Relaţii interpersonale: conflictul şi consilierea persoanelor aflaţi în conflict
Introducere
Chiar din primele texte ale Sfintelor Scripturi, în concepţia Creatorului Său, urma ca omul să fie o persoană socială. „Nu este bina ca omul să fie singur”, menţionează Dumnezeu (Geneza 2:18). Prin faptul ca relaţiile oamenilor se intersectează, deseori acestea conduc la diferite conflicte, mari sau mici, constructive sau distructive. Chiar daca Dumnezeu, după păcatul omului, a încurcat limbile oamenilor, astfel împiedicându-i de a mai putea locui împreună (Geneza 11), oamenii oricum convețuiesc ca şi fiinţe sociale. Chiar dacă au populat întregul pământ, Dumnezeu a aşezat anumite vremi a vieţuirii lor şi anumite hotare a locuinţelor pe care le au (Fapte 17:26). Dar aceasta nu rezolva conflictele dintre oameni, deoarece deseori interesele comune, locurile de muncă, transport, familie etc. sunt terenuri de încolţire a neînţelegerilor. Dumnezeu a intenţionat ca oamenii să nu fie singuratici însă dorinţă Sa nu era un motiv pentru aprinderea conflictelor dintre ei. Acestea au devenit specifice omului ca urmarea păcatului. Se pare că un astfel de prim-conflict începe chiar în Grădina Eden în timp ce primii oameni dădeau vina unul pe celalalt pentru a-şi îndreptăţi păcatul. Sunt foarte clar vizibile două direcţii ale conflictului, unul pe orizontală şi altul pe verticală: conflictul între cei doi reprezentanţi ale rasei umane şi conflictul oamenilor cu Dumnezeu, Creatorul lor. Conform Bibliei, a literaturii din domeniul consilierii dar şi din propria experienţă se pare că nu există om care sa nu se fi confruntat vreodată cu problemele relaţiilor interpersonale, fie într-o măsură mai mare sau mai mică. Astfel, este bine să facem o analiză a ceea ce este conflictul şi cum este manifestat în relaţiile umane.
Definiţia „conflictului interpersonal”
Să dăm o definiție conflictului și să analizăm natura conflictelor și manifestarea lor.
Natura conflictului. Aşa cum este menţionat în dicţionarul de studiere pastorală, editat de W. Carr, conflictul poate fi de natură socială, interpersonală sau intrapersonală[1]. Conflictul social implică neînţelegerile dintre partidele politice, clasele sociale și rasiale, tensiunile între diferite curente religioase etc.Un exemplu de acesta ar putea fi tensiunile între izraeliţi şi filistenidescrise în Judecători, cartea 1 Samuel, etc. La acest capitol, J. Hunt prezintă două forme de conflict: conflictul din interiorul unei grupări şi conflictul între grupări[2]. Totuşi, considerămcă primul face parte din conflictul interpersonal pe care îl vom și prezenta.
Prin conflictul interpersonal – se subînţelege lupta între doi sau mai mulți indivizi. Acesta ar putea avea locîn familie, la locul de muncă, în biserică, între vecini etc. Aici am putea prezenta neînţelegerea între Barnaba şi Pavel stârnită de incompetenţa lui Marcu în lucrarea de misiune. Conflictul a fost atât de mare încât i-a făcut pe aceștia să se despartă pentru o vreme (Fapte 15:38-41).
Problemele interne (lăuntrice) din viaţa cuiva scot în evidenţă cea ce se numeşte conflict intrapersonal. Vinovăţia, ura, depresia, descurajarea, imaginea de sine greşită, mânia ascunsă ş. a. pot fi indiciile unui conflict profund din fiinţa cuiva. Ca și exemplu biblic îl avem pe Iuda Iscarioteanul, care s-a sinucis deoarece era chinuit de vina trădării lui Isus Cristos. Ar fi fost o şansă de reabilitarea dacă preoţilor le-ar fi păsat de el atunci când s-a căit dar nu au fost interesaţi de conflictul lui intern (Matei 27:3-5).
