„Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii”

(M. Eminescu)

Ea este un adevărat mesager ce leagă generaţiile trecutului, prezentului şi ale viitorului. Graiul este expresia supremă a fiinţei neamului, în acelaşi timp şi veşmîntul credinţei, destinat  fiind, după spusele lui Al. Mateevici,

„Să ne spună-n hram şi-acasă

Veşnicile adevăruri…”

Limba este focul veghetor al Patriei, suflarea ei caldă, sănătatea ei liber ziditoare de frumos. Este şi cartea de nobleţe a unui neam. Nimeni nu este scutit să vorbească bine graiul  lui matern. Limba este un instrument, ale cărui resorturi nu trebuie să le facem să scârţâie niciodată.

Atît comunicarea verbală, cît şi cea scrisă trebuie să se desfăşoare conform anumitor norme de rigoare, fiindcă limba literară este cea care face să se menţină suflul viu al unei naţiuni, facilitînd înţelegerea  dintre membrii ei.

În continuare, voi prezenta câteva forme ale unor enunţuri frecvent întâlnite în conversaţiile cotidiene, dînd, în acelaşi timp şi varianta corectă, acceptată de normele actuale ale limbii literare, precum şi cea neliterară (incorectă).

Maxime Lideri

• Liderii trebuie să fie suficient de apropiaţi de ceilalţi, ca să-i poată înţelege, dar suficient de înaintea lor, ca să-i poată motiva la progres.
• Un lider este un om obişnuit cu o voinţă neobişnuită.
• Un lider bun îi face pe alţii să aibă încredere în el; un lider şi mai bun îi face pe oameni să aibă încredere în ei înşişi. Cel mai bun lider Îi face pe oameni să aibă încredere în Dumnezeu.
• Pesimistul va plânge că vântul bate dintr-o direcţie contrară, optimistul speră că vântul îşi va schimba direcţia, căpitanul vasului ajustează poziţia pânzelor.

Mărturia unui lucrător creştin. Vis şi realitate

În ziua aceea eram foarte obosit, lucrasem mult pentru Domnul. De accea, aşezându-mă pe canapea şi, gândindu-mă la lucrarea făcută, am aţipit. Eram mulţumit de lucrarea pe care o făcusem, căci fiind plin de râvnă, pe unde mergeam, sufletele doreau tot mai mult să le spun despre Domnul Isus Hristos. Oamenii se întorceau la El cu pocăinţă. Adunarea sporea văzînd cu ochii, iar eu eram iubit şi ascultat. Tot ceea ce spuneam era primit cu bucurie, ca ceva desăvârşit şi eu eram nespus de mulţumit.

Însă, visul pe care l-am avut m-a cutremurat, cercetîndu-mă profund şi schimbîndu-mi atitudinea faţă de lucrarea lui Dumnezeu, pentru tot restul vieţii. S-a făcut că apare în camera mea un străin. Avea în mână o balanţă cu greutăţi, iar în cealaltă – o sacoşă cu instrumente şi un mic aparat. Avea înfăţişare aspră, ochii ca de foc şi plini de energie, dar şi de bunătate. Asta mă puse pe gânduri, mai ales că nu-l chemasem şi nici nu aveam nevoie de aceste lucruri.

Dar  el cu o linişte gravă, se apropie, îmi strînse mâna cu putere şi mă întrebă serios ,,Cum îi merge râvnei dumitale?” Pentru moment, crezusem că mă întreabă de sănătate, căci nu prea mă lăudam cu aceasta, dar când m-am gândit mai bine, am înţeles că e vorba de râvna mea neobosită şi ca să-i dovedesc, am început să-i descriu râvna mea. Dar nu ştiu prin ce minune, la picioarele mele se făcu un bulgăre ca de pământ, care creştea mereu pe măsură ce vorbeam despre lucrarea pe care o făcusem.

În sfârşit, el spuse  ,,BINE, ACEASTA ESTE LUCRAREA RÂVNEI DUMITALE” şi-mi arătă bulgărul. Rugându-l să-şi spună părerea, străinul luă bulgărul şi-l puse în balanţă, zicând apoi scurt. ,,ARE 100 DE KG”. Câtă bucurie am simţit! Îmi venea să strig de fericire, dar m-am stăpânit şi l-am privit pe străin. Înfăţişarea sa serioasă, privind lucrarea, mă puse pe gânduri, am înţeles că era numai începutul examinării roadei ei şi că nu aveam un rezultat definitiv. El sfărâmă bulgărul şi îl aşeză în topitoria ce o scoase din săculeţ. Unele din produsele chimice le aşeză în cazanul topitoriei, iar celelalte le puse deasupra, aprinzând focul. După ce se topi, turnă totul într-o formă, apoi o scoase pe masă. Dar nu mai era ca înainte, amestecat şi fără formă, ci acum era în diferite plăci, după diferite materiale pe care le conţinuse, deosebindu-se şi înşirându-se una după alta ca verigile unui lanţ. Străinul luă forma în mână şi cu un ciocan o desfăcu în bucăţi. Tăcând, le cercetă una câte una cu multă seriozitate, le cântări şi scrise rezultatul. La urmă, îmi dădu nota să o văd, iar eu, după privirea sa tristă, văzui că nu e lucru bun, apoi mă părăsi, zicându-mi cu milă. ,, Domnul să te izbăvească!,, Înmărmurit, privind nota, citii:

,,Analiza râvnei lucrătorului X, concurent al cununei slavei Împărăţiei Veşnice”.

