Femeile violate… Cine sunt ele?

În Vechiul Testament, israeliții, poporul ales al lui Dumnezeu, aveau niște reguli bine definite pentru închinare și pentru viața de zi cu zi. Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Să-mi facă un locaș sfânt și Eu voi locui în mijlocul lor” (Exod 25:8). O dată cu venirea lui Cristos, noi înșine suntem acum un sanctuar viu, deoarece Dumnezeu locuiește în oameni, în fiecare individual, dar și colectiv. Cu anumite excepții, atât vechile, cât și noile sanctuare au fost locul în care era prezent Dumnezeul cel viu. Scriptura este foarte explicită cu privire la locul unde locuiește Dumnezeu – el trebuie să fie sfânt și curat, dar trebuie să fie și un loc de refugiu pentru cei săraci și oprimați. Psalmistul spune: „Doamne, cine va locui în locașul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu și spune adevărul din inimă. Acela nu clevetește cu inima lui, nu face rău semenului său și nu aruncă ocara asupra aproapelui său. El privește cu dispreț pe cel vrednic de disprețuit, dar cinstește pe cei ce se tem de Domnul” (Psalm 15 :1-4a). Așadar, locașul lui Dumnezeu trebuie să fie un loc sfânt, care oferă refugiu de cel rău.

Din păcate, în loc să fie un loc sfânt și sigur, cortul lui Dumnezeu uneori a oglindit niște orori, care sunt descrise în mijlocul seminției lui Beniamin. În Deuteronom 33:12, înainte de moartea sa, Moise binecuvântează astfel tribul lui Beniamin: „El este preaiubitul Domnului, el va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti totdeauna și se va odihni între umerii Lui”. S-ar putea presupune că cineva, care găsește atâta securitate și protecție din partea Dumnezeului viu, ar trebui să ofere, la rândul său, același refugiu celor care intră în hotarele lor. Însă în loc de aceasta, în Judecători 19 descoperim istoria unui viol[1] și a morții groaznice a concubinei (țiitoarei) unui levit.

Se spune, în Judecători, că această țiitoare nu a fost credincioasă bărbatului ei, de aceea a plecat la casa tatălui său. Patru luni mai târziu, bărbatul acesteia vine la casa socrului. După câteva zile de ospețe, omul își ia țiitoarea și pleacă acasă. Întru-cât era foarte periculos să înnopteze într-o cetate străină, unde nu erau copii ai lui Israel, aleg să rămână la Ghibea, unde trăiau Beniamiții.

Cu toate că legea ospitalității era foarte puternică în Orientul Mijlociu, le-a fost destul de greu să găsească o gazdă peste noapte. Într-un final, i-a găzduit un bătrân. Câțiva oameni stricați au cerut, în aceeași noapte, ca stăpânul casei să îl scoată afară pe oaspetele său, ca aceștia să poată întreține relații homosexuale cu el. Pentru că ar fi fost o lipsă totală de respect față de gazdă, ca să îi fie dezonorat oaspetele, bătrânul le-a oferit-o pe fiica sa care era virgină și pe țiitoarea oaspetelui. Bărbații au refuzat, de aceea levitul însuși a ieșit la ei și le-a oferit-o benevol pe concubina sa. Ei au violat-o noaptea întreagă, iar spre dimineață, țiitoarea a reușit să se târască până la ușa gazdei lor și acolo, cu brațele întinse pe prag, a murit. Când levitul era gata să plece acasă, deschide ușa și o găsește fără suflare; o pune pe măgar și ajungând acasă, îi taie trupul în douăsprezece bucăți și le trimite în tot ținutul lui Israel.

S-ar putea discuta multe pe baza acestui subiect: despre levitul, care era tot atât de vinovat de moartea țiitoarei sale, pe cât erau de vinovați și bărbații care și-au bătut joc de ea; despre faptul că atunci când levitul a povestit israeliților ce s-a întâmplat, el a spus că Beniamiții au vrut să îl omoare, mai degrabă decât să îl violeze; despre faptul că Scriptura relatează orori de așa gen, pe care le pot comite oamenii.

