Principiile legislației familiale din Republica Moldova înrădăcinate în conceptul biblic al familiei
Dr. Mihai Malancea, Vadim Fortuna
- BAZELE FAMILIEI ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ
- Instituirea familiei
Atunci când citim despre narațiunea genezei vieții pe pământ, ochii și inima cititorului se opresc cu un interes deosebit asupra genezei Familiei. Sfânta Scriptură descrie geneza univer-sului și a planetei Tera, geneza florei și a faunei, geneza omului, după care urmează imediat instituirea Familiei. Narațiunea Scripturilor remarcă: „Şi atunci Domnul Dumnezeu a zis: “Nu este bine ca omul să fie singur; am să fac un ajutor potrivit pentru el”” (Gen. 2:18).
După cum și pare în mod natural, Dumnezeu a creat mai întâi omul ca parte bărbătească și femeiască, după care a instituit Familia. Și, deși a doua parte a narațiunii umanității a urmat crearea omului, instituirea familiei a fost parte din planul divin al lui Dumnezeu. Ideea unui partener nu a fost concepută atunci când Dumnezeu a văzut că pentru Adam nu s-a găsit nimeni care să-l împlinească (Gen. 2:20), ci mai degrabă este modalitatea de a descoperi în instituția familiei un interes fundamental care să se închege într-o instituție a fericirii.
Dumnezeu este creatorul perfect, care creează lucruri minunate, totuşi, în capitolul 2 din cartea Genesa, omul apare ne-împlinit; pentru om nu s-a găsit nimeni care să i se potrivească, până când femeia nu fusese creată. Este evident faptul că în planul divin al lui Dumnezeu, familia era concepută ca întreg; parte bărbătească şi parte femeiască (Gen. 1:27). Prin urmare, procedura realizată de Dumnezeu, în realizarea plenară a familiei, face parte din metoda de conștientizare a omului în ceea ce priveşte propria sa nevoie după împlinire și afirmare.
Privitor la întemeierea primei familii instituite de Dumnezeu, trebuie remarcat faptul că mai întâi a fost necesară crearea celor care aveau să beneficieze de această instituţie divină, după care a urmat actul binecuvântării, ce poate fi considerat drept „oficierea primei căsătorii”. În limbajul nostru, acesta ar fi primul act legislativ al Familiei.
Crearea părţilor componente care constituie familia naturală.
În narațiunea creării primei familii, citim că Dumnezeu cre-ează familia dintr-un bărbat și o femeie, aspect care corespunde criteriului fundamental și absolut pentru împlinirea și afirmarea fiecăruia, relație care va rezulta în perpetuarea vieții prin apariția copiilor.
Este cu adevărat în favoarea familiei faptul că Dumnezeu este creatorul, iniţiatorul şi oficiantul primei căsătorii (Gen. 1:26–28), care în termenii actuali ar fi și Legiuitorul acestei instituții.
Cartea Genesa în întregime, şi îndeosebi primele capitole, poartă numele de naraţiunea începuturilor. Primele capitole din cartea Genesa pun în faţa cititorului realizările miraculoase ale lui Dumnezeu în actul creaţiei, care a culminat cu familia, prima instituţie întemeiată de Dumnezeu. În mod propriu, este plăce-rea teologilor să numească crearea omului „coroana creaţiei lui Dumnezeu”. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ” (Gen. 1:26).
Fie că se privește într-un mod ierarhic sau se urmărește într-un mod practic, în baza succesiunii lucrărilor, în desfă-şurarea acțiunii de creaţie a lui Dumnezeu, se observă mai întâi crearea unui habitat (grădina Edenului), unde a fost aşezat Adam, loc care trebuia îngrijit şi păzit (Gen. 2:5), apoi, crearea omului ca beneficiar şi stăpân, omul a fost creat la finalul lucrărilor lui Dumnezeu.
Textul ebraic (limba originală în care a fost scris Vechiul Testament) sugerează clar ideea că Dumnezeu l-a aşezat pe Adam în grădina Eden, pentru împlinirea sa personală și, în același rând, să cultive şi să păzească grădina.[1] Comentariile la cărţile Bibliei, editate la Sankt-Petersburg în anii 1904–1907, sub redacţia lui A. Lopuhin, explică: „Omul a fost creat în final, după crearea cerurilor şi a pământului în forma lor finală, cu tot felul de plante şi pomi roditori; atunci Domnul Dumnezeu L-a creat pe om”.[2]
Crearea bărbatului
„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Gen. 2:7). În actul creării omului, iese în evidență doi factori: crearea omului din ţărâna pământului sau crearea părţii materiale a trupului și animarea lui cu partea spirituală, astfel omul devenind un suflet viu. Cuvântul „a creat” (Gen. 2:7) derivă din cuvântul ebraic „iațsar” și este folosit la lucrarea unui pictor, Dumnezeu fiind asemănat aici cu un olar iscusit, care dă forma premeditată din lut. Omul a fost creat din „ţărâna pământului” şi aceasta îl determină ca fiind pământesc. Etimologia cuvântului din ebraică „adamah” de unde avem numele Adam, care înseam-nă om, este înrudit cu cuvântul „pământ” – „adamah” (cu referire la componența omului) de unde a fost luat și a căror elemente chimice le deține.[3]
Fraza „Şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” descrie cum prin combinarea „suflării dumnezeieşti” cu „ţărâna pământului” a rezultat omul ca suflet viu, de altfel, fiinţă conştientă şi respon-sabilă, înzestrată cu raţiune şi voinţă liberă.[4] Prin expresia „un suflet viu” se înţelege că el a devenit o fiinţă spirituală, capabilă să comunice cu Dumnezeu în părtăşie şi slujire.[5]
Trebuie remarcat că în Genesa 1, omul nu apare la singular, ci ca parte componentă a familiei. Naraţiunea începuturilor se finalizează cu instituirea familiei: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, L-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” (Gen. 1:27).