June Hunt, o scriitoare consultant în problemele umane, defineşte conflictul ca pe o neînţelegere, dispută sau ciocnire de păreri din cauza unor păreri sau idei contradictorii[3]. Conform ei, termenul „conflict” vine de la latinescul conflictus care înseamnă „ciocnire”, „lovitură” sau „luptă”. Fiind un substantiv compus, înseamnă „ciocnire cu” sau „luptă împreună cu”. Este clar că termenul original presupune conflict între două sau mai multe persoane. Este vorba de o stare tensionată în relaţiile umane care se manifestă printr-o ciocnire de interese, vorbire sau fapte.
În concepţia lui S. Săndulache[4], conflictul este tulburarea păcii lăuntrice a unei sau a mai multor persoane. În momentul tulburării lăuntrice o persoană este foarte sensibilă la conflict.
Dicţionarul „The New Dictionary of Pastoral Studies” defineşte conflictul ca fiind „o opoziţie între impulsuri sau dorinţe (pofte) producând tensiune emoţională[5]”.
Făcând un rezumat al conflictului am putea afirma că: conflictul este o luptă verbală sau activă, apărută între dorinţele oponente ale două sau mai multe persoane şi ca rezultat, producând tensiune emoţionale manifestate verbal sau fizic.
Manifestarea conflictului interpersonal
Aşa cum am menţionat în definiţie, conflictul poate fi manifestat emoţional,verbal sau fizic. Nu totdeauna conflictul este negativ. Conform lui G. R. Collins „uneori relaţiile între oameni sunt echilibrate, binevoitoare şi sunt caracterizate printr-o comunicare clară, gândită şi efectivă[6]. Suntem de acord şi cu altă afirmaţie a lui, că deseori aceste relaţii sunt tensionate şi conflictuale. Să prezentăm în câteva rânduri modul în care se manifestă totuşi conflictele tensionate, care de fapt şi presupun implicaţia unui consilier.
Manifestare emotivă. Omenii sunt în conflict la nivel de gândire sau emoţii. Din experienţa proprie am observat ca la acest nivel persoanele aflate în conflict nu vorbesc una cu alta o perioadă lungă de timp. Gândesc rău unul de celălalt, fără să discute problema. Au pică unul pe altul, nu suportă prezenţa unui altuia, nu zic nici de bine nici de rău unul de celalalt, dar nu sunt într-o relaţie de pace. Isus vorbeşte de astfel de oameni care-şi pot aduce darul lor la altar în timp ce cunosc că cineva are ceva împotriva lor (Matei 5:21). Se pare că acest gen de conflict este unul de tăcere. E o luptă la nivel de minte şi emoţii neexprimate în glas sau în fapte.
Manifestarea verbală. Conform lui Isus, neînţelegerea non-verbală poate avansa, dacă nu este ameliorată. Astfel, numindu-l pe fratele tău „prostule” te faci vinovat de un conflict care se manifestă printr-o discuţie tensionată, cearta, ameninţări sau batjocură. Se pare ca astfel de conflict apăruse între Nabal şi David în momentul când primul nu dorise să-l ajute pe cel din urmă (1 Samuel 25).
Manifestarea fizică. Conflictul între Nabal şi David urma să degenereze în unul fizic, dacă nu ar fi intervenit soţia lui Nabal şi nu ar fi potolit spiritele înfocate. Această formă se manifestă prin violenţe fizice. Este vorba de lovituri fizice, bătăi, cauzarea unor răni sau în cel mai rău caz săvârșirea de omor. Cristos vorbeşte aici şi despre amendă sau chiar închisoare (Matei 5:25-26).
Ca şi concluzie, un conflict dacă nu este rezolvat când apare în gând, se transformă în unul verbal apoi continua şi fizic. Tocmai asta a încercat să demonstreze Isus Cristos în Matei 5:21-26.