Cum e posibil de perceput moartea unei femei, violată în grup, în cadrul unui popor care trebuia să fie întruchiparea siguranței și protecției oferite de Dumnezeu însuși? Câte victime ale abuzului sexual au fost lăsate în afara cortului lui Dumnezeu, „pe prag”, fiindu-le comunicat mesajul „Scoală-te și hai!”? Ce înseamnă să fii dată în mâna unor bărbați înnebuniți, străini și să fii violată o noapte întreagă? Cu siguranță că rănile și urmele de pe corpul ei erau vizibile. Cum poate cineva să zică „Ridică-te și hai!”?

Tema abuzului sexual este una dureroasa, grea și mult prea delicată pentru a fi discutată în biserici. Este dureroasă, deoarece instantaneu ne apar în minte surorile, prietenele, poate chiar soțiile și mamele noastre. Și prea puțini aleg să accepte acest subiect, ca fiind parte a varietății de probleme cu care se confruntă un slujitor în biserică. Totuși, realitatea e cruntă – iar noi, fiind dedicați lui Cristos și devotați slujirii Adevărului, trebuie să știm ce se întâmplă înlăuntrul unei femei trecute prin viol.

Autorul va analiza detaliat ce se întâmplă cu o femeie, când este trădată, violată,… și nu ne vom mira că pretenția, din partea celor apropiați (membri ai familiei, prieteni membri de biserică) ca ea să se ridice și să meargă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, este adeseori nefondată.

 

Efectele emoționale ale abuzului

 

Auto-percepția este adeseori distorsionată după abuz. Foarte mulți supraviețuitori poartă în sine un sentiment profund de rușine și se auto-învinovățesc la modul cel mai extrem. La nivelul cel mai adânc al ființei lor, victimele abuzurilor sexuale cred că abuzul a avut loc din cauza faptului că ceva nu este în regulă cu ele, ca și persoane. Supraviețuitorii sunt adeseori tentați să se vadă lipsiți de putere în provocarea lucrurilor bune din viață; pe de altă parte, înțeleg că au o putere excesivă de a provoca lucrurile rele să se întâmple în viața lor sau a altora. Adeseori vor folosi cuvinte precum neînsemnată, gunoi, ladă de gunoi, atunci când se vor descrie[2].

Rușinea este un sentiment foarte dureros, care pare să pătrundă adânc în sentimentul de sine a supraviețuitorului[3]. Precum afirma Teo van der Weele: „Chiar și copiii mici pot experimenta rușine. Primele forme ale rușinii nu sunt de natură sexuală, care par a se dezvolta începând cu vârsta școlară. Până atunci, copilul poate simți rușinea atunci când devine centrul atenției cuiva sau când descoperă brusc că cineva se uită la el”[4].

Când crește într-un stil de viață disfuncțional și de supraviețuire, sentimentul că este „diferită” de alții îi poate provoca o rușine profundă. Dacă persoana mai are și o perspectivă traumatică asupra sexualității, combinația efectelor psihologice, sociale, emoționale și spirituale creează o licoare toxică, care invadează întreaga personalitate.

De obicei, rușinea își are originea în anumite convingeri care au fost insuflate unei persoane de către membrii familiei sau de alți oameni importanți. Rușinea este perpetuată de tratamentul față de noi înșine, după cum alții ne-au tratat și primind aceleași mesaje de la noi înșine, pe care le-am primit de la alții. Rușinea atacă identitatea persoanei și motivează persoana să internalizeze durerea sentimentului de a fi defectuos, iar rezultatul este fie auto-protecția, fie a juca teatru. Rezultatul final al acesteia este robia, din care unele fete ies, iar altele – rămân acolo.

