Evanghelia după Matei este cunoscută în misiologie ca şi cartea “Marei Trimiteri”. Oricum trebuie să fim conştienţi de faptul că întreaga evanghelie este o comoară misiologică. Unul din pasajele „bijuterie” ale cărţii este Matei 9:36-38. Teologia misiunii găsită în acest text  poate servi în mod sigur ca un bun fundament pentru misiunea bisericii în lumea modernă.

Aici îşi găsesc existenţa gânduri misiologice fundamentale. Compasiunea faţă de cei în nevoi. Nevoia umană în Păstorul cel bun, liderul iubitor. Chiar dacă misiunea este definită ca Dumnezeu, care acţionează, El o face cu implicarea mâinilor omeneşti. Cristos este împlinirea lui “Missio Dei” prin mâini omeneşti. El serveşte ca cel mai bun exemplu în cea ce este misiunea şi cum să fii un misionar adevărat. Ucenicii au fost chemaţi să continuie misiunea începută de Isus, slujind cu Dumnezeu în acest veac.

Unii numesc acest pasaj o introducere pentru cap.10, alţii îl văd parte a ceea ce urmează, a evenimentului trimiterii celor doisprezece. Înainte de a trimite  ucenicii în prima lor călătorie misionară de sinestătători şi înainte chiar să le dea nişte instrucţiuni practice, îl vedem pe Isus care se pare că le dă o lecţie mai importantă, lecţie care trebuie să devină motivaţia ucenicilor sau nişte principii generale de care se vor conduce în tot ceea ce aveau de realizat.

„Când a văzut mulţimile I s-a făcut milă de ele”

De la bun început observăm ce îl mişca pe Cristos în slujirea Sa, sau cel puţin în cazul dat, generatorul misiunii Sale era ceea ce Cornilescu traduce ca „I s-a făcut milă” sau cum e tradus ca sens în majoritatea traducerilor în limba engleză „a fost mişcat de compasiune”. Cuvântul grecesc folosit aici pentru compasiune “ splagcni/zomai”,  literal se referă la intestine, sau  la organe interne. Deseori este folosit la cu sens figurat pentru emoţii adânci. Acest verb în Noul Testament este folosit cu referinţă doar la Isus, cu excepţia a trei parabole din Matei 18:27 şi Luca 10:33; 15:20.

John Mac Arthur spune că aceasta ar fi ceva de felul expresiilor noastre ce se referă la “inimă”.[1]

Una este clar, că Isus a fost adânc mişcat de starea poporului, El cu toată fiinţa Sa simţea împreună cu ei şi era gata să-i ajute. Pe Isus Îl caracterizează o compasiune adâncă, care îl conducea la acţiuni practice pentru a soluţiona problemele celor pe care îi compătimea. Compasiunea este o parte importantă a misiunii şi chiar am îndrăzni să spunem că fără ea nu există o misiune adevărată, nu există “Missio Dei”. În evanghelia sa Matei descrie şi alte cazuri în care Isus a manifestat compasiune faţă de oameni (14:14; 15:32). În primul caz ca rezultat al compasiunii manifestate Isus vindecă pe cei bolnavi iar în al doilea caz El este mişcat de compasiune pentru că mulţimile erau deja de câteva zile cu El şi nu aveau ce mânca. Acestea sunt cazuri concrete în care oamenii experimentează foame sau suferinţă din cauza bolii şi mişcat de compasiune Isus le îndeplineşte nevoile lor. John Stott meditând asupra implicării sociale a bisericii scrie: „Creştinii trebuie să simtă o durere acută a conştiinţei şi compasiune atunci când fiinţele umane sunt opresate sau neglijate în orice fel, referitor la libertatea lor civilă, respect rasial, educaţie, medicină, angajare la serviciu, sau alimentare adecvată, haine şi locuinţă”.[2]

Faptul că Matei a înscris ceea ce simţea Isus faţă de mulţimi ne vorbeşte clar că, El sau a exprimat oral ceea ce simte, sau compasiunea cu care privea mulţimile era vizibilă pe faţa Sa, dar ucenicii au putut vedea ce îl motiva pe Cristos în misiune, compasiunea faţă de oameni. Această compasiune constituie baza pentru misiunea Lui. Înainte să-i trimită pe ucenicii Săi în prima lor călătorie misionară, El le arată ce stare lăuntrică trebuie să-i caracterizeze, compasiunea faţă de cei pe care îi slujesc. Johannes Nissen este de aceeaşi părere afirmând că :“Prin menţionarea implicării misionare, îndată după versetele 36-38, Matei indică faptulcă ucenicii în misiunea lor trebuie să împărtăşească compasiunea lui Isus pentru oile pierdute.”[3] Astfel vedem că compasiunea este unul din principiile de bază ale misiunii, fie “Missio Dei” cu compasiune faţă de oameni, fie în Misiunea bisericii cu aceeaşi compasiune faţă de mulţimi.

“Erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor”

Următorul motiv al misiunii este nevoia neîmplinită a oamenilor. Misiunea ucenicilor trebuia să le satisfacă nevoile esenţiale pe care le aveau cei mulţi. Se pare că Matei nu dă o caracteristică concretă a nevoilor mulţimii, ci prezintă mai degrabă starea generală. Cuvântul grecesc pentru “necăjit” îşi are rădăcina cu sensul de a fi „jupuiat de piele”, şi un sens derivat de aici de „a fi chinuit”, „istovit sever”. Deseori având şi conotaţia de a fi bătut, rănit, etc. Deasemenea “risipite” are sensul de bază ca trântit la pământ, proşternut şi foarte neajutorat, de la beţie sau rană mortală.[4]

În contextul discuţiilor despre cum trebuie să arate misiunea, care implică în sine evanghelism şi preocupare socială, îl vedem pe Matei, care cel puţin în acest caz nu este preocupat să dezvăluie acest subiect, el vorbeşte la general că mulţimile sunt „risipite şi necăjite”, care poate implica  o preocupare în sine de cele spirituale tot atât, cât şi de cele psihice, fizice sau sociale. Chiar şi motivul din care ei sunt într-o aşa stare cum ar fi “ nişte oi care n-au păstor” nu ne vorbeşte nimic mai mult în acest domeniu decât de nevoia poporului într-un “Păstor” sau “păstori”, care în sensul direct al cuvîntului vor purta de grijă turmei. Grija, atât spirituală cât şi socială. Donald A. Hagner este de părerea însă că Isus n-a fost mişcat şi de starea lor fizică sau socială nefavorabilă, ce Îl preocupa era doar marea nevoie spirituală şi  merge chiar  până acolo că spune, că întreaga Evanghelie este răspunsul doar la această nevoie umană universală.[5] Joseph Addison Alexander este de aceeaşi părere: “Ce I-a trezit simpatia Lui divină şi umană nu a fost desigur mulţimea lor sau condiţia fizică, ci sărăcia lor spirituală. …Gloate sau mulţimi de oameni care mureau fără călăuzitori şi mângâietori spirituali credincioşi.”[6] Există adevăr în cele de mai sus, dar conform textului studiat nu putem afirma cu siguranţă acest lucru, ar fi mai corect să ne exprimăm astfel, în timp ce Isus slujea oamenilor în nevoile lor, El le împlinea nevoile fizice, dar era capabil să privească şi dincolo de acestea.

Matei se pare că foloseşte o metaforă iudaică, vechi-testamentală, bine cunoscută cititorilor săi. Dumnezeu a pus păstori, conducători asupra poporului Israel, care trebuiau să aibă grijă de turma lui Iacov, dar ei sau compromis. Mulţimile au rămas fără călăuză, deaceea şi starea lor spirituală şi socială sunt deplorabile.

R.T.France presupune că această metaforă înseamnă în primul rînd o lipsă de grijă şi călăuzire spirituală.[7] Poporul era risipit şi necăjit pentru că nu avea păstori. Absenţa unei bune conduceri cauzează starea de plâns a celor ce-i urmează. Nevoia de lideri este una universală pentru umanitate. Dar ce fel de lideri vor fi în stare să ajute oamenii ?

J.C.Fenton este de părerea că aici Matei în primul rând se referă la însuşi Dumnezeu sau agentul Său.[8] Mai întâi de toate oamenii au nevoie disperată de Mesia, care este Păstorul cel bun, călăuzind poporul Său spre o viaţă din abundenţă. Isus Cristos Salvatorul, care a murit pentru păcatele noastre şi a adus salvarea păcătoşilor risipiţi şi necăjiţi.

