Vocația și Misiunea Prințului Isus Venit Din Cer Ca Salvator Și Medic Suprem Al Omului

 

Vestitul crainic American, prezentator de programe radio și Talk-show-uri TV, celebrul jurnalist, Larry King l-a intervievat odată pe cunoscutul filozof al secolului al XX-lea, evreul convertit la creștinism, Mortimer Jerome Adler, autor și editor al mai multor cărți, printre care: Prin Ce se deosebește omul de celelalte creaturi vii, (The Difference of Man and the Difference It Makes) și Cum să gândim despre Dumnezeu, Un ghid pentru păgânul secolului al XX-lea, (How to Think About God: A Guide for the 20th-Century Pagan). Studiindu-i opera, Larry King a fost frapat de faptul că figura predominantă din scrierile filozofului era Dumnezeu. Prin urmare Larry King l-a întrebat pe Martmer Jerome Adler, de ce subiectul despre Dumnezeu predomină scrierile sale. La care Martimer J. Adler a răspuns: „Pentru că Dumnezeu este subiectul cel mai important la care urmează să medităm întreaga eternitate”.

Cine este Dumnezeu? Poate fi El descoperit? Și, dacă da, cum? După căderea Imperiului Sovietic, la momentul în care lideri ca Boris Elțin și-au dat seama că trecutul URSS-ului este unul scăldat în sânge, iar propagarea ateismului a fost instrumentul care a dus la omorârea milioanelor de credincioși doar pentru motivul credinței în Dumnezeu; au deschis larg ușile ca predicatori și apologeți creștini de talie mondială ca: Franklin Graham, Luis Palau, Sammy Tippit, Ravi Zacharias și scriitori ca Philip Yancey să viziteze și să vorbească despre Dumnezeu în instituțiile superioare ale Federației Ruse.

După 70 de ani de luptă, cu un rezultat de 60.000.000 de oameni omorâți la activ în vreme pașnică, ateismul a capitulat, iar la începutul ultimului deceniu al celui mai sângeros secol din toată istoria omenirii, în Federația Rusă se întorsese Dumnezeu, iar ideea lui Feodor Dostoievskii precum că Dumnezeu poate fi cunoscut în mod indirect și prin studiul mediului înconjurător, a stârnit iarăși interesul. Parafrazând cele spuse de profeții Isaia și Ieremia, Dostoievskii remarca: “Orice furnică își cunoaște alcătuirea propriului mușuroi, orice albină își cunoaște alcătuirea propriului stup. Fiecare potrivit firii sale. Singură omenirea nu-și cunoaște propria alcătuire”^[1].

Fiind în perioada adventului, care vorbește de la sine, nu mă voi lansa într-un discurs filozofic despre existența lui Dumnezeu, ci doar vă invit să mergem pe premisa că după ce Dumnezeu a vorbit în multe feluri pe parcursul istoriei, la împlinirea vremii Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul Său, care a devenit om pentru a ne întoarce pe noi în Paradisul pierdut. Așa cum mărturisesc mulți dintre musulmani, că Isus Mesia li se descoperă astăzi prin visuri și vedenii și precum a fost adeverit de teologii creștini la primele patru concilii ecumenice, Isus Cristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat în proporție de 100% la 100%, ambele naturi concentrate într-o singură persoană, și va rămâne pentru eternitate Dumnezeul-Om, unic în toată istoria universului! El a coborât din glorie pentru ca să ne descopere caracterul Dumnezeului plin de dragoste.

Adevărul uimitor și copleșitor, în același timp, este că Domnul Isus, după moartea și învierea Sa, nu a renunțat niciodată la natura Sa umană. El a continuat să se arate ucenicilor Săi, ca om după înviere, chiar cu semnele cuielor și ale suliței în mâini și coastă (Ioan 20:25-27).

Dar tocmai, această natură unică îl face accesibil chiar și în zilele noastre. Cum am remarcat deja, astăzi o mulțime de musulmani, atei și hinduși se întorc la Dumnezeu prin vindecări miraculoase și întâlniri cu Domnul Isus în vedenii dumnezeiești.

Ca om, Isus s-a asemănat în multe privințe cu un medic care s-a ocupat de persoana omului în complexitatea ei, adică a tratat omul ca pe o ființă psiho-somatică integră, subliniind faptul că pentru a-l readuce la fericirea pierdută omul nu trebuie dispersat în trup, suflet și spirit, ci trebuie tratat ca ființă unică și integră. Prin urmare, preocuparea lui a fost atât omul lăuntric cu toate problemele sale spirituale, cât și omul biologic.

Sărbătorind încă odata adventul, vă invit în continuare să medităm asupra vocației și misiunii Prințului Isus venit din cer ca Salvator și Medic suprem al omului, vocație prin care să ne înțelegem și noi menirea.

Deși cu două milenii de experiență de creștinism, totuși, trebuie menționat că există o mare confuzie despre cine este Isus și care I-a fost vocația la momentul când S-a întrupat și a trăit pe pământ. Apostolul Epistolei către Evrei spune: „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin prooroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor, și prin care a făcut și veacurile. El care este înfățișarea Ființei Lui și care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curățirea păcatelor, și a șezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”(Evrei 1:1-2).

Pentru o mai profundă cunoaștere a Mântuitorului Lumii, vă propun să reflectăm prin prisma a două premise: una greșită – despre un Isus care nu a existat ca persoană, acesta fiind creat de oameni și o premisă adevărată – despre un Isus care S-a întrupat și a locuit printre oameni, care mai e activ și astăzi în anumite grupuri de oameni, care Îl caută și-I ascultă povețele.

 

Percepții greșite ori superficiale despre persoana lui Isus

 

• Isus și religia

 

O imagine falsă dată lui Isus pe parcursul secolelor, este tocmai faptul că Isus ar fi fost o persoană bigotă în ceea ce privește religia. Spre deosebire de Gautama Buddha, Confucius și Muhammad, Isus Cristos nu s-a implicat niciodată într-un sistem politic și nu a format nici o religie. Fiind învinuit de evrei că S-a făcut pe Sine împărat, fiind dat în mâinile guvernatorului Palestinei, Ponțiu Pilat, pentru a fi învinuit de rebeliune împotriva Romei, Isus nu S-a împotrivit și, fiind întrebat de acesta despre rolul său regesc, a mărturisit că Împărăția Lui nu este din lumea aceasta.

