şi negative. Situaţia din trecut, deşi grea, s-a dovedit a fi mai clară şi stabilă. Astăzi, omul de rând se confruntă cu zeci de propuneri din partea diferitor grupări religioase şi acest fapt îi creează dificultăţi în a face alegerea  corectă. În situaţia dată, responsabilitatea noastră este şi mai mare  în vederea prezentării adevărului într-un mod clar şi convingător, manifestînd, în acelaşi timp, dragoste faţă de oamenii de rînd şi faţă de adepţii altor culte. Doar creştinismul, ce are menirea de a fi „sare” şi „lumină” în această lume, poate să-L reprezinte pe Cristos. Actualmente, în afară de martorii lui Iehova, Moldova mai este invadată de mormoni,  precum şi de curente mistico-religioase din Orient (Hare-Crişna, Yoga, etc.) Necredinţa a fost înlocuită de credinţe false, oamenii preferă să creadă în orice, numai nu în Dumnezeu – ocultism, superstiţii, ce nu sunt altceva decât forme moderne de păgânism (idolatrie). Prin urmare, uşor cad în cursa aceasta, deoarece Satan le propune rezolvarea tuturor problemelor aici şi acum, fiind dispuşi să plătească orice preţ. Pericolul este enorm, totuşi, concetăţenii noştri se consideră ortodocşi, dar nu aplică în mod corect învăţăturile Scripturii în viaţă. De acest subiect este preocupat şi Biserica Ortodoxă.

 

După opinia dvs., pastorii bisericilor evanghelice, precum şi membrii de rând sunt familiarizaţi cu posibilele pericole ale influenţei cultelor şi sectelor asupra Bisericii? Ce metode eficiente aţi putea să ne propuneţi în vederea protejării bisericilor locale?

În calitate de profesor, predau materii legate de credinţa creştină şi apărarea ei (apologetică). Totodată, predau religiile lumii, cultele şi sectele, încercând să-i familiarizez pe studenţi, privind aceste domenii teologice.  Scopul este de a opri răspândirea învăţăturilor false în lume şi în sufletele oamenilor, de a-mi ajuta semenii să facă distincţia, acceptînd adevărul evanghelic; de a sprijini bisericile în lupta împotriva cultelor şi învăţăturilor greşite şi de a pregăti ucenici în vederea aceasta.

Cînd Dumnezeu îmi oferă oportunitatea, predau unele cursuri şi în bisericile din ţară.  În slujirea de apologet folosesc metoda lui Irineu din Lion, care constă din două părţi: Înainte de a crea un sistem de apărare a credinţei, el citea literatura oponenţilor săi, discuta cu reprezentanţii părţii adverse. Ulterior, dădea un răspuns biblic la problemele nou-apărute, fără a fi acuzat de lipsă de cunoaştere a poziţiei adverse. El propunea aceste principii împotriva gnosticilor în cartea sa „Adversus haereses” („Împotriva ereziilor”). Aş mai putea adăuga faptul, că prin dialog oamenii ar putea creşte în cunoaşterea adevărului.

 

Există o anumită legătură între Biserica Evanghelică şi cultura contemporană? Este bine ca bisericile locale să aibă mai multe „uşi” sau „ferestre” deschise spre lume? Cum vă relaţionaţi la noile metode de vestire a Evangheliei?

Este o întrebare legată de formă şi conţinut. Pe deoparte, vrem ca oamenii să vină la biserică, dar, pe de alta, este neapărat să înţelegem că biserica trebuie să răspundă nevoilor şi căutărilor oamenilor. Dacă unim aceste dorinţe, apare necesitatea de a găsi noi modalităţi pentru atingerea acestor scopuri. Factorul dat poate implica şi anumite riscuri. Înţeleg că nu este uşoară calea, se comit şi greşeli, dar lipsa dorinţei de a căuta aceste modalităţi este deja o mare greşeală. Metodele de prezentare a adevărului pot fi diferite, important este, totuşi, să nu compromitem mesajul Evangheliei.

 

De curând Îl slujiţi pe Dumnezeu şi în calitate de pastor al Colegiului Teologic-Pedagogic. Referitor la consilierea spirituală a studenţilor, care sunt cele mai frecvente sfaturi ce le oferiţi?

Accentul se pune nu doar pe instruirea academică a studenţilor, ci şi pe creşterea spirituală a lor, urmărindu-se renunţarea la eul propriu, în vederea  dedicarii totale în slujba Domnului. O asemenea atitudine va aduce neapărat roade pentru Împărăţia lui Cristos, spre slava lui Dumnezeu.  În conversaţiile cu studenţii cele mai frecvente sfaturi sunt legate de organizarea corectă a timpului, construirea unor relaţii creştine între ei,  reieşind din faptul că avem un colectiv multinaţional. Deoarece sunt tineri, atragem atenţia şi asupra subiectelor personale, legate de familie, căsătorie, planuri de viitor, înţelegerea clară a voii Domnului, privind orice aspect al vieţii.

 

Aveţi o familie minunată. Cum reuşeşte soţia dumneavoastră să se împace cu multiplele activităţi ce le aveţi zilnic. Este foarte dificil a îmbina slujirea pastorală cu activitatea pedagogică, plus viaţa de familie.

Cu adevărat, am o familie minunată. Este esenţial ca în slujirea pastorală în spatele lucrării să stea o soţie ce este gata să încurajeze, să susţină în diverse situaţii.  Ca orice parteneră de viaţă, soţia mea, Nadejda ar vrea să fie mai mult timp alături de soţul eu, este îngăduitoare, răbdătoare, înţelegătoare. Avem trei copii: Ecaterina, de 12 ani, Alexei – 8 ani şi Maria are 1 an şi opt luni.

Este foarte important să menţii un echilibru, în care soţia nu trebuie să uite că soţul ei aparţine şi bisericii, iar el  – să ţină minte că are obligaţii faţă de familie. Pentru mine familia este un colţişor de rai pe acest pământ, pe care o preţuiesc nespus de mult.

Related Articles

Contact

Thank you!

Welcome to the club,  – you’ll be one of the first to know about the new issues of our magazine.