„Cărţile îţi deschid mintea, îţi lărgesc gândirea şi te întăresc precum nimic altceva.”

       William Feather 

„Cărţile sunt albinele care transportă cu iuţeală polenul de la o minte la alta.”

                                                                                     James Russell Lowell 

“Acestea nu sunt doar cărţi, adică bucăţi de hârtie moartă, ci minţi vii, aşezate pe rafturi.”
                                                                                                   Gilbert Highet

        Este ciudat să scrii despre importanţa lecturii într-o revistă a unei şcoli teologice. Prin esenţa ei, orice şcoală promovează cititul, fără de care nu poate să existe învăţământ. Totuşi, observ cu oarecare tristeţe că lectura este o activitate tot mai rar întâlnită chiar şi pe băncile şcolilor. În acelaşi timp, îmi dau seama că, în general, omul secolului XXI a fost cucerit de televizor şi de Internet, iar cartea pentru el este doar un accesoriu demodat şi o piesă de muzeu, care în cel mai bun caz ajunge să stea pe rafturile bibliotecii sale pentru a da impresia vizitatorilor că ar fi un om citit.

O atare abordare este, din păcate, îmbrăţişată şi de creştinii zilelor noastre. Aceşti cotropitori nemiloşi – televiziunea şi Internetul – încearcă să cucerească şi instituţiile teologice, precum şi birourile predicatorilor de astăzi. Nu sunt un inamic al micului ecran, nici al Internetului – ustensiile indispensabile omului modern, însetat de informaţii. Dimpotrivă, consider că şi unul, şi celălalt pot contribui la dezvoltarea intelectuală, la promovarea de idei bune şi informarea corectă despre ceea ce se întâmplă atât lângă tine, cât şi peste mări şi ţări. În acelaşi timp, cele două unelte pot folosi cauzei evanghelice, căreia creştinii trebuie să-i fie devotaţi. Aş fi ipocrit să nu recunosc faptul, că scriind acest articol mă folosesc de anumite informaţii furnizate de Internet. Iar ultimul film care m-a răscolit profund a fost Maica Tereza. M-a impresionat cum această călugăriţă catolică din Calcuta s-a dăruit slujirii leproşilor şi orfanilor. Atât cinematografia, cât şi Internetul pot să inspire la o trăire cristică de slujire. Însă măria sa, cartea o face cel mai bine. Din acest considerent, lectura trebuie să prevaleze în viaţa academică a creştinului.

Acest articol nu este un demers academic, ce reflectă utilitatea lecturii, dar mai degrabă, este un strigăt al cărţii de a fi luată de pe raft, citită, mestecată, digerată şi, apoi, urmată. Deşi acest articol este o pledoarie în favoarea lecturii, pe ici, pe colo, voi arăta şi anumite pericole ale citirii.

Poate că îmi veţi spune că un creştin trebuie să citească doar Sfânta Scriptură pentru că numai ea este Cuvântul lui Dumnezeu, care merită a fi ascultat. Nu propovăduim noi protestanţii oare, principiul Sola Scriptura? Fără urmă de îndoială, sunt un adept al acestui slogan. Într-adevăr, Biblia şi doar Biblia este Cuvântul revelat al Domnului. În ea îl descoperim pe Creatorul, pe Mântuitorul şi pe Susţinătorul nostru. Citindu-i cuvintele sacre, ajungem la adevărata credinţă. Urmându-i învăţăturile, de fapt ascultăm de Cel care este Autorul acestei splendide cărţi, care a răscolit lumea şi a adus salvare celor care au acceptat-o. Orice creştin cred că ar trebui să îndrăgească această carte şi s-o citească cel puţin o dată pe an. De asemenea, ar trebui s-o studieze şi să mediteze la ea, după cum scria psalmistul despre omul fericit: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi, şi noapte cugetă la Legea Lui!” (Ps.1:1-2) Şi după cum îl îndemna Dumnezeu pe Iosua „Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune”. (Iosua 1:8)

Versurile lui Petru Dugulescu sunt mai mult decât relevante:

„Din mii şi miliarde de volume

                           Din tot ce oamenii au scris cândva

                           Mai scumpă decât orişice pe lume

                           E cartea vieţii, sfânta Biblia.”