Lista ce urmează reprezintă semnale clare, primite în cadrul sesiunilor de consiliere, că femeile, experimentează rușine profundă:

  1. Un sentiment de „Sunt rea/defectă/nu mă ridic la înălțimea standardelor”;
  2. Dorința de a se ascunde sau de a dispărea;
  3. Dorința de a-i „demonstra” lui Dumnezeu și altora că este importantă și specială, de exemplu, prin reușite exagerate, prin necesitatea de a „avea dreptate” mereu, prin a fi cea mai bună în tot;
  4. Auto-pedepsirea prin pedepse corporale: prin tăiere, prin mușcături, prin lovirea pereților cu capul;
  5. Auto-pedepsirea prin pedepse emoționale: prin crearea circumstanțelor de a fi rănită sau respinsă de alții, auto-dialogul negativ sau distructiv;
  6. Sentimentul de „defensivă”, atunci când este criticată, fie critica constructivă sau destructivă;
  7. Se simte înfricoșată oridecâteori cineva dorește să stabilească relații apropiate;
  8. Poziția corpului delăsată – umeri lăsați în jos, capul fluturat, evitarea contactului vizual;
  9. Comportamente grăitoare: abuzul de alcool, cruzimea față de alții, furtul, prostituția, tentative de suicid, tulburări în alimentație.
  10. Sunt obosite – fizic, emoțional și spiritual. Se simt obosite de toate: de încercarea de a place oamenilor, de a place lui Dumnezeu și obosite să mai trăiască;
  11. Adeseori nu vorbesc direct și explicit, mai ales despre sentimentele lor;
  12. Au un sentiment acut de responsabilitate excesivă, ceea ce le provoacă adeseori sentimentul că, în situațiile disfuncționale, ele sunt problema.
  13. Valoarea lor stă în ceea ce fac sau nu fac, în ceea ce au sau nu au;
  14. Nu sunt conștiente de nevoile personale sau cum să le împlinească. Deoarece nu știu care sunt nevoile „normale” ale unui om, și nici cum acestea pot fi satisfăcute, fetele tind să creadă că nici nu ar trebui să aibă aceste nevoi sau că alții sunt responsabili în a le satisface propriile nevoi.
  15. Sunt supraviețuitoare ale abuzurilor sexuale, dar au tendința să rămână în relații, unde pot folosi aceleași abilități de supraviețuire, în loc să învețe noi abilități care să le ajute să iasă din acele circumstanțe negative.

De asemenea, este distorsionată imaginea corpului. Victimele se văd fie prea slabe, fie prea grase, pe când niciuna dintre aceste două caracteristici s-ar putea să nu fie obiectivă. Corpul adeseori este văzut ca fiind „rău”, de aceea trebuie controlat sau/și pedepsit. Pentru altele, corpul este unica valoare care e importantă, de aceea orice relație, include o componentă sexuală.

Problemele abuzului reverberează în toate relațiile. Mulți supraviețuitori au o frică nestăvilită față de intimitate și dedicare, dar în același timp, își doresc apropiere și căldură. Această ambivalență cauzează efectul respingere-atragere, care oscilează între idealizarea și devalorificarea altora. Multe persoane au o istorie foarte lungă de relații scurte. Altele sfârșesc într-o relație care repetă sau copiază relația abuzului din trecut. De multe ori, supraviețuitorii, care sunt părinți, se tem să nu își abuzeze propriii copii. Multe femei își abuzează copiii la o vârstă fragedă, însă nu își pot aminti aproape deloc acele scene de abuz. Aceste gânduri sunt chinuitoare.

Persoanele adulte adeseori nu pot avea încredere în alții, de aceea au tendința de a controla relațiile, pentru a se simți în siguranță. Deoarece au fost trădate și folosite de persoanele care ar fi trebuit să le protejeze, sfârșesc prin frică și neîncredere față de oameni. Adeseori au un sentiment de pericol imanent și frică, atunci când relația tinde să devină apropiată. Sentimentele de izolare și de „a fi diferit” sunt normale. Unele fac față fricii, prin a deveni prea dependente și prea supuse în relații; altele fac față prin control excesiv și rigiditate.