Cauzele conflictului interpersonal
Se pare că înainte ca conflictul să devină interpersonal el este personal. Conform lui Powlison (2001, 47), citat de J. Pugh un consilier psiholog, „conflictul este precedat de percepţiile altora de maltratare sau respingere, astfel încât una sau ambele persoane pot reacţiona agresiv una faţă de cealaltă[7]”. Altfel spus, focarul unui conflict interpersonal apare din interiorul imperfect a unei sau ale ambele persoane aflate în această neînţelegere. Aceasta înseamnă că consilierul este chemat să consilieze persoana înainte ca acest conflict interpersonal să fie rezolvat. După cum spunea Isus Cristos problemele relaţiei din interiorul omului şi nu din exteriorul lui: „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura” (Luca 6:45).
Majoritatea consilierilor recunosc mai multecauze care stârnesc conflictul în relaţiile umane, totuşi unele stau la baza celorlalte. În cartea sa Christian Counseling, G. R. Collinz specifică șase pricini care stau la baza conflictului: implicaţia lui Satan, caracteristici şi atitudini personale, stilul comportamentului conflictual, lipsa credincioşiei, comunicarea greşită şi provocătorii sociali[8]. Se pare că S. Sandulache preia aceste şase cauze şi le dezvoltă în cartea sa de consiliere[9]. Am vrea în continuare să prezentăm câteva cauze care par a fi esenţiale conflictului în relaţiile umane.
Păcatul. Se ştie clar că la baza oricărei neînţelegeri stă căderea omului în păcat. Când descrie această cauză în una din cărţile sale J. E. Adams, prezintă biblic implicarea păcatului tridimensional: influenţa lumii, a firii pământeşti şi implicaţia directă a lui Satan[10]. Epistolarul Iacov prezintă poftele păcătoase ca fiind baza omorurilor, invidiei, certurilor şi luptelor (Iacov 4:1). Tot aici, el vorbeşte şi despre influenţa lumească ca pricină a conflictelor. Deşi prezintă păcatul ca pe o problemă a nereuşitelor umane, în alta carte a sa Jaz E. Adamsafirmă clar că nu toate problemele consiliaţilor sunt cauzate de păcatele lor[11]. Sunt şi alte cauză după cum urmează.
Interesele personale. Recunoaştem că fiecare om are propria concepţie despre lume. Nu este nimeni desăvârşit şi totuşi, se pare ca unii oameni îşi apăra interesele proprii ca fiind unicele standarde de viaţă. Această formă de încăpăţânare nu odată provoacă neînţelegeri între oameni. G. Collinz prezintă unele indicii clasice evidente ale acestor interese: dorinţe egoiste, prejudecăţi, suspiciuni, incapacitatea de a înţelege şi accepta interesele altora, și altele[12]. Aceste lucruri îi provoacă pe oameni să lupte pentru a-şi demonstra dreptatea folosind de la cele mai uşoare tactici până la cel mai ofensive şi mai crude. Interesele tânărului bogat nu s-au potrivit intereselor lui Isus în ce privea modul acceptării vieţii veşnice (Matei 19:16-22). În cartea lui Iacov este menţionat că luptele vin din cauză intereselor greşite de a risipi (Iacov 4:3).
Comunicarea greşită. Datorită imperfecţiunii, oamenii se exprimă greşit verbal sau non-verbal, ceea ce provoacă tensiuni interpersonale. În scrierile sale I. I. Reimer, teolog şi fondatorul misiunii «Logos International», menţionează că comunicarea interpersonală aduce o serie de probleme: «Rareori oamenii îşi dau seama la ce nivel vorbesc şi mai puţin – cum sunt înţeleşi. Problemele comunicării interpersonale sunt legate de incompetenţa de a te apropia de aproapele tău. Deoarece, înainte de a vorbii este necesar să gândeşti cum şi când și ce să spui. Vorbind inert este neînţelept, aceasta le produce oamenilor neînţelegere, respingere şi amărăciune»[13].
Bunăoară, comunicarea din unghiuri diferite dintre Iov şi cei trei prieteni ai lui nu a adus rezultatul dorit de ambele părţi, ci a produs doar alte discuţii şi tensiune între ei. Comunicarea lor a fost una greşită. Cei trei prieteni au venit să-l încurajeze, dar de fapt l-au provocat, ca apoi să rămână şi ei frustraţi.