Dumnezeu, însă, a dat capacitate multor oameni de-a lungul timpului să-şi exprime gândurile, înşirându-le pe pergament, piatră, papirus, foaie sau mai nou, în computer, aidoma unui pictor care îşi expune pe pânză cu pensula trăirile şi emoţiile sale, sau aşa cum  un compozitor îşi aşterne pe portativ sentimentele lui. Ca cei de lângă el sau care îl urmează să poată să-i culeagă firimiturile de înţelepciune, împrăştiate prin cărţile pe care le-a scris. Nu puţini dintre aceştia au fost oamenii lui Dumnezeu, care au scris despre El şi despre Cuvântul Său. Astăzi noi putem să ne bucurăm de operele lor.

Într-un secol al vitezei luminii, în care fast-foodul este nu doar un tip de mâncare, ci un mod de viaţă, oamenii găsesc tot mai puţin timp pentru lectură. Cititul astăzi este un soi de nevoinţă în felul în care l-au înţeles călugării. Richard Foster o include în lista celor 12 discipline spirituale, atunci când vorbeşte despre disciplina studiului, or tocmai studiul se cimentează pe lectură[1]. Totodată, Carmen Florescu, profesoara mea de limba română de la Liceul Logos din Timişoara considera că un intelectual ar trebui să citească ziarul în fiecare zi şi o carte pe săptămână. Lectura te impune să găseşti timp pentru această practică, care ar trebui să fie una cotidiană.

Cartea este locul de întâlnire cu scriitorul

        „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.” (Prov.13:20) Aceste cuvinte îi aparţin celui mai înţelept om, ce a trăit vreodată. Solomon, a cărui viaţă a fost o căutare a înţelepciunii, afirmă că o poţi afla, fiind alături de oamenii înţelepţi. Lectura oricărei cărţi este, de fapt, o întâlnire cu autorul ei, chiar dacă el se află la distanţă de mii de ani sau mii de kilometri. Majoritatea scriitorilor sunt sfătuitorii necunoscuţi şi nevăzuţi ai cititorilor lor.

Cartea este ca o bancă, pe care poţi să te aşezi împreună cu scriitorul şi să discuţi diverse teme. Aici el îşi deschide lumea lui lăuntrică şi îşi descarcă sacii de înţelepciune, în care a îndesat cunoştinţe şi înţelepciune de-a lungul  vieţii sale. Franz Kafka, scriitorul evreu, care a trăit la Praga, scria în Jurnal despre lumea lui interioară: „Port în mine o lume nemaipomenită. Dar cum mă eliberez şi cum s-o sfâşii? Şi, totuşi, e de o mie de ori mai bine să o sfâşii decât s-o păstrez şi s-o înmormântez în mine. Pentru asta trăiesc, iar acest lucru îmi este cât se poate de clar.”[2]

Unii scriitori sunt plictisitori şi respingători, cu aceştia nu vrei să petreci nici măcar cinci minute. Alţii sunt profunzi şi îţi solicită mai mult timp şi concentrare pentru a-ţi prezenta lumea lor. Iar mulţi scriitori sunt pur şi simplu încântători, ce te fac să te îndrăgosteşti şi să le ceri mai multe întâlniri, până când epuizează încărcătura de înţelepciune, adunată într-o viaţă. Nu puţini sunt aceia care te îngrozesc prin limbajul lor violent sau te dezgustă prin graiul lor pervers.

Pe scriitori îi găseşti cel mai mult în bibliotecă. Ei stau liniştiţi alături pe rafturi fără să se certe, deşi nu de puţine ori, prin ideile lor au fost oponenţi şi nu de puţine ori şi-au încrucişat săbiile. Adunându-i pe scriitori împreună, biblioteca realizează un vis pe care îl au mulţi iubitori ai cinematografiei, ce şi-ar dori să vizioneze un film, în care să apară toate starurile hollywoodiene la un loc. Biblioteca ar trebui să ocupe un loc central în viaţa universitară şi comunitară.

