Semnificaţia cristologicã a expresiei „ego eimi”, conform evangheliei după Ioan

Introducere

 

Citind această Evanghelie, nu poate fi trecută cu vederea expresia Domnului Isus, deseori folosită într-un context sau altul, “Ego eimi” (Eu sunt). Deseori când Fiul lui Dumnezeu atinge vreun subiect, privind iudeii, acest subiect ajunge să se încheie cu afirmaţia Domnului Isus despre Sine: „Ego eimi”; apoi urmează o serie de discuţii în jurul acestor “Ego eimi” – uri. Întrebarea care te frământă este: „Ce însemnătate au aceste afirmaţii?” “Ego eimi” nu poate fi asemănat cu o altă expresie a Domnului, cum ar fi “ego marturo”eu mărturisesc, Ioan 8.14), “Ego hupago” (eu plec, Ioan 8:2) etc. “Ego” în combinaţie cu “eimi” înseamnă mult mai mult decât o simplă informaţie. În acest caz e vorba nu de o informaţie, ci de o puternică afirmaţie. Care-i este sensul?

Pentru a nu confunda semnificaţia afirmaţiilor respective, trebuie să ţinem cont şi de scopul central al acestei Evanghelii. Conform tradiţiei, această carte s-a născut în momentul hărţuirii Bisericii de către învăţăturile gnosticilor şi ale altor erezii. Unii dintre ei Îl priveau pe Domnul Isus ca o emanaţie a lui Dumnezeu, alţii Îl lipseau total de providenţa Sa. Ideile despre Isus erau controversate între aceste curente. Fiind frământată de aceste erezii şi alte probleme, Biserica primeşte Evanghelia după Ioan aproape ca un răspuns la confruntările sale. Scopul acestei scrieri este menţionat în capitolul 20:31 „Dar acestea au fost scrise ca să (cu scopul) credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă veşnică în (prin) Numele Lui (trad. autorului din original).” Din acest verset înţelegem că Ioan a vrut să demonstreze divinitatea lui Isus (deşi a prezentat şi umanitatea Sa) ca singura metodă de a avea viaţă veşnică. Mai mult, expresiile „Ego eimi” sunt înrudite cu scopul central al acestei cărţi. Conform argumentelor pe care le voi prezenta mai jos, îmi permit să afirm că expresiile „Ego eimi” semnifică dumnezeirea, divinitatea sau providenţa Domnului Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Cel Viu.

 

„Ego eimi” – semnificaţia gramaticală

 

În limba greacă ca şi în română, pronumele personal poate fi identificat cu un verb. Nu este neapărat să fie folosit şi pronumele personal împreună cu verbul. Verbul „eimi” poate fi tradus „sunt” sau „eu sunt”. Însă expresia „Ego eimi”, conform gramaticii se traduce „eu, eu sunt” sau „eu însumi sunt”. Cu alte cuvinte, „Ego eimi” ar însemna „eu sunt şi nu sunt altcineva”. Sau, ceea ce stă sub numele predicativ după expresia „Ego eimi” se refera doar la cel ce face afirmaţia respectivă şi nu poate aparţine altuia. De exemplu, când Domnul Isus afirmă “Ego eimi he tura” (eu sunt uşa, Ioan 10:9), asta însemna că doar El este acea Uşă spre mântuire, când zice: „Ego eimi o poimen ho kalos” (eu sunt Păstorul cel bun) cea însemna că doar El este Păstorul oilor (credincioşilor, David zice: „Domnul este Păstorul meu” Ps.23), astfel, nu poate fi şi altcineva, de asemenea, Păstorul cel Bun. Deci, dacă Isus este un simplu om sau unul dintre profeţi, atunci afirmaţiile Lui „Ego eimi” sunt o blasfemie în ochii monoteiştilor, deoarece Îl golesc pe Dumnezeu de aceste atribute (de a fi Învierea (Ioan 11:25), Adevărul, Viaţa (Ioan 14:6) etc., care stau în spatele expresiilor „Ego eimi”. Ori Domnul Isus este Dumnezeu şi tot ce a spus El despre Sine are un adevăr autentic, ori este un înşelător.