Deasemenea putem spune că şi cei chemaţi de Dumnezeu, adică toţi cei răscumpăraţi, sunt pastori, preoţi, mijlocitori între lumea pierdută şi Dumnezeu. Aici nu ne referim la funcţia sau darul de pastor, care au responsabilitatea primordială în a păstori turma lui Dumnezeu, ci la ideea preoţiei universale în care fiecare creştin este un slujitor al lui Dumnezeu în aceasta lume. Fiecare este capabil să-l prezinte pe Cristos şi Împărăţia Lui prin faptele sale şi Cuvânt. Desigur că aceste cuvinte se referaeau  în primul rând la ucenicii care Îl ascultau atunci pe Cristos.

„Mare este secerişul”

Mai întâi trebuie să definim ce înseamnă pentru Isus sau Matei “secerişul”. În majoritatea cazurilor în care Biblia foloseşte termenul “seceriş”, o face din perspectivă conotaţie escatologică şi se referă la judecată. Şi aici, felul în care este folosit termenul nu este lipsit de nuanţe escatologice în sens de urgenţă sau situaţie critică. Dar se pare că Matei în acest caz vorbeşte de un seceriş prezent ce are loc în acest veac. Gerhard Mayer explică: “secerişul este un simbol cu două sensuri. Este judecata lui Dumnezeu, mai întîi de toate, şi în al doilea rînd strîngerea roadei într-un sens pozitiv. În acest pasaj el are al doilea sens ca şi în Ioan 4:35.”[9] Timpul prezent pentru verbul “a fi” ne demonstrează aceasta, secerişul este mare, el nu va fi. Lucrătorii sunt necesari acum nu în viitor. Deci nu poate fi vorba de lucrători, ca şi îngeri, ce vin să separe pe cei răi de cei buni în timpurile de pe urmă. Este un alt seceriş al veacului în care trăim. După părerea lui D.A.Carson acesta prezintă oamenii nemîntuiţi, cei ce nu-L cunosc pe Cristos.[10]  Şi  Şatrov în comentariul său la Evangheşia după Matei scrie: “Ce înseamnă secerişul? Răspunsul sunt sufletele oamenilor, suflete, care nu sunt încă strînse pentru cer, cei, care nu au Păstor.”[11] Secerişul sunt cei nesalvaţi aşteptîndu-i pe cei, care Îl cunosc pe Isus Cristos ca Domn şi Mîntuitor, aşteptînd să-L audă şi să-L vadă pe Isus şi numărul lor e foarte mare.

Secerişul ca şi Împărăţia lui Dumnezeu are conotaţii escatologice, dar cum am spus deja în cazul lui Matei 9:36-38 nu este judecata escatologica, ca şi în alte pasaje. Tonul escatologic  este în urgenţa ce îl transmite acest termen.[12] Pentru ucenici termenul seceriş aducea un sens de urgenţă sau timp limitat pentru acţiune, ceea ce nu prea simte cititorul evangheliei actual. Oamenii care nu L-au acceptat pe Cristos sunt deja judecaţi, ei merg direct la condamnare. Deaceea secerişul de acum are un nivel escatologic şi este o nevoie urgentă. Creştinii au la dispoziţie un timp limitat pentru a face misiune şi ai ajuta pe cei nesalvaţi.

Este o criză de viaţă şi moarte. Desigur nici o altă situaţie de urgenţă nu poate fi comparată cu urgenţa proclamării Evangheliei. Aici noi avem de afacere nu cu o criză de moarte sau viaţă, ci de bunăstare spirituală şi eternă sau separare eternă de Dumnezeu. Este o urgenţă de semnificaţie infinită care implică eterna fericire sau eterna suferinţă a mulţimilor nenumărate.

 „Puţini sunt Lucrătorii”

Aceste cuvinte ne vorbesc că Isus nu doreşte să îndeplinească lucrarea de misiune singur. El vrea să vadă mai mulţi conlucrători la secerişul Domnului. Desigur nu putem spune ca şi Dorothy Weaver că Cristos ar fi fost slab şi incapabil să-Şi împlinească misiunea de unul singur. Dar împreună cu Martin Goldsmith, care face o analiză a comentariului ei scrie: “Dar este adevărat că Isus dorea să folosească ucenicii Săi şi creştinii de-a lungul secolelor să continuie şi să împlinească lucrarea Sa salvatoare.”[13]

