Pilda smochinului neroditor (Luc.13:6-9)

Viaţa are o bază foarte şubredă, ce faci pentru a-i întări temeliile? Peste unii vine mânia Împăratului, peste alţii cad turnurile gemeni, cum interpretează cei vii aceste accidente?

• Unii zic: „Sărmanii, au fost prinşi, acum toate borcanele se vor sparge în capul lor”.
• Alţii zic: ”Vai de ei, i-au ajuns faptele lor urâte”.
• Un alt grup se încumetă să spună, că Dumnezeu i-a pedepsit pentru păcatele lor murdare. Contextul în care Domnul Isus a spus această pildă era supus unor astfel de critici.

De fapt, este uimitor că răspunsul Domnului Isus nu se potriveşte nici cu unul din cele menţionate. Să judecăm fără părtinire cuvintele oamenilor în lumină adevărului menţionat de Domnul Isus.

• În fiecare din răspunsurile propuse de cele trei categorii, adică din cei rămaşi în viaţă, sunt subliniate câteva adevăruri: toţi suntem vinovaţi, dar peste ei a căzut sorţul să plătească acum.
• Toţi păcătuim, dar unii din noi consideră că vecinul este mai păcătos.
• Cei păcătoşi sunt pedepsiţi pentru păcatele lor. Acest mod de gândire îl întâlnim în lumea veche. Elifaz din Teman a spus suferindului Iov: „Adu-ţi aminte, te rog, care nevinovat a pierit? Cari oameni neprihăniţi au fost nimiciţi? (Iov 4:7).
• Şi sfinţii suferă, ba chiar mai mult decât alţii.
• Dumnezeu este drept şi El pedepseşte păcatul.

Totuşi, aspectul pozitiv care are loc atunci când decurg astfel de evenimente sau ori de câte ori se întâmplă ceva de genul acesta, în fiecare din noi apare un sentiment de autoevaluare.

Dacă suntem atenţi la ceea ce spune Domnul Isus, descoperim, în primul rând, că toată omenirea este departe de standardul lui Dumnezeu. În mod simplu, afirmaţia Domnului Isus sună cam în felul următor: „Întreaga omenire se găseşte pe un teren minat, mai devreme ori mai târziu fiecare dă peste un proiectil ori o bombă, diferenţa este doar una de timp”. În al doilea rând, Domnul Isus atrage atenţia la faptul că omenirea este indiferentă că se găseşte pe un teren minat. Prin urmare, El spune: „Degeaba vă consideraţi mai buni, atât timp cât sunteţi pe drumul periculos, care vă urmăreşte. Ar fi cel mai bine să evitaţi pericolul, alergând cu adevărat spre un loc unde să fiţi în siguranţă”.

Întrebarea care urmează să ne-o punem ar avea genericul: „Dar cum să ne asigurăm viaţa? Cum să găsim acel loc unde să nu ne urmărească teroarea păcatului?”

Răspunsul Domnului Isus ne cheamă pe fiecare mai întâi la o evaluare serioasă a vieţii, apoi noi trebuie să acţionăm. Deşi peste unii cade mânia împăratului, peste alţii cad turnurile gemeni, viaţa nu este nici un pic fatalistă, adică nu este coordonată de rezultatul unui proces nefast. De fapt, aceasta o spune Domnul Isus în acest pasaj, de altfel, El ne aminteşte că nicăieri viaţa pe pământ nu este în siguranţă, nu contează în ce ţară locuieşti, pământul este un loc contaminat de păcat şi acesta produce dezastru. Se aseamănă cu zicala: „Te ascunzi de urs şi te muşcă o năpârcă”. Adevărul este că te poţi salva numai dacă înveţi din astfel de situaţii. Cu alte cuvine, viaţa nu are un caracter fatalist, ci fiecare este responsabil de modul în care evaluează evenimentele ce se petrec în jurul său şi de faptul cum se pregăteşte pentru momentul când dezastrul va veni.