Spre deosebire de oamenii religioși, care în materie de mântuire ori salvare de la păcate, pun accentul pe îndeplinirea ritualurilor religioase, Isus a învățat pe contemporanii Săi să caute o relație directa cu Dumnezeu și să I se închine în duh și în adevăr, respingând în același timp orice alt mijlocitor, artificiu, icoană ori ritual magic.

Împotrivindu-Se sistemului religios corupt din vremea Sa, El a mărturisit că religiunea adevărată constă într-o închinare sinceră înaintea lui Dumnezeu, în slujirea văduvelor și a orfanilor și nici de cum în practicarea ritualurilor religioase, care doar mimează pocăința sinceră făcând din enoriași niște ipocriți.

Deși pe parcursul secolelor urmașii Săi au format religia creștină, creștinismul a falimentat în repetate rânduri, deoarece  s-a apropiat mai degrabă de sistemele politico-religioase cu care a interacționat și, în mod conștient, a compromis principiul iubirii vrăjmașilor și legea de aur: „Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Luc. 6:31).

Spre deosebire de liderii religioși, Isus Cristos nu a purtat reverendă, mitră, filacterii și ciucuri, ci a făcut din închinare un mod de viață, păstrând relația cu Dumnezeu Tatăl într-un mod continu. Când a postit nu s-a arătat oamenilor, ba mai mult, a spus ucenicilor Săi să nu-și sluțească fețele ca fățarnicii, lăudându-se celor din jur că postesc, și după zile lungi de slujire, când oamenii se retrăgeau în cătunele lor, El mergea la munte să se roage și să aibă părtășie cu Dumnezeu Tatăl (Mat. 5:16-18; Luc. 6:12).

Ca Fiu al Omului, Isus nu a fost un personaj religios, cum este ilustrat de bisericile creștine, ci un închinător adevărat înaintea lui Dumnezeu.

 

• Isus – tradiția și tradiționalismul

 

O altă percepție falsă cu care a fost identificat Isus este tradiționalismul religios. Spre deosebire de rabinii din vremea Sa, de farisei și de cărturari, Isus nu a respectat decât cuvântul revelat al lui Dumnezeu, și S-a împotrivit cu vehemență tradiției strămoșești și tradiționalismului îmbrățișat de contemporanii Săi.

Deși astăzi creștinismul este legat de o mulțime de datini și obiceiuri strămoșești, aspecte care, de cele mai multe ori, înlocuiesc credința autentică în Dumnezeu, accentul lor căzând pe așa numitele elemente mijlocitoare ale harului divin, pentru ca rugăciunile și milosteniile oamenilor să ajungă la Dumnezeu, specificând că este imposibil de a avea acces direct la Isus, aspect pus chiar pe seama Mântuitorul Isus Cristos, Isus nu a ținut la datina bătrânilor și nici nu a fost tradiționalist în sensul că a cerut ca oamenii să apeleze la acte ori ritualuri intermediare în primirea harului iertării (Ioan 4:21-23; Mat. 23:1-12).

În concepția lui Isus, poruncile lui Dumnezeu slujesc ca mediatori și nu e nevoie de înlocuirea lor cu alte artificii. Când a fost învinuit de contemporanii Săi că încalcă datina strămoșească, El i-a mustrat numindu-i trișori fățarnici, pentru că aceștia înlocuiseră porunca lui Dumnezeu cu datina strămoșească: „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești” (Mat. 15:7-9).

Isus nu a fost un tradiționalist, dimpotrivă a învățat pe enoriașii Săi să se adreseze cu pocăință direct lui Dumnezeu și, în timp ce tradiționaliștii separau societatea în păcătoși și sfinți, învățând pe oameni că Dumnezeu urăște păcătoșii, Isus i-a confruntat spunându-le că Dumnezeu urăște păcatul, dar iubește păcătoșii, pe care îi așteaptă să se întoarcă cu pocăință; apoi, menționând că păcătoșii sunt pierduți, a afirmat că scopul venirii Sale din gloria Tatălui este să-i întoarcă pe păcătoși la Dumnezeu și, făcându-le această, să devină fericiți. În Evanghelia doctorului Luca citim: „Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luc. 19:10).

 

1.3. Isus și antisemitismul

 

O altă imagine falsă prepusă Mântuitorului a fost că Isus ar fi fost antisemit. Două dintre cele mai întunecate foi din istoria creștinismului pe parcursul celor douăzeci de secole sunt cruciadele și antisemitismul, acțiuni pentru care bisericile implicate și-au cerut iertare, mai cu seamă Biserica Catolică, la cel de al II-lea Conciliu de la Vatican, desfășurat între anii 1962-1965.

Începând cu secolul al IV-lea și, apoi, continuând în perioadă Evului Mediu, atât creștinismul apusean, cât și cel răsăritean (excepție au făcut biserica Nestoriană și cea Evanghelică), au dezvoltat ideea precum că evreii ar trebui sforțați să-L accepte pe Isus ca Mesia, aspect care, fiind respins de evrei, a condus la o mulțime de pogromuri, bule papale cu anatemizări    și-n final la holocaustul din secolul al XX-lea.

Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Cum a putut avea loc un holocaust? Unde era omul ca fiinţă creată de Dumnezeu? Cum a putut creştinismul închide ochii la ceea ce a făcut Adolf Hitler? Evaluând istoria creștinismului, Anton Wessles în cartea Imagini ale lui Isus & Helen P. Fry în cartea: Dialogul dintre creștini și evrei, vin cu un răspuns important. Dând o replică zguduitoarei întrebări despre holocaust, Helen ne atenționează: “Dacă se ia în calcul atitudinea creştinismului, cu privire la evrei, începând cu secolul al IV-lea, atunci răspunsul este uimitor de simplu şi zguduitor de trist. Hitler nu a făcut altceva, decât să reprezinte în mare ceea ce credea creştinismul, de fapt, începând cu împăratul Constantin, care din moment ce a dat libertate creştinismului, concomitent a restrâns foarte mult iudaismul. Convertirea de la creştinism la iudaism a devenit o crimă pedepsită cu moartea, apoi foarte curând evreilor li s-a interzis să ocupe orice fel de funcţie publică. Prin urmare, atitudinea lui Constantin s-a transformat într-o mişcare antisemită, care s-a încheiat cu holocaustul din secolul al XX-lea”^[2].

