Conceptul de misiune în Biserica Evanghelică

Biserica Evanghelică crede că misiunea este lucrarea lui Dumnezeu, în care El Însuşi este implicat în mod direct şi aceasta este înrădăcinată în inima Lui, având ca  scop reconcilierea omenirii căzute, pentru care Dumnezeu a trimis pe Domnul Isus pe pământ şi care S-a întrupat pentru a purta păcatul omenirii, dându-Şi viaţa pe cruce ca preţ de răscumpărare.

Definiţii despre misiune

În continuare, câteva definiţii despre misiunea creştină, aşa cum se practică în bisericile evanghelice vor fi concludente. Deşi credincioşii catolici şi ortodocşi nu împărtăşesc punctul de vedere abordat, totuşi, creştinii evanghelici consideră că acest model este unicul pe care biserica trebuie să-l îmbrăţişeze. Aceasta, în primul rând, este învăţătura Noului Testament şi, în al doilea rând, modelul dat a fost practicat de apostolii Domnului Isus Christos.

John Stott a afirmat: „Cuvântul „misiune” este un cuvânt comprehensiv, care îmbrăţişează tot ce descoperă Dumnezeu copiilor săi că trebuie să facă în lume. Aceasta include lucrarea de evanghelizare şi responsabilitate socială, deoarece ambele sunt expresii ale dragostei divine, gata să slujească nevoilor omului.” [Stott 35]

Michael Green remarcase următoarele: „Misiunea Bisericii este un concept mult mai larg decât evanghelismul. Ea întruchipează în sine un impact total al bisericii în lume prin influenţa şi prin implicarea sa socială, politică şi morală în comunitătea ori naţiunea, unde îşi desfăşoară activitatea, ajutând omenirea îndurerată în orice mod posibil.”[Green 9]

Prin urmare, misiunea creştină trebuie să includă următoarele aspecte: persoana lui Isus Christos, răscumpărarea din păcat, restabilirea părtăşiei cu Dumnezeu, regenerarea vieţii umane şi pregătirea omului pentru eternitate, de asemenea şi ajutorarea fiinţei umane în diversele probleme şi situaţii ale vieţii de fiecare zi (adică manifestarea dragostei creştine).

Locul şi rolul evanghelismului în Biserica Evanghelică

Ca şi Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, Biserica Evanghelică îşi preia numele datorită caracterului evanghelic, căruia i se conformează. Denumirea „evanghelică” derivă, cel puţin, din doi factori importanţi: primul este acceptarea Sfintelor Scripturi ca singura sursă de inspiraţie la nivel de concepţie şi practică, iar al doilea: împlinirea Marii Trimiteri, poruncită de Domnul Isus.

Prin „evanghelism”, Biserica Evanghelică înţelege o disciplină sau un concept teologic, folosit într-un sens foarte larg de creştinii evanghelici, pentru promovarea lucrării mântuitoare a Domului Isus Christos în lume. El poate fi considerat chiar filosofia Bisericii Evanghelice, prin care se aduce la îndeplinire porunca Mântuitorului:

“Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Mat.28:19-20)

Definţii ale evanghelismului

Michael Green susţinea: „A evangheliza înseamnă a-L prezenta pe Isus Christos prin puterea Duhului Sfânt, pentru ca oamenii să vină la El şi să-şi pună încrederea în Dumnezeu, sa-L accepte pe Isus Christos ca Mântuitor şi să-L slujească ca pe un Împărat în părtăşie cu Biserica [Ibidem].

David Bosch menţionează următoarele: „Evanghelizarea are loc doar atunci, când comunitatea credincioşilor, implicată în lucrarea de evanghelizare, este o manifestare care iradiază credinţa creştină, prezentând-o printr-un model de viaţă atrăgător [Bosch 414].

William Temple remarcă: „Evanghelismul reprezintă câştigarea oamenilor prin acceptarea lui Isus Christos ca Mântuitor personal şi Rege în aşa fel, încât ei să fie gata să se dedice în slujirea şi părtăşia Bisericii.” [Stott 39]

În Noul Testament ideea de „evanghelism” cuprinde o perioadă de timp, care a început odată cu întruparea Domnului Isus şi se va sfârşi odată cu reîntoarcerea Sa pe pământ. Mesajul acestui concept este universal, adică unul care vine de la Dumnezeu, ceea ce înseamnă că această idee nu aparţine unui om şi nu este legată de un popor anume, aşa cum iudaismul ţine de evrei, islamul de arabi, hinduismul de indieni. Domnul Isus a promovat acest concept ca soluţie unică pentru mântuirea oricărui om care crede. Ucenicii Domnului Isus au înţeles corect acest concept, încât fără ezitare au purces la aplicarea lui. Astfel, Pavel scrie celor din Roma despre chemarea şi implicarea sa în această misiune:

“Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: … deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă…” (Rom.1:16-17)

“Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sîntem una în Hristos Isus” (Gal.3:27-28).

