Mediatorul, care aduce pace: temeiuri teologice și juridice pentru slujirea de mediere

Alexandru Gîrbu & Vadim Fortuna

Starea de bună înțelegere între popoare, și anume situația în care nu există conflicte armate sau războaie între comunități sociale, ori un acord al părților beligerante asupra încetării războiului, ar putea fi definită de către dicționarele de specialitate în calitatea noțiunii de PACE[1].

Să fie doar lipsa de tulburări și de conflicte dintre anumite comunități starea, de fapt, care să determine noțiunea de pace? Considerăm că asupra definiției atât de corect expuse lingvistic a termenului dat, există din punct de vedere in essentia o percepție mult mai profundă și mai calitativă, și anume în definirea contextuală a termenului ebraic „shalom”, noțiune utilizată în contextul biblic în limba ebraică. Astfel acest termen determină facultatea următoarelor aspecte, cum ar fi: formula de salut; stare de fapt; scop; atmosferă.

De asemenea, în Noului Testament, noțiunea de pace este identificată prin termenul „eirene” (εἰρήνη), iar în acest context, determinăm știința irenologiei[2], care se ocupă cu studierea promovării ideilor împăciuitoare și modalitățile de depășire a conflictelor. La baza acestor acțiuni este învățătura Noului Testament, care declară că dragostea față de pace și determinarea relațiilor sociale în acest fel, determină stabilitatea și garantul păcii. Dragostea de pace și atmosfera împăciuitoare, sunt caracteristici pe care învățătura creștină, le caracterizează prin atitudinea binevoitoare față de oameni și societate. Termenul „pace” nu este identificat astfel doar ca un antonim al cuvântului „război”, dar prin sensul său de fapt social, cuvântul război, ar trebui să fie o circumstanță de excepție a stării și atmosferei noțiunii de „shalom” și „eirene”.

„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!”[3] (Mat. 5:9)[4], este îndemnul Domnului Isus Cristos în predica de pe munte. Astfel cei ce sunt împăciutori, ca una dintre calități deținute, vor vedea pe Dumnezeu în Împărăția Cerurilor. Atmosfera de pace (shalom) este transmisă și realizată de către Isus Cristos, după cum a afirmat în Ioan 14:27: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte”. Astfel, Isus Cristos este cel care a restabilit pacea între om și Dumnezeu Tatăl (2Cor. 5:19), rol de împăciuitor care i-a fost rezervat cu mult timp în urmă (Gen. 49:10). Împăcarea cu Dumnezeu prin Isus Cristos, unica modalitate de altfel de restabilire a acestei relații, a fost datorată morții și învierii Fiului lui Dumnezeu: „Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său” (Rom. 5:10).

Ca și în orice conflict, asemeni celui dintre om și Dumnezeu, conflict început în Grădina Edenului, trebuie să tindă spre soluționarea acestuia (Efes. 2:13-18) și să păstrăm această atmosferă și relație de pace (Fap. Ap. 15:33; Efes 4:3; Iac. 2:16). Iar atitudinea de realizare a păcii trebuie să fie una prezentă, nu uitată pentru o zi a viitorului (Luc.14:32), ori conflictul poate fi scăpat de sub control foarte ușor în contextul scurgerii timpului.

Creștinii transmit pacea, atât prin forma clasică de salut: „Pace vouă” (Luc. 24:36), dar o transmit altor oameni și prin comportamentul lor, datorat păcii lăuntrice (Gal. 5:22). Martorii lui Cristos au „picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii” prin ce se realizează în acest mod misiunea creștină – cea a proclamării lumii despre Împăciuitor (Fap. Ap. 10:36). În acest sens, creștinii sunt numiți slujitori ai împăcării: „Noi suntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2Cor. 5:20).

În contexul expus mai sus, putem determina că scopul creștinilor este să caute și să mențină pacea (Iac. 3:18) și cu aceeași prioritate să îi ajute pe cei care nu o dețin să o poată dobândi (Luc. 1:79).