Pe lângă aceasta El afirmă despre Sine că este Lumina lumii („Ego eimi to fos tou kosmou”) – autoritatea Sa asupra lumii; că este Calea, Adevărul şi Viaţa – nimeni nu vine la Tatăl decât prin El (Ioan 14:6). Ca urmare, Isus deţine autoritatea ajungerii oamenilor la Dumnezeu.

Pornind de la premisa că Biblia este Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, pot afirma unele dintre semnificaţiile expresiilor „Ego eimi”  şi anume, că Domnul Isus este una cu Tatăl în afirmaţiile Sale despre Sine şi că este suveran, are autoritate asupra mersului istoriei.

 

„Ego eimi”  –  Forma lingvistică a expresiilor

 

Pentru a înţelege o altă latură a semnificaţiei acestor expresii este bine să constatăm încă un lucru. Ceea ce a spus Isus a scos în evidenţă Cine este El sau Ce este El? Afirmaţiile Sale au fost nişte comparaţii (adică – doar metaforice) sau au fost nişte adevăruri netăgăduite? Oare El este asemănător acestor adevăruri sau este însuşi natura lor? Dacă El era asemănător cu ceea ce este adevărul, cu ceea ce este viaţa, cu ceea ce este învierea, cu ceea ce este lumina etc., atunci El a fost doar o persoană umană deosebită, care a fost un model ideal pentru celelalte fiinţe umane. Însă, dacă El represintă aceste adevăruri (adică, sursa lor), atunci El este deopotrivă cu Dumnezeul iudaic în ceea ce este.

Ca exemplu, când oamenii cer pâinea lui Dumnezeu din cer (Ioan 6. 34), Domnul Isus spune: „Ego eimi ho artos tes zoes” (Eu sunt Pâinea vieţii). El nu zice: „eu sunt ca Pâinea vieţii”, ci specifică faptul că este hrana pentru viaţa omului. El este sursa vieţii.

Apoi „Ego eimi anastasis kai he zoe” (Eu sunt învierea şi viaţa, Ioan 11.25). S-a asemănat oare Isus cu viaţa sau a folosit o simplă metaforă, asociindu-se cu „învierea”? Nu poate fi, deoarece cuvântul Lui are autoritate reală asupra morţii şi Învierii lui Lazăr. Deci, Isus este în Sine Învierea. La fel pot fi privite şi celelalte expresii „Ego eimi”. Cine dintre muritori a îndrăznit să mai spună vreodată „Ego eimi ho artos tes zoes” sau „Ego eimi anastasis kai he zoe” ori „Ego eimi he tura” ori „Ego eimi he ampelos he aletine” (eu sunt viţa adevărată) sau „Ego eimi o poimen ho kalos” etc. Oamenii au vorbit despre pâine, dar nu s-au numit Pâinea, au căutat adevărul, dar nu s-au identificat cu Adevărul, ei vor avea parte de înviere, dar ei nu deţin cheile morţii şi învierii, au acceptat Calea spre cer, dar nu au fost niciodată aceasta Cale, ei  au parte de viaţă, dar nu sunt Viaţa.

Deci, pot conchide că aceste afirmaţii sunt, în cel mai serios mod, reale şi că Domnul Isus a spus exact ceea ce era. Aceste calităţi (denumiri, afirmaţii) sunt nu umane, ci divine. Astfel, următoarea semnificaţie a acestor expresii este că Domnul Isus este egal în natura Sa cu Tatăl Său. Ele nu răspund la întrebarea „Ce este Isus”, dar – „Cine  este Isus.  Ele nu ne spun Cum este El, însă – Cine este El. El nu-şi prezintă atât calităţile Sale, cât atributele Caracterului divin al Personalităţii Sale. Adică, Hristos se prezintă pe Sine ca Cel ce este aşa cum este şi nu altfel. El nu a intenţionat să uimească lumea prin aceste afirmaţii, arătându-le ceea ce poate sau de ceea ce este apt. Felul transparent de viaţa prin care a trăit, a lucrat şi a vorbit, a scos în evidenţă Personalitatea Sa, aşa cum era ea.