Fiecare dintre scriitorii buni îţi vor descoperi felul lor de umblare cu Dumnezeu. Fratele Laurenţiu îţi va povesti despre contemplarea lui Dumnezeu, pe care o realiza în bucătărie, unde pregătea mâncarea pentru confraţii săi, iar John MacArthur îţi va vorbi despre necesitatea ca un creştin să-L accepte pe Cristos nu doar ca Salvator, ci şi ca Domn. Dintr-o Românie îngheţată şi înfometată, întemniţaţii pentru Cristos, Richard Wurmbrand şi Nicolae Steinhard te vor sfătui cum să găseşti fericirea chiar şi în cele mai întunecate locuri. Philip Yancey, crescut într-o biserică ce l-a traumatizat spiritual îţi va relata despre harul eliberator, pe care l-a descoperit ulterior, iar John Bunyan îţi va prezenta călătoria fascinantă, dar extrem de dificilă a creştinului spre Ierusalimul ceresc.  Nelipsiţii din seminariile teologice,  Samuel J. Shultz şi Merrill C. Tenney te vor familiariza cu împrejurările Vechiului şi Noului Testament. Josh MacDowell şi Ravi Zacharias îţi vor da îndrumări apologetice. Millard Erickson şi Dumitru Stăniloaie vor încearcă să-ţi explice dogmele credinţei creştine, iar Earle E. Cairns şi Ioan Rămureanu te vor ghida prin istoria Bisericii.  Şi lista autorilor şi a cărţilor ar putea să se lungească pe mii şi mii de pagini.

Citindu-i pe aceşti titani ai scrisului, Îl vei înţelege mai bine pe Dumnezeu, dar şi Cuvântul Său, revelat de-a lungul celor 1500 de ani.

Vreau să umblu cu aceşti înţelepţi ce au fost nişte oameni, de care s-a folosit Dumnezeu şi au lăsat în urma lor dâre de înţelepciune şi ei mă îmbie şi pe mine să le calc pe urme.

Cartea te îmbogăţeşte intellectual

Într-un moment de răscruce intelectuală, scriitorul şi predicatorul Gordon MacDonald a descoperit un mare adevăr. Iată ce mărturiseşte:  „…dacă voiam să devin un predicator mai eficient, cu o capacitate mai mare de a-i înţelege pe cei în suferinţă şi un lider mai folositor, trebuia să iau în serios provocarea de a-mi spori capacităţile intelectuale pentru a face faţă misiunii mele publice.”[3]

Pentru a atinge acest deziderat, el şi-a propus să citească zilnic cel puţin o oră şi să-şi noteze ideile principale, care ar putea deveni puncte de plecare pentru articole sau predici.[4]

Vechea zicală glăsuieşte: „Ai carte, ai parte.” Acest adevăr este unul pe care poporul nostru l-a învăţat şi l-a trăit de-a lungul istoriei sale zbuciumate. Cartea este un izvor de bogăţie intelectuală şi spirituală. Paginile ei pot deschide în faţa cititorului un nou orizont.

Cartea te poartă, asemeni unei maşini a timpului, prin întreaga istorie cunoscută şi necunoscută. Cu ajutorul ei poţi străbate meridianele şi paralelele globului. De asemenea,  ea te poate duce dincolo de lumea pe care o vezi, purtându-te printre stele sau, explorând adâncimile Pământului. Poţi călători pe uliţa satului şi intra în curtea ţăranului pentru a admira orătăniile sale, ca mai apoi să-l însoţeşti la ogor, unde cu hărnicie va  împinge cât e ziulica de lungă coarnele plugului, iar după aceea, să poposeşti în New York şi să traversezi bulevardele aglomerate şi străjuite de zgârie- nori.

Totodată, cu uşurinţă poţi urca munţii cei mai înalţi, precum Everestul din Nepal sau Kilimanjaro din Tanzania şi, în acelaşi timp, să te afunzi în adâncurile oceanului pentru a admira animalele marine şi a descoperi comorile piraţilor. Slova cărţii te poate duce în Egipt, unde te vei putea delecta, privind grandioasele piramide, care ascund mistere ce nu sunt elucidate încă, după care poţi să priveşti cu spaimă cum sunt aruncaţi creştinii la fiare în Coloseumul din Roma. Prin intermediul lecturii poţi intra în camerele de gazare din lagărele naziste şi poţi să te strecori în gulagurile staliniste, unde mii de victime erau date morţii. Poţi asista la întrevederi la cel mai înalt nivel de la Casa Albă sau Kremlin şi poţi urmări jocul copiilor din vreo mahala, dintr-un oarecare oraş sau sat. Poţi participa la slujbe, ţinute în catedrale somptuoase, sau poţi asculta sfaturile profunde, rostite în peştera vreunui călugăr.