Universalitatea conceptului de evanghelism reiese din mai multe pasaje ale Scripturii: Mat.24:14; Marcu 16:15-16; Fap.1:8; Rom.1:5;  2Cor.1:1; Efes.2:1-22; unul din textele cele mai expresive, care subliniază acest lucru, îl descoperim în Evanghelia după Matei 24:14: “Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.”(Mat.24:14)

De asemenea, este important de remarcat faptul că termenul de „evanghelism” este unul mai  modern în comparaţie cu alţi termeni biblici şi este mai mult folost în cadrul mişcării evanghelice. Deşi el nu apare în Biblie şi în mod direct apostolii nu l-au întrebuinţat, noţiunea conţine o încărcătură biblică considerabilă şi acţiunea sa poate fi descoperită pe tot parcursul istoric al creştinismului.

Astfel, în faza de promovare, evanghelismul proclamă mărturia Domnului Isus, folosind ca instrumente Sfânta Scriptură, doctrinele creştine şi revelaţia lui Dumnezeu prin Isus Christos. În faza de apărare, evanghelismul a îmbrăcat haina ostilităţii, pentru a combate învăţăturile false, atribuite creştinismului autentic. În ciuda faptului că a fost atacat de diferite filosofii, evanghelismul a continuat să afirme adevărul, aşa cum a fost prezentat şi practicat de Domnul Isus, apărând mărturia creştină în faţa deismului, care a promovat o teologie naturală, a raţionalismului extremist, care a dat naştere unei teologii liberale şi chiar, împotriva teologiei academice, care a înlocuit adevărul Scripturii cu cel parvenit datorită psihologiei naturaliste şi a umanismului teist. Iar în faza de reprezentare a creştinismului, evanghelismul reprezintă o provocare adusă tuturor religiilor şi conceptelor filosofice despre lume şi viaţă, subliniind că nu există o altă cale pentru omul păcătos de a face pace cu Dumnezeu decât calea adusă de Domnul Isus, Mântuitorul lumii.

Deşi este învinuit de exclusivism [E nevoie de subliniat faptul că exclusivismul evanghelic nu este identic cu cel musulman, deoarece are la bază revelaţia de Sine a lui Dumnezeu şi libertatea omului de a allege.] şi de către pluralişti, evanghelismul rămâne să reprezinte singura cale de mântuire pentru omul pierdut (Fap.4:12).

Prin urmare, „evanghelismul” este o parte esenţială a misiunii creştine şi se ocupă, în primul rând, de transmiterea Evangheliei Domnului Isus Christos omului corupt de păcat, care este în vrăjmăşie cu Dumnezeu şi, în al doilea rând, evanghelismul nu se opreşte doar la vestirea Evangheliei, ci are în vedere grija faţă de cel care a auzit Vestea Bună a salvării, provocând în el dorinţa de a creşte tot mai mult în cunoaşterea Domnului Isus. Cineva a definit „evanghelismul”, drept unul dintre instrumentele utilizate de Duhul Sfânt [Talpoş & Mariş 2] în convingerea stării de păcat, în promovarea procesului de maturizare şi în echiparea celui convertit cu puterea de a transmite Vestea Bună celor păcătoşi.

Pentru ca misiunea creştină să poată înregistra rezultate, trebuie ca evanghelismul să ţintească spre ucenicizare şi să nu se oprească doar la faza de vestire şi acceptare a Evangheliei. Acest factor poate fi observat de fiecare dată când are loc o „trezire spirituală” într-o parte specifică a lumii. De exempu: odată cu căderea comunismului, s-au deschis porţi pentru evanghelizarea milioanelor de oameni, care timp de mai multe decenii au gemut în întunericul ateist. Adevărul este că mulţi au alergat să asculte Evanghelia şi, ca rezultat, locaşurile sfinte au devenit neîncăpătoare, s-au format multe biserici noi şi se părea că în câţiva ani porunca Domnului Isus va fi împlinită. Astăzi, doar la un deceniu de la prăbuşirea ideologiei comuniste, lucrurile s-au schimbat radical; mulţi dintre cei care L-au acceptat pe Domnul Isus au părăsit bisericile şi starea lor spirituală este căldicică. De ce? Greşeala se datorează unui evanghelism superficial. Cu ocazia prăbuşirii Imperiului Comunist, creştinismul evanghelic din Vest a tresăltat de bucurie la vestea convertirii cu miile a celor din lagărul comunist şi, în loc să treacă de la faza de evanghelizare la cea de ucenicizare, cei mai mulţi evanghelişti din Vest au preferat să cucerească noi terenuri cu Evanghelia, neglijând tocmai lucrarea de finalizare a evanghelismului. Rezultatul a fost descurajarea noilor convertiţi.

