“Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc” (Matei 5:17)

Întroducere

Trăim în vremurile de pe urmă, în care cunoştinţa s-a înmulţit foarte mult, aşa cum spunea şi apostolul Pavel. Numărul de informaţii pe care îl deţine omenirea a crescut spectaculos şi continuă să crească atât de repede, încât manualele şcolare nu reuşesc să ţină pasul noilor descoperiri şi scrieri. Astăzi există biblioteci câtă frunză şi iarbă, iar sursele de informare în masă au devenit o parte a realităţii contemporane, fără de care nu ne putem imagina lumea în care trăim: ziare, radiou, televiziune, Internet, etc. Omul de azi este bombardat de o avalanşă de informaţii zi de zi şi lucrul acesta a devenit ceva normal.

Întrebarea care apare în această situaţie pentru noi, urmaşii lui Cristos, sună astfel: „Care este locul Scripturii în viaţa noastră, având în vedere multitudinea de informaţii, pe care o avem şi care ne stă la îndemână? Desigur, nu vorbim de Scriptură în afara contextului teologic: până la urmă, Scriptura nu este o carte de ştiinţă, tehnică sau de literatură artistică, ci merge vorba de autoritatea ei în cadrul teologei: atât în teologia oficială, cât şi în cea personală – pentru viaţa omului de zi cu zi. Pentru a găsi răspuns la această întrebare, vom privi la Cel de la Care ni se trage numele nostru: la Cristos. Aceasta deoarece El este exemplul desăvârşit, pe care ni L-a lăsat Dumnezeu ca să-L urmăm. Să privim la Domnul Isus şi să vedem care a fost atitudinea Sa faţă de Scriptură şi ce autoritate a avut Cuvântul Domnului pentru El, pentru a vedea cum noi, creştinii, ar trebui să ne raportăm faţă de el.

Autoritatea Scripturii din perspectiva lui Cristos

Prima referinţă a Domnului Isus cu privire la Scriptură o găsim în Matei 3:15 – “Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Dacă apare întrebarea, ce anume trebuia Isus să împlinească, răspunsul îl găsim în capitolul 5 cu versetul 17: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc”. Este important să observăm că prima referinţă a Domnului Isus cu privire la Scriptură este legată anume de împlinirea ei. De fapt, El afirmă că scopul venirii Sale pe Pământ a fost anume de a împlini Scriptura (Matei 5:17), iar în cartea Evrei ni se spune că El este Acela care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat (Evrei 4:15), adică El este Singurul care a împlinit cu adevărat toată Scriptura, până la ultima iotă. Aceasta ne vorbeşte despre faptul, că pentru El Scriptura a avut o asemenea autoritate, încât El nu Şi-a permis să încalce macar o frântură de slovă din ea, ci a împlinit-o pe toată cu sfinţenie şi lucrul acesta i-a învăţat şi pe alţii (Matei 5:19). Despre această autoritate a Scripturii, de a fi împlinită cu sfinţenie, citim în Vechiul Testament, la Iosua 1:8, unde Dumnezeu îi spune lui Iosua ce trebuie să facă, privind Scriptura: „Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea”.  Aceasta este porunca lui Dumnezeu pentru oameni referitor la Scriptură: să o cunoască, să cugete asupra ei zi şi noapte şi să împlinească tot ce este scris în ea. Iar cuvântul-cheie în împlinirea Scripturii este „tot”. Autoritatea Scripturii din perspectiva lui Dumnezeu este atât de mare, încât nici o iotă din ea nu poate fi ignorată şi anume, această autoritate o vedem în acţiune în viaţa Domnului Isus: toată viaţa Sa El a împlinit Scriptura cu sfinţenie, de aceea, este scris că El nu a avut păcat.