În Israelul antic se punea un mare accent pe studiu şi lectură. Pentru evrei cultura însemna esenţa lor naţională. Anume cultura avea rolul să conserveze valorile lor naţionale. Fără îndoială, cărţile făceau parte din patrimoniul lor cultural. Chiar şi după distrugerea Templului în anul 70, ei au promovat o politică de păstrare a valorilor iudaice prin fondarea de şcoli şi sinagogi. Cartea de înţelepciune şi de interpretare a Scripturilor ebraice, Talmudul, afirmă, că „Un oraş fără şcoală merită să fie dărâmat”, precum şi „Copiii nu trebuie deranjaţi de la învăţătură nici chiar pentru reclădirea Templului”.[5] În aceste citate se observă importanţa pe care o dădeau evreii învăţăturii.

Şi oamenii biblici au valorificat lectura. Printre aceştia se situează rabinul, persecutorul transformat în apostol al neamurilor, Pavel. El a fost nu doar expert în Scripturile evreieşti, fiind discipol la şcoala lui Gamaliel, ci a fost şi un bun cunoscător al mitologiei şi filosofiei greceşti. În celebrul său discurs, rostit în Areopagul din Atena, el citează atât din Cretica, o operă a poetului Epimenide din Creta (cca 600 î.Hr): Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa (Fapte 17:28 a), cât şi din Phaenomena, operă a poetului Aratus (300-250 î.Hr): Suntem din neamul Lui, această expresie apare şi în Imn către Zeus, scris de Cleantes (331-233 î.Hr). Totodată, scriindu-i lui Tit pe care l-a lăsat pe insula Creta să organizeze bisericile de acolo, l-a citat pe acelaşi Epimenide.  Unul dintre ei, chiar proroc al lor, a zis: „Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pântece leneşe.”(Tit 1:12)[6]

Părinţii apostolici, apologeţii, dar şi părinţii Bisericii au dat o importanţă deosebită studiului. Toţi au citit atât literatură creştină, cât şi profană pentru a putea fi eficienţi, privind cauza lui Cristos. Despre cei doi prieteni şi părinţi ai Bisericii, Grigore de Nazianz şi Vasile cel Mare, care au studiat la Atena, se spune că ei cunoşteau doar două drumuri: drumul spre Biserică şi drumul spre şcoală.

Nu doar creştinii proeminenţi, care au trăit în primul mileniu, au avut o cultură impresionantă, ci şi scolasticii ca Anselm sau Toma de Aquino erau familiari cu ceea ce s-a scris în lumea teologică, precum şi în cea seculară. Un bagaj impresionant de cunoştinţe au deţinut reformatorii sec. al XVI-lea, deşi au militat pentru principiul Sola Scriptura. Chiar dacă şi-au cimentat credinţa pe acest postulat, nicidecum nu au aruncat la coşul de gunoi scrierile religioase şi cele „pământeşti”.

Urmaşii protestanţilor au promovat şi ei lecturarea cărţilor cu condiţia ca acest exerciţiu să fie filtrat prin Biblie. Cel care a fost supranumit prinţul predicatorilor  – Charles H. Spurgeon a fost un mare iubitor de cărţi. Surprinzător pentru predicatorul modern, el şi-a intitulat una dintre predicile sale Robinson Crusoe. Acest mesaj, rostit pe data de 27 decembrie, 1885, a fost inspirat din romanul cu acelaşi nume, scris de englezul Daniel Defoe.

În general, cărţile sunt purtătoare de valori. Ele ne formează intelectual. Intelectul este un dar de la Dumnezeu, ce trebuie dezvoltat şi exploatat. Acest exerciţiu se realizează prin studiu şi lectură. Mintea trebuie impulsionată, cultivată şi antrenată pentru a funcţiona.[7] Creştinul modern are nevoie de lectură, precum au avut trebuinţă toţi înaintaşii săi.

Cartea este un mijloc de inspiraţie

Se ştie că lectura are o influenţă foarte mare aspra psihicului uman. În sensul acesta, se pune problema pentru cititorul creştin, ce cărţi să citească. După 1450, când Johan Gutenberg a inventat maşina de tipărit, ne sunt puse la dispoziţie o gamă variată de cărţi. Creştine sau necreştine, beletristice sau ştiinţifice, scrierile ne îndeamnă să le răsfoim şi să le citim.