Astfel, aproape la un secol, lumea din Est a ajuns să treacă prin aceeaşi experienţă, cu care s-a confruntat cea din Vest acum o sută de ani. La începutul secolului al XX-lea, F.Watson Hannan sublinia aceeaşi greşeală, făcută cu privire la evanghelismul din America de Nord:

Obiectivul evanghelismului nu este doar de a-i pune pe bărbaţi şi pe femei într-o relaţie bună cu Dumnezeu, pentru a le asigura acestora un sentiment plăcut în prezent şi un sens de siguranţă în viitor, ci urmăreşte ca viaţa lor să fie predată fără rezerve lui Dumnezeu. De altfel, evanghelismul care nu include răscumpărarea întregii vieţi pentru scopul nobil, de a fi dedicat pe deplin Mântuitorului, este doar o pretenţie.

Dacă dorim să vedem o lume nouă, atunci aceasta vine în urma transformării în întregime a fiinţei umane şi ea este o sarcină suficient de importantă, încât să-L provoace atît pe Dumnezeu, cât şi pe om să lucreze împreună. Această lucrare trebuie transformată într-un efort evanghelic permanent al bisericii, altfel Biserica va pierde oportunitatea [Hannan 13].

Rezistând tuturor încercărilor de a compromite lucrarea misionară, mişcarea evanghelică consideră că din moment ce sarcina nu s-a schimbat, evanghelismul are menirea să continue promovarea principiilor  fundamentale, subliniate de Domnul Isus Christos.

Teologul britanic, Alister McGrath susţine că mişcarea evanghelică are de împlinit o sarcină multiplă; ea trebuie să persevereze tot mai mult în domeniul academic, dar totodată să se ţină de practica Domnului Isus în răspândirea Evangheliei în lume. A. McGrath remarcase câteva principii, pe care ar trebui să le respecte fiecare creştin evanghelic:

1) Atenţia mişcării evanghelice se focalizează atât asupra teologiei, cât şi asupra dedicării faţă de persoana lui Isus Christos, în special, subliniind valoarea morţii Lui pe cruce.

2) Ne identificăm cu Scriptura, pe care o considerăm ca autoritate ultimă în ce priveşte spiritualitatea, doctrinele şi etica.

3) Subliniem convertirea sau naşterea din nou ca experienţă transformatoare, care stă la baza vieţii religioase.

4) Suntem preocupaţi de împărtăşirea credinţei, folosind ca instrument evanghelismul [McGrath 22].

Raportul dintre misiune şi evanghelism

Aşa cum s-a menţionat deja, Biserica Evanghelică înţelege prin misiunea creştină planul lui Dumnezeu de răscumpărare a omenirii căzute în păcat, în care Însuşi Dumnezeul triunic este implicat activ şi direct în câştigarea lumii pierdute. De altfel, misiunea în conceptul evanghelic este privită ca o lucrare de răscumpărare şi reabilitare a ceea ce a fost pervertit prin păcat.

Cu alte cuvinte, Biserica Evanghelică înţelege misiunea ca pe o lucrare holistică, unde sunt incluse mai întâi mântuirea persoanei, apoi transformarea vieţii la nivel social, cultural, politic şi religios.

Una din definiţiile biblice o găsim în Matei 10:7-8 – „Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!” Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii.” În această definiţie biblică descoperim faptul că între misiune şi evanghelism există o legătură foarte strânsă, care exclude orice separare.

David Bosch defineşte raportul dintre misiune şi evanghelism în felul următor:

Misiunea consideră evanghelismul ca pe unul din instrumentele sale primordiale. Evanghelismul este proclamarea mîntuirii prin Isus Christos celor ce nu cred în El, chemându-i la pocăinţă şi convertire, anunţând totodată iertarea păcatelor, invitându-i să devină membri ai comunităţii lui Christos, gata să-şi dedice viaţa slujirii altora prin puterea Duhului Sfânt [Bosch 10].

Concepte şi definiţii moderne, privind raportul dintre misiune şi evanghelism

Pe parcursul a două mii de ani de experienţă creştină, raportul dintre misiune şi evanghelism a fost privit în mai multe feluri. Este interesant să observăm că relaţia dintre misiunea bisericii şi lucrarea de evanghelizare a depins foarte mult de diferite împrejurări. Prin urmare, au fost înregistrate perioade, în care evanghelismul a dominat misiunea creştină, de exemplu, perioada apostolilor, dar observăm şi contrariul, de exemplu, în epoca Evului Mediu evanghelismul a fost „înghiţit” de misiune. Astfel, părerile misiologilor sunt divizate în ce priveşte  raportul dintre misiune şi evanghelism.