În concepţia lui Harold J. Sala, relaţiile conflictuale sunt rezultatul unei promisiuni neîmplinite, sau a alegerii greşite, sau rezultatul neînţelegerilor ori a părerilor diferite[14]. Apreciez afirmaţia lui precum că îmbunătăţirea comunicării ar schimbă esenţial relaţiile interpersonale.
Provocările sociale, religioase sau de altă natură. Specificăm că orice conflict este provocat de un factor. Nu de puţine ori circumstanţele sociale au provocat neînţelegeri între oameni. Acestea pot fi şomajul, reţinerea salariilor, privaţiunile de libertate, lupta pentru supravieţuire, probleme rasiale etc. Astfel de provocări pot fi întâlnite şi în cadrul bisericii, legate de o întrebare religioasă. Se pare că între văduvele evreilor şi văduvele elenizate a apărut un astfel de conflict (Fapte 6). Împărţirea ajutoarelor a provocat conflictul. Cuvintele adevărului pronunţate de Isus în Luca 4:16-30 i-a provocat pe oameni la mânie, iar mânia la complot împotriva lui Isus.
Se pare că este imposibil să enumerăm toate provocările din lume care stârnesc conflictele, apoi să afirmăm că acestea sunt toate. Multe din ele se încadrează în cele patru sau şase menţionate mai sus.
Pagubele conflictelor interpersonale
Făcând o concluzie la faptul cum J. Hunt prezintă urmările conflictelor, pentru unii conflictele sunt o provocare spre creştere şi maturitate, însă pentru cei mai mulţi sunt piste de prăbuşire[15]. Fiindcă cei din urmă au nevoie mai mult de consiliere vom prezenta câteva urmări negative ale conflictelor. Uneori este chiar greu să înţelegi dacă aceste urmări nu cumva sunt în acelaşi timp si pricinile neînţelegerilor. Conform lui G. R. Collins, conflictul aduce pagube întregii fiinţe umane: fizicului, părţii emoţionale şi celei duhovniceşti[16].
Pagube trupului uman. Am întâlnit o persoană în adolescenţă, care atunci când intra în conflict cu cineva, se aprindea atât de mult încât își pierdea cunoştinţa, necesitând reabilitarea de către personalul medical. Nabal a suportat atât de greu faptul că soţia sa Abigail a intervenit pozitiv în conflictul său cu David încât peste câteva zilea murit (1 Samuel 25:36-38). Uneori oameniifiind în conflict, recurg la lovituri aşa încât îşi produc răni corporale. Conflictul între Cain şi Abel a provocat omorul celui nevinovat (Geneza 4:1-8).
Pagube emotive. Datorită conflictelor, oamenii se tulbură psihologic. Se pot înregistra: plânsul, depresia, stresul, indiferenţa, închiderea în sine, mânia, cinismul, ura, şantajul şi multe alte fapte rele. Despre acestea vorbeşte Iacov în epistola sa: „Acolo unde este invidie şi duh de conflict (parafrazat), se produc tulburare şi tot felul de fapte rele” (Iacov 3:16). Şi aceasta din cauză lipsei de înţelepciune. Datorită conflictelor oameni strică relaţiile unul cu celălalt, şi aceasta produc durere sufletească. „Conflictele conduc la izolarea membrilor bisericii unul de altul iar apoi de biserică”, specifică C. Dupu în cartea sa[17].
Pagube duhovniceşti. Cum s-a observat deja, conflictele sunt distructive şi pentru relaţiile duhovniceşti ale cuiva. Isaia specifică că păcatele noastre pun un zid de despărţire între oameni şi Dumnezeu (Isaia 59:2). Astfel spus, relaţiile conflictuale pe orizontală, strică şi relaţiile pe verticală, adică relația cu Dumnezeu. Acelaşi lucru îl observă şi specialiştii de consiliere. J. Huggett face o paralelă între afecţiunile emoţionale şi cele spirituale, afirmând următoarele: conflictul, de asemenea, poate genera frică, storcând energia emoţională şi, întrucât el afectează relaţia noastră cu Dumnezeu, la fel goleşte resursele noastre spirituale[18].