În cadrul societății există o multitudine de conflicte spirituale, și atât timp cât oamenii nu sunt împăcați cu Dumnezeu, conflict în cazul căruia creștinii cunosc modalitatea de soluționare. Dar pe lângă aceste conflicte spirituale, sunt foarte multe și sociale, în care creștinii, fiind motivați de valorile creștine, pot să se implice pentru a contribui și influența cu atitudinea și abilitățile lor de împăciuire chiar și acele conflicte sociale, subiecții cărora nu au rezolvat conflictul spiritual.

În componența instituțiilor de stat, sunt diferite forme de soluționare a conflictelor cetățenilor, dar dorim să determinăm în mod deosebit anume reglementarea și promovarea instituției medierii din cadrul sistemului instituțional de stat, acolo unde subiecții conflictului, dacă doresc cu adevărat, pot soluționa problemele mutuale pe calea împăcării cu asistarea unui profesionist – mediator. Realizarea medierii instituționalizate și de către persoane creștine, ar putea fi o misiune deosibită a acestora în cadrul societății. „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu” (Matei 5:9)!

De când omenirea își cunoaște istoria, întâlnim momente de glorie și de realizări extraordinare ale acesteia. Totodată pe lângă acestea, istoria omenirii are și mari insuccese printre paginile sale, de care noi oamenii, ne sfiim să ni le atribuim ca fiind ale umanității. În multe din aceste situații, la fundamentul lor au stat conflictele dintre anumite persoane sau societăți.

Un conflict social reprezintă diferența dintre anumite persoane sau grupuri de persoane, în care există un interes anume și comun, dar în care părțile au atitudini, viziuni și poziții diferite.

Conform dicționarului de psihologie, un conflict este o luptă de tendințe, de interese, situație în care se găsește un individ  supus unor forțe vectorial opuse și de puteri aproape egale[5].

Totuşi nu prezenţa conflictelor este problematică, nu ea este cea care constituie o ameninţare la adresa păcii, ci formele ei violente, care propagă sisteme nedrepte, care avantajează doar una dintre părţile implicate, înclinate spre preluarea puterii şi spre impunerea propriilor interese şi care cred că doar ele deţin „adevărul absolut“. Asemenea atitudini pot degenera cu uşurinţă în modele de gândire şi de comportament orientate după cucerirea totală: pierderile suferite de una dintre părţi sunt câştiguri pentru cealaltă[6].

Astfel, conduși de principiile umanității, valorile etice și cele religioase, oamenii au căutat modele de abordare și soluționare a conflictelor, modele care să fie cât mai eficiente pentru ca conflictele să nu degenereze, între care se identifică instituții precum diplomația, negocierile, consensul, aranjamentul, concilierea, consilierea, arbitrajul, instituțiile de judecată ș.a.

În Republica Moldova, și nu numai, sistemul judecătoresc[7] reprezintă forma clasică de soluționare a conflictelor, deoarece: „Justiția se înfăptuiește în numele legii numai de instanțele judecătorești”[8], iar celelelte sunt forme alternative (adică ele nu fac parte prin lege din sistemul judecătoresc). „Judecătorul învestit de autoritatea publică …este competent să aplice legea față de cel care a violat-o sau nu a recunoscut-o, să anuleze actul invalid, să condamne sau să repare prejudiciul cauzat, să-l condamne pe cel vinovat etc.”[9], astfel în acest context, nu întotdeauna justiția prin judecători, soluționează conflictele din perspectivă socială, ci aceasta determină adevărul, stabilește pedeapsă pentru o anumită parte din proces și de victorie pentru o alta, nu le conciliează.

Astfel printre formele alternative de soluționare a conflictelor, evidențiem instituția medierii[10], care vine să preia din funcția de soluționare a conflictelor ce urmează să se intenteze pe cale judiciară.