 

Efectele fizice ale abuzului

 

Este ceva normal ca supraviețuitorii abuzurilor sexuale de orice gen să dea dovadă de tendințe auto-distructive. Prevalează dependența de alcool, mâncare, cheltuire a banilor, droguri și sex. Aceste comportamente dependente sunt adeseori folosite pentru a se auto-mângâia și liniști, oridecâteori victima este copleșită de anxietate sau alte sentimente dureroase[5]. De asemenea, prevalează gânduri, uneori și tentativele suicidale. Auto-mutilarea, care cauzează în victimă o rușine extremă, este adeseori întâlnită.

Multe persoane vorbesc despre auto-vătămare ca despre o metodă de „a se simți încă vii” sau ca despre o metodă de a liniști frica și anxietatea lăuntrică. Astfel de atacuri asupra corpului sunt caracteristice mai ales celor care au fost maltratate sexual de mici copii. Procesul se începe cu un sentiment de agitație copleșitoare și anxietate, urmate de un impuls de a se ataca într-un mod oarecare. Inițial, rănile nu provoacă durere, de parcă a fost introdusă anestezia în organism. Într-un oarecare moment al atacului, apare un sentiment de calm, astfel atacul încetează. Procesul este foarte similar cu ceea ce se întâmpla în abuzul din copilărie[6]. Când abuzatorul dădea semne a ceea ce urma să se întâmple, victima simțea un val de anxietate și agitație. Sentimentele erau copleșitoare, atunci când abuzatorul se apropia și abuzul începea. Astfel, victima se detașa de ceea ce se întâmpla, ca să nu simtă durerea. Ea „se reîntorcea”, când actul se termina și venea liniștea. Acesta devenise ciclul normal al vieții.

De asemenea, există o serie de disfuncții sexuale. Victimele pot experimenta o aversiune față de sex, pot experimenta tulburări de poftă, dificultăți de orgasm, chiar până și o confuzie referitor la orientarea sexuală. Unele, au un interes compulsiv față de sex (parteneri multipli, masturbare compulsivă, dorințe sadomazohiste și prostituție). Atunci când victima simte agitație și anxietate, sexul este o necesitate. Acest comportament are la baza ideea: „nu mă pot calma, până nu fac sex (sau/și durere)”[7].

Efectele spiritual ale abuzului

 

Abuzul sexual, mai ales în cazul copiilor, are efecte diverse și vaste. Adeseori, aceștea nu pot experimenta dragostea și harul lui Dumnezeu, din cauza imaginii distorsionate a lui Dumnezeu, care mai este completată și de imaginea distorsionată a sinelui. Atunci când un copil este abuzat, mai ales de cineva de gen masculin, care ar fi trebuit să îl protejeze, devine practic imposibil să îl perceapă pe Dumnezeu ca pe cineva iubitor, care îi dorește binele[8]. Astfel, relațiile hidoase în cadrul familiilor abuzive, incestuoase, interferează cu sentimentul ei de siguranță și apartenență față de vreo comunitate de credincioși. Deseori Dumnezeu este perceput ca o persoană care pedepsește, ca un „boss” imposibil de satisfăcut, capricios, impotent, indiferent sau poate chiar mort.

Pentru multe victime, realitatea prezenței unui Dumnezeu, care spune că este iubitor și că este un turn de scăpare pentru cei slabi, și realitatea violului continuu, par să se anuleze una pe alta. Totuși ambele realități există. Mintea umană poate face față doar unei realități: abuzul sexual a copilului și fără Dumnezeu, sau Dumnezeu și protecția lui față de abuz. Cum se împacă ambele?