Rezumând cele scrise mai sus, conflictele afectează întreagă fiinţă umană. D. Cormack, citat de J. Huggett, nu întârzie să confirme această realitate când scrie că: „conflictul … afectează atitudinile noastre, activităţile şi speranţele noastre. … Noi pierdem pacea, pierdem încrederea, pierdem somnul, sănătatea, şi eventual dacă luptele lăuntrice nu sunt controlate, pierdem înţelepciunea, ba chiar viaţa în sine”[19].
Consilierea celor aflaţi în conflict
Ca şi pastor, îmi dau bine seama că o parte a chemării divine este să consiliez și membrii bisericii. Aceasta nu este o lucrare uşoară, dar necesară. Citez comentariile pastorului consilier C. Dupu visa vi de această îndatorire: „Fiecare biserică are problemele ei. Nu există biserică fără conflicte. Atunci când conflictele conduc la lupte şi la tot felul de calomnii, ele sunt distructive. Păstorul nu va uita că el este chemat să stingă conflictele. Este inadmisibil ca el ca contribuie la extinderea lor[20]”.
Îmi place felul în care J. Huggett descrie modul în care ar trebui cineva să se comporte într-un conflict[21]. Fie că conflictul este unul constructiv sau distructiv, celpuţin 4 principii stau la baza rezolvării pozitive ale neînţelegerilor, pe care le-am plasat în mod prioritar.
Enunţarea adevărului în dragoste. Orice consilier este chemat să acţioneze în dragoste. Ap. Pavel recomandă ca cel căzut să fie ridicat dar cu duhul blândeţii (Galateni 6:1). Uneori adevărul enunţat produce durere şi frustrare dar spus cu dragoste generează vindecare. Isus a spus femeii prinse în păcat, care urma să fie judecată cu cruzime pentru păcatul ei de către liderii religioşi: „Nici eu nu te osândesc. Du-te, dar mai mult să nu păcătuieşti”. Isus măguleşte păcatul. El afirmă indirect că ea este păcătoasă. Dar pentru a-i rezolva problema el o iartă, oferindu-i şansă, să nu mai greşească. Această atitudine este foarte eficientă în rezolvarea conflictelor – atitudine de iubire pentru cel consiliat şi în acelaşi timp plină de adevăr pentru ceea ce a săvârşit.
Asumarea responsabilităţilor. Uneori în conflict,oamenii pierd acest principiu. Consilierul este chemat să le amintească că ei sunt responsabili de ceia ce li se întâmplă. Este greşit ca problemele cuiva să le rezolve consilierul. El îi ajută pe oameni să preia controlul asupra situaţiei date. Aşa cum afirmă şi G. Collins „uneori consiliatul vede foarte clar neajunsurile apropiatului său, dar nu este grăbit să-şi observe propriile greşeli”[22]. Iată de ce, conform recomandărilor lui Isus, un consilier trebuie să-l ajute pe consiliat să-şi vadă mai întâi bârna din ochiul său şi nu paiul din ochiul fratelui său (Luca 6:41-42). Aceasta va ameliora considerabil lucrul de mai departe cu cel consiliat.
Căutarea concilierii. Un conflict îi separă pe oameni unul de altul. De aceea scopul consilierii este împăcarea. Acesta este următorul pas în consiliere. Într-o altă carte a sa G. Collins, privind rezolvarea conflictelor, explică că doar implicaţia directă a reconcilierii în Cristos, poate aduce oîmpăcare adevărată într-un conflict[23]. Este greu să atingi, să vrei şi să înţelegi reconcilierea cu aproapele tău dacă nu eşti împăcat cu Dumnezeu. Un consilier îl va conduce spre Cristos pe cel consiliat ca apoi, el să fie în stare să se împace cu aproapele sau aşa cum s-a împăcat cu Cristos.