Culmea ipocriziei a constituit-o faptul că, inițiind prima cruciadă în 1095, Papa Urban al II-lea a confundat ura sa față de evrei cu voia lui Dumnezeu, menționând că aceasta este voia Celui Prea Înalt, făcând totodată din Isus Cristos un antisemit.

Dragii mei, Isus nu a fost un anitisemit, dimpotrivă, ca Fiu al omului a venit prin sămânța femeii într-o familie evreiasă. Ca om, S-a născut evreu, a trăit ca un evreu și, deși s-a împotrivit sistemului corupt al vremii, nu și-a negat identitatea iudaică niciodata.

Marele teolog al secolului al XX-lea, Karl Barth, citat de către Anton Wessels în cartea Images of Jesus, are un mod deosebit de a sublinia această idee. Barth spune: „Oricine are credinţă în Isus Cristos, nu se poate dezice de evrei. El trebuie să-I accepte pe evrei ca şi pe strămoşii şi rudele Domnului Isus. De altfel, respingându-i pe evrei, el nu-l poate avea nici pe evreul Isus, deoarece împreună cu evreii el Îl respinge şi pe evreul Isus”^[3].

Cineva a făcut următoarea afirmație: „Oricât de mult s-ar strădui cineva să subestimeze tragedia holocaustului, pentru evrei încercarea nu va reuşi”. Moartea a şase milioane de evrei a dus la dispariţia mai multor familii şi comunităţi evreieşti. Două treimi din popor şi 90% din rabini au fost omorâţi. Au fost şterse de pe faţa pământului cele mai importante centre iudaice, iar din punct de vedere istoric, se părea că soarta evreilor era hotărâtă^[4].

Cu toate acestea, evreii au supravieţuit. Trecând prin botezul de foc al holocaustului, evreii au sărbătorit porunca cu numărul 614, adică, porunca de a supravieţui. „Nu se poate, spunea Emil Fackenheinder (teolog evreu ce a supravieţuit holocaustului), să supravieţuieşti acestuia şi să ajungi la descurajare. Aceasta, spunea el, i-ar asigura lui Hitler victoria după moarte”. Supravieţuind holocaustului, în 1948, poporul evreu a sărbătorit reorganizarea statului Israel.

Domnul Isus nu a fost un antisemit, aceasta o afirmă El Însuși, cu cea mai profundă compasiune la momentul ultimei intrări în Ierusalim înainte de patimile Sale. În Evanghelia după Luca 19:41-42 citim: “Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea, și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi”. Iar, Evanghelistul Matei, martor ocular al evenimentelor tragice, citează compasiunea plină de durere profundă a Domnului Isus în cap. 23:37: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strang pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut”.

 

• Isus și Islamul

 

Una dintre cele mai profane imagini date lui Isus este Isus ca profet musulman. Imaginea de profet a lui Isus Cristos, dată de musulmani este, pe bune, lipsită de vocația de Medic al sufletului înstrăinat de Dumnezeu și Mântuitor a Domnului Isus.

În rolul de profet, zugrăvit în teologia islamică, Domnul Isus nu are de spus nimic mai mult omenirii, decât a făcut-o ascetul Gautama Buddha, moralistul Confucius și militantul arab, profetul Muhammad. Rolul acestor învățători și profeți, este unul educator, dar lasă omenirea în cea mai jalnică stare, adică fără Mântuitor. O lume fără un Isus al Evangheliei este o lume înstrăinată de Creatorul milostiv, care din dragoste a coborât și a locuit printre noi, și-a dat viața ca preț de răscumpărare pentru păcătoși.

Ca și iudaismul, și creștinismul, islamul este o religie monoteistă, dar spre deosebire de ceea ce învățăm din Evanghelii, religia islamică neagă rolul răstignirii Domnului Isus pe cruce ca act al răscumpărării omenirii din păcat.

Musulmanii cred că Isus a fost născut din fecioara Maria, cred că spre deosebire de Muhammad, Isus a făcut minuni, a fost înălțat la cer, e unul dintre marii profeți ai omenirii, dar neagă răstignirea pe cruce, efectiv rolul lui de Mântuitor al lumii: în sura 3:49 Isus a vindecat un orb și un lepros; în sura 5 a înviat un mort. În islam, Isus are mai multe prerogative, cum ar fi: Isus este Calea dreaptă, Isus este Cuvântul lui Allah, Isus este Mesia și altele. Sunt peste 90 de referințe cu privire la persoana lui Isus în Coran. Totuși, pentru Musulmani, Isus nu e mai mult decât un profet, ba mai mult decât atât, urmașii islamului învinuiesc creștinii, că aceștia din urmă cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Musulmanii susțin că Isus nu a murit răstignit pe cruce, ci a fost înălțat la cer. Ba mai mult, musulmanii îl așteaptă pe Isus să revină din paradis, înainte de judecata finală. Și cu toate cele menționate mai sus, marea tragedie la care conduc omenirea, deviind de la adevărul istoric, este legată de moartea lui Isus pe cruce. În sura 4:176-178 se spune că Isus nu a fost răstignit, ci a fost înălțat la cer, iar pe cruce a fost răstignit Iuda vânzătorul.

Deși islamul a apărut după 610 ani de la Cristos, Musulmanii neagă evenimentul istoric al răstignirii despre care scriu, deopotrivă, istoricii evrei, romani și evangheliștii celor patru Evanghelii canonice.

În pofidă muntelui de evidențe, pe care se bazează creștinii, Musulmanii neagă posibilitatea răstignirii, ca factor moral: „Nu e posibil așa ceva, zic ei, Allah nu ar îngădui o moarte atât de crudă unuia dintre profeții Săi, inclusiv profetului Isus”.