Un alt impact în sfera spirituală a victimei este înstrăinarea și neajutorarea pe care le experimentează victima în calitate de copil. Speranța este sentimentul, chiar încrederea, că ceea ce dorești cu adevărat poate să se împlinească. Atunci când un copil este violat de către un adult, care ar trebui să îl protejeze și să nu îl poată opri, semnifică „moartea speranței”. Speranța trebuie evitată, negată, pentru că a avea speranță înseamnă să fii zdrobit iarăși[9]. De aceea, speranța în Dumnezeu sau în abilitățile Sale de răscumpărare a ceea ce a fost distrus este nu doar ceva de neconceput, dar și foarte periculos.

 

Recomandări

 

Un element esențial al vieții și al transformării unei vieți ruinate este Isus Cristos și puterea crucii de la Golgota. În procesul de consiliere, e important de subliniat și de perceput că nici o schimbare lăuntrică și nici o vindecare totală și veridică nu poate avea loc fără umilitoarea experiență trăită la picioarele străpunse ale Domnului Isus Cristos.

O problemă nu poate fi rezolvată pe deplin, până când nu se face față acesteia cu onestitate. Schimbarea este posibilă, mai ales pentru cei care doresc să crească. Schimbarea este un proces. Adevărul nu poate fi neglijat. Majoritatea victimelor simt că procesul de schimbare durează prea mult. E mult prea simplu a crede că schimbarea va dura mai puțin, dacă se implică Dumnezeu. Dacă aceasta ar fi adevărat, de ce atunci lui Dumnezeu i-a trebuit patruzeci de ani pentru a-l învăța pe Moise smerenia și principiile de conducere.

Dacă o persoană abuzată alege să coopereze cu lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu, atunci aceasta trebuie să se aștepte că El îi va arăta slăbiciunile, inima zdrobită, sărăcia și moartea[10]. O persoană abuzată deja se simte slabă, rănită (lipsită de putere), săracă (fără de putere și trădată) și moartă (fără putere, trădată și ambivalentă). Calea biblică care duce la schimbare presupune alegerea și acțiunea responsabilă, totodată implică a trece prin valea umbrei, fără lumină. Implică pierderea vieții, pentru ca mai apoi să fie redobândită, schimbarea morții pe viață: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă. Cine își iubește viața, o va pierde; iar cine își urăște viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică” (Ioan 12:24-25).

Întrebare crucială, care ar permite unei victime a violurilor repetate să meargă spre schimbare este următoarea: „Cred eu oare că Dumnezeu este un Tată iubitor, care are în plan doar binele meu, că El are dreptul să folosească orice, pentru atingerea scopului Său pentru mine, și bucuria supremă, pe care aș putea-o experimenta, este să mă predau Lui totalmente, atât voința, cât și viața, pentru a vedea odată cerul?”. Dacă răspunsul la aceste întrebări este “da”, atunci procesul de schimbare s-a început. Pe de altă parte, dacă răspunsul este “nu”, atunci calea biblică va părea practic imposibil de acceptat.

Procesul de schimbare și transformare are la bază trei factori majori: onestitatea, pocăința și dragostea curajoasă.

Onestitatea. Onestitatea este angajamentul de a privi realitatea în față. Minciuna sau a trăi în negare este o tentativă de a-L detrona pe Dumnezeu. Este o tentativă de a deveni asemenea lui Dumnezeu, deoarece se folosește puterea de a construi o lume (imaginară) și o realitate în concordanță cu propriile dorințe. Onestitatea dă la o parte nevoia de a trăi o viață de minciună[11].

