Am parcurs împreună în numerele anterioare ale revistei, avînd la dispoziţie date succinte, un scurt istoric al  bisericilor baptiste din secolele XIX-XX. Acum vom întoarce o nouă filă a vieţii bisericilor baptiste, denumită ,,Perioada comunistă”, ce cuprinde anii 1940-1991. Însă, în articolul dat mă voi referi, în special, la activitatea şi evoluţia bisericilor în peroada 1940-1959.

În 1940 în Basarabia au loc transformări radicale pe plan politic. U.R.S.S. înaintează un ultimatum Guvernului Român, cerînd retragerea administraţiei, armatei şi a altor bunuri, care aparţin României, în spaţiul dintre rîul Prut şi Nistru, susţinînd că teritoriul dat  este de origine slavă, fiind populat de slavi dintotdeauna, iar majoritatea locuitorilor doresc să aparţină Uniunii Sovietice, motivînd cererea prin urmatoarele: ,,România monarhală nu ia în considerare dorinţele populaţiei din spaţiul dat, libertatea exprimării este inhibată şi numai în cadrul Uniunii R.S.S. locuitorii Basarabiei  vor fi cu adevărat liberi.”

Veaceslav Molotov îl invită pe ambasadorul României la el, aducîndu-i la cunoştinţă decizia, ce conţine următoarele: „În  48 de ore teritoriul dat trebuie să treacă în componenţa U.R.S.S. Ultimatumul pus în faţă nu urma să fie discutat, aceasta era o notă categorică din partea puterii sovietice. Astfel, pe 28 iunie, 1940 Armata Roşie introduce contingentul militar pe teritoriu, împiedicînd retragerea bunurilor materiale, precum şi a localnicilor peste Prut. Are loc anexarea forţată a Basarabiei de către U.R.S.S. fără a se ţine cont de dorinţa poporului.”

Cu aceste evenimente  începe o nouă perioadă politică pentru Basarabia, denumită „comunistă”, parcursă şi de bisericile de pe teritoriul pruto-nistrean. Între anii 1941-44 Basarabia este din nou integrată în componenţa Ţării Româneşti. Între 1940-1941 sistemul comunist nu a reuşit totalmente să distrugă mişcarea baptistă, însă pentru aceasta sunt emise următoarele directive:

Ordinul în care se interzice:

1. Intrunirea a 2-3 persoane, neavînd un scop (se considera drept o politică antisovietică).
2. Orice literatură religioasa nu putea fi publicată sau raspândită.
3. Slujitorii bisericilor erau arestaţi şi interogaţi. Astfel, au fost arestaţi liderii Uniunii şi încă mulţi alţi fraţi.

În 1941 cel de-al doilea Război Mondial cuprinde şi teritoriul Basarabiei. Majoritatea clădirilor ce au aparţinut bisericilor erau confiscate şi transformate în centre de comandament, spitale, depozite, etc. Biserica din Chişinău, de pe strada Gării nr. 2, a fost şi ea transformată într-un spital militar. Între anii 1941-1944 majoritatea bărbaţilor din biserici au fost înrolaţi în armată, fie în cea română, fie în cea sovietică. De aceea, în aceşti ani nu s-a evidenţiat spiritul evanghelic în Basarabia. Mulţi convertiţi din timpul celui de-al treilea deceniu, încercînd să evite urgia comunistă, s-au mutat cu traiul în România ori în Ucraina, unde au fost deja distruse multe locaşuri sfinte şi alta era situaţia, privind viaţa bisericii, iar unii au fost ridicaţi cu forţa şi deportaţi în Siberia.

La sfîrşitul anululi 1944, teritoriul dat din nou devine parte a U.R.S.S., are loc reinstaurarea regimului totalitar comunist. Încep să activeze din nou unele uzine, fabrici, pământurile sînt cultivate şi astfel reîncepe viaţa paşnică în Basarabia. În unele oraşe şi sate  locaşurile bisericilor au fost deschise, însă din cauza lipsei lucrătorilor toate activităţile erau pe umerii surorilor.

