„Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânţa ta și sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15)
„La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El și nimic din ceea ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:1-3)
„Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14)
Introducere:
Nu știu dacă ați observat, dar se pare că s-a format deja o tradiție la Universitatea DIVITIA GRATIAE, ca să aduc mesajul la capela festivă de încheiere a primului semestru, adică mesajul de Crăciun iar fratele Serghei Namesnic să ne vestească mesajul de Paști. Vreau să vă mărturisesc, că accept acest fenomen ca pe un mare privilegiu.
Astăzi, ca și de fiecare dată, vin cu o invitație sinceră la o reflecție teologică asupra Nașterii Mântuitorului. Dacă mai țineți minte, cu o altă ocazie, am vorbit despre contrastele care au loc în inimile oamenilor la sărbătoarea Crăciunului. De data această, vă invit să reflectăm asupra Nașterii Domnului Isus din punct de vedere misiologic. Subiectul mesajului asupra căruia vă invit să reflectăm l-am întitulat: Taina întrupării lui Cristos printer veacuri.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului a fost și rămâne sărbătoarea, care mă cercetează în modul cel mai profund. Ea îmi trezește cele mai adânci sentimente de cercetare și meditare asupra Tainei pentru care a fost creat Universul. Și, ori de câte ori ajung în preajma sărbătorii Crăciunului, sărbătoresc Nașterea Domnului Isus cu un sentiment de profundă recunoștință și mă apropii să vorbesc despre ea, copleșit de sentimente de glorie și cutremur. Deoarece, în această sărbătoare ni se descoperă o taină ținută ascunsă de veacuri. Și cu toate că, prin Nașterea lui Cristos, această taină s-a descoperit în plinătatea ei, valoarea și rezultatele ei mai ascund încă atâtea binecuvântări, care, la fiecare sărbătoare de Crăciun încă ne mai țin cu răsuflarea întretăiată. Nu știu ce simțiți voi atunci când Sărbătoriți nașterea Mântuitorului dar în ceea ce mă privește pe mine, întotdeauna am fost și rămân uimit de Taina Întrupării lui Cristos.
Evenimentul Întrupării lui Cristos este un eveniment unic în istoria Universului și chiar dacă se sărbătorește deja de peste două mii de ani, Taina Întrupării este momentul cel mai triumfător și în acelaș timp, cel mai cutremurător, care s-a petrecut vre-o dată în Univers și aceasta fiindcă nu este vorba de o ființă obișnuită, ci îl avem ca subiect pe Creatorul și Stăpânul Universului, despre care Împăratul Solomon spunea, că nici Cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde!
Da, Cel fără de început, obârșia Căruia se pierde în noianul veșniciilor, a coborât printre păcătoși, trăind o viață sfântă.
După perceperea noastră Taina Întrupării lui Cristos depășește noţiunea de timp. Profeții care vorbesc despre această Taină sunt învăluiți de misterul originii Celui Născut în Betleem. Și cu toate că descriu evenimentul cu lux de amănunte, cum ar fi modul întrupării, timpul și locul, totuși vocabularul lor reflectă o idee care depășește orizontul perceperii umane. Sfântul Apostolul Petru, spune că Taina întrupării lui Mesia, a fost obiectul cercetărilor stăruitoare a celor din vechime.
În cartea Geneza 3:15, Dumnezeu vorbește despre Taina Întrupării ca despre un factor dintr-un plan stabilit de Dumnezeu de veacuri. Aliniindu-se în același șir de martori, Patriarhii și profeții Vechiului Testament mărturisesc lucruri care-i depășesc pe ei înșiși, iar vocabularul lor plasează Taina întrupării în afara timpului. Aliniindu-se lor, Părinții Bisericii vin cu expresia, Cristos se naște din veșnicii: Cristos se naște – Măriți-L, Cristos din ceruri – Întâmpinați-L, Cristos pe Pământ – Înălțați-L.
La nașterea Mântuitorului sunt potrivite cuvintele misiologului care spune: „Dumnezeu a avut un singur Fiu pe care l-a făcut misionar.” Haideți deci să reflectăm asupra Tainei întrupării lui Cristos printre veacuri! Să urmărim cum Întruparea lui Mesia capătă contur clar și se înalță ca un luceafăr printre vremuri în promisiunea lui Dumnezeu și mesajul profeților.
În perioada timpurie Taina întrupării lui Cristos reflectată în Răscumpărătorul Învingător prin suferință. „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânţa ta și sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15). În acest pasaj este afirmată ideea Răscumpărării prin Întrupare și sacrificiu. Omul, căzut în păcat, poate fi izbăvit doar prin Întruparea unui Adam divino-uman. Factor care se realizează, așa cum afirmă sfântul apostolul Pavel în epistola către Galateni, la împlinirea vremii (Gal.4:4). Din acest pasaj, înțelegem că păcatul nu este doar o eroare ori o slăbiciune, și nici măcar o imperfecțiune a naturii umane. Păcatul este o perversiune, un rău social, o direcție greșită a minții, o relație afectată pentru întreaga viață. De altfel, păcatul mai este și o aventură, prin care omul îl confruntă în mod rațional pe Dumnezeu prin necredință și neascultare, aspect care rezultă într-o iubire egotistă, într-o dorință după o independență păcătoasă și-ntr-o închinare față de sine însuși.
Soluția dintr-o astfel de stare este Întruparea unui nou Adam. Un Adam care să restabilească ordinea valorilor, unde gândirea, vorba și fapta să fie îndreptate spre glorificarea lui Dumnezeu.
Ar fi foarte multe de spus aici, dar doresc să specific esențialul, spunând: Slăvit fie Dumnezeu pentru că în nemărginita Sa înțelepciune a hotărât să se nască pentru noi iar în promisiunea Sa rostită în grădina Edenului, Dumnezeu ne făgăduiește Întruparea mediatorului Răscumpărător care îl învinge pe Satan și ne izbăvește din păcat.