O victimă onestă a abuzurilor sexuale trebuie să dorească a recunoaște următoarele adevăruri:

  1. Am fost abuzată;
  2. Sunt o victimă a crimei comise asupra trupului și sufletului meu;
  3. În calitate de victimă, nu sunt nici într-un fel responsabilă de crimă, oricare ar fi rezultatele sau trăirile în urma abuzului;
  4. Abuzul mi-a distrus sufletul;
  5. Dauna e rezultatul neputinței, trădării și ambivalenței pe care le-am experimentat;
  6. Dauna mea este diferită de a altora prin intensitate, profunzime și consecințe, dar se merită de lucrat și de rezolvat, orice s-ar întâmpla;
  7. Este nevoie de timp, pentru a face față daunei interne, procesul nu trebuie grăbit;
  8. Nu trebuie să păstrez un văl tainic și rușine asupra trecutului meu, dar nici nu trebuie să îmi împărtășesc trecutul cu oricine care nu este demn de încrederea mea.

Dumnezeu nu cere o creștere perfectă peste noapte. Creșterea este porționată pentru un anumit anotimp, când persoana este gata să facă față adevărurilor despre ororile care i s-au petrecut. Persoana trebuie să fie gata; Dumnezeu dirijează acest proces în dependență de personalitatea, de nevoile fiecărei persoane și conform scopului Său suprem pentru fiecare. Apoi, memoriile se întorc încet, progresiv.

Onestitatea implică și deschiderea către acceptarea trecutului, a măreției lui Dumnezeu, dar și deschiderea către rugăciune, post și citirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Pocăința. Înainte de a defini pocăința, trebuie de înțeles că o victimă a abuzului nu este niciodată chemată să se pocăiască de abuzul din trecut. Multe victime au implorat pe Dumnezeu să le ierte experiențele prin care au trecut – ceea ce nicidecum nu este vina lor. Pocăința unei femei abuzate sexual va implica o întoarcere de la moarte spre viață atât în aria externă, cât și în cea internă a vieții. Orice schimbare lăuntrică va aduce claritate, dorință și energia necesară de a produce schimbare în comportament. Și toate schimbările externe veridice vor fi ghidate de schimbările interne.

O schimbare lăuntrică implică cel puțin trei elemente: refuzul de a fi moartă; refuzul de a nu se încrede; refuzul de a disprețui pasiunea[12].

Schimbarea se începe din moment ce s-a realizat nevoia de a simți și nevoia de fi vie din punct de vedere emoțional. Procesul de retrăire a emoțiilor negative, în mod sănătos, cere o maturitate emoțională, de care dau dovadă puține victime ale traficului și ale abuzurilor sexuale din copilărie. Încrederea în oameni, și, într-un final, în Dumnezeu, este o problemă acută. Refuzul de a disprețui pasiunea este intercalat cu pasiunea și plăcerea, ca fiind date de Dumnezeu, frumoase și dorite. De asemenea, implică tristețea cauzată de ambivalență. Frica față de pasiune face practic imposibilă implicarea mai profundă a altora în viață. Pasiunea este periculoasă. Ea poate fi definită ca un răspuns profund al sufletului la viață: libertatea de a se bucura și de a deplânge.

Dragostea curajoasă. Ce înseamnă pentru o victimă a abuzurilor sexuale repetate să iubească? În primul rând să se accepte în felul în care este, iar mai apoi să ierte. Dragostea este de fapt o mișcare relațională spre a-i îmbrățișa pe cei care au păcătuit împotriva noastră. Matei 5:44-48 afirmă: „Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți ai Tatălui vostru care este sus în ceruri… Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?”

Rolul iertării în procesul de vindecare completă este foarte dificil de perceput, însă clar și necesar. Totuși iertarea nu este ceva ce trebuie impus unei victime, până când obstacolele neîncrederii, urii, neputinței, ambivalenței nu au fost rezolvate cu onestitate și persoana nu a fost transformată prin pocăință.

Dragostea curajoasă este reflectată în porunca lui Pavel: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău și lipiți-vă tare de bine!” (Rom. 12:9). Dragostea este o forță și o energie puternică de a proclama potențialul bine față de altă persoană, chiar dacă aceasta implică mari sacrificii sau chiar pierderi.