S-a menţionat deja că Matei 9:36-38 poate servi ca o întroducere în cap. 10 şi anume evenimentul trimiterii celor doisprezece apostoli în prima lor călătorie misionară. Cristos menţionează mai întâi că lucrătorii sunt puţini şi apoi alege doisprezece din ucenici şi-i trimite  largind astfel misiunea. Întrebarea pentru noi stă mai mult de hermeneutică şi de aplicare, cum se aplică cuvintele lui Cristos pentru  creştinii din secolul XXI. Putem să raportăm  această idee la situaţia noastră contemporană sau lipsa lucrătorilor la secerişul Domnului a fost o realitate doar pentru primul secol. La acel moment Cristos era unicul lucrător şi se pregătea să iniţieze încă doisprezece apostoli pentru seceriş. Populaţia globului pământesc pe acel timp era mult mai mică la număr decât în secolul XXI. Chiar dacă oficial avem fiecare al patrulea (şaselea) locuitor al planetei socotit creştin oricum mai mult de jumătate din populaţia globului adica mai mult de 3 mlrd.  rămâne un seceriş în aşteptarea recoltării. Este un număr mult mai mare decât locuiau oameni pe timpul Domnului Isus.

Este valabilă atenţionarea Domnului Isus şi pentru noi, simţim noi această nevoie?

„Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului”

La cine se referă Isus când spune „Domnul secerişului”? În primul rând putem considera  aceasta referitor  la Însuşi Dumnezeu Tatăl. Dar din context atunci când citim mai departe cap. 10 vedem că Isus este Cel care îi trimite pe ucenici la seceriş. Deci, sau Tatăl sau Fiul în egală măsură pot fi numiţi „Domn al secerişului”, cu excepţia faptului că la acel moment Domnul Isus era şi El lucrător activ la acest seceriş.

Ucenicilor li s-a poruncit să se roage pentru lucrători. Cuvântul pentru rugăciune folosit aici are sensul de “a implora”. Rugăciunea pentru secerători în primul rând îl pune pe cel ce se roagă în poziţie de a fi gata să primească chemarea Domnului secerişului. Aşa s-a întâmplat cu ucenicii lui Cristos. De cele mai multe ori, rugăciunea pentru ca Dumnezeu să scoată misionari îi face pe cei ce se roagă să simtă chemarea lui Dumnezeu la misiune. Şi chiar mai mult, dacă rugăciunea noastră va fi o implorare sinceră cu toată fiinţa, aşa cum ne-a poruncit Isus, nu vei putea rămâne neimplicat în lucrarea de misiune, rugându-L pe Dumnezeu să scoată lucrători. Deci se pare că aceasta devine o regulă în chemarea pentru misiune şi rugăciunea pentru lucrători joacă un rol esenţial în viaţa bisericii.

Apoi chiar fiind deja implicat în lucrarea de recoltare, rugăciunea pentru alţii te menţine în acea stare de secerator. Ca să nu ajungem la problema pe care o ridică A.W.Tozer, “În efortul de a împlini lucrarea Domnului, noi de multe ori pierdem contactul cu Domnul lucrării”, este necesară înţelegerea principiului acestui contact continuu, părtăşiei intime cu Domnul secerişului, ce înseamnă că rugăciunea ne ajută să evităm această problemă.[14] A fi continuu provocat să fii implicat în misiune e o parte a datoriei bisericii. Dar să nu uităm că este o cerinţă pentru întreaga biserică, chemată să-L slujească pe Cristos în întreaga lume. Deaceea biserica este chemată să fie întotdeauna implicată în misiune.

„Să scoată lucrători la secerişul Său”

Verbul grecesc folosit pentru “să scoată” este un verb folosit pentru “a arunca afară”, şi se referea deseori la momentul în care oamenii aruncau gunoiul. Aceasta totusi nu ne vorbeşte că ucenicii ar fi de valoarea gunoiului. Verbul este la diateza activă şi actiunea îi aparţine lui Dumnezeu, nu este o decizie omenească, ci voia lui Dumnezeu. Acum îl înţelegem pe John R.W. Stott în afirmaţia lui: “Ne implicăm astăzi în evanghelizm nu pentru  că dorim sau că noi am ales să o facem, sau că ne place să o facem, ci din cauza că ni s-a poruncit să o facem.”[15] El este Domnul secerişului, El decide pe cine să-L angajeze la lucru în secerişul Său şi pe cine nu.

Concluzie

Evanghelia după Matei are o contribuţie importantă pentru Teologia Misiunii în general. Ea aduce mai multe elemente specifice în imaginea misiunii ca întreg.