Pe piaţa cărţilor găsim literatură care nu este bună decât să fie aruncată la gunoi. Autorii acestor cărţi nu fac altceva decât să răspundă nevoilor perverse ale publicului, din dorinţa de a câştiga cât mai mulţi bani. Odraslele lor literare nu au nici o valoare morală. Lectura acestora va fi nu doar o pierdere de timp, dar şi o ruinare a caracterului. Există cărţi care i-au tulburat şi chiar i-au târât pe cititorii creştini până la hotarul dintre credinţă şi necredinţă. Unii teologi, în anumite momente de spovedanie publică, au mărturisit că unele lecturi chiar le-au năruit credinţa pe care cu mare dificultate au refăcut-o.

Sunt şi teologi care au strecurat în lucrările lor idei care trebuie contestate. În fiecare teolog ar putea să existe un mic eretic. Cine vorbeşte mult, nu se poate să nu păcătuiască, scria Solomon (Prov.10:19). Acest adevăr se poate spune şi despre un autor care scrie mult. Este imperios necesar să fii atent la cuvintele pe care le citeşti, fie ele scrise chiar de cei mai mari teologi.

Origen a fost cel mai rodnic scriitor bisericesc, fiind supranumit pentru aceasta omul de diamant. Nimeni nu ştie cu exactitate cât a scris el. Unii istorici consideră că ar fi scris peste 2000 de suluri.[8] Cu toate acestea el a fost izolat de pleiada Părinţilor Bisericii pentru că susţinea anumite idei eretice, cum ar fi subordonarea Fiului sau restabilirea finală a tuturor fiinţelor, inclusiv a Diavolului.

Au fost cărţi, precum Originea speciilor a lui Charles Darwin, Manifestul Comunist al lui Karl Marx, dar şi Mein Kamf a lui Adolf Hitler, ce au ruinat o lume întreagă prin influenţa pe care au avut-o asupra celor care le-au citit şi le-au urmat sfaturile. Sunt cărţi rele care te pot inspira la violenţă, la desfrâu, la erezie şi la lenevie. Cartea te poate, de asemenea, împinge spre mândrie, după cum scria apostolul Pavel: Cunoştinţa îngâmfă (1Corinteni 8:1). Filtrează lectura prin Biblie, ea fiind judecătorul suprem al tuturor cărţilor.

Când vreo oarecare carte te îndepărtează de Scriptură, atunci fără nici o frică şi jenă las-o din mână, arunc-o la gunoi, pune-o pe foc sau mai bine, du-o la reciclare pentru a salva vreun copac. Aici se poate aplica principiul Mântuitorului: „Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic. Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în focul gheenei.” (Matei 18:8-9)

Pe tarabele librăriilor, precum şi pe rafturile bibliotecilor descoperim şi o imensă colecţie de cărţi bune pentru suflet şi capabile să inspire la fapte măreţe. Mulţi oameni devotaţi cauzei lui Cristos şi-au „vărsat” în cărţile pe care le-au scris întreaga lor viaţă de umblare cu Domnul. Autorii acestor lucrări sunt un fel de mentori necunoscuţi. Sfaturile lor ne sunt utile pentru lucrarea de pe ogorul Evangheliei.

Literatura poate fi o hrană bogată pentru cititor, dar ea poate fi şi o otravă pentru sufletul său. El trebuie să aleagă cu grijă cărţile pe care le va citi. Filosoful englez, Francis Bacon, spunea: „Unele cărţi trebuie gustate, altele înghiţite şi numai foarte puţine mestecate şi digerate.”

O lectură bună îl încurajează pe un creştin să imită tot ceea ce este bun şi să evite tot ceea ce este rău. Cărţile bune au la temelie adevărul biblic, fiind inspirate dintr-o concepţie creştină despre lume şi viaţă. Un cititor atent întotdeauna va învăţa din cartea citită lucruri pe care le va aplica în viaţa lui. El va aduna în hambarul minţii sale boabele de înţelepciune pe care le-au semănat scriitorii pe paginile cărţilor.

William Carey, părintele misiunii moderne, care şi-a dedicat 41 de ani de viaţă predicării Evangheliei în India, a fost influenţat să meargă în această misiune, citind o carte de aventuri, intitulată Ultima călătorie a căpitanului Cook. Pentru unii această carte era doar una de amuzament, pentru el, însă, a fost vocea lui Dumnezeu de a merge în ţinuturile indienilor şi de a le vorbi despre salvarea divină.