Crearea femeii
Deşi Eva a fost luată din Adam, ei i-a fost caracteristică aceeaşi natură fizică şi spirituală ca şi lui Adam. Fiind creată ca ajutorul potrivit pentru Adam, înseamnă că tot ce s-a spus despre Adam în Gen. 2:7, se referă în aceeaşi măsură şi la Eva.[6]
Deosebirea constă în metoda creării, folosită de Dumnezeu. Potrivit cu termenul „iațer” (a format, a modelat) din original, trupul bărbatului a fost modelat de Dumnezeu din ţărâna pă-mântului, iar pentru crearea trupului femeii originalul folosește un alt termen și anume: „banah” (a modela din ceva existent deja), adică dintr-un mădular luat din omul de parte bărbătească (conform Scripturilor – coasta luată din om), întrucât femeia a fost creată pentru om.[7]
Autorul cărții Fascinanta aventură a dragostei, medicul și consilierul familiei, Dr.Ed Wheat, comentează acest pasaj biblic în felul următor: „Deşi serviciul acordat de Dumnezeu omului era interesant, având sarcina de a categorisi şi de a numi toate creaturile vii, totuşi el era singur. Dumnezeu a constatat că acest lucru nu este bun. Şi astfel un Creator Înţelept şi Perfect acordă o soluţie perfectă. El a făcut o altă fiinţă, asemănătoare omului şi, totuşi, în mod minunat, diferită. Ea a fost luată din el, dar îl completa. Ea era în întregime potrivită pentru el din punct de vedere spiritual, intelectual, emoţional şi fizic. În intenţia lui Dumnezeu, ea avea menirea de a fi ajutorul lui. Termenul de ajutor se referă la o relaţie avantajoasă, în care o persoană ajută sau susţine o altă persoană ca partener şi aliat. Acelaşi termen este folosit în ebraică atunci când se referă la ajutorul lui Dumnezeu: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi” (Ps. 46:1).[8]
Referindu-se la actul creării lui Adam și Eva, Allen P. Ross spune: „Similaritatea este aplicată Evei în acelaşi fel cum se spune şi despre Adam (Gen. 2:7). Ei erau îmbinaţi împreună de aceeaşi natură, în cadrul căreia îşi completau unul altuia necesi-tăţile”.[9]
Astfel, în textul din Gen. 1:27, hotărârea lui Dumnezeu pentru crearea omului şi a femeii, trebuie înțeleasă ca un act nemijlocit, care are la temelie planul divin al lui Dumnezeu, şi anume: „Instituirea familiei”. Verbul „a făcut” (ebr. „bara”), cu precădere asupra bărbatului şi femeii, care se repetă de patru ori, dă o importanţă deosebită familiei, întărind ideea că Dumnezeu a conceput familia.
Limba originală a Vechiului Testament foloseşte doi ter-meni pentru a explica verbul „a face”: verbul „bara”, care se traduce în limba română, cu noțiunea „a crea din nimic”, şi verbul „asa”, care se folosește atunci când materiei brute i se dă o formă diferită de cea precedentă. Termenul folosit pentru crearea Familiei în acest text este „bara”, care corespunde pla-nului premeditat al lui Dumnezeu cu privire la familie. Ed Wheat accentuează acest fapt, spunând că: „Cel Atotputernic a conceput minunatele taine ale părţii bărbăteşti şi femeieşti, ale masculinităţii şi feminităţii, pentru a aduce bucurie în vieţile noastre. Imaginează-ţi cât de lipsită de culoare, cât de unidimen-sională ar fi o lume în care ar exista numai genul tău! Sau, de asemenea, într-o lume unisexuală, în care toate manifestările sexului ar fi ignorate sau reprimate”.[10]
Asemănările dintre bărbat și femeie
Asemănarea naturală
Trebuie menţionat faptul, că atât bărbatul, cât şi femeia, sunt cei care poartă numele de om în şiragul creaturilor divine. De aceea, asemănările dintre ei sunt proeminente, iar deosebirile dintre ei sunt în conformitate cu planul divin. Este evident faptul, că natura femeii era similară cu cea a bărbatului. Femeia, ca şi bărbatul, este creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Gen. 1:27). Conceptul iniţial al creării omului, realizat în urma sfatului divin (Sfintei Treimi), cuprinde atât bărbatul, cât şi femeia, astfel, fiecare fiind creatură cu totul deosebită de celelalte creaturi. Nu-i de mirare că apostolul Petru accentuează că bărbatul împreună cu femeia vor moşteni harul vieţii (1Pet. 3:7).[11]
Asemănare în înfăţişare
Fiind luată din om, femeia avea o înfăţişare similară cu a bărbatului, ea era chiar mai mult decât atât, o completare a omului în înfăţişare. Textul ebraic desfăşoară extraordinar ideea, Adam a exclamat: „Ea se va numi “femeie” (ebr.”Ișa” – “om” sau “persoană de parte femeiască”), pentru că a fost luată din om (ebr. “Iș” – “om” sau “persoană de parte bărbătească”)” (vezi: Gen. 2:23b). Formele gramaticale ale limbii originale scot în evidenţă că femeia este tot om, însă de genul feminin.
Unii traducători ai Bibliei susțin că termenul „femeie” din ebraică mai poate fi tradus şi cu termenul „tandru”. Ideea că Eva avea o înfăţişare similară cu a lui Adam, şi fiind luată din el, implică actul parteneriatului şi al apartenenţei, fiind două părţi care se completează reciproc.
Ed Wheat susţine că expresia lui Adam: „Iată în sfârşit cea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea!” a fost primul cântec al omului: „Primul cântec din lume a fost cântat de Adam, exprimat cu mare încântare, plin de uimire şi mare bucurie: “În sfârşit, am pe cineva care mi se potriveşte!” Expresia lui, “os din oasele mele şi carne din carnea mea”, a devenit o expresie favorită a Vechiului Testament, pentru a descrie o relaţie intimă personală”.[12]
Asemănare în sentimente
Trezit din somnul profund, Adam privi în faţă pe Eva şi se simţi atras atât de mult de ea, încât naraţiunea se încheie cu: „sa si se vor face un singur trup” (Gen. 2:24b). Iar ceea ce era în lăuntrul lui, definit sub noţiunea de sentimente, cum ar fi: dragostea, atingerea, atragerea, afecţiunea mutuală etc., găsesc răspunsul în aceea care, copleşită de aceleaşi sentimente, se simţi atrasă de persoana din care a fost luată.
Ed Wheat spunea că Dumnezeu a plantat în fiinţa umană mii de terminaţii nervoase, care au ca scop să captiveze două fiinţe umane heterosexuale, pentru a le uni într-un trup, familia fiind singurul mediu, unde pot fi satisfăcute astfel de sentimente.[13]
Asemănările omului şi femeii fructifică ideea similarităţii și egalității celor doi‚ sugerând totodată gândul că în Eden nu se punea problema autorităţii între cei doi; pur şi simplu, ei nu puteau exista unul fără celălalt. Autoritatea aparţine lui Dumnezeu, astfel, Adam şi Eva, într-o strânsă armonie, puteau glorifica pe Cel ce i-a dăruit unul altuia. Oferindu-şi bucurie, ei adorau pe Dumnezeu, realizând o armonie perfectă.