Dacă ne întrebăm, pe ce se baza Cristos atunci, când a afirmat autoritatea Scripturii, răspunsul îl găsim în Matei 22:43 – „Cum atunci David, fiind însuflat de Duhul, Îl numeşte Domn…” Cuvântul care ne vorbeşte despre autoritatea Scripturii este „insuflat” –  adică David nu a scris pur şi simplu de la sine, ci a fost insuflat de Duhul, ceea ce şi oferă cuvintelor sale autoritatea de a se fi numit Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrul acesta îl găsim scris şi în 2Timotei 3:16, şi în 2Petru 1:21. De fapt, Scriptura reprezintă ceea ce este nu pentru că a fost scrisă de oameni cărturari, înţelepţi şi inteligenţi, aşa cum se face în lumea aceasta, ci Biblia este Biblie anume pentru că a fost inspirată de Dumnezeu şi este în totul meritul Celui Preaînalt. Autorii omeneşti ai cărţilor Scripturii au fost doar nişte „creioane în mâna pictorului”, aşa cum se exprima cineva. De aceea, nu este important cine au fost oamenii care au scris Scriptura, ci Dumnezeu, Care Şi-a făcut lucrarea prin aceşti oameni. Acest principiu îl găsim şi în viaţa apostolului Pavel când spune: „Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, Care face să crească” (1Corinteni 3:5-7). Pentru Cristos Scriptura era autoritate supremă nu pentru că a fost scrisă de oameni inteligenţi şi înţelepţi, ci pentru că ea este Cuvântul lui Dumnezeu.

Este uimitor să observăm cum în viaţa Sa pe Pământ, Cristos mereu Se referea la Scriptură ca la sursa supremă de adevăr: când a fost ispitit de Satan a răspuns: „Este scris…” (Matei 4:1-11), când a fost întrebat ce trebuie făcut pentru a căpăta viaţa veşnică, a răspuns: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” (Luca 10:25-28),  când era ispitit de cărturarii vremii cu diferite întrebări, El răspundea: „Oare n-aţi citit…?” (Matei 12:1-8; 19:1-9; Marcu 2:23-28; Luca 6:1-5), când saducheii au venit cu argumente omeneşti ale teologiei lor, El le-a spus: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22:29),  cînd I s-a cerut un semn, El a promis doar „semnul prorocului Iona” (Matei 16:1-4; Luca 11:29-32), când a fost învinuit de hulă, El i-a întrebat:  „Nu este scris în Legea voastră…?” (Ioan 10:32-36), când a vorbit despre Sine a spus că „Scripturile… mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:31-47), când ucenicii nu credeau că a înviat, El le-a spus: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!” (Luca 24:25) ş.a.m.d. Cristos permanent Se întorcea la Scriptură şi Se baza pe ea în învăţătura Sa şi în faptele Sale. Şi dacă este vorba ca noi să învăţăm de la Singurul nostru „Învăţător” şi „Dascăl” (Matei 23:8-10), atunci unul din lucrurile de bază pe care trebuie să-l învăţăm este să recunoaştem autoritatea dumnezeiască a Scripturii şi să o împlinim cu sfinţenie până la ultima iotă, aşa cum a făcut şi El.

Profunzimea înţelegerii Scripturii de către Cristos

Pentru a putea împlini Scriptura pînă la ultima iotă, este mai întîi necesar de a o înţelege până la ultima iotă, iar aceasta întotdeauna a fost un subiect de discuţii aprinse între cei ce cercetează Biblia. Fiindcă mulţi sunt cei ce cercetează, însă ca rezultat, nu avem o teologie mai profundă, ci o mulţime de interpretări diferite şi contradictorii ale Bibliei. „Chiar şi în interiorul mişcării evanghelice este tot atât de multă diversitate de opinii, precum între aceasta şi celelalte”.[1] Iar acolo unde sunt două sau mai multe păreri care se contrazic, neapărat cel mult una este corectă (dar poate chiar nici una), iar ceilalţi neapărat greşesc, astfel că diversitatea părerilor noastre nu ne arată diversitatea înţelepciunii lui Dumnezeu, ci mai degrabă, diversitatea rătăcirilor noastre. Iar acolo unde interpretarea Scripturii este greşită – şi împlinirea ei este pe măsură.

Este uimitor să vedem cât de adânc înţelegea Domnul Isus Scriptura şi cât de profunde erau argumentele Sale, atunci când dovedea un anumit adevăr din ea. Un exemplu extraordinar îl găsim în Matei 22:31-32, unde Domnul Isus le argumentează saducheilor că va fi o înviere a morţilor. Lucrul uimitor în pasajul pe care Domnul Isus îl aduce ca argument (Exod 3:6,15,16) este că nici textul, nici contextul nu fac măcar vreo aluzie la învierea morţilor şi nici alegoric nu poate fi interpretat astfel. Probabil, puţini specialişti în exegeză din ziua de azi ar fi ajuns la concluzia lui Cristos şi ar fi dat această referinţă drept dovadă a învierii morţilor. Putem doar să încercăm să ne imaginăm cât de profund înţelegea Cristos Scriptura. De aceea, dacă noi astăzi nu găsim în Scriptură destule detalii ale învăţăturii lui Dumnezeu pentru noi (iar aceasta se întâmplă destul de des), nu înseamnă neapărat că ele nu ne-au fost date, ci mai degrabă, ne arată cât de departe suntem noi de Domnul Isus în înţelegerea Scripturii. 2Petru 1:3 ne spune că „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia”, astfel că toată învăţătura de care avem noi nevoie pentru viaţa noastră de urmaşi ai lui Cristos ne-a fost dată şi se află în Cartea pe care Însuşi Învăţătorul nostru a urmat-o. Trebuie doar s-o cercetăm cu atenţie.