Indiferent de tipul medierii, penale sau civile[11], această procedură încearcă să soluționeze conflictul social, nu doar cel juridic. Iar acest aspect determină cel mai mare avantaj pentru societate că să promoveze și să practice mediere în soluționarea conflictelor. Medierea este efectivă în mod deosebit în conflictele de drept familial, în medierea cazurilor de delincvență juvenilă[12], și alte asemenea raporturi în care aspectele sociale sunt dominante celor juridice, acolo unde contează atât de mult abordarea calitativă și delicată a persoanei/instituției responsabile, deoarece hotărăște asupra relațiilor interumane în cel mai direct sens. De exemplu, este foarte important ca un copil de 16 ani să înțeleagă cu adevărat ce faptă antisocială a creat, să poate discuta cu victima și să înțeleagă ce durere poate produce fapta sa, și să desfășoare activități prin care să poate percepe gravitatea și responsabilitatea acestuia.

Deasemenea este important, ca pe cât este posibil, copilul să nu ajungă în procesul de judecată[13], iar procedura de mediere în această conjunctură are un rol determinant.

Obiectivele medierii în acest sens sunt: rezolvarea restaurativă a conflictului, care implică activ părțile (victima şi infractorul – în medierea penală) în activitatea și dedicarea de a repara prejudiciul emoţional şi material cauzat de fapta criminală și crearea totodată a oportunităţii pentru victimă şi infractor să discute despre infracţiunea comisă, de a se obţine răspunsuri la întrebări, de a se exprima emoţiile, şi de a se focaliza pe restaurare şi vindecare, dezvoltarea unui plan acceptabil bilateral privind prejudiciul cauzat de crimă, toate aceste efecte avînd drept scop crearea unui dialog constructiv între părți și luarea unei decizii de soluționare comună între părți, adică inclusiv a deciziei infractorului[14].

Aplicarea medierii în conflictele de ordin familial, este deasemenea o modalitate de a soluționa disputele apărute în cadrul familiei, prin care se va putea să se pună accent pe o abordare atentă a intereselor tuturor membrilor, dar în special în interesul copiilor, prin intermediul mediatorului, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate.  

Procedura medierii în Republica Moldova, cunoaște instituirea sa cu statut juridic, deja din anul 2007, atunci când a fost adoptată Legea Nr.134 cu privere la mediere[15]. Această lege a reușit să inițieze socitatea civilă și în mod deosebit instituțiile de stat interesate în exercitarea justiției, stabilindu-se drepturile, obligaţiile şi responsabilităţle participanţilor la procesul de mediere; dobîndirea calităţii de mediator; procedura de mediere; dispoziţii speciale privind medierea cu privire la medierea în cauze civile și penale și alte reglementări.

Totodată 27.10.2012 a intrat în vigoare articolul 344/1 din Codul de Procedură Penală a Republicii Moldova[16], cu privire la soluţionarea cauzei în procedura medierii ori a împăcării părţilor.

Conform Legii în vigoare cu privire la mediere, Nr. 137 din 03.07.2015 a Republicii Moldova, medierea înseamnă modalitate de soluţionare alternativă a litigiilor pe cale amiabilă, în cadrul unui proces structurat, flexibil şi confidenţial, cu asistenţa unui sau mai multor mediatori[17]. Prezenta lege determină statutul mediatorului, formele de organizare a activităţii de mediator şi cerinţele pentru înregistrarea organizaţiilor de mediere, principiile desfăşurării procesului de mediere şi efectele acestuia, particularităţile medierii în domenii specifice, precum şi competenţa autorităților și a instituţiilor statului în domeniul medierii.

Medierea se efectuează în baza următoarelor principii: a) participarea benevolă la mediere; b) confidenţialitatea; c) libera alegere a mediatorului; d) egalitatea părţilor în proces; e) independenţa, neutralitatea şi imparţialitatea mediatorului; f) flexibilitatea procesului de mediere.

Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le acorde asistenţă în soluţionarea conflictului prin obţinerea unei soluţii reciproc acceptabile, eficiente şi durabile. Persoanele care încep pocesul de mediere pot întrerupe la orice etapă desfășurarea ulterioară a procesului.

Procesul de mediere nu este public, cu excepția cazului în care părțile au stabilit ca la acesta să participe și alte persoane. Mediatorul este obligat să respecte confidențialitatea informației aflate până la începerea și/sau în cadrul procesului de mediere, precum și după suspendarea sau încetarea activității de mediator. Deasemenea participanţii la procesul de mediere au obligaţia de păstrare a confidenţialităţii informaţiei, fiind în drept, după caz, să solicite semnarea unui acord sau a unei clauze de confidenţialitate în cadrul contractului de mediere.