Prof. Dr. Vasile Talpoş susţine că: „Femeia a fost luată din om, egală cu omul, dar ca funcţiune, corespunzătoare pentru a-i fi un ajutor potrivit. Omul şi femeia au fost creaţi egali în esenţă, dar diferiţi în funcţiuni, după chipul lui Dumnezeu”.[14]
Continuând ideea, Jack & Carole Mayhalle, consilieri în domeniul familiei, susțin că: „Dumnezeu i-a făcut pe soţ şi soţie ca doi indivizi întregi şi compleţi în El.”[15]
Valorificând și mai profund ideea asemănărilor dintre bărbat și nevastă, Allen P. Ross susţine egalitatea în drepturi a celor doi prin remarca: „Deoarece Adam şi Eva alcătuiau o unitate atât fizică, cât şi spirituală, trăind vrednic fără să cunoască păcatul, nu era necesar să dea instrucţiuni cu privire la capul familiei”.[16]
Reflectând retrospectiv asupra concepţiei Vechiului Testa-ment despre familie, este evident faptul, că în perfecţiunea în care a fost concepută familia, bărbatul privea cu reverenţă spre Dumnezeu, femeia fiind ajutorul potrivit pentru el, amândoi având încuviinţarea să cultive calităţile spirituale, adorau pe Dumnezeu în cadrul familiei.[17]
Atât pentru bărbat, cât și pentru nevasta lui, instituția Familiei ca idee biblică este una simplă și clară, dar, totodată, foarte profundă. E ca o fântână cu apă bună de băut. Poţi scoate apă din ea toată viaţa, şi găleata tot nu se va întoarce goală. Vei avea totdeauna apă limpede şi proaspătă.[18]
Deosebirile dintre bărbat și femeie
Oricât de pregnante ar fi asemănările dintre bărbat şi femeie, nu pot fi trecute cu vederea nici deosebirile, care sunt de o importanţă vitală. Dar tocmai deosebirile îl face necesar pe fiecare din ei.
Aşa cum reiese şi din termenii originali şi din numele dat de Adam femeii, este evident că între cei doi nu erau deosebiri valo-rice, ei, pur și simplu, erau două părţi componente, congruente, dar diferite ale familiei.[19]
Deosebiri fizice
Deosebirile fizice şi, de fapt, cele fundamentale dintre bărbat şi femeie sunt fiecare dintre cele două mamele sau sânii la femeie și organele sexuale. Este evident că Dumnezeu a înzestrat pe fiecare din cele două părţi componente ale familiei, tocmai cu părţi opuse în această privinţă, pentru a putea fi posibilă unirea lor, într-un singur trup.[20]
Prin urmare, se poate observa că familia în concepţia lui Dumnezeu are la bază heterosexualitatea şi aceasta este subliniată prin deosebirile dintre cele două părţi componente ale familiei.
Deosebiri de natură psihologică
Mădularele menționate mai sus nu sunt singura diferență dintre bărbat și femeie. O altă deosebire importantă între ei este natura psihologică a fiecăruia. Din contextul învățăturilor relatate în Sfintele Scripturi, reiese că cei doi au la baza existenței lor o natură psihologică diferită de celălalt și, anume: femeia a fost creată cu însuşiri caracteristice mai sensibile, fiind o fire mai impresionabilă, aspect legat de menirea și rolul ei în familie. Faptul se poate vedea mai târziu la ispitirea femeii, la naşterea şi creşterea copiilor, precum şi din comportamentul cerut bărbaţilor cu privire la soţiile lor (1 Pet. 3:7).
Trecând de la revelaţia biblică la experienţa contemporană, creştinii vor fi de acord cu faptul că sexualitatea umană este partea integrantă a caracterului nostru uman. Masculinitatea şi feminitatea reprezintă o adâncă distincţie atât psihologică, cât şi fiziologică.[21]
Mandatul încredințat Familiei
În Genesa 1:28, Dumnezeu binecuvântează Familia, care, pe bune și de facto, reprezenta coroana creaţiunii Sale. În virtutea unui potenţial enorm, binecuvântarea lui Dumnezeu exprimată în cartea Genesa, termenul în sine, are semnificaţia de „darul înflori-rii” sau „darul prosperităţii”.[22] Binecuvântarea lui Dumnezeu dată familiei cuprindea trei domenii majore, valabile și la momentul actual.
Împlinirea personală în cadrul familiei
Deşi Adam avea părtăşie cu Dumnezeu, compania păsărilor şi animalelor, iar, conform celor descrise în Genesa capitolul 2, Adam avea un serviciu minunat, de a observa şi a categorisi creaturile vii, totuși, lipsa unei fiinţe congruente îl copleşea. Urmărind întreaga creaţie, Adam se simţea singur, „… dar pentru om nu s-a găsit nici un ajutor care să i se potrivească.” Nevoia aceasta, sau golul din el a fost pus intenţionat de Dumnezeu, Domnul Dumne-zeu prevăzuse ca Eva să aibă menirea de a-l împlini, de a-i fi ajutorul potrivit.[23]
Referindu-se la împlinirea personală și reciprocă a lui Adam și Eva, Prof. Dr. Vasile Talpoş susţine ideea de unitate inseparabilă care are ca scop împlinirea în cadrul familial: „Pentru împlinirea sa, Dumnezeu a făcut omului femeia, care să-i fie tovarăş de viaţă. Împreună cei doi urmau să constituie o singură unitate fami-lială”.[24]
Ed Wheat susține că pentru împlinirea personală nu este suficient să ai un serviciu ideal, deoarece ca și în cazul lui Adam, acesta nu poate înlocui nevoia de o persoană congruentă: „…dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească” (Gen. 2:20). Expresia dată, menționează el, explică problema: omul rămâne neîmplinit chiar şi atunci, când se vede superior celorlalte vieţuitoare. Prin urmare, ideea împlinirii sugerează că nevoia împlinirii este dependentă de o altă persoană: „Căsătoria începe totdeauna cu o nevoie, care a existat de la începutul vremurilor, nevoia de companie şi completare, pe care Dumnezeu o înţelege. Căsătoria a fost concepută pentru a uşura singurătatea fundamentală, pe care fiecare om o experimentează”.[25]
Părtăşia dintre cei doi, urma să umple golul din om, unitatea lor corespundea cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
Procrearea
Cel de al doilea domeniu, prevăzut în binecuvântarea lui Dumnezeu, sub acelaşi generic: „darului prosperităţii”, este procrearea. Dumnezeu a binecuvântat pe om, făcându-l roditor pentru reproducerea rasei umane. Copiii aduc bucurie şi, în acelaşi timp, consolidează familia; în felul acesta copiii devin o parte integrantă a familiei, în jurul cărora cei doi îşi împărtăşesc bucuriile.