 

„Ego eimi”   – expresii excepţionale

 

Două expresii „Ego eimi”, cea din Ioan 8:58 (înainte ca să fie Avraam sunt Eu) şi cea din Ioan 11.25 (Eu sunt învierea şi viaţa) este bine să le prezint separat de contextul celorlalte.

În primul caz, din punct de vedere gramatical ar fi o greşeală. Corect sintactic şi, totodată, logic ar trebui să fi fost scris: “…prin Abraam genestai, ego heen” (Înainte de a se naşte (de naşterea) Avraam, Eu eram) sau “ego hon” (Eu fiind, sau am fost). Dar ceea ce avem este: “…prin Abraam genestai, ego eimi” (adică, Eu sunt). Dacă Hristos foloseşte verbul la prezent, referindu-se la existenţa Sa, când de fapt naşterea lui Avraam a fost demult în trecut, atunci nu poţi ajunge la altă concluzie decât la aceea, că Domnul Isus este etern. Despre veşnicia lui Dumnezeu nu se poate discuta în termenii trecutului sau ai viitorului. Dacă Isus vorbeşte despre Sine în termenii prezentului, prin expresia „Ego eimi”, exclude şi ideea că El a avut un început. De altfel, n-ar fi avut nici un rost să spună că este înainte de Avraam şi nu că a fost înainte de Avraam.

Aşadar, acest caz scoate în evidenţă eternitatea lui Isus şi existenţa Sa din veşnicie.

A doua expresie „Ego eimi anastasis kai he zoe” (Eu sunt învierea şi viaţa) Îl prezintă pe Isus ca şi Fiinţa, în mâna căruia stă moartea şi viaţa fiinţei umane (aceasta reiese din contextul celor relatate în Ioan 11).  Chiar dacă au fost proroci, care au înviat pe alţii, nimeni din ei nu a pretins că este Învierea, ci au recunoscut că soarta (viaţa) omului este în mâna lui Dumnezeu; (Ps.36:9) Dumnezeu este izvorul vieţii. Putem spune că Isus a speculat afirmaţiile Sale de la Dumnezeu, dar pornind de la premisa că Biblia este adevărată, Isus nu este subordonat lui Dumnezeu Tatăl, ci este deopotrivă cu El în poziţia Sa.

 

„Ego eimi”  – reacţiile iudeilor

 

În majoritatea cazurilor aceste expresii au stârnit împotrivire din partea iudeilor monoteişti. Când Isus afirmă că este Pâinea vieţii, mulţi ucenici Îl părăsesc, pentru că nu au putut suferi vorbirea Lui (Ioan 7:60). Când afirmă că este Lumina lumii, iudeii nu cred, cerându-I argumente (8:13). În legătură cu aceasta un loc proeminent  este Ioan 8:18 “ego eimi ho marturon”. Traducerea Bibliei româneşti aici este: „Eu mărturisesc”, pe când originalul zice: „Eu sunt Cel ce mărturisesc”. Aceasta schimbă înţelesul pasajului. În cazul dat Isus poate fi singurul martor şi mărturia Lui să fie adevărată. El nu este un simplu om, care să aibă nevoie de mărturiile sau apărarea cuiva. Dar pentru satisfacţia iudeilor care nu credeau că este divin, aduce şi alte mărturii despre Sine.

Alte două afirmaţii (Ego eimi”) puternice, care stârnesc nemulţumire din partea iudeilor, le avem în Ioan 8:24, 28, unde Isus îi acuză pentru necredinţa lor. Ei nu cred că „El este”. El le explică că nu este de pe pământ, ci de sus – este Cerescul. Ei nu recunosc că „El este” Cel ce este. Aceasta era afirmaţia sub care S-a descoperit Dumnezeu poporului evreu în Egipt (Exod 3:14). Acest nume a fost folosit de El în contextul izbăvirii. Isus foloseşte aceeaşi formă de “Ego eimi” în acelaşi context – de izbăvire a omenirii. Totuşi, după cuvintele Sale, iudeii au ochii închişi, privind recunoaşterea Celui ce este “Ego eimi”, Eu sunt. Dar Îl vor recunoaşte când Se va înălţa.