Astfel, să urmărim răspunsul Domnului Isus! Dacă îl parafrazăm, ar suna cam în felul următor: „Problema cea mai mare nu constă în faptul că galileenii au fost mistuiţi de mânia lui Pilat împreună cu jertfele lor şi nici în al doilea caz  problema majoră nu era în faptul că viaţa celor 18 inşi a fost curmată de prăvălirea turnului Siloam, ci problema majoră atât a unora, cât şi a celorlalţi este că unii din ei nu au fost absolut pregătiţi să se întâlnească cu Dumnezeu. Cât de pregătiţi au plecat ei de pe pământ, pentru a se întâlni cu Domnul? – aceasta este problema cea mai gravă.  Mai devreme ori mai târziu şi eu, şi tu vom pleca de pe acest pământ, în final, toţi vom trece prin experienţa morţii, dar din nou, întrebarea este: cât de pregătiţi de întâlnirea cu Dumnezeu plecam noi de pe acest pământ? S-ar putea să fiu prea dur, dar totuşi, responsabil să te întreb: „Dacă ceva de genul turnurilor gemeni te-ar transfera din această viaţă în prezenţa lui Dumnezeu, ai fi gata să dai socoteală de felul în care ţi-ai trăit viaţa? Ştiţi, de multe ori mă gândesc că viaţa noastră decurge în anticamera Marelui Tron de judecată al lui Dumnezeu. Şi la un moment de aţipire cineva urmează să ne lovească în coastă şi să spună: „Te cheamă Regele”.

Pregătirea pentru întâlnirea cu Dumnezeu constă într-un singur factor: să aducem rodul cuvenit. Acceptarea Domnului Isus ne asigură intrarea în paradis. Aceasta înseamnă să credem şi să ne mărturisim credinţa noastră în Dumnezeu. Acesta este factorul primordial în pregătirea noastră pentru întâlnirea cu Creatorul. Iar, pe de altă parte, faptele noastre făcute în credinţă ne vor asigura o răsplată după osteneala noastră.

Este uluitor faptul, că Domnul Isus nu reacţionează aşa cum au reacţionat cei care i-au adus vestea. În timp ce ei ardeau de curiozitate să audă al cui cap va cădea sub acuzaţie din cauza acestor pierderi enorme, Domnul Isus îi avertizează de irosirea vieţii în zadar. Ori, altfel spus, în timp ce ei se frământau cu întrebări de genul: „De ce Dumnezeu nu-i pedepseşte pe cei din grupul lui Pilat; de ce Dumnezeu prelungeşte viaţa celor mai păcătoşi decât ei” – Domnul Isus se concentrează asupra unei vieţi trăite fără rost. Nu există dezamăgire mai mare decât investiţia într-o viaţă de om care nu aduce nici un rod. Dând un răspuns nemaipomenit de valoros celor ce i-au adus vestea, Domnul Isus vorbeşte în pilda care urmează despre:

Dezastrul unei vieţi lipsite de rod vizavi de nişte oportunităţi nemeritate.

De fapt, dacă învăţăm lecţia pildei, aceasta este şi morala ei. Trebuie să ne pregătim pentru întâlnirea cu Dumnezeu, aducând roadă pentru Cel ce a pus în noi sămânţă de fapte bune. Din momentul în care L-am acceptat pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor, am fost urmărit de întrebarea: Oare produc eu roadă în măsura binecuvântărilor primite de la Dumnezeu ori nu?

Dezastrul unei investiţii care nu produce rezultatul aşteptat

• Cât de serios ne gândim noi la faptul, că Dumnezeu a investit în noi darul cel mai preţios, viaţa şi împreună cu ea binecuvântări de nedescris. Oare chiar putem crede că nu se va cere de la noi socoteală pentru viaţa lipsită de rod?
• Cât de mult te bucuri când investiţia ta nu îţi aduce nici o răsplată? Daca tu crezi că este corect să strângi mai mult după ce ai semănat, de ce crezi că poţi trăi o viaţa indiferentă faţă de darul nemeritat, care ţi-a fost dat de Dumnezeu?

Dezastrul unei vieţi lipsite de rod mai este marcat şi de:

Lipsa roadelor potrivite

Viaţa este un timp pentru a aduce roadă. Aceasta înseamnă că, începând din zilele timpurii ale copilăriei, până în zilele bătrâneţii trebuie să aducem roade potrivite vârstei în care ne găsim. Dezastrul unei vieţi lipsite de rod este marcat şi de decepţia lipsei roadei la vremea potrivită: sunt doar un copil, o, acum sunt prea tânăr, acum nu am suficienţi bani, cunoştinţă ori timp suficient. Toate acestea marchează o irosire a investiţiilor făcute de Dumnezeu în fiecare din noi. Nu contează ce vârstă ai, începe să aduci rodul cuvenit vârstei în care te găseşti.