Allen Ross numeşte procrearea, „minunea şi gândul profund al lui Dumnezeu”.[26] Calvin sugerează ideea, că Dumnezeu ar fi putut să umple pământul cu oameni, dar aceasta ar fi produs o distanţare între indivizii rasei umane.[27] Dar Dumnezeu concepe ideea conform căreia copiii să apară ca produs al intimităţii fizico-spirituale, printr-o contribuţie reciprocă a celor doi. Preluând ideea, Vechiul Testament abundă de argumente care ţin să comunice adevărul; copiii sunt o binecuvântare deosebită de la Dumnezeu (Gen. 33:5; 48:4; Deut. 28:4; Ios. 24:3-4; Ps. 127 etc.).
Stăpânirea
Cel de-al treilea domeniu, menționat în binecuvântarea lui Dumnezeu este grija față de mediul înconjurător: „…umpleţi pă-mântul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ” (Gen. 1:28b).
Omul a fost pus în faţa unui mare potenţial, fiind plasat într-un habitat care asigură întreţinerea şi existenţa.
Prerogativa stăpânirii este binecuvântarea lui Dumnezeu, oferită în special omului, spre deosebire de celelalte creaţiuni inferioare ca valori morale. Imperativul lui Dumnezeu, dat familiei, a fost „supuneţi-l” şi „stăpâniţi”, omul fiind reprezentantul lui Dumnezeu, având în el imaginea lui Dumnezeu, după chipul Căruia a fost creat.
Familia reprezintă autoritatea lui Dumnezeu pe pământ. Textul din Genesa 1:27–28 nu face nici-o distincţie între cei doi, ci vorbeşte la persoana a II-a, plural. Familia urma să răspândească mireasma dumnezeirii, deoarece numai omul împărtăşea ceva din natura lui Dumnezeu. Din versetul 27, este evident faptul, că numai omul are chipul lui Dumnezeu în el. Cuvântul „selem” (chip), este folosit cu sens personal, cu referinţă doar la om. A fi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, înseamnă că omul nu este Dumnezeu, ci împărtăşind natura Lui, omul este mandatarul Acestuia faţă de restul creaţiei. Pe de altă parte, omul prin creaţie reprezintă o personalitate autoritară cu aptitudine de a împărtăşi adevărul, înţelepciunea, dragostea, sfinţenia, dorinţa pentru adevăr.[28]
Autoritatea este binecuvântarea acordată familiei prin faptul că animalele au avut menirea doar de a se înmulţi, iar omul, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, primeşte dreptul de a-şi supune tot ce ţine de pământ. Reprezentându-L pe Dumnezeu, familia a fost concepută să îngrijească și să stăpânească pământul.[29]
Factorii pe care se bazează Familia
Deşi Sfânta Scriptură nu oferă un şablon pentru administrarea actului oficial al căsătoriei, totuşi în instituirea primei familii sunt observaţi trei factori importanţi în favoarea familiei în devenire. Timpul verbal, folosit în Gen. 2:24, este la imperfect, care se traduce cu viitorul.
Allen P. Ross spune, că însărcinarea a fost dată lui Adam, cu privire la viitorul rasei umane, şi abia mai târziu, omul lui Dumnezeu, Moise, a scris cuvintele Domnului în primele capitole din Genesa.
Înainte de a prezenta factorii biblici, trebuie remarcat faptul că, deşi există multe idei variate şi adesea contradictorii despre căsătorie şi modul ei funcţional, totuşi actul căsătoriei este un ritual deosebit în formarea familiei. Chiar dacă obiceiurile şi ceremoniile diferă foarte mult, actul ceremonial este recunoscut ca un act public şi deosebit în viaţă.
Sociologii recunosc demult rolul important al ceremoniilor publice în marcarea etapelor principale ale vieţii noastre. Fiecare grup socio-cultural îşi are propriile lui ceremonii pentru marcarea unor astfel de evenimente, precum începutul adolescenţei, terminarea şcolii, căsătoria, naşterea unui copil, ori moartea unei fiinţe iubite.[30]
Ed Wheat remarcă faptul că: „Dumnezeu a dat această poruncă ce conţinea trei părţi la început, atunci când a decretat instituirea căsătoriei. Ea rămâne cea mai concisă şi, în acelaşi timp, cea mai cuprinzătoare lecţie de consiliere spirituală cu privire la familie, prezentată vreodată; termenii folosiţi sunt cu precădere cuvinte monosilabice şi bisilabice – cuvinte simple, uşor de înţeles, în ciuda profunzimii infinite a înţelesului lor”.[31]
Părăsirea
„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup” (Gen. 2:24).
Căsătoria trebuie să înceapă cu o părăsire a tuturor celorlalte relaţii, pentru a stabili o relaţie permanentă între un bărbat şi o femeie.[32]
Deşi conceptul de părăsire sună la prima vedere dureros, totuşi, ca principiu de viaţă, „părăsirea”, într-un înţeles pozitiv, este preţul fericirii. Chiar dacă nu coincide cu multe din culturile anumitor popoare, această concepţie biblică reprezintă o provo-care lansată tuturor culturilor.[33]
Ed Wheat susţine că părăsirea, ca factor în formarea familiei, implică părăsirea tuturor celorlalte relaţii. Cea mai apropiată relaţie din afara căsătoriei este specificată aici, subînţelegându-se astfel faptul că, dacă este necesar să-ţi părăseşti tatăl sau mama, atunci cu siguranţă că toate celelalte legături mai puţin strânse trebuie rupte, schimbate sau lăsate în urmă.[34]
Părăsirea părinţilor în cazul celor doi, nu înseamnă și abandonarea acestora, într-un fel sau altul, ci, dimpotrivă, înţelegând că părăsirea are ca scop o concentrare a vieţilor celor doi în formarea căminului lor, în vederea împlinirii acestora, şi, prin urmare, să fie în stare să-şi ajute părinţii.
Walter Trobisch susţine: „…dacă unor tineri căsătoriţi li se dă ocazia să plece şi să-şi întemeieze căminul lor, mai târziu vor fi în stare să-şi ajute părinţii. Numai dacă sunt independenţi şi fără datorii, vor fi capabili să-şi asume mai târziu responsabilitatea pentru slujirea părinţilor.”[35]
Trebuie remarcat faptul că părăsirea implică atitudinea ambelor părţi, neţinând cont de anumite culturi, care ar putea influenţa una dintre cele două părţi. De asemenea, trebuie înţelese în suficientă măsură atât de persoanele în cauză, cât şi părinţii acestora.