În august, 1945 creştinii din cultul penticostal au apelat la conducătorii Uniunii Bisericilor Baptiste din U.R.S.S., condusă de I. Jidkov rugîndu-i să-i accepte în cadrul ei. din cauza refuzului din partea Ministerului Cultelor, avînd acreditare şi drept de activitate. După multe discuţii ce au avut loc la Moscova între reprezentanţii ambelor mişcări s-a ajuns la următoarea decizie, care a şi fost numită ,,decizia din august”. În special, în ea se menţiona că darul vorbirii în limbi este interzis în cadrul bisericilor unite, dacă nu avea cine să-l tălmăcească. Mai târziu, în anul 1947 în cadrul U.U.B.B. a fost solicitată unirea şi de către Mişcarea Evanghelică Apostolică, în frunte cu N.P. Smorodin, de asemenea, de Mişcarea Creştinilor Liberi, numiţi în popor darbişti, precum şi de Uniunea Bisericilor lui Cristos, care făcea parte din teritoriul fost-polonez, anexat de U.R.S.S. în anul 1940, această mişcare număra  70 de biserici.

Începînd cu anul 1945, în Basarabia se întorceau şi bărbaţii pe la casele lor, astfel, dintre fraţii slujitori s-au reîntors unii, dorind să-şi redeschidă cît mai repede bisericile. Lucrătorii şi-au propus reactivarea Uniunii Baptiste, care din anul 1938 până în 1945 a fost interzisă. Oficial, nu a avut dreptul să activeze nici o biserică în toată perioada dată, însă în unele localităţi au continuat să se adune pe la case membrii, vestind Cuvântul chiar dacă erau bătuţi de oficialii români sau arestaţi de securitatea sovietică. Uniunea Baptistă din Basarabia a pierdut în aceşti şapte ani grei mulţi colaboratori ce au fost omorâţi, precum şi membri de rînd, care s-au refugiat, schimbîndu-şi locul de trai. În anul 1945 fraţii au început să meargă pe la casele membrilor, pentru a-i invita din nou la biserică. În acest răstimp nici o clădire, ce aparţinea Uniunii Baptiste, nu servea drept spaţiu pentru biserică. Astfel, începe munca grea de prezentare a documentelor pentru redobîndirea clădirilor. Redeschiderea bisericilor a fost posibilă numai datorită rîvnei unor persoane, care şi-au păstrat credinţa în această perioada neagră a bisericii şi nu le-a fost frică de poziţia Partidului. Primele locaşuri sfinte au fost redeschise abia la sfârşitul anului 1945 în oraşele Bălţi, Ceadîr-Lunga şi Chişinău. Apoi, din 1945 pîna în 1946 au fost deschise mai multe biserici din republica nou-formată. Totodată, fraţii au înţeles schimbările ce au avut loc în organizare, de aceea, au mers la Moscova, cerînd înregistrarea Uniunii Baptiste din R.S.S.M. în cadrul Uniunii Generale Baptiste din U.R.S.S., condusă de Iakov Jidkov. Fraţii au mai cerut să li se ofere un lider din Uniunea U.R.S.S., pentru a realiza o structurare pe regiuni şi sectoare.

Pe plan spiritual, anul 1945 este anul primelor roade, cînd bisericile baptiste îşi încep cu adevărat activitatea după o perioadă de tăcere, plină de greutăţi şi lipsuri spirituale. În anul 1946 are loc recunoaşterea Uniunii Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste din R.S.S.M. Pentru organizarea muncii în cadrul acesteia, Uniunea din Moscova l-a recomandat pe fratele Ilie Grigorievici Ivanov în calitate de preşedinte al Uniunii B.C.E. Baptiste din R.S.S.M. Astfel, în ianuarie, 1946 el îşi începe slujirea în R.S.S.M., vizitînd Nordul, Centrul şi Sudul Moldovei, invitînd personal lucrătorii, pentru a avea anumite discuţii şi a cunoaşte personal lucrarea Domnului. Totodată, a anunţat şi congresul, ce trebuia să aibă loc de pe 15-25 februarie. La acesta au participat reprezentanţi ai 88 de biserici,  care au prezentat componenţa tuturor membrilor şi s-a ajuns la cifra de 3085 de credincioşi(comparativ cu 15000 înainte de război).