În perioada patriarhilor Taina Întrupării lui Cristos este reflectată prin Prințul Șilo ce va cârmui popoarele cu sceptrul dreptății mântuitoare. „Toiagul de domnie nu se va depărta de Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, Până va veni Șilo. Și de El vor asculta popoarele” (Genesa 49:10). În perioada patriarhilor, promisiunea Întrupării lui Mesia nu numai că ia contur, ci după ce este reconfirmată de Dumnezeu fiecărui dintre patriarhi, Avraam, Isaac și Iacov, devine o misiune obligatorie pentru fiecare din ei. Prin urmare, de la o mare distanță, fiind pe patul de moarte, Iacov privește peste veacuri și în ochii lui licărește lumina mântuirii. El îl vede pe Șilo, (criptogramă) adică pe Mesia și inima lui se umple de bucurie. Eu cred că momentul acestei revelații a fost cel mai sublim moment din viața patriarhului. Dumnezeu întărește promisiunea întrupării lui Cristos, bătrânului Iacov, numele căruia a fost schimbat în Israel iar după ani grei de pribegie, Israel este mângâiat. Din mărturia lui Iacov, descoperim că nu există mai mare bucurie pentru omul căzut, decât vestea întrupării Prințului Răscumpărător, pe care Israel îl vede conducând toate popoarele spre mântuire.
Revelația lui Dumnezeu este din nou reconfirmată și în vremuri de restriște spirituală. În secolul al VIII-lea î. d. Hr., înainte de Întruparea lui Mesia în țara lui Iuda, Taina Întrupării lui Cristos sclipește în profețiile lui Isaia și Mica. Isaia și Mica au fost contemporani. Primul era de viță nobilă și îi confruntă pe aristocrații lui Iuda, căutând cu orice preț să-i întoarcă de la abaterile înclinate spre dumnezeii Asiriei, care suflau amenințări peste Israel. Mica ori Micaiahu – (cine este ca Iahweh?) își desfășoară activitatea printre oamenii simpli. Starea spirituală și situația politică din Iuda ajunse la fundul mocirlei, în special, partea cea mai afectată era poporul de la țară. Năvălitorii amenințau mereu cu invadarea pământurilor iar bogații țării îi exploatau fără milă (Mica 2:1-13). Astfel, conducătorii lui Iuda depășiseră orice limită. Dar tocmai în aceste împrejurări vitrege, Micaiahu se ridică împotriva nedreptății (Mica 3:1-4), mărturisind că salvarea este în Dumnezeul lui Israel.
În aceste vremuri de restriște Taina Întrupării lui Cristos se descoperă în Căpetenia care face Judecată și a cărui obârșie pogoară din eternitate[1]. „Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel, și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei” (Mica 5:2-3). Mica îi vede locul și rolul Marelui Conducător într-o manifestare a dreptății. Spre deosebire de cei înfumurați, Micaiahu vede cum din cetatea nebăgată în seamă de cei trufași, din Efrata se ridică un Conducător a cărui obârșie depășește timpurile străvechi. Acest Conducător va face dreptate celor asupriți și va inaugura era mântuirii. Deși vremurile cereau o judecata aspră din partea lui Dumnezeu, în viziunea întrupării lui Mesia, care se va naște la Betleem, în casa pâinii, Mica profețește un act de clemenţă[2] din partea Judecătorului Suprem. Un act de milă și îndurare pentru cei nebăgați în seamă.
La fel ca și în zilele profeților Isaia și Mica, mulți copii al lui Dumnezeu sunt prigoniți, maltratați, aruncați în închisori și batjocoriți, considerându-i nimic mai mult decât ca drojdia societății. Vestea extraordinară pentru ei este că Domnul Isus cel Întrupat și Înălțat vine iar în postura unui Judecător drept. În curând pentru ei va domni Soarele Dreptății.
La împlinirea vremurilor Taina întrupării reflectată în Regele – Miel, care ridică păcatul omenirii, stabilind împărăția veșnică a Lui Iahweh (Matei 1:23; Galateni 4:4; Filpeni 2:6). Atmosferă cerească, momente cutremurătoare, istoria omenirii își adună realizările. Entuziasmați de aceste lumini ce spintecă veacurile ca un fulger, ne-am grăbi să spunem: „O, dacă am fi fost noi în locul lui Irod, ori a cărturarilor, sau măcar a celor care locuiau în Betleem în noaptea nașterii, am fi alergat la iesle, ne-am fi închinat Lui, i-am fi dăruit inimile și l-am fi proslăvit!” Dar oare ce ne împiedică s-o facem? La împlinirea vremii Taina s-a descoperit și a devenit cauza creștinismului. La vremea hotărâtă, Dumnezeu a dat voalul incertitudinii la o parte iar Cristos s-a făcut Trup și a locuit printre noi plin de Har și de Adevăr. Cristos nu mai este undeva departe, El locuiește în fiecare credincios iar viața noastră a căpătat o dimensiune divină.
Și așa cum spune sfântul apostolul Pavel afirmăm și noi: Cristos în noi speranța Gloriei eterne!
Cristos se naște – măriți-L!
Cristos din Ceruri – întâmpinați-L!
Cristos pe pământ – înălțați-L!
Cristos Mântuitorul – Propovăduiți-L! Amin.
______________
[1] Isaia 7:14 „De aceea Domnul Însuși vă va da un semn: Iată fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu, și-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi). Isaia 9:6 „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii”.
[2] Clemență – act de iertare din partea unui superior față de inferiorii săi; iertare, indulgență, blândețe.