Alipirea
Părăsirea şi alipirea sunt inseparabile. Primul se referă mai mult la aspectul public şi legal al căsătoriei, iar al doilea pune accentul pe aspectul personal. Ele se întrepătrund. Nu poţi să te lipeşti cu adevărat, fără a fi părăsit cu adevărat.[36]
Învățătura Scripturii spune: „…şi se va lipi de nevasta sa,…” (Gen. 2:24). Cuvântul „a se lipi” în limba Vechiului Testament este exprimat prin verbul „dabag” care se traduce ca: ,, a absorbi”, „a asimila”, „a se identifica”. Prin urmare, „se va lipi” indică nu numai o legătură fizică între cei doi, ci şi o identificare spirituală a intereselor din căminul lor; legătura este atât de apropiată, încât cei doi formează o unitate.[37]
Într-un alt înţeles termenul„dabag” sugerează ideea de „a se agăţa de”, „a rămâne legat”, „a se alipi strâns împreună”, „a urma de aproape şi insistent pe cineva”, „a fi uniţi unul cu altul”, „a se păstra strâns legaţi” etc.
Sensul expresiei „se va lipi” indică un proces de consolidare a bărbatului şi soţiei într-un fel care realizează între cei doi o sudură inseparabilă, încât nimic nu poate separa pe unul de celălalt, fără să provoace durere. Astfel se poate percepe că planul lui Dumnezeu pentru cei doi parteneri este realizarea unei uniri inseparabile, care poate fi dezvoltată în ascultarea de porunca lui Dumnezeu de a se lipi unul de celălalt.
Realizarea unui singur trup
Căsătoria înseamnă unitate în sensul cel mai deplin posibil, inclusiv unirea fizică intimă lipsită de ruşine.[38] „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.” (Gen. 2:24–25)
Realizarea „unui trup” în acest pasaj subliniază că aspectul fizic este la fel de esenţial în formarea familiei ca şi părăsirea şi alipirea. După căderea omului în păcat, ideea de a deveni un singur trup şi-a pierdut sensul real, determinat de Dumnezeu; au fost timpuri şi există şi astăzi în concepţia multora ideea că actul sexual este un lucru profan. Cuvântul lui Dumnezeu nu susţine aceste puncte de vedere, dimpotrivă, priveşte la actul sexual ca la un act natural, plantat de Dumnezeu în om şi, prin urmare, poate fi realizat în cadrul familiei. Ruşinea în relaţiile sexuale conjugale nu a fost niciodată de la Dumnezeu! Dimpotrivă, expresia biblică pentru relaţia sexuală dintre soţ şi soţie este „a cunoaşte”, o expresie de profundă demnitate.[39]
Tiparul căsătoriei pe care Dumnezeu l-a instituit la creaţie produce în cadrul familiei un lucru foarte remarcabil. Doi vor deveni de fapt unul singur. Aceasta este mai mult decât a fi împreună! Nici un scriitor, învăţător sau teolog nu a putut încă explica vreodată tot ceea ce înseamnă pentru doi oameni să devină ,,un singur trup”. Noi ştim doar că acest lucru se reali-zează.[40]
Condiții exclusive în formarea unei familii naturale
În realizarea căsătoriei biblice sau în conformitate su Sfintele Scripturi, ne întoarcem de fiecare dată la prima familie instituită de Dumnezeu în grădina Eden, la factorii iniţiaţi de porunca lui Dumnezeu, care contribuie în mod echivalent la atingerea destinului plănuit de Dumnezeu pentru familie.
Totuşi, trebuie reţinut faptul că, pentru a împiedica realizarea acestui destin în cadrul familiei, diavolul s-a folosit de multe surse false, pentru a ataca această instituţie divină. Punând în umbră scopul divin al familiei, negând anumite sentimente plantate în om, folosind cultura pervertită a multor popoare, satan a înşelat şi continuă să înşele multe familii. În continuare voi trece în revistă câteva cerinţe pentru formarea unui cămin fericit.
Monogamia
Pentru formarea unei familii biblice, căsătoria trebuie să fie monogamă. În acelaşi timp, adulterul şi promiscuitatea sunt înlăturate. Biblia descrie în mod grăitor efectele nenorocite de îndelungă durată ale căsătoriei poligame şi rezultatele teribile ale adulterului.[41] „Dar cel ce preacurveşte cu o femeie este un om fără minte, singur îşi pierde viaţa cine face aşa” (Prov. 6:32).
Heterosexualitatea
Căsătoria trebuie să fie heterosexuală (intimitate realizată între doi indivizi de sex opus). În creaţie, Dumnezeu a creat pe om, parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. În primul rând, Dumnezeu n-a creat pentru Adam o fiinţă de acelaşi sex, care să-l însoţească, ci o fiinţă de sex opus, care să-l împlinească din punct de vedere spiritual, intelectual, emoţional şi fizic. În al doilea rând, doar acest tipar asigură continuitatea vieții omenirii. În al treilea rând, Dumnezeu a făcut o singură femeie pentru un singur bărbat, tipar din care se exclud atât poligamia, cât și poliandria (Gen. 2:24; Mal. 2:14,16)
Căsătoria homosexuală promovată astăzi în unele părţi ale lumii este o pervertire regretabilă şi murdară a planului Creato-rului, pentru unirea sfântă dintre un bărbat şi o femeie.[42]
Căsătoria heterosexuală este un act divin, prevăzut de Dum-nezeu în crearea părţilor componente ale familiei şi subliniată prin deosebirile lor. Doar în familia compusă din două părţi asemănătoare, şi totuşi deosebite, este posibilă realizarea unui singur trup.
Permanenţa căsătoriei
La fel ca monogamia și heterosexualitatea, permanența căsătoriei este foarte clar subliniată în intenţia lui Dumnezeu la instituirea familiei, şi apoi, mai târziu, prin mandatul acordat familiei!
În primul rând, omul este incomplet fără soţie. Expresia: „…dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor, care să i se potrivească” (Gen. 2:20b), descoperă necesitatea profundă a omului în ceea ce avea să-l împlinească şi împreună cu care avea să primească man-datul unei perspective benefice.
În al doilea rând, omul este o unitate alcătuită din bărbat şi femeie (Gen. 1:26), unitate realizată de Dumnezeu Însuşi, care a consfinţit-o pentru un destin etern.
În al treilea rând, permanenţa căsătoriei reiese din destinul familiei, declarat de Dumnezeu Însuşi: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup” (Gen. 2:24). Timpul precizat în pasaje este la viitor, de aceea el cuprinde permanenţa căsătoriei cu privire la întreaga rasă umană; astfel Dumnezeu este martor la fiecare caz particular al căsătoriei.