Greutate totală – 100 kg, din care:

7 părţi – interese materiale

16 părţi – ambiţii personale (lucrarea eului)

15 părţi – mândrie religioasă

11 părţi – iubirea de a conduce

10 părţi – luptă de sectarism

18 părţi – dorinţa de a fi lăudat

13 părţi – iubirea darurilor sale

TOTAL: 90 kg. – lemn, fân, trestie

3 părţi – dragoste de Dumnezeu

4 părţi – iubire de fraţi

3 părţi – râvnă curată de evanghelizare

TOTAL: 10 kg – aur, argint şi pietre scumpe

Din toată râvna aceasta 90 de părţi erau lemnul, fânul şi trestia, care vor arde în foc şi care nu au altă soartă decât nimicirea, şi numai 10 părţi curate ca aurul, argintul şi pietrele scumpe rămân adevărata lucrare, ce are ca soartă câştigarea slavei dumnezeieşti. Am rămas uimit când am citit aceste lucruri şi m-am întristat. Inima mi se făcu ca a unui bolnav şi auzii în urma mea un suspin atât de dureros, încât mă ţintui pe loc, am vrut să fug după străin, însă neputând, am renunţat. Gândindu-mă puţin, mintea mi se lumină şi în mine se născu un lucrător nou, care începu să-l judece pe cel vechi. O adevărată înţelegere mă pătrunse şi m-am trezit, rugându-mă: „Doamne, fie-ţi milă de mine”. Copleşit, am căzut în genunchi cu lista analizei râvnei mele de lucrător. Priveam la ea şi parcă se prefăcuse într-o oglindă, în care vedeam atât de limpede starea în care se afla inima mea în acele momente. Abia atunci am înţeles bine analiza străinului. Am văzut că era desăvârşită şi bine cântărită, iar eu, nenorocitul de mine nu mai aveam nimic de zis. Eram atât de lămurit cum n-am mai fost niciodată, dar eram zdrobit de durere. Un foc ardea în mine. Am strigat deznădăjduit către Dumnezeu să mă scape de mine însumi, dar durerea creştea mereu… Mă strângea de gât, gemeam, iar suferinţa creştea mereu, încât inima mea era gata să plesnească. Nu mai puteam. Înăbuşit de groază, începui să strig atât de tare şi de disperat, încât m-am trezit. Până în ziua aceea, ori de câte ori mă rugam, îi ceream Tătălui să mă scape de tot ce e rău şi de pedeapsa viitoare. De atunci încoace, însă, n-am mai ştiut să mă rog decât să mă izbăvească de mine însumi. E un lucru de mare preţ ceea ce am învăţat acum la bătrâneţe (lucrul ce îl uitasem în rugăciunile mele ). Fără să neglijez, de atunci aşa m-am rugat mereu, nici o clipă nu am mai avut pace, până nu m-am văzut scăpat de mine, prin focul curăţitor al harului Domnului Isus. Şi n-am ştiut ce-i odihna până ce n-am ştiut că în locul interesului religios şi al mândriei a venit lumina şi smerenia dragostei Domnului Isus, astfel încât astăzi pot spune: ,, DACĂ DOMNUL MĂ VA CHEMA, VOI PUTEA STA LINIŞTIT LA PICIOARELE Marelui Chimist, Isus Hristos, purtând cununa Împărăţiei Veşnice,” Astfel, eu care mă bucuram în lucrarea făcută de mine însumi cu credincioşie, m-am vindecat şi acum spun tuturor.

De vă rugaţi Lui Dumnezeu, cereţi-I să vă scape de voi înşivă, de starea de mândrie ce vă stăpâneşte, de nepăsarea faţă de slava lui Dumnezeu, întîlnită în viaţa tuturor creştinilor din zilele noastre. Cel ce se întoarce la Domnul se opreşte mai întâi de pe calea pierzării, nu mai păşeşte spre păcat. În al doilea rând, recunoscându-L pe Domnul Isus, este atras spre El, se desparte de tot ce este firesc şi, astfel, îndreptându-se cu faţa spre Isus, întoarce spatele lumii şi păcatului. În al treilea rând, porneşte pe calea curată a ascultării de Dumnezeu.

Zâmbete printre suspine

  C R E Ş T I N U L

Creştinul este cel ce nu iubeşte lumea, dar iubeşte pe toată lumea. 

DEFINIŢIA UNUI COMITET

Comitetul este un grup de oameni,

care luaţi câte unul, nu pot face nimic,

dar care se adună cu toţii la un loc,

pentru a decide că nu se poate face nimic.

R U G Ă C I U N E A

Pastorul întrebă biserica: „Este cineva printre dumneavoastră, care să aibă nevoie de rugăciune, ca Dumnezeusă-l izbăvească de unele slăbiciuni?” „Da”, a răspuns un bărbat din primele rânduri. „Rugaţi-vă pentru mine, fiindcă sunt un risipitor înrăit. Arunc banii în stânga şi în dreapta, de parcă dolarii ar creşte pe crengile copacilor”, spuse omul cu o figură nemulţumită. „Ne vom ruga cu toţii pentru eliberarea fratelui nostru”, zise pastorul, „după ce vom face colecta mai întîi”.

VISELE ÎN ZILELE DIN URMĂ

Observînd că unii din cei mai în vârstă dorm de-a binelea, în timp ce pastorul predica, acesta a spus:

– Este adevărat, fraţilor, ce spune Biblia, că în timpurile din urmă bătrânii vor avea visuri, dar nu în biserică.