Matei 9:36-38 deasemenea are un conţinut bun în a explica ce este misiunea adevărată. Ideile misiologice de bază pot fi găsite aici, şi din când în când trebuie să ne reîntoarcem la aceste versete pentru a ne verifica activitatea noastră misionară. Cu învăţăturile sale Matei 9:36-38 este o faţetă ce completează mozaicul misiologiei biblice.

Un lucru îl cunoaştem sigur, principiile misiologice din Matei 9 nu şi-au pierdut actualitatea  pentru mişcarea misionară mondială modernă. Biserica trebuie să-şi amintească că este chemată să fie într-o implicare misionară continuă. Această implicare include în sine o stare a inimii de compasiune profundă faţă de oamenii în nevoi. Misiunea noastră trebuie să răspundă nevoilor umane esenţiale aşa cum le vede Însuşi Dumnezeu. Biserica este chemată să aducă prezenţa lui Cristos între mulţimile risipite şi necăjite, biserica aduce dragoste, bunătate, adevăr şi dreptate în lume. Ea îl reprezintă pe Cristos Isus şi Îi continuă misiunea. “Viaţa noastră în această lume e viaţă în misiune.”[16]

BIBLIOGRAFIE

Limba română

1. Maier, Gerhard. Evanghelia dupa Matei, vol. I-II. Editura Lumina Lumii, 2000.

Limba rusă

1. Шатров, П. К. Комментарии к Евангелию от Матфея. С.-Пб: «Библия для всех», 2000.

Limba engleză

1. Alexander, Joseph Addison. Gospel According to Matthew. Christian Publishing Company, James Family, 1861.
2. Carson, D. A. When Jesus Confronts the World. Paternoster Press, 1995.
3. Fenton, J. C. The Gospel of St. Matthew. Baltimore, MD: Penguin Books,1963.
4. Fitch, Alger. Reading Between the Lines. Joplin, MO: College Press, 1995.
5. France, R. T. Matthew. Tyndale New Testament Commentaries. IVP, 1994.
6. Goldsmith, Martin. Matthew and Mission. Paternoster Press, 2001.
7. Hagner, Donald A. Word Biblical Commentary, vol. 33A. Dallas, TX: Word Books, 1993.
8. Kirk, J. Andrew. What is Mission. Darton, Longman & Todd, 2002.
9. Mac Arthur, John. The Mac Arthur New Testament Commentary.
10. Matthew 8-15. Moody Press, 1987.
11. Nissen, Johannes. New Testament and Mission. Peter Lang, 1999.
12. Stott, John R. W. Christian Mission in the Modern World. Downers Grove, IL, IVP, 1995.
13. Taylor, William D., ed. Global Missiology for the 21^st Century. Baker Academic, 2000.

______________

[1] John Mac Arthur, The Mac Arthur New Testament Commentary. Matthew 8-15 (Moody Press, 1987), p. 109.

[2] John R. W. Stott, Christian Mission in the Modern World (Downers Grove, IL, IVP, 1995), p. 35.

[3] Johannes Nissen, New Testament and Mission (Peter Lang, 1999), p. 25.

[4] John Mac Arthur, The Mac Arthur New Testament Commentary. Matthew 8-15, p. 112.

[5] Donald A. Hagner, Word Biblical Commentary, vol. 33A (Dallas, TX: Word Books, 1993), p. 260.

[6] Joseph Addison Alexander, Gospel According to Matthew (Christian Publishing Company, James Family, 1861), pp. 275-276.

[7] R. T. France, Matthew. Tyndale New Testament Commentaries (IVP, 1994), p. 175.

[8] J. C. Fenton, The Gospel of St. Matthew (Baltimore, MD: Penguin Books, 1963), p. 150.

[9] Gerhard Maier, Evanghelia dupa Matei, v.1-2 (Editura Lumina Lumii, 2000), p. 316.

[10] D. A. Carson, When Jesus Confronts the World (Paternoster Press, 1995), p. 115.

[11] П. К. Шатров, Комментарии к Евангелию от Матфея (С.-Пб: «Библия для всех», 2000), стр. 229.

[12] Donald A. Hagner, Word Biblical Commentary, vol. 33A, p. 260.

[13] Martin Goldsmith, Matthew and Mission (Paternoster Press, 2001), p. 91.

[14] William D. Taylor, ed., Global Missiology for the 21^st Century (Baker Academic, 2000), p. 150.

[15] Alger Fitch, Reading Between the Lines (Joplin, MO: College Press, 1995), p. 34.

[16] J. Andrew Kirk, What is Mission (Darton, Longman & Todd, 2002), p. 31.