Apoi, în împlinirea acestui scop, după căderea omului, Dum-nezeu se va pronunţa împotriva divorţului şi a oricărei infidelităţi conjugale: „…pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! …căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie – zice Domnul Dumnezeul lui Israel…” (Mal. 2:14,16).
În favoarea unităţii şi integrităţii familiei ca perspectivă permanentă, se pronunţă şi Domnul Isus, când afirmă: „Oare n-aţi citit că Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască” (Mat. 19:4). Apoi ca şi împlinire a acestui fapt a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup” (Mat. 19:5).
În concluzie, scopul permanent în căsătorie urmăreşte con-sacrarea celor doi; aceasta înseamnă că bărbatul să fie consacrat soţiei şi soţia să fie consacrată bărbatului, astfel încât unul devine prin excelenţă proprietatea celuilalt, la fel cum o jertfă era consacrată în întregime lui Dumnezeu.
Privind felul cum Dumnezeu a iniţiat şi fundamentat căsă-toria; nu poate a fi nici pe departe vorba de a accepta ideea divorţului. Din perspectiva Scripturilor, Dumnezeu a făcut o singură femeie pentru un singur bărbat pentru întreaga viaţă, excepție de la această regulă este moartea subită a unuia dintre parteneri înainte de a ajunge la o stare de bătrânețe avansată.
Principiile Legislației Familiale din Republica Moldova ca premisă și fundament pentru consolidarea relațiilor familiale
Relațiile de familie au debutat înaintea apariției statului, respectiv, statul a preluat această instituție socială fiind deja consolidată în principiile moralei și ale dreptului.
Reglementarea juridică a relațiilor de familie în Republica Moldova
Unul dintre teoreticienii științei Dreptului familiei, Kuznetso-va, O.V., afirmă că: „Perspectivele esențiale a ceea ce înseamnă familie sunt fundamentate în conștiința publică, nivelul dezvoltării economice și morale al societății, aportul valorilor religioase, care formează și transpun astfel principiile dreptului familiei, direcțiile și modul de reglementare a relațiilor de căsătorie în acea societate”.[43]
În Republica Moldova familia şi relaţiile familiale sunt ocroti-te de stat prin sistemul legislativ și instituțiile responsabile de aceasta. Conform articolului 2 al Codului Familiei, relaţiile familia-le sunt reglementate în conformitate cu următoarele principii normative: „monogamie, căsătorie liber consimţită între bărbat şi femeie, egalitate în drepturi a soţilor în familie, sprijin reciproc moral şi material, fidelitate conjugală, prioritate a educaţiei copilu-lui în familie, manifestare a grijii pentru întreţinerea, educaţia şi apărarea drepturilor şi intereselor membrilor minori şi ale celor inapţi de muncă ai familiei, soluţionare pe cale amiabilă a tuturor problemelor vieţii familiale, inadmisibilitate a amestecului deliberat în relaţiile familiale, liber acces la apărarea pe cale judecătorească a drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor familiei”.[44]
Dna Cebotari Valentina în monografia „Dreptul Familiei” afirmă că principiile dreptului familiei sunt acele idei călăuzitoare, care determină esența acestei ramuri de drept și care sunt obligatorii, fiind întrunite în normele juridice ale Codului Familiei și Constituției.[45]
Conform articolului 48 al Constituției Republicii Moldova familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului, astfel încât familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor[46].
Subiecții cărora le sunt adresate principiile dreptului familial
Considerăm că aceste principii ale dreptului familiei, consfin-țite în Constituție și în Codul Familiei, nu au un rol doar declarativ, dar și unul directoriu în realizarea relațiilor de familie. Astfel, după cum afirmă și Kulakov V.V., menționăm că: „Este foarte im-portant de a determina care sunt subiecții, cărora le este adresată realizarea principiilor dreptului familial”.[47]
În primul rând, acestea sunt instituțiile de stat, care au drep-tul și totodată au rolul să adopte acte normative, iar în exercitarea funcției sale, ele trebuie să se conducă după aceste principii ale Codului Familiei și, în special, după articolele din Constituția Republicii Moldova cu privire la familie, în caz contrar actele normative emise pot fi declarate neconstituționale.
În al doilea rând, sunt subiecții cărora le sunt adresate aceste principii ale legislației dreptului familiei, sunt subiecții împuterni-ciți cu înfăptuirea justiției, și anume, instanțele judecătorești și unele cazuri mediatorii, astfel încât acești subiecți pot fi consi-derați unii dintre cei mai responsabili în aplicarea și determinarea acestor valori și principii directoare ale legislației familiale.
Un al treilea grup familiarizat cu importanța și efectele juridice ale acestor principii sunt funcționarii de stat din cadrul instituțiilor, care sunt împuternicite prin lege să realizeze și să garanteze buna realizare a relațiilor de familie, spre exemplu: organele de stare civilă, autoritățile tutelare, alți funcționari și lucrători, care sunt implicați în acest domeniu. În activitatea acestora, în luarea deciziilor și în realizarea obligațiilor de muncă, specialiștii din acest domeniu sunt obligați să se conducă de principiile dreptului familial în parte, și al legislației, în general.
Dar cu siguranță, subiecții cei mai importanți pentru realizarea acestor principii sunt anume subiecții care formează relațiile de căsătorie, membrii familiei și copiii acestora. Or, scopul primar al legislației este acela de a proteja anume acest element natural şi fundamental al societăţii și relațiile din cadrul său.
Considerăm că, la fel cum subiecții de stat sunt obligați să se conducă în sens procedural de principiile dreptului familiei în totalitate, tot astfel și subiecții cărora le sunt propriu-zis adresate aceste principii, trebuie să transpună aceste principii fundamenta-le în viața lor familială.
Reiterăm că relaţiile familiale reglementate de către Codul Familiei din Republica Moldova sunt fundamentate și proiectate cu următoarele principii legiferate:
- monogamie,
- căsătorie liber consimţită între bărbat şi femeie,
- egalitate în drepturi a soţilor în familie,
- sprijin reciproc moral şi material,
- fidelitate conjugală,
- prioritate a educaţiei copilului în familie,
- manifestare a grijii pentru întreţinerea, educaţia şi apărarea drepturilor şi intereselor membrilor minori şi ale celor inapţi de muncă ai familiei,
- soluţionare, pe cale amiabilă, a tuturor problemelor vieţii familiale,
- inadmisibilitate a amestecului deliberat în relaţiile familiale,
- liber acces la apărarea, pe cale judecătorească, a drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor familiei.
Modalitatea de realizare a acestor principii ale dreptului familial
Putem observa aici două forme de realizare și implementare ale acestor principii directoare. Pentru unele principii, efectele și aplicarea acestora au un caracter obligatoriu și punitiv, precum principiul monogamiei, căsătoriei liber consimţite între bărbat şi femeie, egalității în drepturi a soţilor în familie, dar și altele, declarative, precum sunt principiile sprijinului reciproc material și în special a celui moral, cel al fidelității conjugale și cel al priorității educaţiei copilului în familie.