În final, împotriva faptului că lumea este extrem de păcătoasă (urmăriți ce se întâmplă în Orientul Mijlociu și vă veți convinge), Musulmanii spun: „Noi nu avem nevoie de un Mântuitor. Noi ne descurcăm singuri, tot ce trebuie de făcut e să călcăm pe urmele profetului Muhammad”. Prin urmare, spunând lumii că Isus nu este mai mult decât un profet, Musulmanii lipsesc omenirea de unicul Mântuitor, care s-a dat pe Sine la moarte, pentru ca toți cei ce cred în El să primească iertarea păcatelor și viața veșnică în prezența lui Dumnezeu. Despre unicitatea Mântuitorului Isus spunea ucenicul său Petru: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți”(Fap. 4:12).

Trăgând o linie sub cele menținate mai sus, prin care, într-un mod foarte succint, am prezentat câteva dintre percepțiile greșite ori false despre Domnul Isus, percepții care i-au împiedicat pe mulți să-și găsească iertarea păcatelor și salvarea prin har, oferită de Domnul Isus Cristos. Cei nereligioși s-au poticnit în imaginea falsă a unui Isus bigot, din punct de vedere religios și, înțelegând că nu pot deveni la fel de bigoți ca El, l-au respins. Cei care urăsc tradițiile și datinile unui creștinism tradiționalist, L-au respins și ei, din cauza multor datini și obiceiuri. Iar, în ochii evreilor a fost construită imaginea unui Isus anti evreu; prin urmare timp de șaisprezece secole, evreii      s-au temut să pronunțe acest nume în familiile lor. În același timp, islamul a zugrăvit în Coran imaginea unui Isus incapabil să salveze; prin urmare, până la ora actuală musulmanii trăiesc într-o incertitudine totală, lipsită de siguranța salvării.

Concluzionând prima premisă, țin să afirm că Isus, despre care citim în Sfintele Scripturi este cu totul o altă persoană, cu o vocație total diferită de cele prezentate mai sus.

 

Descoperirea vocației și a misiunii autentice a Domnului Isus Cristos

 

Așa cum s-a discutat și hotărât la conciliul de la Calcedon, natura Domnului Isus Cristos a avut un caracter complex, deoarece Isus nu a fost doar om, și nu a fost doar Dumnezeu, ci Dumnezeu-Om. Iar, vocația Sa a constat în rolul Său de Răscumpărător al omenirii prin ispășire, adică iertare a omului, înfăptuită printr-un act juridic suprem, unde din punct de vedere uman a împăcat două absoluturi ireconciliabile: dragostea supremă și justiția divină. La crucea de la Golgota Isus Cristos și-a arătat dragostea față de om, pedepsind în același timp oribilul păcat al neascultării, care a separat pe om de Dumnezeu. După actul răscumpărător înfăptuit prin moartea și învierea Sa, s-a adeverit promisiunea extraordinară, prin care se descoperă atitudinea lui Dumnezeu față de om, despre care citim în Evanghelia după Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.

Pentru desăvârșirea actului de ispășire, Domnul ISUS a combinat o vocație cu un set de caracteristici complexe, cum ar fi: medic – pentru că a vindecat pe bolnavi; Dumnezeu – pentru că a înviat pe mai mulți oameni din morți; avocet – pentru că a luat apărarea celor nedreptățiți; etician – pentru că a lăsat omenirii cele mai înalte standarde morale; sociolog – pentru că a hrănit mii de bărbați și femei; profesor – pentru că nimeni nu L-a putut întrece în impact prin învățătura pe care a dat-o celor din jur; a mai fost naturalist stăpân pentru că Și-a supus legile naturale pe care le-a și creat. Odată matematicianul și omul de știință, membrul Academiei Britanice și Fost membru al Academiei de Științe din URSS, John Leenox, a fost întrebat cum el, ca om de știință, poate să creadă că Isus Cristos a mers pe apele Mării Galileei? – la care fără ezitare, omul de știință a dat un răspuns, pe bune, științific: „Știința nu mă împiedică să cred că Isus a mers pe ape, deoarece problemă a fost rezolvată de El când a creat apa, care din punct de vedere științific nu are explicație”.

Astfel, prin întruparea Sa, Dumnezeu S-a descoperit din nou omenirii, iar în persoana lui Isus Cristos fiecare își descoperă vocația și misiunea sa pe acest pământ, fie de medic, teolog, fermier, sociolog, inginer, profesor, conducător ori muncitor cu ziua.

 

• Un Isus al antirasismului și antidiscriminării

 

Atunci când studiem viața lui Isus relatată în cele patru evanghelii și celelalte cărți ale canonului Noului Testament și o comparăm cu trecutul istoric al bisericii, observăm un contrast izbitor. Cum spuneam, Isus nu S-a implicat în niciun sistem politic, biserica – da. Isus S-a îngrijit de cei săraci, biserica i-a discriminat și, într-o perioadă critică în istorie, biserica a devenit nu numai antisemită și discriminatoare, ci – și rasistă.

Secolul al XV-lea este unul deosebit de critic în istoria creștinismului. Acest secol este marcat de câteva evenimente foarte importante. În 1453 Constantinopolul numit și „leagănul” Bisericii de Răsărit, cade sub Imperiul Otoman care, împărtășea religia islamică, Vasco da Gama deschide un drum maritim spre India, ce a dat posibilitatea să ocolească teritoriile cucerite de musulmani, Columb descoperă America ş.a.m.d.

Iar, odată cu aceste mari schimbări, se mai deschide o pagină neagră în istoria misiunii Bisericii Catolice: organizarea coloniilor şi dezvoltarea sclaviei pentru oamenii de culoare. Odată cu descoperirea Africii, sclavii din imperiu au fost înlocuiți cu cei de culoare. În 1537 papa permite deschiderea târgului de sclavi din Lisabona, unde în fiecare zi se vindeau până la 20.000 de africani, ce urmau a fi duși spre India de Vest (America), pentru a-i folosi la munci grele. În traficul de sclavi au fost implicate: Spania, Portugalia şi chiar unele țări protestante. Una dintre statistici spune că timp de 10 ani, între 1783 şi 1793 din portul Liverpool, Marea Britanie, s-au deplasat 880 de corăbii cu robi spre America, cu un număr de aproximativ 300.000 de oameni. Numărul total de sclavi vânduți pe piețele Europei pentru America se situează între douăzeci şi patruzeci de milioane^[5].