În al 3-lea rând, Dezastrul unei vieţi lipsite de rod mai este marcat şi de:

Decepţia investitorului

Întotdeauna decepţia investitorului este legată de egoismul recipientului. A nu aduce roadă conform investiţiei înseamnă a trăi o viaţă egoistă. Latura negativă a egoismulul este legată de stocarea unor surplusuri, pe care nu le foloseşti niciodată.

„Ce rost mai ai pe lume oare,  nedând nimic din tot ce-aduni,

Ţi-e plin adâncul de izvoare, dar nu-alini setea nimănui.

În nesătulele-ţi hambare, tot strângi nesăţios şi pui, dar din

Zgârcita lor strânsoare, nu-astâmperi foamea nimănui.

Ce rost ai fi avut sub soare şi-n ce frumuseţi puteai s-apui,

Dar mergi în veşnica – nchisoare, tu n-ai fost frate nimănui”.

Dumnezeu este dezamăgit că pierdem atât de mult timp, aşteptând ca alţii să facă, ca alţii să-ţi dea, când tu poţi s-o faci.

Dezastrul sfidării în faţa unei oportunităţi unice

Din moment ce au fost create condiţiile necesare, lipsa roadelor nu poate fi privită altfel decât ca pe o sfidare adusă investitorului şi investiţiei în sine. Lipsa de roadă este o sfidare, care sfârşeşte în dezastru. Tăierea şi focul este sfârşitul unui pom care nu aduce roadă. Pilda nu se încheie aici. Deşi pilda vorbeşte despre dezastrul unei vieţi lipsite de roadă, totuşi, Domnul Isus accentuează valoarea jertfei Sale. Pilda face o referinţă la rolul mijlocitorului, ce mijloceşte pentru acest pom.  Spuneam că viaţa noastră nu poate fi doborâtă de ideile fataliste. Întotdeauna omul are un cuvânt de spus, o atitudine de schimbat, o greşeală de reparat, o nouă oportunitate de la care să înceapă o viaţă nouă. Dar şi această oportunitate nu poate fi luată în deşert. Odată ce şansa a fost epuizată în zadar, dezastrul vine. Dacă nici de acum înainte nu va aduce roadă, atunci pomul va fi tăiat. Orice binecuvântare care ni se acordă este însoţită de o mare responsabilitate. Suntem noi oare gata să ne corectăm atitudinea?

Concluzia pe care trebuie s-o tragem este să ne întoarcem cu pocăinţă la Dumnezeu cu dorinţa de a aduce roadă:

• Morala pildei este o chemare la pocăinţă. Versetele 3 şi 9 accentuează o chemare plină de dragoste şi, totuşi, condiţionată. Cât mai ai de gând să trăieşti în nepăsare, indiferenţă ori egoism? Cât mai ai de gând să-i învinuieşti pe alţii, în timp ce tu nu faci nimic. Prin toate aceste atitudini nu faci altceva decât să sfidezi pe Dumnezeu, care a investit în tine atât de mult. Încetează să te plângi că nu ai atât cât au alţii, dă din ce ai celor ce sunt mai lipsiţi decât tine, încetează să te mai compari cu alţii şi treci la fapte concrete, orice faptă este demnă de investiţia făcută.
• Nu contează dacă unii cad sub mânia împăratului, alţii sub turnurile gemeni, tu adă rod, ca nu cumva să ţi se deschidă uşa din anticameră şi să fii invitat în faţa Celui ce ţi-a dat viaţă şi împreună cu ea talente, putere, posibilităţi şi oportunităţi de slujire. Din cuvintele Domnului Isus reiese că dezastrul cel mai mare nu este legat de împrejurările în care sfârşim alergarea noastră, ci cum o sfârşim, ori cu ce rod ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu.

Morala pildei judecă indiferenţa, lenea şi pasivitatea. Domnul Isus doreşte să fim roditori de fapte bune. Mai mult ca atât, Dumnezeu doreşte să ne ajute să aducem rod, harul Mântuitorului este precum îngrăşămintele turnate la rădăcina smochinului.

„Cum să poţi hrăni pe alţii, când tu însuţi pieri flămând,

Căci în duh şi-n rugăciune n-ai mai fost de nu ştiu când.”