Dacă pentru prima categorie de principii se legiferează drepturi și obligații detaliate și necesare pentru respectarea acestora, pentru cele din a doua categorie, care sunt bazate strict pe intimitatea și responsabilitatea morală a membrilor familiei, nu există un mecanism de protecție.
Spre exemplu, principiul monogamiei sau al egalității în drepturi a soților este unul reglementat și garantat prin acte normative.
În cazul principiului monogamiei, efectul respectării acestuia este unul absolut, nu are loc de interpretare la libera alegere a subiecților. Pentru încheierea căsătoriei este necesar consim-ţământul reciproc, neviciat, exprimat personal şi necondiţionat, al bărbatului şi femeii care se căsătoresc, precum şi atingerea de către ei a vârstei matrimoniale[48].
La fel, conform art. 15: „nu se admite încheierea căsătoriei între persoane dintre care cel puţin una este deja căsătorită, această condiție fiind una dintre impedimente la căsătorie”[49].
În cazul în care se va stabili că unul dintre soți era deja căsătorit la momentul încheierii unei noi căsătorii, în țară sau în străinătate, căsătoria nou încheiată prin instanţa judecătorească va fi declarată nulă și nu va crea nici un efect juridic pentru toată perioada acelei căsătorii. Astfel, acest principiu al monogamiei este unul absolut, important de respectat și apărat de către instanțele de stat.
Dar dacă vorbim despre principiile așa zise „declarative”, observăm că realizarea principiului fidelității conjugale și al sprijinului moral reciproc rămân să fie realizate, apărate și considerate ca fiind absolute la discreția persoanelor din cadrul relațiilor familiei. Sunt oare aceste principii norme fără valoare și efect juridic?
Cu siguranță că legiuitorul sau autorul legii, care avea drept scop transpunerea principiilor constituționale ale familiei într-o lege organică și evidențierea importanței majore al instituției familiei în cadrul societății, a reflectat și a dat expresie, prin prisma acestor principii declarative, unui mesaj proeminent și clar pentru consolidarea instituției familiei inclusiv din interiorul ei. Or, cel mai mare pericol pentru relațiile de familie survine anume din interiorul acesteia.
Legea sau statul nu poate interveni în domeniul privat, emoțional sau al atitudinii oamenilor din cadrul familiei, astfel încât Codul Familiei vine cu un mesaj declarativ, care încurajează la relaționări corecte, dar fără a interveni.
Principiile dreptului familial în contextul valorilor religioase
Timp de multe secole normele religioase și normele juridice privind viața de familie au fost strâns împletite, au apărat și au păstrat instituția căsătoriei ca atare, i-au determinat limitele și conținutul.
Specialiștii în dreptul familiei, Cucsin I.N. și Matveev P.A. afirmă că: „Astfel după cum legislația din domeniul familial este bazată într-o mare măsură pe principiile culturale, sociale și religioase, considerăm că pentru subiecții primari ai dreptului familial pot fi suficiente pentru a fi onorate nu atât principiile dreptului familial, spre exemplu, principiul sprijinului reciproc material și moral, cât anume acele valori referitoare la familie, consfințite în normele religioase sau cele culturale, în baza cărora a fost proiectată și identificată, propriu-zis, perspectiva familiei în sens juridic”.[50]
Conform ultimului recensământ din Republica Moldova, din numărul total al populaţiei care și-au declarat religia lor, mai mult de 99% s-au identificat drept adepți ale confesiilor creștine, cei care prezumăm că practică și aplică principiile biblice asupra relațiilor de familie și căsătorie[51].
În acest sens, deoarece un număr masiv de persoane din societatea noastră care declară religia creștină ca reper religios, atât principiile dreptului familial din Republica Moldova, cât și valorile creștine pot să formeze și să fundamenteze relațiile de familie.
Am putea concluziona în final că încheierea unei căsătorii în societatea noastră este combinația dintre principiile divine, responsabilitatea legală și dreptul persoanei de a se căsători.
În acest context, responsabilitatea celor care se căsătoresc nu este doar una în fața statului și a justiției, care reglementează și soluționează juridic relațiile de căsătorie, dar și în fața Celui care a inițiat de la început această instituție, adică în fața lui Dumnezeu.
Considerăm că în orice societate familia reprezintă cel mai important nucleu social, astfel încât orice subiect din societate noastră trebuie să se depună un efort maxim pentru întărirea și consolidarea relațiilor de familie și a căsătoriei, în special soțul și soția, membrii familiei, copiii și părinții datorită valorilor religioase cu privire la familie și a principiilor dreptului familial.
Bibliografie
- Calvin, John. Commentaries on the first book of Moses called Genesis. Grand Rapids, Michigan: Baker Book House, 2009, V. 1.
- Cebotari, Valentina, Dreptul Familiei. Ediția a III-a, Chișinău, Tipografia “Reclama”, 2014.
- Codul Familiei, Nr.1316 din 26.10.2000, publicat în Monitorul Oficial Nr. 47-48 art. 210, la data de 26.04.2001.
- Constituția Republicii Moldova, Nr. 01 din 29.07.1994, publicat în Monitorul Oficial Nr. 1 art. 05, la data de 12.08.1994.
- Mayhall, Jack. Căsnicia cere mai mult decât dragoste. Timișoara: Asociația Creștină “Noua Speranță”, 1991.
- Stott, John. Noua societate a lui Dumnezeu : mesajul epistolei către Efeseni. Wheaton, Illinois: Societatea Misionară Română, 1987.
- Talpoş, Vasile. Teologia Biblică, curs predat în cadrul Institutului Teologic Baptist din București, 1994.
- Trobisch, Walter. M-am căsătorit cu tine. Cluj-Napoca: Logos, 1993.
- Wheat, Ed. Fascinanta aventură a dragostei, Buckingham, England: Romanian Aid Fund, 1991.
- Комментарий на книгу Бытие // Толковая Библия или Комментарий на все книги Священного Писания Ветхого и Нового Завета, под ред. А. П. Лопухина. Второе издание. – Стокгольм: Институт перевода Библии, 1987. – Том 1.
- Кузнецова, О. В. Принципы семейного права. В: Вестник ЧелГУ. 2003. №2. Режим доступа: https://cyberleninka.ru/ article/n/printsipy-semeynogo-prava (Дата доступа: 10.05.2021).