Excepția principiului de confidențialitate pentru mediator, apare atunci când divulgarea informaţiei are drept scop protejarea interesului superior al copilului[18] sau prevenirea și/sau curmarea unei infracțiuni, fapt despre care mediatorul este obligat să sesizeze autorităţile competente.

Părţile sunt în drept de a determina prin acord comun toate aspectele ce ţin de iniţierea, derularea şi finalizarea procesului de mediere, posibilități care în procesul de judecată nu poate fi făcut, deoarece sunt standarde fixe.

Conform legii în vigoare, poate deveni mediator persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

1. a) are capacitate deplină de exerciţiu;
2. b) deţine diplomă de studii superioare de licență;
3. c) nu a fost condamnată anterior pentru infracţiuni grave, deosebit de grave, excepţional de grave, săvârşite cu intenţie;
4. d) nu are antecedente penale pentru infracțiuni ușoare și mai puțin grave;
5. e) are reputație ireproșabilă;
6. f) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei profesii;
7. g) a absolvit cursurile de formare iniţială a mediatorilor;
8. h) a susținut examenul de atestare a mediatorilor.

Calitatea de mediator se confirmă prin atestatul eliberat de Ministerul Justiţiei, iar pe parcursul activității acestuia, mediatorul tebuie să participe la formarea continuă. Odată cu noua lege a medierii, s-au instituit organizațiile de mediere (sub specie iuris fiind asociație obștească), persoană juridică cu scop necomercial, care asigură desfășurarea eficientă a activității de mediator, promovează serviciile de mediere, asigură spaţii pentru şedințele de mediere și acordă alte servicii pentru desfășurarea eficientă a activității de mediator. Astfel mediatorul îşi poate desfăşura activitatea în cadrul unui birou de mediere sau al unei organizaţii de mediere.

Mediatorul este obligat prin lege și codul deontologic[19] să acţioneze cu profesionalism, promptitudine, diligenţă şi bună-credinţă, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, bunele moravuri şi normele deontologice. Mediatorul nu poate să ofere consultaţii juridice părţilor cu privire la litigiul supus medierii. Deasemenea ei sunt obligați să țină arhivă și registre proprii, precum și să asigure evidența financiar-contabilă a plăților încasate pentru serviciile prestate.

Mediatorul are dreptul să aplice un model propriu de organizare a procesului de mediere, cu respectarea dispozițiilor și principiilor prevăzute de prezenta lege.

Medierea poate fi iniţiată de către oricare dintre părţi, din proprie iniţiativă, precum şi la recomandarea autorităţilor publice, instanţelor judecătoreşti sau organului de urmărire penală. În cadrul procesului judiciar, instanţa propune părţilor să participe la o şedinţă de informare cu privire la soluţionarea litigiilor prin mediere.

Mediatorul, până la încheierea contractului de mediere, este obligat să informeze părţile despre scopul medierii, procedură, drepturile şi obligaţiile mediatorului şi ale părţilor, precum şi despre consecinţele procesului de mediere, efectele semnării unei tranzacţii şi despre consecinţele nerespectării prevederilor tranzacţiei semnate. Inițierea medierii în condițiile Legii cu privere la mediere, constituie temei pentru suspendarea procesului civil sau procedurii arbitrale de la data semnării contractului de mediere[20].

Părțile se pot prezenta împreună la mediator. În cazul în care se prezintă doar una dintre părți, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celorlalte părți invitația scrisă în vederea informării și acceptării medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile, dacă în convenţia de mediere nu este prevăzut alt termen. Dacă partea nu a acceptat invitația sau a refuzat participarea la mediere, procesul de mediere se consideră neînceput.

Medierea se întemeiază pe cooperarea părţilor şi utilizarea de către mediator a unor metode şi tehnici specifice, bazate pe comunicare şi negociere. Medierea litigiului are loc într-un termen care nu va depăşi 3 luni de la data încheierii contractului de mediere, dacă părţile nu au stabilit de comun acord alt termen. Acest termen este un avantaj deosebit față de soluționarea în instanțele de judecată, acolo unde termenele sunt mult mai mari.