În pofida celor menționate de Domnul Isus, despre care citim în Evanghelia după Matei 9:36 „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite ca niște oi care n-au păstor” – În timp ce Biserica a binecuvântat în 1537 deschiderea târgului de sclavi, în Evanghelii citim despre un Isus antirasist și împotriva oricărei discriminări. El vede oamenii egali și interdependenți.

Doar prin cunoașterea lui Isus din Evanghelii demnitarul și distinsul om politic, englezul William Wilberforce^[6], a avut convingerea și curajul să se opună vânzării josnice a sclavilor. Doar prin întoarcerea la Isus a fost abolită sclavia în Europa de Vest, Statele Unite și Africa de Sud.

Cazul cel mai zguduitor este cazul lui Nelson Mandela și atitudinea lui față de cei care au făcut parte din Apartheid. Înțelegând că sclavia este un lucru nedrept, precum că albii și cei de altă culoare sunt egali, Nelson Mandela a început să lupte împotriva unuia dintre ultimele și cele mai dure bastioane ale discriminării oamenilor de culoare din Africa de Sud, care zăceau sub regimul Apartheid.

Fiind arestat și judecat de o justiție coruptă, Mandela a fost judecat și băgat în închisoare pentru 27 de ani. Acolo în închisoare, Mandela a citit Evanghelia, unde L-a cunoscut pe adevăratul Isus, și pe acel predicat de regimul Apartheid, învățând ce înseamnă iertarea prin har și, apoi, cum poți să devii un instrument al harului. După cei 27 de ani petrecuți în închisoare Mandela a dat întregii omeniri o lecție despre har, atunci când, ieșind din închisoare și fiind ales președintele Africii de Sud, a cerut gardianului care l-a torturat să urce pe podium la ceremonia de investire, iertându-i pe toți aceia care și-au recunoscut vina. A format Comisia pentru Adevăr și Reconciliere a națiunii, în fruntea căreia l-a pus pe Desmond Tutu, arhiepiscopul bisericii. Conform regulilor acestei Comisii, dacă un opresor își mărturisea în întregime crimele făptuite, acesta nu putea fi pus sub acuzare. Unele voci din Africa de Sud au protestat împotriva nedreptății de a-i lăsa pe acești criminali în libertate, însă Mandela a susținut în continuare că țara avea mai multă nevoie de vindecare decât de așa-zisa dreptate.

Un exemplu cutremurător: „Un polițist al cărui nume era Van de Broek relata un incident petrecut cu ani în urmă, când împreună cu alți ofițeri, împușcaseră un tânăr în vârstă de 18 ani, pentru ca apoi, să-i incinereze trupul, întorcându-l de pe o parte pe alta, de parcă ar fi prăjit o bucată de carne, cu gândul de a distruge orice posibilă dovadă incriminatorie. Opt ani mai târziu, Van de Broek s-a întors în aceiași casă, ridicându-l, de această dată, pe tatăl băiatului. Soția acestuia a fost nevoită să asiste, în timp ce polițiștii l-au legat bărbatul ei pe o stivă de lemne și, turnându-i benzină pe trup, i-au dat foc. În sală s-a lăsat liniștea de îndată ce bătrânei care își pierduse fiul și soțul i s-a dat posibilitatea să vorbească. „Ce doriți de la d-l Van de Broek?” a întrebat judecătorul. Singura ei pretenție era aceea ca Van de Broek să se reîntoarcă la locul unde arsese trupul soțului ei și să adune praful de pe jos astfel, încât acesta să poată fi înmormântat decent. Cu capul plecat, polițistul a încuviințat. După care, și-a exprimat încă o dorință: „D-l Van de Broek mi-a răpit familia și     n-am avut cui să-mi împărtășesc dragostea. Aș vrea ca de două ori pe lună, să vină în gheto și să petreacă o zi cu mine ca și cum și-ar vizita propria mamă. Și aș mai vrea ca d-l Van de Broek să știe că Dumnezeu l-a iertat, așa cum l-am iertat eu însumi. Aș vrea acum să-l îmbrățișez pentru a-i dovedi că vorbesc din tot sufletul”^[7].

O parte dintre cei prezenți în sală au început să cânte: „Mărețul har m-a mântuit pe mine din păcat, pierdut eram dar m-a găsit, de moarte m-a salvat” (John Newton). Van de Broke nu mai auzise nimic, deoarece leșinase, dărâmat fizic de forța copleșitoare a harului.

 

• Un Isus al antimisoginismului

 

În timpul vieții Domnului Isus, de altfel în multe țări și până în zilele noastre, rolul femeii este în mod clar prescris de cultură și religie și, aproape că pe tot parcursul istoriei omului pe pământ, a existat și există o segregație între sexul masculin și feminin. Odată cu apariția mișcarii feministe, învinuirea a fost pusă pe biserică.

Cu părere de rău, se crede că inferioritatea femeii vine din învățătura Scripturilor, aspect absolut greșit. Vreau să subliniez că aceasta nu este adevărat. Un studiu atent al Vechiului și Noului Testament ne vor convinge că atât femeia, cât și bărbatul se bucură de egalitate și demntate în același timp.

Kate Zebiri, de credință musulmană, consideră că Isus Cristos a falimentat ca bărbat, mergând atât de departe, încât L-a învinuit pe Domnul Isus de o atitudine misogină, adică un bărbat care a urât femeile, printre care și propria-i mamă. Kate Zebri susține aceasta, deoarece Isus nu S-a căsătorit, aceasta în primul rând, și S-a purtat dur cu mama Sa, numind-o „femeie”, în al doilea rând. Fără îndoială, autoarea cărții Musulmanii și Creștinii față în față^[8], face abuz de zel, mergând mai întâi împotriva concepției clasice despre Isus susținută de cei mai mulți dintre musulmani, după cum relatează chiar și Coranul, și-n al doilea rând, ignoră contextul în care Domnul Isus folosește expresia „femeie”. Mântuitorul Isus a refuzat să se conformeze unor aspecte culturale, care veneau în contrast cu prima poruncă din Decalog, care învață atât bărbații cât și femeile să-L pună pe primul plan pe Dumnezeu și apoi familia biologică.