- Куксин, И. Н., Матвеев, П. А. Cемейно-правовые принципы как основные положения, выражающие сущность семейного права. В: Юридическая наука. 2014. №1. Режим доступа: https://cyberleninka.ru/ article/n/cemeyno-pravovye-printsipy-kak-osnovnye-polozheniya-vyrazhayuschie-suschnost-semeynogo-prava (Дата доступа: 10.05.2021).
- Кулаков, Владимир Викторович. Принципы семейного права. В: Актуальные проблемы российского права. 2017. №5 (78). Режим доступа: https://cyberleninka.ru/article/ n/printsipy-semeynogo-prava-2 (Дата доступа: 10.05.2021).
- Росс, Аллен П. Первая книга Моисеева БЫТИЕ. В: Толкование Ветхозаветных книг. От книги Бытие по книгу Руфь, под ред. Платона Харчлаа. Wheaton, Illinois: Slavic Gospel Association, 1992.
[1] Аллен П. Росс. Первая книга Моисеева БЫТИЕ. В: Толкование Ветхозаветных книг. От книги Бытие по книгу Руфь, под ред. Платона Харчлаа. Wheaton, Illinois: Slavic Gospel Association, 1992. – C. 26–27. Ср. Allen P. Ross, Genesis. In: The Bible Knowledge Commentary, SP Publications, Inc., 1983.
[2] Комментарий на книгу Бытие // Толковая Библия или Комментарий на все книги Священного Писания Ветхого и Нового Завета, под ред. А. П. Лопухина. Второе издание. – Стокгольм: Институт перевода Библии, 1987. – Том 1. – С. 16.
[3] Аллен П. Росс. Первая книга Моисеева БЫТИЕ, С. 25.
[4] Комментарий на книгу Бытие, С. 17.
[5] Аллен П. Росс. Первая книга Моисеева БЫТИЕ, С. 24.
[6] Аллен П. Росс. Первая книга Моисеева БЫТИЕ, С. 27.
[7] Vasile Talpoş, Teologia Biblică, curs predat în cadrul Institutului Teologic Baptist din București, 1994.
[8] Ed Wheat, Fascinanta aventură a dragostei, Buckingham, England: Romanian Aid Fund, 1991, p. 20.
[9] Аллен П. Росс. Первая книга Моисеева БЫТИЕ, С. 27.
[10] Ed Wheat, Fascinanta aventură a dragostei, p. 22.
[11] Ed Wheat, Fascinanta aventură a dragostei, p. 21.
[12] Ibidem.
[13] Ed Wheat, Fascinanta aventură a dragostei, p. 156.
[14] Vasile Talpoş, Teologia Biblică, curs predat în cadrul Institutului Teologic Baptist din București, 1994.
[15] Jack Mayhall, Căsnicia cere mai mult decât dragoste. Timișoara: Asociația Creștină “Noua Speranță”, 1991, p. 19.
[16] Аллен П. Росс. Первая книга Моисеева БЫТИЕ, С. 27.
[17] John Calvin, Commentaries on the first book of Moses called Genesis. Grand Rapids, Michigan: Baker Book House, 2009, vol. 1, p. 97.
[18] Walter Trobisch, M-am căsătorit cu tine. Cluj-Napoca: Logos, 1993, p. 21.
[19] Vasile Talpoş, Teologia Biblică, curs predat în cadrul Institutului Teologic Baptist din București, 1994.
[20] Idem.
[21] John Stott, Noua societate a lui Dumnezeu : mesajul epistolei către Efeseni. Wheaton, Illinois: Societatea Misionară Română, 1987, p. 22.
[22] Аллен П. Росс. Первая книга Моисеева БЫТИЕ, С. 24.
[23] Ed Wheat, Fascinanta aventură a dragostei, p. 22.
[24] Vasile Talpoş, Teologia Biblică, curs predat în cadrul Institutului Teologic Baptist din București, 1994.
[25] Idem.
[26] Аллен П. Росс. Первая книга Моисеева БЫТИЕ, С. 24.
[27] John Calvin, Commentaries on the first book of Moses called Genesis, p. 97.
[28] Аллен П. Росс. Первая книга Моисеева БЫТИЕ, С. 24.
[29] Комментарий на книгу Бытие, С. 12.
[30] Căsătoria, Cluj-Napoca: Editura Fundației EBE, ediția a doua, 2017, p. 42.
[31] Ed Wheat, Fascinanta aventură a dragostei, p.26
[32] Ed Wheat, Fascinanta aventură a dragostei, p. 22.
[33] Walter Trobisch, M-am căsătorit cu tine, p. 24.
[34] Ed Wheat, Fascinanta aventură a dragostei, p. 24.
[35] Walter Trobisch, M-am căsătorit cu tine, p. 24.
[36] Ed Wheat, Fascinanta aventură a dragostei, p. 26.
[37] Ibid., p. 24.
[38] Ibid., p. 25.
[39] Ed Wheat, Fascinanta aventură a dragostei, p. 25.
[40] Ibid., p. 26.
[41] Ibid., p. 25.
[42] Ed Wheat, Fascinanta aventură a dragostei, p. 25.
[43] Кузнецова, О. В. Принципы семейного права. Вестник ЧелГУ, 2003. – №2. – C. 71. Режим доступа: https://cyberleninka.ru/article/n/printsipy-semeynogo-prava (Дата доступа: 10.05.2021).
[44] Codul Familiei, articolul 2, alineatul 3.
[45] Cebotari, Valentina. Dreptul Familiei, Ediția a III-a, Chișinău, Tipografia “Reclama”, 2014, p. 27.
[46] Constituția Republicii Moldova, articolul 48, alineateul 1 și 2.
[47] Кулаков, Владимир Викторович. Принципы семейного права. В: Актуальные проблемы российского права, 2017. – №5 (78). – C. 18. Режим доступа: https://cyberleninka.ru/article/n/printsipy-semeynogo-prava-2 (Дата доступа: 10.05.2021).
[48] Codul Familiei, articolul 11, alineatul 1.
[49] Codul Familiei, articolul 15, alineatul 1.
[50] Куксин, И. Н., Матвеев, П. А. Cемейно-правовые принципы как основные положения, выражающие сущность семейного права. В: Юридическая наука. 2014. №1. – С. 53. Режим доступа: https://cyberleninka.ru/article/n/ cemeyno-pravovye-printsipy-kak-osnovnye-polozheniya-vyrazhayuschie-suschnost-semeynogo-prava (Дата доступа: 10.05.2021).
[51] Notă informativă al Biroului Național de Statistică cu privire la recensământul populației din 2014. URL: https://statistica.gov.md/public/files/Recensamint/ Recensamint_pop_2014/Rezultate/Nota_informativa_RPL_2014.pdf