În cartea „Transforming Missions”, David Bosch analizează acest fenomen care este foarte important pentru misiunea modernă.

Evanghelismul ca misiune a bisericii

Atunci când se discută despre rolul salvării şi misiunea bisericii de a face dreptate socială, trebuie neapărat să se reflecte serios asupra naturii evanghelismului. Conceptul biblic „de a evangheliza” a stat la baza misiunii creştine până în perioada Evului Mediu. Este important să observăm că termenul „misiune” nu apare în Noul Testament. Ideea nou-testamentală despre misiunea bisericii se roteşte în jurul termenului „evanghelism”, care poate fi întâlnit în Noul Testament sub diferite forme şi derivaţii, atât ca verb, cât şi ca substantiv. David Bosch subliniază faptul că, începând cu perioada Evului Mediu şi până în prima jumătate a sec. al XIX-lea, termenul a dispărut ori a fost înlocuit cu alţii [Ibidem 409].

Misiunea şi evanghelismul percepute ca activităţi diferite

Pentru o perioadă îndelungată misiunea şi evanghelismul au fost percepute ca două activităţi separate ale bisericii. Prin aceasta se subînţelege faptul că ori de câte ori se făcea referinţă la „misiune”, se avea în vedere lucrarea bisericii în lumea necreştină; iar prin termenul „evanghelism” se înţelegea lucrarea de evanghelizare a celor din ţările creştine, unde tânăra generaţie nu mai cunoaşte principiile Evangheliei [Ibidem].

Perceperea misiunii ca pe o slujire mult mai largă decât evanghelismul

Bosch subliniază că în repetate rânduri s-a simţit o tendinţă de a vedea evanghelismul ca pe ceva mai îngust decât misiunea. El remarcă faptul că romano-catolicii şi protestanţii ecumenici au căutat intenţionat să folosească mai mult termenul „misiune” ca pe un concept mai larg, extras din activitatea ecleziastică. (Această atitudine se observă mai ales la întâlnirea ecumenică a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Uppsala, 1968). O reacţie diferită au avut-o bisericile evanghelice. Evanghelicii au învinuit CMB de abatere de la scopul original al bisericii.

Misiunea şi evanghelismul – relaţie de sinonimie a termenilor

În ultimele 4 decenii termenii „misiune” şi „evanghelism” au fost înţeleşi ca sinonime. Această concepţie s-a axat pe ideea că rolul Bisericii din Vest este acelaşi ca şi al bisericilor din alte părţi ale lumii şi nu contează atât de mult care dintre aceşti doi termeni vor fi folosiţi. Prin urmare, Consiliul de Misiune şi Evanghelizare, care a fost organizat după formarea Consiliului Mondial al Bisericilor (1961), s-a conformat acestei idei. Philip Potter a prezentat declaraţia acestui consiliu subliniind semnificaţia acestei idei: „Este corect să remarcăm faptul că în literatura ecumenică termenii „misiune”, „evanghelism” şi „mărturisire” sunt, de regulă, concepte- sinonime. De asemenea, memorandumul romano-catolic din 1982 afirmă: „Misiunea, evanghelismul şi mărturisirea sunt folosiţi foarte des ca sinonime de catolici în zilele noastre” [Ibidem 411].

Concluzii

După cum se poate observa, noţiunile „evanghelism” şi „misiune” sunt nedespărţite în concepţia Bisericii Evanghelice. Având Biblia ca singura sursă de inspiraţie, Biserica Evanghelică consideră evanghelismul drept instrumentul primordial în misiunea creştină. Biserica Evanghelică Baptistă susţine că actele filantropice şi sociale sunt foarte importante în lucrarea de misiune, totuşi, misiunea creştină trebuie să se focalizeze, mai întâi şi în cea mai mare măsură asupra reconcilierii cu Dumnezeu a sufletelor căzute în păcat. În susţinerea acestei idei vine şi afirmaţia Domnului Isus când zice: „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Mat.16:26).

Un alt factor caracteristic Bisericii Evanghelice este că mîntuirea se realizează prin acceptarea personală a Domnului Isus de către fiecare individ şi are loc în urma evanghelizării. Prin urmare, acest factor implică două aspecte foarte importante în înţelegerea raportului dintre evanghelism şi misiuneîn Biserica Evanghelică. În primul rînd, mîntuirea este o problemă personală a individului, iar în al doilea rînd, ucenicii Domnului Isus sunt conlucrători ai lui Dumnezeu în propovăduirea Evangheliei. Acest factor îşi are originea în împlinirea Marii Trimiteri: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfîntului Duh.” (Mt.28:19)