Părţile decid, de comun acord şi cu asistenţa mediatorului, asupra regulilor şi duratei procesului de mediere. Dacă părţile nu au ajuns la o înţelegere privind regulile de desfăşurare a procesului de mediere, mediatorul desfăşoară procesul de mediere în maniera pe care acesta o consideră potrivită, fiind luate în considerare circumstanţele litigiului, doleanţele părţilor şi necesitatea desfăşurării procedurii într-un termen rezonabil. Părţile sunt în drept să renunţe la mediere în orice moment, de asemenea părţile participă la procesul de mediere personal. În cazul în care una dintre parți, din motive întemeiate, nu poate participa personal la procesul de mediere, ea va împuternici un reprezentant dacă partea adversă acceptă desfăşurarea medierii cu participarea reprezentantului.

Pe parcursul procesului de mediere, părţile pot fi asistate de avocați, traducători și/sau interpreţi, precum și de specialiști în domeniul respectiv. Cu consimţământul părţilor, la procesul de mediere pot participa şi alte persoane, dar prin prisma principiului confidențialității.

Pe durata desfăşurării procesului de mediere, mediatorul se poate întruni în sesiuni comune, cu ambele părţi, sau în sesiuni separate, cu fiecare parte.

Medierea încetează: a) la semnarea de către părţi a tranzacţiei; b) la constatarea de către mediator a imposibilităţii părţilor de a ajunge la un acord; c) la renunțarea uneia sau a ambelor părţi la mediere; d) la expirarea termenului stabilit pentru procesul de mediere, dacă părțile nu au solicitat prelungirea acestuia; e) la retragerea mediatorului din procesul de mediere; f) în caz de deces al părţii persoană fizică sau de lichidare a părţii persoană juridică.

Părţile convin, de comun acord, asupra condițiilor de soluționare a litigiului. Mediatorul nu are putere de decizie asupra acestor condiţii, dar, la cererea părţilor, poate înainta propuneri privind opțiunile de soluţionare a litigiului. Înainte ca tranzacția să fie semnată, părţile sunt în drept, de comun acord, să solicite o pauză pentru a consulta opinia unor experţi şi pentru a face comentarii, astfel încât să-şi poată exprima consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. Astfel conform legislației, părțile sunt în drept să formuleze în scris condițiile de soluționare a litigiului, pe care ulterior le vor realiza conform înțelegerii proprii a acestora în forma unei tranzacții.

Tranzacția este obligatorie pentru părți și se execută benevol în termen de 20 de zile, dacă părțile nu au stabilit altfel. Dacă tranzacția încheiată în cadrul unui proces de mediere, care a avut loc în afara procesului civil, nu este executată benevol, pentru a fi executată silit, aceasta poate fi, după caz: a) confirmată de către instanța de judecată în condiţiile Codului de procedură civilă; sau b) învestită cu formulă executorie de către notar, în condițiile stabilite de lege, dacă a fost încheiată între persoane juridice[21].

Pot fi supuse medierii litigiile civile cu privire la drepturile şi obligaţiile care sunt sau pot face obiect de examinare în instanţa de judecată sau arbitraj. Deasemenea pot fi supuse medierii neînţelegerile dintre soţi privind continuarea căsătoriei, exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, întreţinerea copiilor şi a altor membri ai familiei inapţi de muncă, precum şi orice alte neînţelegeri ce apar în raporturile familiale. Litigiile privind protecţia consumatorilor, litigiile individuale și colective de muncă, litigiile de contencios administrativ sunt conflicte care prin lege sunt recomandate să fie soluționate pe calea medierii.

Un loc deosebit îl ocupă medierea penală și contravențională, acolo unde părţi la medierea în cauzele penale şi contravenţionale sunt victima şi făptuitorul[22]. Faptul participării la mediere a făptuitorului nu poate servi ca dovadă a recunoaşterii vinovăţiei, situația care ar putea fi folosită de victimă în procesul de judecată.