Domnul Isus Cristos, despre care citim în Evanghelii, nu a fost misogin, dimpotrivă Mântuitorul lumii, de altfel, s-a întrupat prin sămânța femeii, din fecioara Maria și niciodată nu a manifestat o atitudine discriminatoare față de femeie. El a tratat femeia cu dragoste și admirație, restabilind inestimabila ei valoarea dată de Dumnezeu prin creație.

Astfel, ridicând-o la valoarea ei data de Creator, Domnul Isus manifestă o dragoste părintească față de femeia prinsă în adulter, înlocuind legea veche, care cerea omorârea femeii și a complicelui ei, prin aruncarea cu pietre. După ce a abordat-o cu dragoste părintească, descoperind vinovăția pârâșilor și complicilor ei, care în câteva momente au dispărut îngroziți de rușine, Domnul Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit? “Nimeni, Doamne”, i-a răspuns ea. Și Isus i-a zis: “Nici Eu nu te osândesc. Du-te, și să nu mai păcătuiești”” (vezi: Ioan 8:10-11).

Iar, când Maria, sora lui Marta și Lazăr a turnat pe picioarele Mântuitorului un litru de mir de nard foarte scump, când unii dintre ucenici își făceau necaz, de ce – o risipă atât de mare, Domnul Isus a apreciat gestul Mariei, remarcând că numele ei va fi cunoscut de toată lumea ca act suprem al închinării.

Spre deosebire de toți rabinii și cărturarii vremii, Domnul Isus pune lucrurile într-un echilibru perfect și, în timp ce subliniază egalitatea dintre bărbat si femeie, ridică responsabilitatea funcțională atât a bărbaților, cât și pe cea a femeilor. El a tratat femeia egal cu bărbatul, întâlnindu-se în timpul slujirii Sale pe pământ atât cu femeile din pătura înaltă a societății, cât și cu femeile pe care orice învățător ori lider religios le ocoleau. Unii înconjurau locurile unde bănuiau că ar putea întâlni o astfel de femeie. Domnul Isus nu a ezitat să se întâlnească cu astfel de femei, demonstrând prin atitudinea Sa valoarea pusă de Dumnezeu în om.

 

• Un Isus al Harului

 

Spre deosebire de toți liderii care au format religii, indicând păcătoșilor performanțe riguroase, Salvatorul lumii, adică un Isus al harului, nu cere performanță păcătoșilor pentru a fi iertați, și nici nu a stabilit vreun canon al penitențelor, ci cheamă păcătoșii să vină la El așa cum sunt, să primească iertarea în dar, prin har. „Harul este darul necondiționat al lui Dumnezeu, de care ne facem vrednici doar prin căință,”^[9] atunci când îl acceptăm!

Mântuitorul Isus Cristos cheamă pe cei înrobiți de păcate, de altfel, în această categorie se include orice pământean, să vină la El pentru a căpăta harul iertării de păcate și viața veșnică: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Mat. 11:28).

În ultimii 18 ani am călătorit foarte mult prin țări musulmane, am predat cursuri și m-am implicat în mai multe proiecte sociale. În pofida conflictelor politice din aceste țări, pretutindeni am văzut cu ochii mei schimbările pe care le face un Isus al harului în viețile multor criminali. În 2003 l-am întâlnit pe Serghei Basarab în Tadjikistan. Era în vârstă de 42 de ani, iar douăzeci dintre ei îi petrecuse prin închisori. Când l-am întâlnit era un om complet transformat, cu cu o statură de 2 metri, o față senină, care nu putea trăda nicidecum un trecut atât de sumbru. În mașina lui avea câteva lucruri: o Biblie personală, câteva copii ale Noului Testament, ceva broșuri și nu se despărțea de chitara lui niciodată. Slujea ca și capelan în câteva închisori, unde fusese deținut. La una din întâlniri am mers într-o vizită împreună cu Serghei, care invitase cu el încă câțiva tineri cu chitare, despre care am aflat mai târziu că deja trecuse prin locurile private de libertate. În momentele care au urmat, înainte ca eu să vin cu un mesaj din Evanghelie, deoarece se adunaseră un grup de oameni cointeresați, Serghei Basarab împreuna cu acei tineri au luat chitarele și timp de o ora au slăvit pe Dumnezeu nonstop. Imaginați-vă, ne găseam într-un cartier din capitala Dushanbe, iar cântecele de glorie la adresa lui Isus, care-I salvaseră pe foștii criminali de păcate și, efectiv, de închisoare, au început să răsune atât de frumos și tare, încât aveam impresia ca ne aude tot orașul. Cântau lui Isus, care i-a salvat prin har. După un an și jumătate Serghei a fost împușcat de către un terorist Al-Qaida, prin geam, în tip ce se găsea chiar la amvonul bisericii din or. Istfara, pentru mărturisirea Evangheliei. Serghei și-a isprăvit viața ca martir și a mers înaintea lui Dumnezeu să primească coroana biruitorului.

O altă întâmplare asemănătoare cu multe altele, pe drept copleșitoare, a avut loc în or. Kabul, Afganistan – o adevărată mărturie a harului lui Isus Cristos. Situația a avut loc după căderea regimului taliban. Afghanistanul este una dintre țările unde războiul între triburi și clanuri se prelungește deja de peste 150 de ani. E o țară care cunoaște cu adevărat durerea pe care a experimentat-o fiecare familie. După căderea regimului Taliban, misionarul american Len conducea o trupă de cântăreți prin țările din Orientul Mijlociu, după care a mers și-n Afghanistan. Pentru ca să înțelegeți mai bine, trebuie să specific că a predica pe Domnul Isus despre care citim în Noul Testament este interzis în țări musulmane și, mai cu seamă, în Afghanistan, iar pedeapsa pentru aceasta este moartea. Fiind conștient de aceasta și responsabil în același timp de fiecare membru al trupei, misionarul Len și-a instruit cu lux de amănunte echipa, avertizându-i să fie foarte atenți cu vocabularul evanghelic. La prima întâlnire în or. Kabul se adunaseră peste o mie de doritori să asculte piesele trupei, oamenii se îmbulzeau, iar cinematograful a devenit neîncăpător. Mulți au rămas afară și au ascultat concertul. După câteva piese unul dintre tinerii trupei și-a lăsat chitara jos și a continuat: „Aș vrea să vă povestesc despre cel mai bun prieten al meu, un om pe nume Isus și despre schimbarea pe care a adus-o în viața mea. Tânărul a continuat să dea detalii despre cum îi transformase Dumnezeu viața, și cum a intrat într-o relație personală cu Domnul Isus.