O altă reacţie, dar de data aceasta mai dură, este ca răspuns la afirmaţia lui Isus că este înainte de existenţa lui Avraam. Iudeii caută să-L omoare cu pietre. Din ce cauză? Găsim răspunsul în Ioan 10:32, pentru că se face pe Sine Dumnezeu. Deci, din afirmaţiile Domnului Isus iudeii, în sfârşit, şi-au dat seama cine pretinde a fi Isus.  Conform gândirii lor, Isus se face pe Sine Dumnezeu, nu că este. La fel gândeau că Isus s-a făcut pe Sine  Împăratul iudeilor, nu că ar fi fost (Ioan 19:19-22). Deci, prin reacţia lor iudeii dezvăluie divinitatea lui Isus, dar ei nu o pot vedea clar din cauză credinţei lor monoteiste. Ei nu puteau înţelege ideea de 2 Dumnezei, de aceea, n-au mai stat să o discute, ci au respins-o, socotindu-L pe Isus eretic. Cum putea Isus să fie Dumnezeu nu intra în mintea lor.  Dar, pentru noi reacţia lor scoate în evidenţă natura divină a lui Isus, El fiind Dumnezeu adevărat.

 

“Ego eimi” – şi prezenţa „Tatălui”

 

Şi ultimul lucru, pe care n-aş vrea să-l trec cu vederea este faptul că ori de câte ori Isus foloseşte expresiile “Ego eimi” arată imediat şi relaţia Sa cu Tatăl (cu Dumnezeu): (1) Eu sunt Pâinea vieţii (6:32-35) – Tatăl Meu vă dă adevărata pâine; (2) Eu sunt Lumina lumii (8:12-18) – despre Mine mărturiseşte şi Tatăl care M-a trimis; (3) Mai înainte ca să se nască Avraam, Eu sunt (8:54-58) – Tatăl meu mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru; (4) Eu sunt Păstorul cel bun (10:14-15) – oile Mă cunosc pe Mine aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; (5) Eu sunt învierea şi viaţa (11:25,41)  – Tată, mulţumesc că M-ai ascultat; (6) Eu sunt calea, adevărul şi viaţa (14:6) – nimeni nu vine la Tatăl decăt prin Mine; (7) Eu sunt adevărata viţă (15:1) – Tatăl Meu este vierul.

Acum, marea întrebare este: „Oare la întâmplare afirmaţiile Domnului Isus de “Ego eimi” sunt alături de adevărurile Sale despre Tatăl?” Răspunsul poate fi găsit tot la Isus şi anume în răspunsul Lui la întrebarea şi rugămintea lui Filip: „Doamne, arată-ne pe Tatăl.” (Ioan 14:8-9). Pentru Isus această rugăminte este nonsens. De ce să mai zici „arată-ne pe Tatăl” când, de fapt, L-ai văzut pe Isus. Cristos se miră că până acum Filip nu a văzut în Isus pe Tatăl. Mai târziu, (după cum spunea Isus, că atunci, când va fi înălţat, oamenii vor ajunge să-L cunoască cu adevărat că „El este”) Toma ajunge să exclame: „Domnul Meu şi Dumnezeul Meu!” (Ioan 20:28).  Aşadar, prin această strânsă legătură între expresiile “Ego eimi” şi Tatăl, Isus a intenţionat să realizeze relaţia Lui cu Tatăl: El este din Dumnezeu, una cu Dumnezeu Tatăl şi nu este subordonat Tatălui. El este ca şi Tatăl.

 

Concluzie

 

Semnificaţia cristologică a expresiilor “Ego eimi” scot la suprafaţă dumnezeirea Lui: (1) Isus este una cu Tatăl în esenţă (natură); (2) Isus este egal cu Tatăl în suveranitate şi în eternitate; (3) Isus conlucrează la acelaşi nivel cu Tatăl, nu subordonat; (4) Isus nu este în Sine Tatăl, dar este divin ca şi Tatăl.

Textele din material au fost traduse direct din original.

Related Articles

Contact

Thank you!

Welcome to the club,  – you’ll be one of the first to know about the new issues of our magazine.