 

BIBLIOGRAFIE

 

  1. Allender Dan. The Wounded Heart. Hope for Adult Victims of Childhood Sexual Abuse, NavPress, 2008.
  2. Conversations on Christianity & Culture. The Biblical Call: A Christian Response to Human Trafficking & Sexual Abuse. Video conference. Biblical Seminary, 2011.
  3. Frank J. Door of Hope. Recognizing & Resolving the Pains of your Past. 1995.
  4. Langberg D. Counseling Survivors of Sexual Abuse, Xulon Press, 2003.
  5. Langberg D. On the Threshold of Hope. Opening the Door to Healing for Survivors of Sexual Abuse, Tyndale House Publishers Inc., 1999.
  6. Luxenberg T., Spinazzola J. Complex Trauma and Disorder of Extreme Stress (DESNOS). Directions in Psychiatry, vol. 21, 2001.
  7. McDowell Josh, Hostettler Bob. Manual de consiliere a tinerilor. Ed. Noua Speranță, 1999.
  8. Van de Kolk B. The Biological Response to Psychic Trauma: Mechanisms and Treatment of Intrusion and Numbing, Harvard Medical School, 1987.
  9. Van der Weele Teo. From Shame to Peace. Counseling and Caring for the Sexually Abused. Netherlands, 2003.

______________

[1] Langberg D. On the Threshold of Hope. Opening the Door to Healing for Survivors of Sexual Abuse, Tyndale House Publishers Inc., 1999, p. 110-115.

[2] Langberg D. On the Threshold of Hope. Opening the Door to Healing for Survivors of Sexual Abuse, Tyndale House Publishers Inc., 1999, p. 140-145. Idem, Conversations on Christianity & Culture. The Biblical Call: A Christian Response to Human Trafficking & Sexual Abuse. Video conference. Biblical Seminary, 2011. Allender Dan. The Wounded Heart. Hope for Adult Victims of Childhood Sexual Abuse, NavPress, 2008, p. 89-136.

[3] Langberg D. On the Threshold of Hope. Opening the Door to Healing for Survivors of Sexual Abuse, Tyndale House Publishers Inc., 1999, p. 110-145.

[4] Van der Weele Teo. From Shame to Peace. Counseling and Caring for the Sexually Abused. Netherlands, 2003, p. 160-175.

[5] McDowell Josh, Hostettler Bob. Manual de consiliere a tinerilor. Ed. Noua Speranță, 1999, p. 113-114, 281-330. Luxenberg T., Spinazzola J. Complex Trauma and Disorder of Extreme Stress (DESNOS). Directions in Psychiatry, 2001, vol. 21, p. 374-412.

[6] Langberg D. Counseling Survivors of Sexual Abuse, Xulon Press, 2003, p. 201.

[7] Allender Dan. The Wounded Heart. Hope for Adult Victims of Childhood Sexual Abuse, NavPress, 2008, p. 89-136. Frank J. Door of Hope. Recognizing & Resolving the Pains of your Past. 1995, p. 73.

[8] Langberg D. On the Threshold of Hope. Opening the Door to Healing for Survivors of Sexual Abuse, Tyndale House Publishers Inc., 1999, p. 121-130.

[9] Van de Kolk B. The Biological Response to Psychic Trauma: Mechanisms and Treatment of Intrusion and Numbing, Harvard Medical School, 1987.

[10] Langberg D. On the Threshold of Hope. Opening the Door to Healing for Survivors of Sexual Abuse, Tyndale House Publishers Inc., 1999, p. 121-142.

[11] Allender Dan. The Wounded Heart. Hope for Adult Victims of Childhood Sexual Abuse, NavPress, 2008, p. 89-136.

[12] Allender Dan. The Wounded Heart. Hope for Adult Victims of Childhood Sexual Abuse, NavPress, 2008, p. 89-136.

Related Articles

Contact

Thank you!

Welcome to the club,  – you’ll be one of the first to know about the new issues of our magazine.