În timp ce tânărul a început să povestească, misionarul Len și-a pierdut graiul, disperat a început să-i facă semne, arătându-i cu mâna la gât, îngrozit de ceea ce s-ar fi putut întâmpla în momentele care urmau, așteptând, pe bune, ca sabia să cadă peste tânăr și cei din jur. Toți au rămas nemișcați, iar după ce tânărul a terminat, Ministrul Culturii din Afghanistan, care era și el în sală, s-a ridicat pe scenă. „Am văzut mulți tineri americani care au trecut prin această țară, a început el. Cei mai mulți vin pentru droguri și majoritatea arată ca niște hipioți. Nu am mai văzut și nu am mai auzit niște tineri ca voi. Dragostea lui Dumnezeu este un mesaj de care țara mea are nevoie, a specificat ministrul. Sunt foarte încântat. Sunteți un model pentru tinerii din Afghanistan. Mi-ar plăcea să vă prelungiți turneul, să vizitați fiecare colegiu și facultate și să transmiteți același mesaj și la Radio Kabul. Am să mă ocup eu de asta”^[10].

În următoarele zile, formația muzicală a susținut alte spectacole. După fiecare spectacol, tinerii afgani se adunau în jurul lor punând întrebări: „Spuneți-ne mai multe despre acest Isus – Îl știm din Coran”.

Concluzionând și această parte, țin să remarc, că acesta este Isus din cele patru Evanghelii și întreg Noul Testament: O adresare personală cu ocazia perioadei de advent! Îl cunoști tu, dragul meu cititor, pe El în mod personal? Ai descoperit tu, vocația Lui? Știi tu că misiunea Sa pe pământ a fost să te împace pe tine cu Dumnezeu? Pentru ce a venit pe pământ și a umblat printre oameni? Dacă nu L-ai cunoscut până în prezent, acum în perioada adventului, deschide și citește capitolele 1 și 2 din Matei, capitolul 2 din Luca, ori mergi la o biserică unde se predică despre acest Isus; iar Vocea Lui răsună: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Mat. 11:28). Veniți așa cum sunteți, cu toate lipsurile și neajunsurile, deoarece El ne acceptă așa cum suntem, iar miracolul se întâmplă când Îl acceptăm ca Mântuitor.

Biserica a ridicat prea multe bariere, întorcând astfel privirea oamenilor spre biserică și nu spre Domnul Isus. Rugăciunea de a-L primi e simplă: Roagă-te în inima ta, fără prea multă pompă, roagă-te în taina inimii, mărturisește-ți păcatele în taină și acceptă iertarea Lui prin credință.

Doar cunoscându-L pe Isus în mod personal poți să-ți cunoști menirea și scopul tău pe acest pământ. Îți vei înțelege adevărată menire și vei începe să slujești conform vocației supreme.

 

Vocația și misiunea noastră reflectată în slujirea Medicului Suprem Isus

 

Ca profesor de teologie comparată: Creștinism și Islam, și Concepții despre Lume și Viață, călătoresc în multe țări și la fiecare curs predat pun studenților câteva întrebări, despre rostul vieții: Care e scopul vieții lor? Cum și în ce mod și-au programat nașterea? De ce au ales țara în care s-au născut, mai ales dacă e o țară săracă ca Moldova, Tadjikistan, ori Kârgâzstan? Ce credeți că mi s-a răspuns la aceste întrebări? Dacă știți cumva răspunsurile, vă rog să mi le trimiteți.

De ce v-ați programat să vă nașteți într-o țara ca Republica Moldova și care este vocația d-stră? Nu am întrebat de specialitate, ci de vocație? Care e chemarea supremă a vieții          d-stră? Cine sunt cei care se bucură și-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru slujirea pe care o faceți: fie ca medic la o clinică, fie ca asistent social la o primărie, ori ca și consilier spiritual într-o biserică sau asociație umanitară?

În final, țin să remarc că vocația supremă, ori chemarea individuală a vieții noastre pe pământ nu o putem cunoaște cu adevărat până când nu descoperim vocația Celui Care S-a născut în Betleem, iar noi suntem acum în adventul sărbătorii dedicate amintirii întrupării Sale. El Marele Medic, Domnul Isus Cristos, care ne vindecă mai întâi de ură și de „ne-dumnezeire”, cum spunea poetul român, Ioan Alexandru, și apoi ne face de folos celor din jur, indiferent de specialitatea pe care o practicăm.

Aș dori să închei reflecția noastră asupra vocației și misiunii lui Isus Cristos cu istoria unui om al lui Dumnezeu, un medic, chirurg ortoped și misionar celebru, care și-a trăit cele trei treimi din viața sa în trei țări diferite: o treime a trăit-o în India și a lucrat printre leproși; o altă treime din viața sa a trăit-o în Anglia și ultima treime a vieții sale a trăit-o în Statele Unite. Este vorba despre distinsul și celebrul ortoped, care a influențat viața a celor peste 15.000.000 de leproși din lume, Dr. Paul Brand. S-a născut într-o familie de misionari în îndepărtatele ținuturi deluroase ale Indiei. Și așa cum obișnuia s-o spună tatăl său, Jesse Brand, care era naturalist și misionar creștin: „Paul Brand s-a născut într-o lume a pomilor și fluturilor tropicali, înconjurați fiind de păsări și animale exotice”^[11]. Celebrul doctor Paul Brand și-a înțeles vocația, descoperindu-L pe Domnul Isus încă din copilărie. Așa cum Domnul Isus se îndrăgostise de omenirea căzută în păcat, așa și tânărul Brand s-a îndrăgostit de o lume respinsă de toți. După ce și-a făcut studiile în medicină la Londra, Paul Brand a mers în India unde erau 4.000.000 de leproși, dedicându-și toată energia în descoperirea bacilului care cauzează lepra. Acolo, în India a condus Colegiul de Medicină din Vellore.