În cazul învinuirii persoanei în săvârşirea unei infracţiuni uşoare ori mai puţin grave[23], iar în cazul minorilor – şi a unei infracţiuni grave prevăzute la cap. II–VI din Codul penal[24], instanţa de judecată, până la punerea pe rol a cauzei[25], în termen de cel mult 3 zile de la data repartizării cauzei, la solicitarea părţilor, adoptă o încheiere[26] prin care dispune efectuarea procedurii medierii ori împăcării părţilor. Mediatorul purcede imediat la efectuarea procedurii de mediere şi, dacă părţile s-au conciliat, întocmeşte un contract de mediere (tranzacție), care se semnează de către părţi şi se prezintă instanţei de judecată în procedura căreia se află cauza penală. În cazul în care concilierea părţilor nu a avut loc, mediatorul întocmeşte un aviz motivat, pe care îl prezintă instanţei de judecată.

Procesul de mediere nu substituie procesul penal sau contravenţional, astfel încât dacă părțile au accesat procedura de mediere, și pe parcurs au renunțat, procesul de judecat este reluat în baza procesului-verbal în care a fost consemnat temeiul încetării procesului de mediere executat de către mediator. Dacă există o tranzacție de împăcare, aceasta are efect juridic la acțiunile ulterioare din cadrul procedurii de judecată, cu posibilitatea chiar de încetare a procesului penal (în cazul unei infracţiuni uşoare ori mai puţin grave).

Medierea directă victimă/infractor reprezintă modelul clasic de „proces restaurativ”, în care victima şi infractorul se întâlnesc faţă în faţă, în prezenţa unui mediator. Este cea mai delicată metodă de abordare, mediatorul necesitând aptitudini deosebite pentru pregătirea şi desfăşurarea întâlnirii. Concluziile la care ajung, de comun acord, părţile participante, fac cel mai adesea obiectul unei înţelegeri scrise. Medierea indirectă victimă/infractor, este o formă folosită în cazurile în care una dintre părţi, cu toate că îşi afirmă dorinţa de a participa la o activitate restaurativă, are motive temeinice să evite întâlnirea directă. În acest caz, mediatorul alege fie o „navetă” ca mesager între victimă şi infractor, fie propune şi supraveghează desfăşurarea unei corespondenţe între părţile implicate[27].

În acest context, medierea poate oferi următoarele avantaje atât pentru făptuitor, victimă, cât și pentru comunitate. Pentru făptuitor se determină un nivel înalt de responsabilitate pentru acțiunea săvârșită, există posibilitatea manifestătii căinței sincere a acestuia, există posibilitatea evitării pedepsei cu închisoarea, este un termen redus al soluționării cauzei, nu se întocmește cazierul judiciar pentru făptuitor. Pentru victimă, medierea poate determina următoarele avantaje: în proces, victima ocupă o poziție activă și determinantă pentru rezultatul tranzacției, are satisfacție morală, facilitează înțelegerea motivelor ce au determinat victimizarea acesteia, părerea părții vătămate este una hotărâtoare, prin care i se oferă astfel posibilitatea să își manifeste umanismul și noblețea prin iertarea făptuitorului. Comunitatea are și ea foarte mult de câștigat în contextul în care făptuitorul se responsabilizează pentru fapta făcută și înțelege gravitatea faptei sale, există un risc mult mai mic ca acesta să recidiveze, și astfel să fie afectată în mod direct comunitatea. Prin instituția medierii, comunitatea oferă un suport de încredere și deschidere pentru acele persoane care săvârșesc fapte criminale, iar dacă am putea face o concluzie a avantajelor medierii, aceasta determină cea mai calitativă formă de reeducare a făptuitorului.