Doi mari scriitori ruşi au contribuit la supravieţuirea spirituală a poporului rus, înlănţuit de sistemul ateist, în care s-a aflat timp de decenii. Dizidentul sovietic care s-a refugiat la Londra, Anatolii Kuzneţov afirma la începutul anilor 70 ai sec. XX că aproape nu există scriitor, artist sau muzician din URSS care să nu exploateze teme spirituale. Când a fost întrebat cum este posibil aceasta în condiţiile de atunci, când erau interzise scrierile religioase, el a răspuns că autorităţile au omis să retragă din circuit lucrările lui Tolstoi şi ale lui Dostoievski, care reflectă credinţa creştină.[9]

Cărţile sunt precum focul, ele ne pot încălzi şi lumina, în acelaşi timp, ele ne pot preface în scrum convingerile noastre. Alege să citeşti cărţi care să te încălzească şi să te lumineze.

Cartea îţi îmbogăţeşte limbajul

Omul este o fiinţă inteligentă, ce articulează cuvinte. Spre deosebire de alte creaturi, el este capabil să-şi exprime gândurile prin cuvinte aranjate în propoziţii. Este nevoie de un oarecare bagaj de cuvinte şi expresii, pentru a-i izbuti omului să-şi expună ideile. Textele pe care le formulează trebuie să fie clare pentru ca să se facă înţelese. Cu excepţia monologului şi a rugăciunii, omul vrea să fie auzit şi ascultat de alţi oameni. Aceştia îi vor recepţiona mesajul, dacă este transmis în mod desluşit.

Totodată, cel care formulează un anumit enunţ, ar trebui s-o facă într-o manieră captivantă pentru a stârni interesul faţă de mesajul său. Într-un anume mod persoana care transmite o oarecare informaţie este un artist. Ceea ce îi conferă frumuseţe artistică unui text este folosirea de sinonime, de expresii şi de vorbe de duh, pe care le poţi culege de prin cărţi.

Se spune că meseria mai mult se fură. Un tâmplar va învăţa să mânuiască dalta, uitându-se cu atenţie la mâna învăţătorului său. O limbă străină se învaţă cel mai bine atunci, când te afli într-un mediu unde se vorbeşte acea limbă. Citind, citind şi iar citind, un om va asimila fără să-şi dea seama vocabularul şi stilul cărţilor. El va putea uşor să se exprime şi, astfel, va fi înţeles.

Cartea îţi oferă un mod plăcut de a petrece timpul

Fiecare om are nevoie de relaxare. Unii vizionează filme, alţii ascultă muzică sau vizitează galerii de artă. Sunt unii care practică anumite sporturi, iar alţii pescuiesc sau vânează. Anumite persoane se delectează, admirând cerul înstelat, contemplând un lanţ muntos sau, privind imensitatea oceanului. Există, de asemenea, oameni care colecţionează monede, insigne sau chiar nasturi. Pentru a se relaxa oamenii sunt gata să plătească bani mulţi, fapt ce se vede din sejururile, oferite de agenţiile turistice.

Sunt şi oameni care au o plăcere nebună de a citi. Ei sunt fascinaţi de lumea pe care o descoperă în cărţi. Citesc cu nesaţ biografii şi aventuri, romane şi istorii, cărţi ştiinţifice şi artistice, care le provoacă o mare satisfacţie.  „Nu ieste alta şi mai frumoasă, şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă, decâtŭ cetitul cărţilor”, scria în sec. al XVII–lea cronicarul Miron Costin. O părere izbitor de asemănătoare avea şi scriitorul japonez, care a trăit între cca. 1283–1350, Kenko Yoshido: “A fi singur, sub lumina lămpii, cu cartea deschisa înaintea ta, şi a purta, astfel, conversaţii cu oamenii din generaţii trecute… O astfel de plăcere nu are egal.”.

Leland Ryken este autorul cărţii Ferestre spre lume; literatură din perspectivă creştină. În această lucrare el dedică un întreg capitol literaturii ca mod de recreiere. Chiar la începutul acestui capitol, el scrie că „Unul dintre obiectivele lecturii este acela de a oferi plăcere. Plăcerea pe care ţi-o oferă literatura înseamnă a utiliza în mod înţelept timpul liber.”[10] Tot în această secţiune a demersului său va scrie pe pagina următoare că „într-un sens, literatura are mai multe în comun cu un joc cu mingea, decât cu o prelegere şi seamănă mult mai mult cu o plimbare prin parc decât cu studierea unui manual.”[11]