La întrunirea respectivă Ilie Ivanov a rostit un raport, motivîndu-i pe cei prezenţi să aleagă conducerea locală a U.B.C.E.B. din R.S.S.M.. Astfel, au fost aleşi următorii fraţi: ca preşedinte – fratele Ivan Timofeevici Slobodcikov, în consiliu – fraţii Belousov, Soroceanu, Hijneakov şi Rudenko.

Această adunare a fost înregistrată în procesul verbal ca cel de-al 13-lea congres. La 10 martie 1946 bisericile din Chişinău l-au ales ca pastor pe fratele Rudenko, el l-a înlocuit pe Boris Buşilă, de asemenea, pe fratele Slobodcikov, care împreună cu Soroceanu erau păstori în Bălţi în anii-30.

În 1946 au loc şi unele schimbări în cadrul bisericii din or. Bălţi. În urma alegerilor din cadrul Uniunii fratele Slobodcikov se mută cu traiul la Chişinău şi activitatea de pastor este încredinţată fratelui Bruzinschi.

În această perioadă partidul comunist a cooperat şi a apelat la ajutorul multor creştini din bisericile baptiste, numindu-i în funcţiile de conducere săteşti şi raionale. Din cauza anilor grei de după război, caracterizaţi prin lipsuri, neajunsuri, foame, comuniştii aveau nevoie de  conducători, care să fie un model de dreptate şi cinste. Liderii comunişti erau analfabeţi în mare parte sau vorbeau doar rusa şi din satele noastre cei care mai ştiau să citească erau pastorii, diaconii şi predicatorii din bisericile baptiste. Partidul Comunist şi-a propus redeschiderea şcolilor în satele moldoveneşti, iarăşi s-au confruntat cu o criză a oamenilor ce ştiau carte şi s-a apelat din nou la slujitorii locali. În anii 1945-1947 lucrătorii bisericilor baptiste au îndeplinit funcţii importante: primari, secretari de primării, directori de şcoli, profesori.

Anii 1947-1948 au fost relativ prielnici, privind activitatea creştină, are loc înregistrarea bisericilor nou-deschise sau redeschiderea lor fără obstacole din partea puterii, în această perioadă mai mult de jumătate dintre bisericile care activau au primit un statut oficial, atît în R.S.S.M., cît şi în întreaga Uniune Sovietică.

În 1949 Stalin pune sub interdicţie bisericile de orice cult din cauza noii politici mondiale, care a împărţit lumea în 2 tabere: capitalistă şi socialistă, şi toate bisericile, mai ales cele baptiste, erau privite ca parte a taberei capitaliste, iar membrii lor drept spioni ai americanilor anticomunişti. Astfel, este emis ordinul cu privire la intrunirile, care puteau să se desfăşoare numai cu permisiunea Sovietului Sătesc (puterea executivă locală). Fiecare biserică în parte trebuia să depună o cerere, în care să indice scopul, persoanele ce erau prezente şi durata adunării. De aceea, multe servicii erau interzise. Tot în perioada 1949-1950 o parte dintre lucrătorii şi membrii de rând au fost exilaţi în Siberia, fiind desproprietăriţi şi consideraţi duşmani ai poporului.

Situaţia bisericilor devine tot mai grea, pentru că statul se amesteca direct în viaţa internă a comunităţilor creştine. Multe biserici nu aveau înregistrare, deoarece lucrătorii au refuzat „cooperarea” cu organele de conducere. O altă cauză, privind faptul că a fost redusă activitatea bisericilor, îl reprezintă dezacordul statului vizavi de alegerea efectuată de membrii bisericilor, a pastorilor sau diaconilor. Legislaţia prevedea clar întărirea în funcţie a liderilor bisericii, ce avea loc cu permisiunea puterii locale şi dacă aceasta nu dădea acordul, atunci liderul nu era considerat drept reprezentat oficial al bisericii. Acelaşi mod de confirmare în funcţie exista şi la nivel de republică sau uniune. Majoritatea liderilor bisericilor nu erau de acord cu amestecul direct al statului în viaţa bisericii, mai ales că existau nenumărate cazuri, cînd organele de stat veneau cu propunerea de a modifica anumite cântări, articole publicate sau texte de felicitare, scrise cu ocazia sărbătorilor creştine.