Astfel cum instituția medierii este una nouă în societatea civilă, încă se mai pune în discuție necesitatea și succesul acestei instituții. Succesul medierii nu ține atât de obligativitatea legii din țară, cât de atitudinea societății, a fiecărui om în parte față de soluționarea conflictelor, ori o persoană care vine în mediere trebuie să lase de la sine ceva, pentru a ajunge la un numitor comun. Asta în timp ce în instanța de judecată persoana, de regulă, nu este dispusă să ajungă la un compromis, ba mai mult – va face maximum posibil ca să obțină un prejudiciu cât mai mare părții, care stă de partea cealalată a baricadei justiției, astfel intensificându-se prăpastia între părțile angajate în conflict. Însă, dacă într-adevăr, părțile urmăresc soluționarea constructivă a conflictului, atunci medierea este o soluție potrivită.

Bibliografie:

1. Dicționar de psihologie, Norbert SILLAMY, Editura Univers Encyclopedic Gold, Bucuresti 2009.
2. Manual de Mediere, Marcela Dilion, Vasile Rotaru, Xenofon Ulianovschi; Institutul de Reforme Penale. (publicație online)
3. Avornic, Gheorghe Tratat de teoria generală a statului şi dreptului (în două volume). Vol. 2/ Universitatea de Stat din Mold., Facultatea de Drept. – Chișinău, 2010.

Legislație:

1. Codul de procedură penală, Publicat : 07.12.2007 în Monitorul Oficial Nr. 188-191 Nr : 730 Data intrării în vigoare: 01.07.2008.
2. Lege cu privire la mediere Nr.137 Publicat: 21.08.2015 în Monitorul Oficial Nr. 224-233, Data intrării în vigoare: 21.08.2015.
3. Lege Nr. 134 din 14.06.2007 cu privire la mediere. Publicat: 07.12.2007 în Monitorul Oficial Nr. 188-191 Nr : 730, Abrogată prin LP137 din 03.07.15, MO224-233/21.08.15 art.445; în vigoare 21.08.15.
4. HOTĂRÎRE Nr. 1 din 16.06.2008 a Consiliului de Mediere, Publicat: 05.06.2009 în Monitorul Oficial Nr. 99-100 Nr : 437.
5. Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori. Regulile de la Beijing, Organizaţia Naţiunilor Unite – Rezoluţia 40/33 din 29 noiembrie 1985.
6. Lege privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi. Monitorul Oficial Nr. 167-172 Nr: 534 Data intrării în vigoare:01.2014.
7. Codul penal al RM, Nr. 985 din 18.04.2002, Publicat: 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 Nr : 195.

______________

[1] DEX Român, 1998.

[2] În contrastul științei Irenologiei, stă știința Polemologiei, care determină știința despre război (din gr. polemos = război).

[3] „Cei care promovează pacea sunt, la rândul lor, nişte oameni fericiţi. Dumnezeu îi va numi copii ai Săi”. Traducere actualizată.

[4] Biblia, Traducerea Dumitru Cornilescu.

[5] Dicționar de psihologie, Norbert Sillamy, Editura Univers enciclopedic gold, Bucuresti 2009, p. 75.

[6] Manual de Mediere, Marcela Dilion, Vasile Rotaru, Xenofon Ulianovschi; Institutul de Reforme Penale.

https://denisapatrascumediator.files.wordpress.com/2011/10/manual-de-mediere-chisinau.pdf

[7] Sistemul judecătoresc în Republica Moldova este format din Judecătoriile de fond, Curtea de Apel, Curtea Supremă de Justiție.

[8] Gheorghe Avornic, Tratat de Teorie Generală a Statului și Dreptului, p. 202, Vol. II, Chișinau 2009.

[9] Gheorghe Avornic, Tratat de Teorie Generală a Statului și Dreptului, p. 199, Vol. II, Chișinau 2009.

[10] Din punct de vedere etimologic termenul de mediere provine din latinescul ,,mediare” şi se poate traduce prin „mijlocire”, „intermediere”. Cuvântul mediere este definit de DEX ca fiind o acţiune de mijlocire sau de intermediere, mijlocirea unei înţelegeri între două sau mai multe părţi adverse, intervenţia în calitate de intermediar pentru a înlesni, acţiunea de a pune la cale, contribuind la realizare.

[11] Medierea are o aplicare vastă de soliționare a raporturilor juridice. Nu pot face obiectul medierii de regulă drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei. Ori, nu poți media o situație în care este implicată o singură persoană.