Desigur, aici apare întrebarea: „Cât de bune sunt metodele noastre de cercetare, din moment ce se comit atât de multe greşeli de interpretare a Scripturii (iar diversitatea părerilor ne dovedeşte diversitatea rătăcirilor noastre); şi, de asemenea, care este metoda lui Dumnezeu pentru cercetarea Scripturii?  Răspunsul îl găsim la Iosua 1:8 – „Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea”. Aceasta este „instrucţiunea de folosire” a Scripturii pe care ne-o dă chiar Dumnezeu: „să nu se depărteze de gura ta” – să cunoaştem cuvintele Scripturii cât mai bine (prin citire şi memorare); „cugetă asupra ei zi şi noapte” – meditarea profundă asupra celor scrise cu scopul de a pricepe „adâncul înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu” (Romani 11:33) şi astăzi avem mulţi gânditori ai diferitor teologii, dar foarte puţini gânditori ai Scripturii, aşa cum a fost Cristos. „Căutând să faci tot ce este scris în ea” – împlinirea cu sfinţenie a Scripturii. Experienţa personală a omului cu Dumnezeu îl învaţă pe om să privească altfel Scriptura şi să o înţeleagă mai profund. Un om care nu împlineşte Scriptura până la ultima iotă, nu o va putea înţelege niciodată în totalitate. Învăţăm aceasta de la apostolul Petru, care a văzut că „Dumnezeu nu este părtinitor” (Faptele Apostolilor 10:34), doar atunci când Dumnezeu l-a trecut printr-o experienţă în care El Şi-a arătat nepărtinirea Sa, cu toate că Petru auzise de la Domnul că trebuie să vestească Evanghelia „la orice făptură” (Marcu 16:15) şi să facă ucenici „din toate neamurile” (Matei 28:19). Astfel, înţelegerea Scripturii duce la împlinirea ei, iar împlinirea ei ajută la înţelegerea ei şi acesta este un aspect foarte important, privind cercetarea Scripturii, de care trebuie să ţinem cont neapărat. Domnul Isus a cunoscut Scriptura foarte bine, a înţeles-o în profunzime şi a împlinit-o cu sfinţenie, şi acelaşi lucru trebuie să facem şi noi, „este trist că mulţi creştini sunt, mai degrabă, entuziaşti faţă de Biblie decât buni cunoscători”.[2]

Cea mai mare greşeală pe care o comit oamenii cu privire la împlinirea Legii lui Dumnezeu este că ei scriu această Lege undeva pe o foaie, pe uşorii uşii, pe vreun perete, pe frunte, etc, pe când ea trebuie scrisă pe scrijalele inimii, ca omul să cugete la ea zi şi noapte, să îşi găsească plăcerea în ea şi nu s-o împlinească de formă, de ochii lumii, ci împlinirea să vină din adâncul inimii omului. Doar o asemenea împlinire a Legii este plăcută lui Dumnezeu. Şi Domnul Isus ne învaţă că din adâncul inimii vin toate acele păcate care-l spurcă pe om (Matei 15:19-20) şi chiar dacă omul nu comite păcatul cu fapta, totuşi, doar dacă în mintea lui s-a mâniat pe fratele său ori a poftit o femeie, deja a comis păcatul şi este vinovat (Matei 5:22; 28). Dacă inima omului nu este curată şi el nu împlineşte Legea lui Dumnezeu din dragoste faţă de El, atunci împlinirea formală a Legii, pe din afară, nu-i ajută omului cu nimic (1Corinteni 13:1-3), deoarece în inima sa omul este încă în lume, în păcat şi inima sa este acolo unde este comoara sa (Matei 6:21). „Scopul Scripturii este de a face ceva în viaţa persoanei care o citeşte, precum – să capteze interesul acesteia şi să-i furnizeze informaţie teologică şi istorică”.[3] Doar folosirea corectă a Scripturii îl poate transforma pe om după chipul lui Cristos.