Reputația Dr. Brand în comunitatea medicală mondială, ofertele și posibilitatea de a fi directorul unor centre medicale majore din Anglia și Statele Unite, statutul de conferențiar distins peste tot în lume, procedurile chirurgicale care îi purtau numele, prestigiosul Premiu Albert Lasker, înnobilarea sa cu titlul de Comandant al Ordinului Imperiului Britanic oferit de Regina Elisabeta a II-a, alegerea sa ca singurul occidental în slujba Fundației Mahatma Gandhi, nu l-au făcut să-și schimbe modul simplu de viață pe care l-a învățat de la părinții săi, care-și puseseră viața în slujba celor mai săraci oameni din India. Deși atât de celebru, după cum spune și renumitul autor Philip Yancey, când l-a întâlnit pentru a-i lua interviuri și l-a cunoscut la un nivel mai profund, și-a dat seama pentru întâia dată ca în Dr. Paul Band „aveam să descopăr smerenia autentică”, spunea renumitul autor. După ce o treime din viață a petrecut-o în India, niciodată nu a renunțat la programul de misiune printre leproșii din India. În timp ce oamenii fug de durere, după cercetări minuțioase, doctor Brand a menționat că pentru pacienții săi, durerea este unul dintre cele mai mari daruri. El este autorul cărții „The Gift of Pain” (Darul Durerii). Vocația lui a fost să slujească oamenilor care și-ar fi dorit darul durerii, el a fost primul care a descoperit că vătămările produse de lepră apar ca urmare a deteriorării terminațiilor nervoase. În urma cercetărilor făcute, doctor Brand urma să afirme cu toată sinceritate și să spună: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru durere. Nu-mi pot imagina un dar mai de preț pe care bolnavii mei de lepră l-ar putea primi”^[12]. Deși cunoscuse președinți de țări, regi, persoane celebre și vestiți oameni de afaceri, nu prefera să vorbească despre aceștia, spune Philip Yancey în cartea Cu sufletul rămas în Viață, dar în schimb prefera să vorbească despre bolnavii săi de lepră.

Fiind profund copleșit de modul în care funcționează organele interne ale omului și, mai cu seamă, cum este construită mâna, doctor Brand afirma cu admirație profundă: “Am operat mii de mâni în viața mea și nu pot decât să fiu de acord cu Isaac Newton atunci, când spunea: „În absența oricărei altei dovezi, singur degetul cel mare de la mână mi-ar confirma existența lui Dumnezeu”^[13].

Rezultatele cercetării lui Brand au avut un impact dramatic în tratamentul leprei și al altor maladii anestetice. Cincisprezece milioane de victime ale leprei au căpătat speranța că, în condițiile unei asistențe corespunzătoare, își vor putea păstra degetele și văzul. Ulterior a aplicat aceleași principii în cazul insensibilității diabetice a picioarelor, prevenind, astfel, după cum se estimează, șaptezeci de mii de amputări pe an numai în Statele Unite.

Apropiindu-mă de încheiere și ținând cont că acest articol va fi publicat în perioada adventului 2017, aș remarca doar atât: Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Sa, adică ne-a creat să fim de folos lumii care ne înconjoară. Dumnezeu a creat un univers frumos și, chiar, blând cum spunea doctor Paul Brand. Singurul lucru care ne rămâne de făcut e să ne răspundem la întrebarea: Îl cunoaștem noi pe Medicul sufletelor noastre, pe Isus? În dependență de răspunsul pe care-l dăm la această întrebare, ne vom înțelege și vocația pe care o avem.

 

Bibliografie

 

1. Bosch, David J., Transforming Mission, Published by Orbis Books, Maryknoll, New York 1045, 1991Shaw, Mark, 10 Great Ideas from Church History, IntreVarssity Press, Downers Grove, Illinois, 1997, ISBN 0-8308-1681-X.
2. Coranul cel Sfânt şi traducerea sensurilor în limba română, Liga Islamică şi culturală din România, Ediţia a II-a, 1999.
3. Fry, Helen P. Christian-Jewish dialogue, ediţia rusă, Institutul Biblic în numele Sf. Apostol Andrei, 1998.
4. Yancey, Philip, Cu sufletul Rămas în Viață, Editura Aqua Forte, 2008. ISBN 978-973-7758-44-6.
5. Yancey, Philip, Zvonurile altei lumi, Editura Aqua Forte, Cluj Napoca, 2006.
6. Wessels, Anton, Images of Jesus, SCM Press Ltd, 26-30 Tottenham Road, London N1, ediţia engleză, Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 225 Jefferson Avenue SE, Grand Rapids, Michigan 49503, 1990.
7. Zebirri, Kate, Muslims & Christians face to face, Oneworld Publications, 185 Banbury Road, Oxford OX2 7AR, England, 1997.

______________

^[1] Yancey P., Zvonurile altei lumi, Aqua Forte, Cluj Napoca, 2006, p. 7.

^[2] Fry H., Christian-Jewish dialogue, ediţia rusă, Institutul Biblic în numele Sf. Apostol Andrei, 1998, p. 22.

^[3] Wessels A., Images of Jesus, SCM Press Ltd, 26-30 Tottenham Road, London N1, ediţia engleză, Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 225 Jefferson Avenue SE, Grand Rapids, Michigan 49503, 1990, p. 21.

^[4] Fry H., Christian-Jewish dialogue, ediţia rusă, Institutul Biblic în numele Sf. Apostol Andrei, 1998, p. 59.

^[5] Bosch, D., Transforming Mission, Published by Orbis Books, Maryknoll, New York, 1991, p. 227.

^[6] Shaw M., 10 Great Ideas from Church History, IntreVarssity Press, Downers Grove, Illinois, 1997, p. 172.

^[7] Yancey P., Cu sufletul Rămas în Viață, Editura Aqua Forte, 2008, p. 281.

^[8] Zebiri K., Muslims & Christians face to face, Oneworld Publications, Oxford, 1997, p. 59.

^[9] Yancey P., Zvonurile altei lumi, p. 154.

^[10] Yancy P., What Good is God? Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2010, pp. 219-220.

^[11] Yancey P., Cu sufletul rămas în Viață, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2008, p. 86.

^[12] Yancey P., Cu sufletul rămas în Viață, p. 87.

^[13] Ibid., p. 85.