Iertarea şi fiind iertat. Sunt anumite pagube pe care le aduce conflictul şi care nu pot fi restituite, ci doar iertate. Uneori, conciliatul vrea să-i fie întoarsă pierderea dar real aceasta este imposibil. Consilierul va ajuta pe consiliat să înveţe să ierte. În rugăciunea „Tatăl nostru” Cristos ne învaţă să iertăm greşiţilor noştri ca şi nouă să ne ierte Dumnezeu păcatele (Luca 11:4). „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”, spune ap. Pavel atunci când descrie rezultatele distructive posibile a unei relaţii conflictuale dintre fraţi (Efeseni 4:30-32).
Desigur pot fi şi alte căi bune de consiliere, dar se pare că aceste patru principii biblice îl pot conduce pe cel consiliat la rezolvarea conflictului. Dacă ele nu vor funcţiona, nu cred ca o altă metodă va fi satisfăcătoare. Doar să fie una oarbă, sau care să aducă o ameliorare temporară, dar nu în profunzime.
Recomandări de prevenire a conflictelor
Odată ce vorbim de consiliere spirituală, vorbim de una biblică. Am vrea să aducem câteva recomandări din epistola lui Iacov şi Proverbe privind prevenirea sau slăbirea considerabilă a conflictelor. Despre aceasta putem predica la amvon, putem vorbi cu oamenii când îi vizităm sau făcând studii biblice cu biserica sau la Şcoala Duminicală. Iată următoarele învăţături de prevenire: fii responsabil – conflictul apare din interiorul persoanei şi nu din afară (Iacov 4:1); fii atent – prietenia cu lumea strică relaţiile interpersonale (Iacov 4:4); trăieşte în smerenie, aproape de Dumnezeu (Iacov 4:6-8); рocăeşte-te atunci când păcătuieşti şi întoarce-te la Dumnezeu (Iacov 4:8-10); fereşte-te de bârfa, judecată şi vorbirea de rău a altora (Iacov 4:11-12); fii confidenţial în informaţia încredinţată (Proverbe 16:28); аcoperă cu dragoste greşelile altora (Proverbe 17:9); fii înţelept şi fereşte-te de certuri (Proverbe 20:3; 26:17; 29:9); învaţă să-ți stăpâneşti emoţiile (Proverbe 25:28) şi nu te angaja în lucruri necompetente, ca să-ţi strici reputaţia (Proverbe 30:21-23).
Încheiere
Conflictele sunt inevitabile în viaţa oamenilor şi chiar a credincioşilor. Nu toate conflictele conduc spre distrugerea relaţiilor umane. Ele pot fi o pistă de avansare a maturităţii umane sau o spărtură de relaţii interpersonale cu urmări grave. Orice persoană care doreşte să fie consiliată în problema unui conflict poate fi ajutată, deşi nu totdeauna uşor şi imediat. De aceea, este nevoie de multă răbdare şi perseverenţă, atât din partea consiliatului cât şi din partea consilierului. Consilierului i se mai cere să fie apt de a însuşi şi aplica metodele de consiliere în cazul relaţiilor interpersonale. În final, trebuie să recunoaştem ca aceasta este posibil doar cu implicaţia directă a călăuzirii Duhului Sfânt.
Bibliografie
- Adams, Jay E. (1992). Manualul consilierului spiritual creştin [The Christian Counselor’s Manual]. Wheaton, Illinois: Societate a Misionară Română. (Original work published 1973).
- Adams, Jay E. (1992). O teologie a consilierii creştine: mai mult decât răscumpărare (1st). Wheaton, Illinois: Societatea Misionară Română. (Original work published 1973).
- Carr, W. ed. (2002). The New Dictionary of Pastoral Sudies. Grand Rapids, Michigan: William B. Eerdmans Publishing Company.
- Collins, G. R. (1993). The biblical basic of Christian counseling for people helpers. Colorado Springs, Colorado: NavPress Publishing Group.