Cristos cu privire la datina omenească

O întrebare importantă care apare în legătură cu subiectul abordat este: „Care a fost atitudinea lui Cristos cu privire la învăţătura religioasă a oamenilor?” Un text foarte convingător îl găsim la Marcu 7:1-13 în care Domnul Isus, ca răspuns la acuzaţiile fariseilor şi ale cărturarilor, că ucenicii Săi „nu se ţin de datina bătrânilor”, le spune acestora „Făţarnicilor… aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră… Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta”. Astfel, Cristos arată cum învăţătura omenească a ajuns să contrazică Scriptura şi să-i tragă pe oameni în păcat. De fapt, datina bătrânilor, pe care o aveau fariseii şi cărturarii este doar una din multele surse de inspiraţie teologică, pe care noi oamenii le avem la îndemână, cum ar fi: literatura teologică, „sfânta tradiţie”, tradiţionalismul bisericesc, experienţa personală sau a altora, filosofia lumească, religiile false, şcoala, strada, familia, mass-media, ştiinţa, ş.a.m.d. Toate aceste surse extrabiblice nu sunt neapărat rele în totalitate. De fapt, majoritatea din ele au foarte multe lucruri adevărate, bune de învăţat şi de urmat, însă doar atât. Acestea sunt surse omeneşti, care dacă le vom urma, nu vom ajunge mai departe decât cei din jurul nostru: poate nişte oameni deştepţi, inteligenţi, elevaţi, însă nicidecum desăvârşiţi asemeni lui Cristos. Dar scopul lui Dumnezeu pentru noi este anume desăvârşirea. Cel Preaînalt nu ne cheamă să fim „mai buni”, sau „cei mai buni dintre toţi”, ci El ne spune: „să vă sfinţiţi şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” (Levitic 11:44). Scopul nostru este desăvârşirea şi putem ajunge la acest ţel doar prin Scriptură, deoarece doar „…Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2Timotei 3:16-17). Dumnezeu garantează doar Scriptura, dar nu şi celelalte surse de învăţătură. Cine ne poate garanta că sursele extrabiblice nu au greşeală? Dumnezeu niciodată. De aceea, apostolul Pavel ne învaţă: „Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun” (1Tesaloniceni 5:21). Şi cum am putea noi cerceta toate lucrurile şi deosebi lucrurile bune de cele rele? Avem un singur îndreptar: Cuvântul inspirat de Dumnezeu. În acest sens, putem lua exemplu de la credincioşii din Berea, despre care este scris: „Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa” (Faptele Apostolilor 17:11).

Concluzii

Lecţia cea mare pe care trebuie s-o învăţăm de la Domnul Isus cu privire la Scriptură este să folosim Biblia aşa cum ne învaţă chiar Dumnezeu în Iosua 1:8, iar exemplul desăvârşit în acest sens pentru noi este Însuşi Cristos. El se baza pe Scriptură ca pe sursa supremă de adevăr, deoarece a fost inspirată de Duhul lui Dumnezeu. El a cunoscut Scriptura în detaliu, a pătruns-o în profunzime şi a împlinit-o cu sfinţenie, şi acelaşi lucru ne învaţă şi pe noi. Iar în ce priveşte sursele extrabiblice de inspiraţie, precum şi atitudinea ce trebuie s-o avem, Domnul Isus ne atenţionează să fim foarte atenţi cu ele, căci mare este pericolul ca acestea să ne ducă în rătăcire.

P.S.

„Ferice de omul care… îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.”  (Psalmul 1:1-3)

BIBLIOGRAFIA

1. Anton Horwath, Panorama biblică, Editura Aqua Forte, Cluj Napoca, 2003.
2. Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu, 1921.
3. David & Pat Alexander, The Lion Handbook to the Bible, Lion Publishing, Anglia, 1973.
4. A Pathway into the Holy Scripture, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1994

______________

[1] A Pathway into the Holy Scripture, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1994, p. 193.

[2] Anton Horwath, Panorama biblică, Editura AQUA FORTE, Cluj Napoca, 2003, p. 22.

[3] David Alexander, Pat Alexander, The Lion Handbook to the Bible, Lion Publishing, Anglia, 1973, p. 48.