În 1953 Stalin moare şi  la conducere vine Nikita Hruşciov, care în perioada anilor 1953-1957 asigură bisericilor baptiste mai multă libertate, astfel, se evidenţiază o creştere numerică a membrilor lor. În acest răstimp au fost înregistrate unele încercări de a boteza în locuri deschise şi de a petrece anumite evanghelizări.

Dacă ne-am referi la viaţa internă a bisericilor, putem observa, însă, o perioadă mai dificilă. O mare parte a bisericilor se confruntau cu anumite conflicte interne (nu vom specifica bisericile, dar vă vor fi prezentate la modul general). Nemulţumirea membrilor devenea tot mai mare, avînd drept cauze metodele de conducere. Din pricina interdicţiilor puterii, conducerea bisericilor locale nu fusese modificată şi înnoită, astfel, mulţi au uitat scopul şi chemarea de care au avut parte.

S-au înmulţit cazurile în care pastorii făceau abuz de putere, nu acceptau comitetul şi membrii în administrarea bisericii, se creau partide care se bârfeau mai mult decît predicau Evanghelia. În această perioadă conducerea U.B.C.E.B. era concetrată şi depunea un mare efort, în special, privind rezolvarea unor astfel de cazuri, vizitînd biserici din republică.

Situaţia bisericilor creştine se înrăutăţeşte şi mai mult după 1957, cînd în politica internă au loc mari schimbări şi scopul primordial al puterii sovietice este de a distruge religia, încercînd a se opune credinţei evanghelice. Programul de „Curăţire a minţii” prevedea discuţii serioase cu membrii de curînd convertiţi, fiind invitaţi la sovietele săteşti, unde erau speriaţi şi ameninţaţi cu închisoarea, dacă nu se leapădă de „otrava primită”. Astfel, KGB-ul incepe intensiv lucrul de dezrădăcinare a ideologiei capitaliste, avînd metoda „binevol obligatoriu”.

În perioada 1957-1958 păstorii în fiecare săptămînă erau adunaţi la sovietele săteşti, unde aveau loc „discuţii profilactice”. Începe confiscarea bunurilor bisericilor. Devine din ce în ce mai dificilă predicarea Cuvîntului.

În anul 1950 Slobodcikov îşi dă demisia şi în funcţia de preşedinte al Uniunii este ales fratele Frol Astahov. În prezent dispunem de informaţii contradictorii, privind lucrarea sa. Unele surse vorbesc despre activitatea neobositoare în vederea păstrării unităţii bisericilor, altele mărturisesc ca a fost un om ce a colaborat cu securitatea, avînd o influenţă distructivă. Nu vom interpreta aceste date, însă cert este faptul că în 1957 este rugat să-şi dea demisia din conducerea Uniunii. Apoi se transferă în cadrul Uniunii din Ucraina fiid adjunctul conducătorului Uniunii Baptiste Ucrainene. După un timp scurt, din cauza insistenţei credincioşilor ucraineni, iarăşi îşi dă demisia, plecînd în Caucaz.

În 1957 are loc prima lovitură în cadrul U.B.C.E.B., conform politicii lui Hruşciov, Uniunea Generală din Moscova trebuia să aleagă noi preşedinţi în uniunile  republicilor. De aceea, în 1957 în fruntea U.B.C.E.B. din R.S.S.M. este ales (nu binevol) fratele Dmitri Ivanovici Ponomarciuk, care în 1918 se converteşte  în biserica baptistă, însă în 1925 se transferă în biserica penticostală. În 1945, cînd se uneşte mişcarea baptistă cu cea penticostală, revine în cadrul Uniunii noastre. În perioada aceasta bisericile locale aveau să se confrunte cu multe obstacole din partea puterii sovietice, dar evenimentele vor fi menţionate într-un alt articol.

Bibliografie

Istoria baptizma. Odesskaia bogoslovskaia seminaria, 1996.

Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1998. Bucureşti, 1998.

Savinski, S.N. Istoria evangeliskikh hristian-baptistov v SSSR. Moscova: VSEKhB,

1989.

Savinski, S.N. Istoria russko-ukrainskogo baptizma.

Sawatsky, Walter. Soviet Evangelicals since World War II. Philadelphia, PA: Herald Press, 1981.

Şişcanu, Ion. Uniunea Sovietică – România. 1940. Chişinău, 1995.