[12] Delincvenţa juvenilă este o componentă a criminalităţii. Ea este un fenomen de devianţă, manifestat prin incapacitatea unor minori/adolescenți de a se adapta la normele de conduită din societate. Această incapacitate este datorată unor cauze de ordin bio-psiho-social. Mai multe despre Delincvenţa juvenilă, puteți accesa: http://irp.md/uploads/files/2014-03/1394401249_cercetarea-fenomenul-delincventei-juvenile-final_2012.pdf .

[13] Conform Regulei 11, Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing).

http://cj.md/uploads/Ansamblul_regulilor_minime_ale_ONU_privind_administrarea_justitiei_pentru_minori_Regulile_de_la_Beijing_1985.pdf.

[14] Manual de Mediere, Marcela Dilion, Vasile Rotaru, Xenofon Ulianovschi; Institutul de Reforme Penale.

https://denisapatrascumediator.files.wordpress.com/2011/10/manual-de-mediere-chisinau.pdf.

[15] Lege Nr. 134 din 14.06.2007 cu privire la mediere. 07.12.2007 în Monitorul Oficial Nr. 188-191 Nr : 730 Data intrării în vigoare: 07.2008. Abrogată prin LP137 din 03.07.15, MO224-233/21.08.15 art.445; în vigoare: 21.08.15.

[16] Codul de procedură penală COD Nr. 122 din 14.03.2003 Publicat: 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 104-110 Nr : 447 Data intrării în vigoare: 12.06.2003.

[17] Legea cu privire la mediere Nr.137 Publicat: 21.08.2015 în Monitorul Oficial Nr. 224-233, Data intrării în vigoare: 21.08.2015.

[18] Interesul superior al copilului – asigurarea condiţiilor adecvate pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului, ţinând cont de particularităţile individuale ale personalităţii lui şi de situaţia concretă în care acesta se află, conform Legii privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi. Monitorul Oficial Nr. 167-172 Nr : 534 Data intrarii in vigoare: 01.01.2014.

[19]  HOTĂRÎRE Nr.1 din 16.06.2008 a Consiliului de Mediere, Publicat: 05.06.2009 în Monitorul Oficial Nr. 99-100  Nr : 437

[20] Contractul de mediere se încheie în scris între mediator, pe de o parte, şi părţile aflate în conflict, pe de altă parte, după prezentarea acestora din urmă împreună la mediator sau după acceptarea medierii de către cealaltă parte. Contractul de mediere va cuprinde: a) identitatea părţilor aflate în conflict şi, după caz, a reprezentanţilor lor; b) obiectul conflictului mediat; c) angajamentul părţilor de a achita onorariu mediatorului, precum şi cuantumul sau modul de calcul al acestuia. Contractul de mediere se încheie în formă scrisă. Contractul de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice și trebuie să corespundă cerinţelor minime stabilite de Consiliu de Mediere.

[21] În cazul în care litigiul a fost soluţionat prin mediere în cadrul procesului judiciar, dar tranzacția nu a fost executată benevol, pentru a fi pasibilă de executare silită, la solicitarea părții interesate, tranzacția este confirmată de către instanța de judecată în condiţiile Codului de procedură civilă.

[22] Dacă la medierea în cauzele penale una dintre părţi este minoră, participarea pedagogului sau psihologului este obligatorie.

[23] Vezi Articolul 16 Codul penal RM, Clasificarea infracţiunilor. În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil, infracţiunile prevăzute de Codul Penal sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave. Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv. Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv. Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 12 ani inclusiv. Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 12 ani. Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.

[24] Vezi Codul penal al RM, COD Nr. 985 din 18.04.2002, Publicat: 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 Nr : 195

[25] Momentul când începe etapa propriu-zisă a judecării.

[26] Act procedural prin care instanța de judecată ia decizia de a efectua anumite acțiuni în cadrul procedurii de judecată.

[27] Manual de Mediere, Marcela Dilion, Vasile Rotaru, Xenofon Ulianovschi; Institutul de Reforme Penale.

https://denisapatrascumediator.files.wordpress.com/2011/10/manual-de-mediere-chisinau.pdf