- Dupu, C. (1997). Introducere în psihologia consilierii pastorale (2nd). Bucureşti, Romania: Gnosis.
- Huggett, J. (1998). Conflict: Understanding. managing & Growing through Conflict. Guildford, Surrey: Eagle.
- Pugh, J. (2008). Christian Formation Counseling: the work of the Spirit in the humn race. Mustang, Oklahoma: Tate Publishing.
- Săndulache, S. (2006). Consiliere şi psihoterapie pastorală. Bucureşti, Romania: Editura Institutului Teologic Adventist .
- Коллинз, Г. Р. (2003). Пособие по христианскому душепопечению [Christian Counseling: a comprehensive guide]. Санкт-Петербург, Россия: Мирт. (Original work published 1988).
- Раймер, И. И. (2006). Душепопечение в церкви. Harsewinkel, Germany: Bild&MedienVertiebs GmbH.
- Сейла, Х. (1995). Совет за чашкой чая: как помочь другу, когда он попросит вашего совета [Coffee cup Counseling]. Кобрин: ХБМ «Еммануил». (Original work published 1989).
- Хант, Дж. (2005). Библейское консультирование: книга 2. Ключи: как помочь себе и другим в решении жизненных проблем [Counseling through the Bible] (2nd). Москва, Россия: Духовное возрождение. (Original work published 2001).
______________
[1] Carr, W. ed. The New Dictionary of Pastoral Sudies, Michigan, 2002. p. 67.
[2] Хант, Дж. Библейское консультирование: как помочь себе и другим в решении жизненных проблем, Москва, 2005. стр. 246.
[3] Хант, Дж. Библейское консультирование, стр. 245.
[4] Săndulache, S. Consiliere şi psihoterapie pastorală, Bucureşti, 2006. p. 591.
[5] Carr, W. ed. The New Dictionary of Pastoral Sudies, Michigan, 2002. p. 67.
[6] Коллинз, Г. Р. Пособие по христианскому душепопечению, Санкт-Петербург, 2003. стр. 306-309.
[7] Pugh, J. Christian Formation Counseling: the work of the Spirit in the humn race. Mustang, 2008. p. 38.
[8] Коллинз, Г. Р. Пособие по христианскому душепопечению, Санкт-Петербург, 2003. стр. 309-314.
[9] Săndulache, S. Consiliere şi psihoterapie pastorală, Bucureşti, 2006. p. 592-595.
[10] Adams, Jay E. Manualul consilierului spiritual creştin, Wheaton, 1992. p. 123.
[11] Adams, Jay E. O teologie a consilierii creştine: mai mult decât răscumpărare, Wheaton, 1992. pp. 155-156.
[12] Коллинз, Г. Р. Пособие по христианскому душепопечению, Санкт-Петербург, 2003. стр. 310.
[13] Раймер, И. И. Душепопечение в церкви, Harsewinkel, 2006. стр. 175.
[14] Сейла, Х. Совет за чашкой чая: как помочь другу, когда он попросит вашего совета, Кобрин, 1995. стр. 102.
[15] Хант, Дж. Библейское консультирование: как помочь себе и другим в решении жизненных проблем, Москва, 2005. стр. 244-250.
[16] Коллинз, Г. Р. Пособие по христианскому душепопечению, Санкт-Петербург, 2003. стр. 314-315.
[17] Dupu, C. Introducere în psihologia consilierii pastorale, Bucureşti, 1997. p. 97.
[18] Huggett, J. Conflict: Understanding managing & Growing through Conflict, Guildford, 1998. p. 155.
[19] Huggett, J. Conflict, p. 155.
[20] Dupu, C. Introducere în psihologia consilierii pastorale, Bucureşti, 1997. p. 97.
[21] Huggett, J. Conflict: Understanding managing & Growing through Conflict, Guildford, 1998.
[22] Коллинз, Г. Р. Пособие по христианскому душепопечению, Санкт-Петербург, 2003. стр. 316.
[23] Collins, G. R. The biblical basic of Christian counseling for people helpers, Colorado, 1993. pр. 120-121.