Este necesar de menţionat aici că este foarte periculoasă lectura în exces. Aceasta ar însemna idolatrie literară. Abuzul de citire te poate transforma într-un locuitor al unei lumi imaginare şi te poate îmbrânci într-o luptă cu morile de vânt, aşa cum a păţit Don Quijote, eroul medieval al lui Servantes. Ce mai vorbă lungă; se cufundă hidalgul nostru în aşa hal în citanie, că-şi trecea nopţile toate citind, din murgul serii şi până-n revărsatul zorilor, şi toate zilele, de cum se lumina şi până ce se-ntuneca; şi aşa, din prea mult citit şi din prea puţin dormit, i se uscară creierii, încât îşi pierdu minţile, închipuirea i se împuie cu tot ce citea în cărţi, cu farmece şi cu lupte drepte, cu bătălii şi cu provocări la duel, cu declaraţii de dragoste şi cu iubiri, cu chinuri şi cu sminteli nemaiauzite. Şi-i intră în cap aşa de straşnic că toată grămada aceea de scorneli pe care le citea, petrecute doar în vis, erau adevărul-adevărat, încât pentru el nu se afla pe lume istorie mai vrednică de cre­zare.[12]

În încheierea acestui articol voi apela la înţelepciunea renumitului psiholog american, James Dobson, care a scris o serie de cărţi ce au vizat educaţia copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, precum şi viaţa de familie.

Atunci când a fost întrebat care este rostul şcolii, de vreme ce peste trei luni uităm 80% din ceea ce învăţăm şi tot mai mult pe măsură ce trece timpul el a răspuns, menţionând cinci argumente în favoarea educaţiei:

1. Şcoala dezvoltă autodisciplina şi autocontrolul.
2. Educaţia contribuie la schimbarea noastră în domeniul valorilor, atitudinilor şi concepţiilor.
3. Materia studiată, chiar dacă este uitată, îl ajută pe elev să cunoască unde poate găsi vreo oarecare sursă, atunci când va avea nevoie de ea.
4. Nu uităm chiar 100% din ceea ce învăţăm.
5. Cele învăţate facilitează acumularea de noi informaţii.[13]

Afirmaţiile lui Dobson se pot aplica fără rezerve şi în cazul lecturii, care stă la fundamentul şcolii.

Îţi doresc, iubite cititor, lecturi folositoare şi plăcute!

BIBLIOGRAFIA

1. Cervantes Saavedra, Miguel de, Don Quijote de la Mancha, vol. I, Editura Hyperion, Chişinău, 1993.
2. Dobson, James, Creşterea copiilor, Editura Misiunea Creştină „Noua Speranţă”, Timişoara, 1993.
3. Foster, Richard, Disciplinele spirituale, Editura Logos, Cluj, 1996.
4. Kafka, Josef, Procesul, Editura RAO, International Publishing Company, Bucureşti, 1998.
5. MacDonald, Gordon, Ordine în universul interior, Editura Logos, Cluj, 2001.
6. Rămureanu, Ioan, Istoria Bisericească Universală, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992.
7. Ryken, Leland, Ferestre spre lume; literatura din perspectivă creştină, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2001.
8. Yancey, Philip, Isus pe care nu L-am cunoscut, Editura Kerigma, Oradea, 2006.

______________

[1] Richard Foster, Disciplinele spirituale, Editura Logos, Cluj, 1996.

[2] Citat apărut pe coperta cărţii lui Josef Kafka, Procesul, Editura RAO, International Publishing Company, Bucureşti, 1998.

[3] Gordon MacDonald, Ordine în universul interior, Editura Logos, Cluj, 2001,  p. 104.

[4] Idem, p. 122.

[5] Talmud, Şabat p. 119

[6] Explicaţii oferite de notiţele de subsol din Noua Traducere a Bibliei în limba română

[7] MacDonald, Ordine în universul interior, Editura Logos, Cluj,  p. 103

[8] Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, p. 86.

[9] Philip Yancey, Isus pe Care nu l-am cunoscut, Editura Kerigma, Oradea, 2006, p. 134.

[10] Leland Ryken, Ferestre spre lume; literatura din perspectivă creştină, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2001, p. 69.

[11] Idem. p. 70.

[12] Miguel de Cervantes  Saavedra, Don Quijote de la Mancha, vol. I, Editura Hyperion, Chişinău, 1993, p. 42.

[13] James Dobson, Creşterea copiilor, Editura Misiunea Creştină „Noua Speranţă”, Timişoara, 1993, p. 65-66.